De ce orice discuție despre legalizarea drogurilor în România o să fie mereu despre bani

Când n-ai cum să te anturezi la un pai sâmbătă seară, se mai țin și dezbateri pe tema dezincriminării consumului de droguri. Deși majoritatea argumentelor pro sau contra probabil că le-ai dezbătut deja la o bere, s-a mai vorbit și de cum ne împărțim banii publici când vorbim de droguri.

Evenimentul a fost organizat la Biblioteca Națională și probabil a fost cel mai bizar mix pe care o să-l vezi: o parte despre ChatGPT și impactul în societate, apoi o parte despre droguri. Pe partea cu drogurile au fost Costin Militaru, un doctor care face specialitate din tratamentele medicale pe bază de CBD, și Mădălina Voinea, instructor de dezbateri. În echipa opoziției au fost Petre-Florin Manole, fost parlamentar PSD și acum președintele organizației Sectorului 1, și medicul pediatru Sânziana Miu. 

După dezbaterea din weekend, fără să fie ea responsabilă în vreun fel de asta, a început să roiască lumea în jurul unei inițiative de dezincriminare a posesiei de canabis pentru consum propriu. E fixată o limită de trei grame și închisoarea să fie înlocuită cu amendă.

Inițiativa e a unor deputați din partidul REPER – Simina Tulbure, Oana Cambera, Cristina Rizea, Andrei Lupu și Daniel Toda. A fost depusă pe 8 mai și prevede și eliminarea sancțiunilor penale, iar în locul acestora să fie amenzi între 1.000 și 3.000 de lei pentru posesia de cantități mici în vederea consumului personal.

M-arunc, dar nu cred că are mari șanse să treacă. Dar, iată, e un început. Așa că: „Ar trebui dezincriminat consumul de droguri?” Iată o dilemă a tuturor generațiilor. Nu am ajuns încă la o concluzie, dar sunt câteva posibile răspunsuri. 

Cum în 2021, patruzeci și patru la sută din cetățenii Uniunii Europene au declarat că sunt consumatori ocazionali de substanțe considerate ilegale, ambele părți pot fi de acord că de consumat, se consumă. Și de aici pleacă și dezbaterea: cât de corectă e distincția dintre un stoner și un consumator de heroină sau dintre un dependent și un traficant care poate că acceptă drept clienți chiar și minori. 

Mădălina Voinea pune problema cam așa – are rost să investești resurse în echiparea polițiștilor să alerge după niște hipsteri sau să trateze o minoritate de oameni dependenți drept infractori, nu pacienți? Într-o astfel de discuție, bineînțeles că s-a adus vorba despre filosofia pe care ea o numește „de bun simț”, adică să preluăm modelul Portugaliei, care în 2001 a decis să dezincrimineze toate drogurile și și-a investit resursele în prevenție, centre de tratament și reintegrarea în societate pentru depedenți. Strategia s-a dovedit un real succes.

Echipa opoziției își începe discursul prin a clarifica că România nu e Portugalia și nu dispunem de aceleași resurse, după care susține că toate drogurile îți afectează conexiunile neuronale, fără să facă niciun fel de distincție între ele. Argumentele nu se duc mai departe de ideea că e necesară criminalizarea consumului pentru a transmite un mesaj: „trebuie să rămână acest act ca fiind un act prin care tu încalci legea”. Până la urmă, cei care o propun știu mai bine. Și deși o pot propune și ministerele, precum cel al sănătății, tot parlamentarii sunt cei care votează dacă trece mai departe, nu doctorii de la Obregia. 

În plus, conform Sânzianei Miu, dacă dai liber la consum, devine prea la îndemână să-ți mai iei încă un gram și încă un gram și, deci, să ajungi de la consum recreațional la dependență. Deși nu se aude nimic nici de dealeri care să refuze să-ți mai vândă acel gram în plus dacă ai terminat prea repede ce ți-ai luat tura trecută. 

