M-am apucat de jafuri încă de la 12 ani și acum sunt dependent de ele

Să spargă geamuri cu cărămizi, să comită un jaf armat la o benzinărie sau să pună bombe în mașini: majoritatea adolescenților nu se implică în astfel de lucruri, dar pentru Adam*, în vârstă de 22 de ani, și Gen*, în vârstă de 17 ani, asta a reprezentat munca lor de zi cu zi.

Infracționalitatea juvenilă în Țările de Jos a scăzut în ultimul deceniu. În același timp, sentințele pentru minori au crescut în ultimii ani, 25 la sută dintre minorii condamnați au primit o pedeapsă cu închisoarea din partea instanțelor în 2021. Este o cifră dublă față de cea din 2015. Iar minorii de acolo ies adesea mai rău decât au intrat. O treime dintre acești infractori se întorc la închisoare în termen de doi ani. Recidiva este deosebit de puternică în rândul grupului de tineri care nu au o plasă de siguranță sau o bază sigură la care să se întoarcă.

Tinerii sunt recrutați de către infractori și, în astfel de cazuri, lucrează forțat pentru organizațiile criminale. Asta se întâmplă, de obicei, prin intermediul prietenilor și al familiei, la locul de muncă sau la școală, ne spune Nicole Langeveld, consilier pentru tineret la Centrul pentru Prevenirea Criminalității și Siguranță (CCV), în conversația noastră telefonică. Și, în acest fel, potrivit CCV, sunt abuzați tinerii vulnerabili care au dependențe sau datorii, care tocmai au pierdut un membru al familiei sau care au un handicap mental.

Sunt curioasă să aflu cum ajung tinerii în lumea infracțională și cum este să crești în închisoare, în ce măsură le-a modelat viața și dacă ar fi vrut să facă lucrurile diferit în retrospectivă. Așa că mă întâlnesc cu Adam și Gen, ambii au fost expuși la criminalitate de la o vârstă fragedă. Am intrat în contact cu ei prin intermediul coachilor Abdou al Quahlaoui și Abdellaziz Akhath - „Appie și Aziz" pentru băieți - care îi îndrumă pe băieți de mai mulți ani și care au construit o relație de încredere cu ei. Aceștia sunt prezenți la discuțiile noastre.

La scurt timp după aceea, a primit mesaje de la băieți mai mari: dacă vrea să arunce o cărămidă în casa cuiva pentru 50 de euro, era întrebarea. „Nu după mult timp, am pedalat în mod regulat prin cartier cu o sacoșă plină de cărămizi, pe care trebuia să le arunc în interiorul caselor oamenilor, la comandă."

Băieții ca el sunt des folosiți de „băieții mari" din circuitul infracțional, a căror meserie este de a recruta minori. Ei știu că acești băieți sunt adesea prea speriați ca să vorbească dacă sunt prinși și că, de asemenea, primesc pedepse mai mici pentru că sunt minori, mai constată CCV. Potrivit lui Gen, asta le-a creat și respect și statut. „Uneori mă duceau în vacanțe scumpe în străinătate și închiriau cele mai șmechere mașini pe care le foloseau pentru a mă lăsa la școală."

În timpul primului său jaf, Gen a obținut telefonul unei persoane despre care a spus că este cunoscută ca fiind un „drogat". Telefonul conținea numerele de telefon ale mai multor dependenți de droguri, pe care a început apoi să îi escrocheze, spune el. „Le-am promis droguri, dar în schimb le-am dat paracetamol într-o pungă".

Gen a fost solicitat pentru lucrări din ce în ce mai mari. „A trebuit să avariez mașina unui băiat pentru că acesta îi jefuise pe alți băieți și încercase să fugă în străinătate. El mă jefuise și pe mine, așa că am văzut-o ca pe o răzbunare. I-am înțepat cauciucurile mașinii, i-am spart geamurile cu un ciocan și i-am pus o bombă în mașină. Am luat oglinzile laterale cu mine ca suvenir. Am petrecut trei sferturi de oră pe mașina lui. Mai târziu, am aruncat o bombă în cutia poștală a casei mamei sale și am turnat benzină în curtea din față. Ne-a plătit după aceea, așa că mesajul a fost clar." (Nu știm dacă și aceste bombe au explodat sau nu, n.r.).

