Fotografii sumbre din Rusia anilor '90, care au fentat cenzura ca să-ți arate urâtul lumii

FYI.

This story is over 5 years old.

Foto

Fotografii sumbre din Rusia anilor '90, care au fentat cenzura ca să-ți arate urâtul lumii

Asta e partea ascunsă a lumii, aia despre care nu vrei să știi mai mult decât e nevoie.

Moscova, 1995, în viziunea lui Miron Zownir

Miron Zownir este un artist intrigant, care pozează oameni săraci, muribunzi sau morți, alcoolici, junkiști, curve, suburbiile pe care le evităm, pe scurt, realitatea pe care nu o vezi la TV. Imaginile cu personaje excentrice, proteste, violență, sexualitate și moarte, par desprinse dintr-o filosofie nihilistă, în care omul este obligat să se întoarcă la nimic, după cum spune şi titlul următorului film al lui Zownir, Back to Nothing.

Publicitate

Din 1981, lucrările lui au fost expuse în galerii și muzee, lângă picturile lui Goya și Picasso. Din păcate, multe din ele au fost interzise pentru că erau prea hardcore. Obsedat de Dostoievski, Miron a plecat în Rusia în 1995, când oamenii trăiau în sărăcie și mizerie, după războiul din Cecenia. Imaginile disperării, ale nebuniei, ale foametei și morții, au fost publicate în cartea sa Down and Out în Moscow.

Miron Zownir

Între timp, Zownir a devenit unul dintre cei mai cenzuraţi artişti din lume şi a căpătat renumele de „poetul fotografiei radicale". Am stat de vorbă cu el ca să aflu cum este să faci fotografie subversivă într-o societate post-totalitară.

VICE: De unde vine fascinația ta pentru țări care au avut regimuri totalitare?
Miron Zownir: Nu pot să zic că este vorba neapărat de o pasiune pentru țări totalitare. Am trăit și am lucrat în New York, Londra, Berlin, mai mult decât am stat în Moscova sau Ucraina. Interesul meu pentru Ucraina se datorează moștenirii mele paterne, întrucât tatăl meu s-a născut în Ucraina de Vest, iar mai apoi m-am aventurat într-o excursie la Moscova, în 1995, unde era o perioadă de tranziție de la comunism la capitalism, iar lucurile erau destul de neclare pentru cum se va dezvolta Rusia totalitară.

Sunt mai mult interesat de aura personală a oamenilor, de carisma lor, de luptele și de soarta acestora. Și chiar îmi displace întru totul regimul totalitar cu restricțiile lui. Pentru mine, chiar și Vestul a fost cam restrictiv, dar într-un mod mai subtil: printr-o dezinformare manipulată inteligent, prin cenzură și supraveghere.

Publicitate

În Rusia, miliția a încercat să te oprească să faci poze. Cum ai reușit să le faci până la urmă?
Cu ținuta mea de western și capul ras, eram destul de ușor de ținut minte în mulțimea de oameni, iar cum mă aventuram mereu în locuri agitate din jurul gărilor, eram ușor de găsit. Așa că după un timp, mi-am dezvoltat o strategie, de a-i descoperi întâi pe milițieni și de a mă feri de orice confruntare posibilă. Totuși au fost niște întâlniri în care am fost amenințat de polițiștii beți. Nu știu cum am scăpat fără bătaie sau să fiu arestat. Cred că sunt un bun actor și păream încrezător, altfel nu aveam nicio poveste oficială, nici măcar nu vorbeam rusă.

Care a fost cel mai tensionat moment în care ai luat contact cu oficialitățile rusești?
Fiecare moment în care eram amenințat de un milițian beat și nervos, înarmat cu un AK-47 era destul de tensionat. Dar am știut că nu mă vor împușca în public și mă asiguram că prezența mea este una notabilă, astfel încât dacă treceau oameni să mă țină minte ca potențiali martori, în caz că dispăream. La urma urmei, eram un cetățean german și nu un caucazian cu tenul închis la culoare. Ei erau cei mai hărțuiți din cauza războiului din Cecenia.

Pe lângă cenzura oficială, cine a mai încercat să te oprească să faci fotografii și cum?
Bineînțeles că au fost unii oameni care nu au vrut să fie fotografiați și am fost atacat de mai multe persoane de câteva ori. Dar nu am fost rănit grav. Odată, îl fotografiam pe un individ care se prostea spre deliciul mulțimii, lângă o femeie pe jumătate beată și goală. După ce s-a bucurat de atenția lumii, a hotărât să îmi ceară bani pentru show-ul lui. Deodată, toți voiau bani de la mine și m-au înconjurat vreo zece oameni agresivi care se întindeau după aparatul meu foto și mă amenințau. De vreme ce erau prea mulți ca să mă bat cu ei, mi-am dat jos trenciul, că purtam pe dedesubt un tricou cu poliția din Pennsylvania. Țipam la ei că sunt de la poliția americană și să se ducă naibii toți.

Publicitate

Era ceva grotesc și absurd, dar un om din mulțime m-a luat protectiv deoparte, zicându-mi că și el e polițist rus sub acoperire.

Care a fost reacția îngrijitorilor sau a personelor cu dizabilități când ai încercat să îi fotografiezi?
Care îngrijitori? Oamenii aceia erau lăsați să moară singuri și mizerabili. Nu aveau lobby, ajutor sau media să îi promoveze cumva. Toți jurnaliștii erau preocupați de marea tranziție și nimeni nu dădea atenție acelor persoane prea slabe și vulnerabile ca să se integreze într-un sistem, în care cel mai puternic și mai scrupulos câștiga.

Când ai fost de acord cu modificările pe care oamenii voiau să le facă la munca ta?
Niciodată. Am fost întotdeauna de lucru pe propria răspundere. Am fotografiat, am scris și am filmat doar ce m-a interesat cu adevărat.

Care a fost cel mai absurd lucru pe care cineva a insistat să ți-l cenzureze și cum ai răspuns?
Am avut o expoziție la un spectacol de fashion, în Berlin. La vernisaj, toată lumea era încântată de fotografiile mele. Dar, două zile mai târziu, fotografiile mele au fost scoase de pe perete. L-am întrebat pe curator ce s-a întâmplat și mi-a spus că cei de la Mercedes se ocupau de organizarea evenimentului pentru celebrități. Și șeful serviciului de transfer a fost atât de revoltat de o fotografie a unei femei cu o zvastică pe cap, că a cerut închiderea expoziției mele. Chiar și așa, acea femeie și-a urât tatăl, care a fost un nazist. Dar acest lucru nu îl interesa pe cretin. El a vrut să se spele trecutul poporului.

Publicitate

Ai fost în România?
Am fost în România în anul 2009 și am făcut fotografii acolo. Unele dintre ele au fost publicate în cartea mea The Valley of the Shadow.

Vezi mai jos mai multe lucrări ale lui Miron Zownir. Îl poți găsi și pe site-ul lui oficial.