Costin Militaru își începe discursul prin a-l felicita pe Petre-Florin Manole că a învățat-o pe colega de echipă să vorbească ca un politician, adică să repete ce el aude de douăzeci de ani, că nu suntem pregătiți. Nu sunt bani? În România anului 2021 au fost cel puțin 2.000 de dosare pe consum care s-au soldat cu neînceperea urmăririi penale pentru că, după cum spune Costin, s-a văzut clar că nu poți să trimiți la închisoare un copil care avea la el un 0,6 de ecstasy. Dar dăm oricum banii pe filaj, avocați sau procurori ca să le speriem părinții. 

„M-am folosit de calculator și de Google ca să văd că două mii de dosare penale, înseamnă cam douăzeci, treizeci de milioane de lei”, spune Petre-Florin Manole. Sună mult, dar dacă s-ar fi uitat și pe VICE, ar fi văzut că e cam 120.000 de euro producția unui kilogram de cocaină. A fost și o captură mare de cocaină în 2016, mai exact 2.500 de kilograme – asta înseamnă 1,5 miliarde de lei comparat cu 30 de milioane pe care nu-i avem ca să dăm oamenilor alternative „mai pure” de consum odată cu dezincriminarea. 

Practic, s-a făcut mai mult ping-pong discursiv despre unde s-ar putea duce banii publici, de la strânsul seringilor din centrul Bucureștiului cu care primește primăria sute de poze, la scenariul idealist în care se înființează centre de consum controlat pentru dependenți. 

Concluzia a fost că nu sunt suficienți nici pentru una, nici pentru alta, dar ambele părți au fost de acord că dependența trebuie tratată drept o afecțiune medicală. Însă una spune că dacă ești găsit cu un 0,6 de ecstasy n-ar trebui nici să fii întrebat cum te cheamă, iar cealaltă numește repetat asta drept o infracțiune care trebuie tratată ca atare.

Înainte de dezbaterea despre droguri, mi-am făcut încălzirea cu cea despre ChatGPT, unde tema, pe scurt, ar fi asta: „Ar trebui permisă folosirea fără nici o penalizare a ChatGPT de către elevii și studenții din România?”.

De data asta, părerile au fost împărțite între „un dezastru în a contextualiza informația” sau „cea mai folositoare unealtă pentru copiat”. 

Ca să testeze potențialul inteligenței artificiale de a pune în context informația înainte de dezbatere, Moise Guran i-a cerut să scrie un referat despre organizarea unei excursii în orașul Orșova. Când i-a propus să viziteze cascada Căpușnița, despre care Moise Guran știa că nu există, pentru că e din zonă, a rugat ChatGPT să îi dea mai multe informații. Se referea la cascada Beușnița din Orșova, căreia i-a combinat numele cu cel al unei alte cascade, din județul Făgăraș.

Sigur că, în cazul în care li s-ar permite folosirea chat-ului în școli, elevii ar putea verifica informația, dar riscul ar fi acela de a rămâne în minte cu una eronată – mai ales că GPT nu îți arată sursele de unde a preluat informația.

Dar când sistemul nostru educațional pretinde ca atunci când scrii o lucrare să ai un număr minim de lecturi în bibliografie, apare problema că nu poți să citezi ChatGPT sau să-i preiei sursele. Totuși, asta nu a oprit sala, la discuția de după, să glumească că, dacă se aprobă, l-ar face cel mai semnat autor de eseuri. 

Așa cum în cazul dezincriminării consumului de droguri s-a vorbit mai mult despre cum ar putea fi redistribuiți banii de la buget, și dezbaterea despre ChatGPT în școli a devenit foarte repede despre copiat și cum, în cazul în care nu se aprobă folosirea lui, elevii mai buni ar găsi doar o scurtătură prin care să-și perfecționeze munca, tocmai pentru că ar putea repera erorile din text, iar cei care nu înțeleg un text – care nu sunt puțini – ar fi și mai repede sesizați de profesori când nu reușesc să-și dea seama că chat-ul a dat-o cu stângu-n dreptul.