Băieții pentru care lucra știau că, dacă îi cereau ceva, el mergea întotdeauna un pic prea departe. „Good service", așa îi spune chiar el. Nu s-a simțit niciodată vinovat. „Dacă trebuia să trag în casa cuiva, știam că persoana respectivă chiar făcuse ceva rău. Când m-am uitat la emisiunea Opsporing Verzocht și m-am recunoscut, nici eu nu mă vedeam ca pe un infractor. Nu m-am gândit niciodată la asta."

De asemenea, Adam a intrat în contact cu infracționalitatea prin intermediul unor băieți mai mari. A crescut în Amsterdam. „Întotdeauna am fost un băiat liniștit, dar de mic mă simțeam deja responsabil și independent. Majoritatea băieților de vârsta mea aveau un tată care îi putea educa, dar eu nu am avut niciodată un astfel de tată."

Încă din clasa a opta a început să iasă din ce în ce mai mult cu băieți din alte cartiere, așa că grupul său de prieteni a crescut. „Atunci au început problemele. Am cunoscut băieți noi și am mers în locuri în care nu mai fusesem niciodată. Deseori puteam fi găsiți în saloane de shisha sau ne duceam cu bongul la casa unuia dintre băieți", spune Adam. La școală, a intrat în tot mai multe probleme, fiind adesea suspendat.

„În liceu, am cunoscut mai mulți oameni noi. Câțiva dintre ei se ocupau cu lucruri ilegale. Din cauza lor, am început să mă pierd un pic. Din pură plictiseală, am început să chiulesc pentru că și alții făceau la fel. În timpul detenției, am intrat în contact cu băieți din clasa a patra." 

Adam nu a terminat niciodată liceul, dar a urmat învățământul special - s-a dovedit că avea o ușoară dizabilitate intelectuală. Acolo a început să fure. „În fiecare dimineață mergeam la supermarket cu toată clasa. Umpleam cu toții un rucsac cu mâncare și băuturi. M-am lăsat influențat de ceilalți, pentru că înainte de asta nu furasem niciodată cu adevărat. Prima dată mi s-a părut înfricoșător, dar la un moment dat a devenit distractiv, pentru că am văzut cât de ușor scăpam. Apoi, odată am mers cu toată clasa la un magazin care vindea vaporizatoare. Acolo am furat câteva cutii și le-am revândut la școală. Am fost suspendat pentru o zi. Asta nu m-a deranjat niciodată, pentru că însemna că puteam să mă relaxez afară."

Ulterior, Adam a fost prins furând o bicicletă. Avea pe atunci 13 ani și a mers pentru prima dată la închisoarea pentru minori pentru o perioadă de două săptămâni. „Acolo, am recunoscut băieții cu care o ardeam uneori. În celula de lângă mine era chiar un bun prieten de-ai mei. Când poți să te joci pe Playstation, să primești mâncare gratis și să fii printre toți cunoscuții tăi, nu e chiar atât de rău să fii închis."

Gen a fost și el reținut recent, acuzat că avea o armă de foc în mașină. El a primit o pedeapsă de patru luni de închisoare. „Închisoarea se simțea ca un centru comunitar. M-am simțit ca într-o lungă vizită la băieții pe care îi cunoșteam deja și care au fost reținuți pentru o vreme", spune el.

În timpul lunilor în care a fost reținut, Gen a înființat o afacere pe care spune că o folosește pentru a face bani în mod legal. Din motive de intimitate, nu a vrut să împărtășească detalii. „Am avut în secret un telefon în închisoare și am putut să continui să lucrez", spune el.

„Din moment ce câștig bine din propria afacere, știu că am ceva de pierdut. De aceea am lăsat în urmă infracționalitatea. Dacă băieții îmi cer să mă relaxez într-un shisha lounge, spun nu. Dacă mi se cere o slujbă pentru o mie de euro, știu că voi câștiga câteva mii de euro în plus făcând afaceri legale. Nu sunt deloc afectat, iar viața mea este mult mai stabilă acum. Cumva, datorez acest lucru celor patru luni petrecute în închisoare."

Gen nu se potrivea în sistemul școlar și nu se simțea susținut în mod adecvat sau luat în serios. Când a abandonat școala, a fost urmărit de ofițerul de învățământ obligatoriu, în timp ce el ar fi preferat ca aceștia să îl sprijine ca să-și înființeze o afacere. „Ceea ce mi s-a părut nefericit este că mulți oameni nu m-au motivat atunci când am spus că vreau să fac ceva pentru mine", spune el. „Oamenii știu de unde vin, ce fel de copilărie am avut și că școala s-a sfârșit prost, așa că de ce nu mă motivează să încep ceva legal pentru mine, în loc să mă împingă să mă duc la școală?"

