Cum să-ți accepți atracția pentru fete grase

Nu mi-e rușine că am un corp masiv. Dacă nu faci față vergeturilor mele, atunci nu-mi meriți celulita. Cam așa văd lucrurile. Dar nu am fost dintotdeauna așa. Înainte eram fata care insista să facă sex cu lumina stinsă. Mă acopeream cu cearșaful de câte ori coboram din pat. Nu voiam niciodată să stau deasupra în timpul sexului, pentru că mă îngrijoram cum o să arate burta mea din unghiul ăla. Doamne, ce milă mi-e de versiunea aia a mea.

Încrederea în mine mi-a crescut în ziua în care mi-am dat seama că nu-mi pot ascunde grăsimea, așa că n-are rost să mă obosesc. Când ajungeam să fac sex cu un tip, aveam impresia că nu știa în ce s-a băgat, de parcă până atunci ne-am fi uitat unul la fața celuilalt, fără să observăm corpul. În plus, majoritatea bărbaților cu care mă culc îmi spun că le place corpul meu. Îmi zic că le plac femeile cu curbe sau femeile masive. Mereu am privit comentariile astea ca pe niște favoruri din partea lor – uite, îți zic că ai curbe, nu că ești grasă. Dar mie „grasă" nu mi se pare un cuvânt nasol, așa că nu cred că are rost să-l evităm.

I-am menționat asta unui tip de curând, când mi-a zis că sunt voluptuoasă. Poți să-mi zici grasă, e ok. Nu mă deranjează – sunt așa cum sunt.

Răspunsul lui m-a luat prin surprindere. „Crede-mă, nu ești grasă. Nu mă atrag grasele."

Atunci am avut revelația: Uau, deci n-o faceți de dragul meu. O faceți de dragul vostru. Tipul ăsta și probabil mulți dintre ceilalți din trecutul meu nu voiau să accepte că sunt atrași de o femeie grasă.

Înțeleg. Nu doar femeile cresc cu ideea că există un singur tip de corp considerat „sexy". E rușinos să-ți placă în mod deschis un tip de corp care se abate de la norma construită de societate. Chiar și cei care nu se jenează de dorințele lor tot simt nevoia să fie discreți în privința lor. În peisajul heterosexual, lectorul pe studii de gen Hugo Schwyzer spune că bărbații sunt învățați să îi atragă ceea ce îi atrage pe alți bărbați. Practic, atracția heterosexuală funcționează la nivel social, iar femeile sunt cărămizile care consolidează stima de sine a partenerului lor de sex masculin. Femeile grase sunt privite ca inferioare, ceea ce îi obligă pe mulți bărbați heterosexuali să nege că sunt atrași de femei grase.

Bineînțeles, asta nu se aplică tuturor bărbaților hetero. Există comunități de bărbați care sunt admiratori de femei grase. În 2011, Village Voice i-a făcut profilul lui Dan Weiss, un admirator de femei grase care a fondat contul de Tumblr Ask A Guy Who Likes Fat Chicks (ia-l la întrebări pe un tip căruia îi plac gagicile grase). În interviu, Weiss desființează mitul că bărbații ar fi atrași de femeile grase pentru că acestea cedează mai ușor. Nu e adevărat nici asta, nici mitul că bărbații care ies cu femei grase ar avea un respect de sine scăzut. Faptul că acestea sunt niște mituri populare spune multe despre felul în care sunt văzute femeile grase într-un context sexual.

Autoarea și activista pentru persoane grase Virgie Tovar aduce în discuție o altă concepție greșită: „Bărbații care doresc femei grase sunt considerați devianți sexuali sau perverși pentru că femeile grase nu se conformează idealurilor occidentale de frumusețe", mi-a zis ea. „Adevărul e că dorința umană - și dorința masculină – e foarte variată, iar dacă am trăi într-o lume mai puțin restrictivă, am vedea că apetiturile noastre sunt foarte diversificate. Din păcate, nu locuim într-o astfel de lume. În Occident, singurele femei acceptabile sunt cele slabe."

Poate că lucrurile ar sta altfel dacă femeile grase ar fi reprezentate diferit în media mainstream. Hollywood-ul ar putea, de exemplu, să nu le mai actrițelor grase doar roluri amuzante și complet desexualizate. În industria muzicii, auzim rar despre femeile mai masive. Poate doar în câte un cântec cum e „Only", al lui Nicki Minaj, în care Drake spune că îi plac femeile mari și frumoase pentru că „sunt genul care îți sug toată energia și apoi iau prânzul cu tine". Singurul cântec care a încercat să ne prezinte într-o lumină bună și tot a reușit să facă mișto de noi. Mulțumim, Drake.

E ciudat cât de tabu e chestia asta cu greutatea, dacă te gândești că la un moment dat în istoria culturală a lumii occidentale, femeile grase nu erau considerate deloc respingătoare.

Socioloagele Samantha Kwan și Jennifer Fackler de la Universitatea Houston au creat o scurtă istorie despre cum s-au schimbat idealurile corporale de-a lungul secolelor într-un studiu intitulat: „ Femeile și Mărimea". Conform studiului, până în secolul XIX, femeile erau pictate de artiști ca Ruben sau Renoir ca fiind voluptuoase și planturoase. Corpurile slabe au început să fie la modă după ce a înflorit industria modei.

