Cum te panichează statul român ca să bage tinerii la închisoare

După propunerile legislative din ultimii ani, ai zice că statul român e ca părinții ăia care te pedepsesc și nu te mai lasă să ieși din cameră, ca să nu ți-o mai arzi cu „golanii”. Oricine a trecut prin adolescență știe că asta nu funcționează niciodată. 

Pe 15 februarie, Camera Deputaților a adoptat un proiect legislativ prin care crește pedepsele pentru vânzarea și cumpărarea de droguri. Problema e că asta nu rezolvă problema reală a dependenței de droguri, care ține de sănătate publică.

De altfel, până și președintele Klaus Iohannis a zis că nu majorarea pedepselor e soluția, ci dezvoltarea unei rețele de servicii specializate, când a trimis legea spre reexaminare în 2019. Parlamentarii nu s-au lăsat însă impresionați.

După adoptarea proiectului de lege, deputata Oana-Alexandra Cambera a declarat în Parlament că „nu știu câți dintre dumneavoastră care ați votat acest proiect de lege ați citit și cererea de reexaminare, pentru că poate, dacă o citeați, ați fi văzut că avem și o strategie națională de combatere a consumului de droguri, Strategia Națională 2013–2020, probabil făcută și de PSD și de PNL, și în care nu se menționează că trebuie să băgăm toți tinerii la pușcărie”.

Da, există o problemă de consum în rândul tinerilor, dar criminalizarea n-o să fie niciodată soluția, pentru că asta duce la și mai multă dezinformare și la distrugerea unor vieți. Portugalia e cel mai bun exemplu când vine vorba de ce trebuie făcut dacă vrei să rezolvi problema pe bune.

În timpul ăsta, în România se vorbește despre generațiile de copii care „fură, tâlhăresc, lovesc, violează sau chiar omoară”. De la știrile naționale la cele locale, de la judecători faimoși, ca Danileț, la politicieni și la polițiști, pare că există o obsesie cu dezastrul produs de copiii care au luat-o razna – și împotriva cărora trebuie luate măsuri.

Partea interesantă e că niciodată nu ți se prezintă și niște statistici care să susțină poveștile, ci doar cazuri singulare: un copil de nouă ani care a omorât pe cineva, un elev care și-a cumpărat droguri de la gardul școlii și tot așa. E ca și cum te-ai uita zilnic la filme cu accidente aviatice, în timp ce ignori că avionul e cel mai sigur mijloc de transport.

Ce se dorește? Controlul asupra copiilor, înștiințarea autorităților, chemarea DIICOT în școli, pedepsirea penală a copiilor sub 14 ani, pedepsirea posesiei de etnobotanice pentru consum propriu, interzicerea brichetei în școli și, nu în ultimul rând, educație juridică – să știe copiii ce-i așteaptă dacă îndrăznesc să-ncalce vreo lege.

De altfel, proiectul de lege adoptat recent e doar unul dintre proiectele de lege care vizează pedepsele pentru droguri. Cele mai halucinante sunt cele propuse de PSD, care vor pedepse penale pentru minorii între 14 și 17 ani sau testare antidrog în școli. Pentru că așa îi convingi pe tineri să nu mai ia droguri, dacă le faci dosar penal când nici n-au terminat liceul.

Pe scurt, se induce ideea că minorii au scăpat de sub control și e nevoie de răspunsuri ferme. Să se ia măsuri, căci nu se mai poate!

Realitatea e că lipsesc statisticile care să arate creșteri înfiorătoare tocmai pentru că acest peisaj distopic e complet fals. Scopurile minciunii sunt multe: să te țină lipit de televizor, să zică bunică-ta că generația asta a ajuns rău de tot, să comenteze unchiu-tău că „nu se mai face lege și ordine în țara asta”, dar mai ales, ca politicienii să adune niște voturi când arată ce duri sunt ei împotriva copiilor.