Deși Gen spune că a scăpat de infracționalitate, coachul Abdou vede că mulți băieți urcă pe scara infracțională după închisoare. „Când ies din închisoare, au un statut și o rețea mai mare, iar asta este într-adevăr văzută ca o carieră. Numele lor este menționat de alți băieți. Cu cât mai multe infracțiuni, cu atât mai multă notorietate." Asta i s-a întâmplat lui Adam: în închisoare, rețeaua lui a crescut. „Când am ieșit, am început să mă întâlnesc cu băieți care fuseseră închiși des pentru lucruri mai grave decât o bicicletă furată", spune Adam.

De asemenea, Gen și-a construit rapid o rețea. „Toți cei cu care am avut de-a face erau în industrii diferite; unul știa totul despre fraudă, celălalt făcea ceva cu arme. Știam că, dacă însemnam ceva pentru cineva, acea persoană ar fi făcut același lucru pentru mine dacă aveam nevoie de ea."

După ce Adam a fost eliberat din prima sa condamnare la închisoare pentru minori, a comis un jaf împreună cu un prieten. „Aveam un pistol cu aer comprimat, unul din cele de la bâlci. Am întrebat un bărbat dacă pot folosi telefonul lui ca să sun pe cineva și am plecat cu telefonul lui. După colț puteam deja să vedem poliția venind spre noi. Am fost reținut pentru asta timp de aproximativ trei sau patru luni."

După ce a fost eliberat, a fost trimis la o instituție pentru minori, dar a reușit să scape. În aceeași zi, a decis să comită un jaf împreună cu doi prieteni. „Am luat un cuțit de bucătărie, un ciocan și o pelerină de ploaie. Era ziua de Crăciun, așa că totul era închis, cu excepția unei benzinării. L-am amenințat pe angajat cu un ciocan", spune Adam. „Am luat banii din casierie, dar n-am apucat să-i numărăm. La câteva străzi distanță, am fost ridicați. Am negat totul, dar ceilalți băieți au pretins că a fost planul meu. Așa că am spus că m-au amenințat. În cele din urmă, am fost considerat principalul suspect. Faptul că acei prieteni m-au turnat m-a făcut să am mai puțină încredere în oameni."

Încă de la o vârstă fragedă, Adam a petrecut timpul în diferite internate și închisori pentru minori. Când îl întreb ce a învățat în toți acești ani, începe să râdă. „Întoarcerea lui Jonko și șantajul oamenilor", spune el. „Și să fiu singur. Colegii mei învață lucruri de la părinții lor, dar eu am învățat lucruri trecând prin asta. De fapt, a trebuit să mă educ singur într-o mare măsură".

În conversațiile noastre, pare un băiat liniștit căruia îi este greu să vorbească despre emoții. „Am învățat să blochez emoțiile pentru că este mai ușor. Am văzut băieți plângând în închisoare, dar eu am devenit rece. La un moment dat, am fost pedepsit de atâtea ori încât nu mi-a mai păsat", spune Adam. „Închisoarea m-a ruinat, dar, în același timp, m-a făcut mai puternic. Am obținut mai multe conexiuni în circuitul infracțional, ceea ce face să fie ușor să recidivezi. Dacă reușesc să fur ceva sau îmi iese cu succes ceva de genul unui jaf, asta îmi dă un fior de emoții. Fac bani cu ușurință. Este un fel de dependență. La un moment dat, eu și prietenii mei am încetat să mai spunem vino să joci fotbal, ci vino să comiți un jaf. Dependența asta m-a făcut, de asemenea, să vreau să mă întorc la închisoare atunci când am fost liber timp de un an. Închisoarea îmi oferă liniște sufletească, înăuntru nu trebuie să mă gândesc prea mult."

Pentru mulți tineri, statutul este un motiv important pentru a intra în sfera infracționalității, spune Nicole Langeveld, consilier pentru tineret la CCV. „Băieții vor să aparțină, să arate cât de departe îndrăznesc să meargă și, mai presus de toate, să câștige bani rapid. Acesta este, de asemenea, motivul pentru care este adesea dificil să ieși din această situație." Ea vorbește despre entuziasm, același fior de care vorbea Adam. „O persoană nu va ieși oricum dacă mediul în care stă nu se schimbă", spune ea. Potrivit lui Langeveld, „băieții răi" vor continua să tragă de tine odată ce te afli în rețeaua lor.