Cam în perioada asta s-au standardizat mărimile la rochii, iar descoperirea caloriei a introdus monitorizarea obligată a greutății în conștiința publică, așa cum spune gastronoama Sarah Lohman. Cu alte cuvinte, dietele au devenit produse marketabile și profitabile. Prin anii 1920, „majoritatea femeilor americane fie țineau regim, fie se simțeau vinovate că nu țin regim. Iar restul e istorie." Percepția noastră asupra frumuseții în relație cu suplețea e manifestată, practic, de oameni care, de-a lungul istoriei, au încercat să profite de pe urma stimei noastre de sine, iar noi am căzut în capcană. La modul nasol de tot.

„Suntem victimele unei dezinformări îngrozitoare ", a zis Ken Page, psihoterapeută și autoare a unei cărți despre puterea intimității și renunțarea la jocurile de seducție. „Felul în care învățăm despre atracție și felul în care credem că ar trebui să arătăm și să ne purtăm par a fi scrise de un grup de adolescenți anxioși. Iar astea sunt lucruri periculoase, care ne dezinformează și nu au fundament științific."

Se pare că atracția are mult mai puțin de-a face cu înfățișarea decât ne închipuim. Știința spune că o mare parte a atracției sexuale are legătură cu cât de fertil e mirosul nostru sau cu trăsături de personalitate precum generozitatea și inteligența. Page mai vorbește și despre „atracția emoțională", deci chimia dintre două persoane. „Nu e corect să ne închipuim că cineva nu e atras de noi din cauza înfățișării sau a greutății."

Dacă așa funcționează atracția la nivel științific, atunci de ce nu simt treaba asta și în viața mea? De ce mă presează mereu evreica de maică-mea să slăbesc, ca să mă poată mărita cu un dentist evreu? De ce îmi spun necunoscuții de pe internet în mod repetat că dacă o să slăbesc, o să reușesc să am o relație?

Știu că nu e adevărat. Am destule prietene care se încadrează în stereotipul femeii sexy și am observat că femeile înalte, suple și obsedate de frumusețe au o viață sentimentală la fel de mizerabilă ca a mea. Grase sau slabe, toate suntem înșelate sau primim mesaje din alea nașpa: „Ești mișto, dar chestia e că…" Diferența e că, atunci când pățesc asta, prietenele mele slabe nu dau automat vina pe greutate. Și atunci de ce toată lumea mă face să simt ca și cum greutatea mă împiedică să am o viață sentimentală împlinită?

Știu totul despre rușinea cauzată de greutate – dar, așa cum a explicat Tovar, felul în care mi-am procesat rușinea e diferită de felul în care și-au procesat rușinea bărbații cu care m-am culcat. „Când femeile simt rușine, sunt învățate să-o proiecteze în interior, către ele", a zis Tovar. „Bărbații reușesc să se distanțeze de rușine măcar parțial, dar femeile o absorb cu totul – nu doar rușinea pe care o simt deja pentru că sunt grase, ci și rușinea de a-i fi provocat disconfort partenerului. "

Cel mai bun exemplu sunt femeile care se simt inconfortabil să-și expună corpurile în timpul sexului, chiar dacă partenerii lor și-au exprimat deja atracția față de ele când s-au grăbit să le dea jos hainele. E un fel de a spune: „Mi-e rușine că s-ar putea să-ți fie rușine de corpul meu. "

Ca să stopăm rușinea care apare la acest nivel, femeile - și nu doar cele grase – trebuie să-și accepte corpurile așa cum sunt. Nu doar de dragul nostru, ci și de dragul partenerilor noștri, care vor simți mai puțină rușine. După cum a explicat Page, părțile corpului de care ne e cel mai rușine ar putea fi părțile de care partenerul nostru e atras cel mai tare.

Bineînțeles, ușor de zis, greu de făcut. E extrem de dificil să nu te simți rușinat de ceea ce ni se spune constant că ar fi imperfecțiuni. Ca să neajute, bărbații ar putea să-și exprime mai clar dorința pe care o simt față de noi – nu doar în privat, ci și în public. De exemplu, ar putea scrie versuri rap despre noi în care să nu fie vorba de mâncare. Ar fi un început.

Bărbați heterosexuali care nu reușiți să admiteți că și noi, grăsuțele, suntem capabile să fim la fel de atrăgătoare ca și femeile slabe, întrebați-vă: De ce simțiți asta? De ce vă temeți? De reacția prietenilor? Ce fel de prieteni sunt ăia, care se pun în calea fericirii voastre?

Concluzia e că femeile grase s-au săturat să fie tratate ca niște ființe inferioare și s-au săturat să vadă că bărbații atrași de ele sunt tratați ca niște devianți. Atractivitatea are un spectru larg și e timpul ca acest spectru să se facă văzut, cu tot cu pulpe și colăcei.

Urmărește VICE pe Facebook

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre grăsime pe VICE:
Cum m-am confruntat cu faptul că-s grasă
Cea mai grasă mamă din lume
Fotografa asta scoate tot ce-i mai frumos din a fi gras