Comerțul cu iarbă e în perioada de glorie

FYI.

This story is over 5 years old.

High Hui

Comerțul cu iarbă e în perioada de glorie

Mai mulți dealeri mi-au spus că astea-s vremuri ideale să vinzi iarbă.

Odată cu liberalizarea legilor cu privire la consumul de marijuana din America, dealerii de la colțul străzii și întreaga piață neagră de desfacere pot trece drept afaceri legitime, plătitoare de taxe, care comercializează o amestecătură de produse și servicii pe o piață din ce în ce mai profitabilă.

Douăzeci și două de state din SUA au aprobat consumul de iarbă sub o formă legală și aproape încă 12 state reconsideră legile și regulațiile interne referitoare la marijuana. Chiar dacă legalizarea pe plan național este aproape inevitabilă, nu se știe cât o să dureze până când statele vor profita de pe urma economiei verzi, care pare să înflorească în Washington, California, Colorado și Oregon.

Publicitate

New York oferă noi oportunități pieței de desfacere, care e în continuă schimbare. Marijuana medicinală a fost recent legalizată de către guvernatorul Andrew Cuomo, care a aprobat un proiect de lege, intrat în vigoare de pe 6 ianuarie. Totuși legislația statului este destul de restrictivă. Într-un reportaj de la începutul anului, VICE explică cum „doar o mână de condiții medicale serioase se califică pentru rețete. Pacienții au voie să consume THC doar prin tincturi și uleiuri, vapare, inhalare și prin capsule pe cale orală. Fumatul sau cultivarea marijuanei sunt în continuare ilegale". Pentru puținii pacienți din New York, care se califică pentru cardurile de marijuana medicinală, asigurarea de sănătate nu acoperă costurile umflate ale medicamentelor, deoarece iarba e clasificată în Gradul I de abuz de substanțe.

În 2014 departamentul poliției din New York a anunțat că nu va mai face arestări pentru consum de marijuana, ci doar va emite o citație în instanță. Schimbarea asta a dus la o descreștere semnificativă a arestărilor din 2015. Așa că, în cazul new yorkezilor, dacă au mai puțin de o uncie (28.3 gr) și nici un accesoriu incriminator (gen un cântar), atunci pedeapsa nu ar trebui să fie mai gravă decât o amendă în trafic care necesită prezența în instanță. Nu putem compara New York cu Amstardam, dar până și aici e aproape legal să fumezi iarbă, cel puțin pentru albi.

Astea sunt vești super bune pentru dealeri. Fumatul de iarbă este suficient de acceptat în societate încât toată lumea o face, dar încă nu există o piață legală de desfacere care să tempereze prețurile. Când am vorbit cu mai mulți dealeri de iarbă și curieri intermediari, aceștia mi-au spus că suntem în perioada de glorie a traficului. Cu alte cuvinte, sunt vremurile cele mai bune pentru a vinde iarbă în New York.

Publicitate

Pentru mai mult verde, vezi documentarul nostru despre „Cum să vinzi droguri":


„Cei care sunt băgați în afaceri cu iarbă sunt cei mai norocoși acum, îi mai dau vreo 2-5 ani până când se fute treaba", îmi spune Benny, un dealer pe la douăzeci și ceva de ani, care s-a apucat de dealerit de aproape un an.

Benny s-a luptat cu abuzul de substanțe de la o vârstă fragedă și nu a apucat să termine liceul. Printr-un prieten comun, s-a băgat într-o combinație de livrat verde pe biclă, prin Brooklyn și Manhattan. Acum face asta câteva zile pe săptămână și câștigă în jur de 200 de lire pe tură, plus comisioane. E suficient ca să ducă un trai comfortabil, iar programul flexibil îi permite să se ocupe și de alte pasiuni, cum sunt cursurile de artă. „Cu trecutul meu, nu cred că aș putea să îmi găsesc un job mai bun".

