Publicitate
Știri

Ce trebuie să faci dacă va fi iarăși incendiu la metroul din București

Partea bună e că trenurile urbane subterane sunt printre cele mai sigure mijloace de transport, peste tot în lume.

de Ioan Bujor
14 Iulie 2016, 1:10pm

Ultimul incident mai mare, de la Piața Victoriei, de luna trecută. Fotografie de Marian Ilie / Mediafax Foto

E imposibil să nu fi auzit măcar despre unul dintre incidentele care au avut loc în ultimii ani la metrou. Ultimul s-a produs în iunie, între stațiile Piața Victoriei 1 și Aviatorilor, pe linia Berceni-Pipera, după ce în aprilie apăruse un alt incendiu în stația Piața Romană.

De fapt, majoritatea incidentelor de acest fel conțin acest cuvânt: „incendiu". Lucru cu atât mai nasol și mai de natură să bage panica-n tine, mai ales după momentul Colectiv, de anul trecut.

Din punctul de vedere al angajaților Metrorex, astfel de incidente sunt „defecțiuni tehnice, inerente în administrarea metroului".

Inerente sau nu, e bine să știi totuși că vor mai apărea și, mai ales, ce trebuie să faci dacă te găsești într-o situație d'asta.

Despre ce vorbim

Octombrie 2001. Un incendiu apare la unul dintre tunelele din zona Piața Universității. Fotografie de Marius Vasilica / Mediafax Foto

Mai întâi, o listă scurte de episoade de incidente la metrou care au ajuns știri, în ultimii ani:

14 iunie 2016. Izolatorul unei șine se aprinde, în apropiere de Piața Victoriei. Rezultatul este un fum gros, care ajunge până în stație. Începe panica: sute de călători se înghesuie spre ieșirile din subteran, iar echipele de la pompieri și SMURD îi ajută pe cei rămași în subteran cu măști de oxigen. Din fericire, nu există persoane intoxicate cu fum care să aibă nevoie de îngrijiri medicale.

12 aprilie 2016. Un panou electric din stația de la Piața Romană ia foc. Un fum gros umple peroanele. Stația e evacuată, o femeie e dusă la spitalul Floreasca și alte șase persoane sunt ajutate de echipajele medicale, după ce se simt rău din cauza fumului.

27 martie 2016. Un tren rămâne blocat între stațiile Piața Muncii și Dristor. Luminile din vagoane se sting și începe panica. Au fost alertate echipajele de intervenție, care au mers la Dristor, dar nu a fost nevoie de ele.

Citește și: Am vorbit cu mecanicii de metrou din România despre cum se văd sinucigașii din cabina lor

2 aprilie 2014. O infiltrație de apă defectează instalațiile electrice de la Piața Unirii 1 și dă peste cap tot traficul de la metrou, mai bine de o oră.

3 iulie 2013. Un macaz din stația Nicolae Grigorescu se defectează. E cel mai nasol moment posibil, ora 7:30, când jumătate din București e în drum spre serviciu. Începe haosul și aglomerație, care durează o oră.

26 martie 2008. Frâna unei garnituri de metrou se blochează între Grozăvești și Petrache Poenaru. Apare un fum foarte gros. Călătorii sunt evacuați în stația următoare. Nu sunt răniți.

Ce spun statisticile. Cum e și pe la alții

Astea sunt câteva dintre incidentele care au ieșit în presă, dar să știi că, de 37 de ani de când funcționează (din 19 decembrie 1979), la metrou nu a existat niciun accident major și nu a murit niciun călător. Sigur, au fost oameni care au căzut sau care s-au aruncat în fața trenurilor, au fost oameni care au murit din diverse cauze medicale, dar la opt sute de călători într-o zi de lucru așa ceva este normal.