După cum spune cercetătorul criminolog A. Rogan în lucrarea „The Demonization of Delinquency: Contesting Media Reporting and Political Rhetoric on Youth Crime”, „delincvența juvenilă a fost mereu portretizată drept crescând în frecvență și intensitate, una dintre cele mai mari probleme sociale [...], ceea ce este fals, nejustificat [...] pur și simplu un produs sintetic, propulsat de mass-media și de interese politice [...] Este deci de datoria academicienilor să intervină și să prezinte realitatea”.

De zece ani încoace, delincvența juvenilă din România e la același nivel, ba chiar a scăzut câte puțin în ultimii ani. Cu excepția lui 2014, când s-a schimbat Codul Penal, 2021 a fost anul cu cei mai puțini minori trimiși în judecată din ultima decadă. Iar dacă te uiți la toți românii trimiși în judecată anual – în jur de 60 000 – o să vezi că doar 3 500 sunt minori, adică cinci la sută.

Ai la dispoziție și statisticile Ministerului Public ca să vezi cu ochii tăi că, în ce privește toate tipurile de infracțiuni, nu s-a schimbat nimic semnificativ în ultimii ani, iar România nu stă mai rău ca alte state. Asta spun și puținele studii academice. 

Așadar, prin obsesia de a demoniza copiii nu faci altceva decât să scoți infractori de unde nu-s – politicienii și televiziunile senzaționaliste vor promova întotdeauna minciuni prin titluri care să-ți bage spaima în oase că ni se distrug – și ne distrug – copiii, așa că trebuie să-l votezi pe cel care dă mai mulți ani de temniță.

Una dintre puținele realități brute ale criminologiei e distribuția infracționalității pe grupe de vârstă sau age-crime curve. Majoritatea copiilor pur și simplu cresc și se maturizează și scapă de comportamentul infracțional fără intervenții punitive sau coercitive, fără pedepse. Până în jurul vârstei de 20–25 de ani, peste 70 la sută dintre „delincvenții” minori pur și simplu renunță la infracționalitate și își văd de viață fără să fi avut contact cu judecători sau alte reprezentări ale justiției.

Dar dacă deputatul Gigel, împins de știrile din Ciocârleni de Munte, face în așa fel încât să aducă în interiorul sistemului de justiție copii de la nouă la 13 ani, atunci le-ai pus o ștampilă de infractor cu acte, de care s-ar putea să nu mai scape niciodată. Locul copiilor și minorilor „delincvenți” nu e în spatele gratiilor sau în instituții care să-i priveze de libertate, în fața judecătorilor care să „ia măsuri", iar copiii criminali și violatori sub 14 ani nu sunt altceva decât tragice excepții, nereprezentative pentru situația absolut stabilă din România.

Momentan, România se încadrează la fix în limitele de pedeapsă propuse de Comitetul Națiunilor Unite pentru Drepturile Copilului, adică nu permite pedepsele penale pentru copiii sub 14 ani. Mai mult, același comitet propune ca tinerii sub 16 ani să nu poată fi închiși sau privați de libertate în niciun alt mod.

Pozițiile astea nu au venit de nicăieri, ci se bazează pe toată știința la care are acces omenirea în domeniul delincvenței juvenile. Iar asta-ți arată că un copil nu trebuie niciodată încarcerat, pentru că nu poate fi pe deplin responsabil pentru acțiunile comise. Mai important, la baza deciziilor ar trebui să stea studiile, nu urletele unor populiști cocoțați pe minciuni și televiziuni, care vor să le arate ei copiilor ăstora neastâmpărați și să le distrugă viețile

Dacă totuși cineva ar vrea să activeze în mod real în domeniu, ar trebui să investească în programe sociale, în activități și campanii cu și pentru copii, în mese calde, sport și servicii publice care să aducă tinerii în centrul societății, nu să-i arunce în închisori pentru a fi consemnați drept infractori. Ce să vezi, când vine vorba de infracțiunile comise de minori, majoritatea sunt din cauza sărăciei și a neajunsurilor, nu a vreunei răutăți ascunse pe care s-a găsit vreun justițiar român să o demaște.