Juan este un dealer hispanic, care are o afacere pe cont propriu (cu tot cu serviciu de livrare) de aproape cinci ani. Juan își menține costurile generale cât mai mici și marjele de profit cât mai mari, prin importul produsului din Oregon sau Colorado. Deși lucrează singur, nu se simte amenințat de celelalte servicii de marijuana din oraș. „Cererea este atât de mare încât nu există o competiție pe bune. Sunt atât de mulți oameni care fumează iarbă, încât nu ajung să mă intersectez cu alt dealer", zice Juan. El descrie piața de marijuana ca „un tărâm al nimănui", unde toată lumea are loc, dacă își desfășoare afacerea cum trebuie. „Industria asta încă nu este monopolizată și aștia mai mici pot ieși la suprafață".

Publicitate

Citește și: Tot ce trebuie să știi despre fumatul de iarbă în București

Juan face între 2800 și 3500 de lire pe lună și nu plătește taxe. Se simte rareori paranoic că o să fie prins (proprietarul acceptă plata chiriei cash, o practică des întâlnită în New York). Înainte obișnuia să vindă de acasă, dar acum se duce cu bicicleta la clienți pentru că dă mai bine decât să se perinde tot felul de străini pe la el. Când e cu bicla, nu ia mai mult de o uncie la el (pe care o ține într-o cutie încuiată în caz că îl oprește poliția) și evită cartierele aglomerate în care activează mai mulți polițiști. „Îmi pot selecta clientela pentru că lucrez pentru mine. „Spre deosebire de o farmacie care ar urma modelul clasic de clientul are întotdeauna dreptate, cei care apelează la dealerii din New York încă sunt la cheremul acestora. Pot să blochez pe oricine, orcând."

„E o portiță unică și de scurtă durată, care se va inchide ca toate celelalte."

Elissa se descrie drept „o femeie caucaziană, cu studii superioare", care s-a apucat de dealerit ocazional, după ce și-a dat demisia de la o galerie de artă. Își plătește chiria cu ajutorul unui job la un restaurant, dar încearcă să pună niște bani deoparte ca să schimbe orașul. Un prieten a băgat-o într-un sistem mai mare de livrări, care permite curierilor să își facă turele când vor, iar asta i-a convenit, pentru că nu intervine cu programul de la restaurant. „E destul de chill. Evident că sunt riscuri, dar sincer mie mi-e mai mult frică să nu dea un taxi peste mine decât de poliție sau să profite vreun client de mine pentru că sunt femeie", ne spune Elissa.

Publicitate

Și ceilalți dealeri intervievați au spus că sunt vremuri bune de vândut iarbă. Expresia „perioada de glorie" a fost folosită de mai mulți, dar ei cred că se va încheia destul de curând."

Benny spune că „e o portiță unică și de scurtă durată, care se va închide ca toate celelalte. Când se vor deschide farmacii, care vor vinde legal produse fumabile, serviciile independente de livrare vor da faliment. N-o să mai fie o loialitate față de omul care îți vinde iarba și cultura soiului adus. O să se transforme în strategie de afaceri, eficiență și competiție de branduri. Jucătorii cu cea mai multă experiență vor câștiga. Eu mereu zic că singurii dealeri care vor rezista sunt cei care fac un curs de afaceri și se consultă cu marile corporații, gen Phillip Morris, care vor monopoliza piața".

Citește și: Iarba mă face indiferent la nebunii care-mi intră noaptea-n casă

Juan este total de acord și știe că vremea lui, de aproape 5 ani, de vândut iarbă se aproprie de sfârșit. „Nu vreau să se legalizeze iarba în New York, pentru că apoi nu știu ce o să mai fac. Mereu mi-am imaginat că o să mă retrag din industrie când se va legaliza marijuana. Va fi mult prea dificil să concurez. Gândește-te că ăsta este apogeul și în curând vor bate clopotele", spune Juan, mai în glumă, mai în serios.

Toate numele au fost schimbate pentru a proteja anonimitatea subiecților.

Traducere: Diana Pintilie

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre iarbă:
Cum e să fii cuplată cu un dealer de iarbă
De ce e important să se legalizeze iarba în UE
Fumătorii de marijuana ne-au explicat de ce preferă iarba proastă