Adam își dă seama și el de asta: „Este dificil să las infracțiunea complet în urmă, mă las atras de toate tentațiile. Dacă ies, înseamnă că pierd totul. Dar perioada petrecută în închisoare și în detenție m-a învățat multe. Am devenit mai independent și mi-am dat seama că pot face totul singur și că nu am nevoie de nimeni." Nu simte niciun fel de vinovăție. „Eram mai mult preocupat de ceea ce puteam obține din asta."

Lui Adam i s-a permis să părăsească închisoarea, dar i s-a pus o brățară la gleznă. El își dă seama că asta îl împiedică să facă anumite lucruri pe care colegii săi le pot face, cum ar fi să meargă în vacanță sau să iasă cu prietenii. „Eu consider perioada asta din viața mea o pauză în care trebuie să învăț niște lecții. Cred că fără greșeli în viață, nu putem învăța."

În timpul conversației noastre este prezent și Aziz, coachul lui Adam. El scoate fotografii vechi cu Adam. Îl întreb pe Adam pe cine vede în fotografii. „Un băiat dulce și liniștit, care s-a schimbat", spune el. „Dacă nu m-aș fi blocat niciodată, aș fi fost cu adevărat o persoană diferită acum. Faptul că mi-am petrecut copilăria în învățământul special, în instituții, în internate și în închisori, m-a făcut ceea ce sunt astăzi. Viața mea a început altfel decât a majorității băieților de vârsta mea, lucru pe care uneori îl regret. Cred că undeva mă va bântui mereu."

Cei care doresc cu adevărat să oprească complet infracțiunile ar trebui să caute ajutor și să aibă pe cineva pe care să se poată baza 24 de ore din 24, 7 zile din 7, potrivit lui Langeveld. Potrivit acesteia, este așadar necesară o combinație de pedepse, îngrijire și ajutor. Iar cele două din urmă sunt adesea uitate sau oferite prea târziu.

Abdou al Quahlaoui și Abdellaziz Akhath încearcă să ofere acest ajutor. Ei sunt disponibili zi și noapte, iar tinerii știu cum să-i găsească. „Facem parte din viața lor, o activitate de zi. Avem informații despre programul lor săptămânal și, adesea, despre rețeaua lor socială și despre prietenii lor. Multe agenții fac tot ce pot, dar nu poți aloca pe toată lumea unui băiat ca Gen sau Adam. Dacă te aștepți ca un băiat crescut în centrul de detenție pentru minori să fie imediat autonom și-n loc să mergi alături de el, o faci împotriva lui, atunci l-ai pierdut."

„Aziz și cu mine vorbim aceeași limbă ca și băieții, împărtășim anumite interese și cunoaștem cultura străzii", spune Abdou. „Ca urmare, suntem cu 3-0 în față. Încep prin a construi o legătură între noi, le spun și lucruri despre mine, cum ar fi despre mama mea sau despre defectele mele. Creăm o legătură emoțională și apoi vedem de ce au nevoie băieții. Pentru unii este kickboxing, pentru alții este gătit. Când sunt cu noi, trebuie să uite de toate mizeriile. Așa începe legătura noastră".

„Unul dintre băieții noștri mi-a trimis zilele trecute un mesaj pe WhatsApp. Niște băieți plănuiau să șantajeze pe cineva și l-au chemat și pe el", spune Abdou. „Mi-a povestit despre asta și primul lucru la care m-am gândit a fost: ăsta este un strigăt de ajutor. Dacă acest băiat ar fi vrut cu adevărat să se alăture extorcării, ar fi făcut-o fără să-mi trimită un e-mail. La un moment dat, am convenit cu el să ne prefacem că are o întâlnire cu mine, astfel încât să nu poată merge cu ei. Ceilalți băieți au avut probleme. Ne-am bucurat foarte mult după aceea că nu a mers cu ei. Uneori le este greu să spună nu, dar este un început."

Am încercat să scriem experiențele lui Adam și Gen pentru acest articol cât mai exact posibil, dar nu toate detaliile presupuselor infracțiuni pot fi verificate de noi. Coachul Abdou al Quahlaoui le cunoaște poveștile și le poate confirma (parțial). Detenția și sentința au fost confirmate de al Quahlaoui și de avocatul lui Adam.

După interviu, Adam a fost reținut pentru o perioadă din cauza unor noi infracțiuni. Acum a ieșit din închisoare, dar cu brățară la gleznă și oră de întoarcere acasă.

* Din motive de confidențialitate și securitate, băieții și-au spus poveștile sub anonimat. Numele lor sunt cunoscute de către editori.

Articolul a apărut inițial în VICE Țările de Jos.