De fapt, trenurile urbane subterane par să fie, și la nivel statistic, printre cele mai sigure mijloace de transport, peste tot în lume. În statisticile europene din 2012 și 2013 accidentele de metrou nici măcar nu apar la cauze ale morții, în timp ce în accidente feroviare au murit, în 2013 (ultimele date disponibile), 145 de pasageri.

Iar în statisticile mondiale cu privire la cauzele morții, accidentele de metrou nici măcar nu apar ca un capitol separat. Sigur, au fost câteva accidente majore în alte țări. De exemplu, cel mai grav accident al metroului londonez (the Underground sau the Tube) pe timp de pace a avut loc în 1975, când 43 de persoane au murit la stația Mooregate.

În cazul altui metrou celebru, Métro de Paris, cel mai grav accident a avut loc cu 113 ani în urmă, când 84 de persoane au murit într-un incendiu, la stația Couronnes.

Dacă vei trage linie, cred că poți concluziona că riscurile mersului cu metroul sunt destul de mici, inclusiv în timp de război sau în relație cu terorismul.

De unde apare frica de accident la metrou

Fotografie de Mircea Topoleanu, via Am vorbit cu mecanicii de metrou din România despre cum se văd sinucigașii din cabina lor

Bun, dar atunci de unde au apărut fricile legate de siguranța în metroul bucureștean? Au existat, recent, două scandaluri legate de siguranța la metrou, fără legătură cu incendiile.

Primul a pornit după ce, pe 12 ianuarie anul ăsta, o persoană a reclamat că și-a prins piciorul între tren și peron, la Piața Victoriei, iar ulterior a depus o reclamație la ANPC. Cei de la Protecția Consumatorului au amendat Metrorex cu 20 de mii de lei și au cerut „oprirea temporară a prestării serviciului până la remedierea deficiențelor". Oamenii de la Metrorex au anunțat că incidentul reclamat nu se regăsește în filmările camerelor de supraveghere, și deci nu vor închide stația. Ceea ce s-a și întâmplat.

Al doilea scandal legat de siguranța în subteran a fost pornit de la știrea că cel puțin 20 de stații de metrou nu au autorizații ISU. Ceea ce era perfect adevărat, doar că lumea uitase că ISU nu exista când au fost făcute stațiile respective. Pompierii au cerut celor de la metrou planurile stațiilor, ocazie cu care am aflat că, de exemplu, în unele stații nu existau nici măcar extinctoare, că mulțimea de tonete și chioșcuri din stații nu există în evidențele ISU și tot felul de alte chestii care te pot pune pe gânduri.

Ce poți face, dacă te trezești într-un incident nasol

În primul rând, nu intra în panică. Dacă arunci o privire prin studiile de specialitate, vei vedea că specialiștii pun rănirea sau chiar moartea unor persoane într-un accident de felul ăsta în primul rând pe seama cauzelor psihologice. Gen faptul că nu știi originea incidentului. Sau că nu există indicații coerente ca să ieși naibii de acolo, în siguranță.

În plus, ideal ar fi să nu urmezi turma (cel mai probabil la fel de speriată ca și tine), să nu te lași influențat de ideile celorlalți, luate în plină criză. Să-ți asumi răspunderea pentru propria siguranță.

Citește și: Cărţile de la metrou îţi dizolvă creierul

Pe viitor, tot specialiștii propun o serie de măsuri, de la educarea populației, încă din timpul școlii, pentru evacuare în situații de urgență, până la investiții în sisteme de semnalizare luminoasă intuitive și comunicare audio în caz de incidente.

Până când toate astea vor ajunge și în România (și știi că va dura ceva) ar fi bine să te-nveți să nu mai vezi câte o catastrofă sau un atac terorist, de fiecare dată când se stinge lumina în vagon sau când metroul se oprește brusc între stații.

Totul o să fie bine.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre metrou:
Întrebarea zilei: Ce facem cu gura de metrou retrocedată de la Apărătorii Patriei?
Mi-am petrecut toată ziua în metroul din Beijing
În metrou, cu gândul la sex