Accidentul din 2 Mai arată ce nu vor Poliția și Guvernul să știi despre drogurile din România

Din păcate, în România e nevoie să se-ntâmple o tragedie cum a fost cea din 2 Mai pentru a aduce în discuție niște probleme ale societății care fierb, de fapt, de multă vreme. Cazul adolescentului de 19 ani care a accidentat mortal doi tineri sub influența unui cocktail de droguri provoacă revoltă, furie, tristețe sau neputință. E firesc să simți toate astea. Dar ce facem mai departe?

Suntem cu toții de acord că Vlad Pascu trebuie pedepsit pentru fapta sa. De altfel, tânărul e pasibil de zeci de ani de închisoare cu executare, pentru că legislația s-a înăsprit – pe deoparte ai „legea Anastasia”, care spune că orice șofer care face un accident mortal după ce a consumat alcool sau droguri sau în timp ce a condus fără permis, nu mai poate scăpa doar cu suspendare. În același timp, au crescut pedepsele pentru vânzarea și cumpărarea de droguri.

Pentru că e mai simplu să demonizezi un singur vinovat decât să vezi lucrurile în ansamblu, s-a tot vorbit zilele astea despre câți bani aveau părinții lui Vlad Pascu, cu ce mașini își făcea poze sau ce haine avea. E nevoie însă să te distanțezi un pic de toate astea și să te-ntrebi ce se poate face real pentru ca astfel de tragedii să nu se mai repete.

În primul rând, trebuie să înțelegem mai bine traficul de droguri, că în România e uriaș.

Dintre zecile de tone care ar traversa sau ar ajunge anual în România, se capturează doar câteva sute de kilograme. La nivel global, se estimează că nici măcar jumătate din marele trafic de droguri nu este interceptat, iar pentru fiecare barcă încărcată cu droguri interceptată trec alte patru nedepistate. Unele studii arată ca cel mai probabil chiar și aceste rate de „succes” sunt umflate. 

În România, autoritățile nu se pot ocupa de aceste uriașe rețele tocmai pentru că, în ultimii patru ani, 80% dintre dosarele DIICOT s-au ocupat de capturi infime de droguri, adică sub cinci grame. Nu, nu era vorba de oameni care conduceau, ci le aveau la ei. Asta în contextul în care, în 2022, portul Constanța a fost numit de o reputată organizație internațională drept un „paradis sigur”, un „magnet criminal” pentru traficanți, cu o securitate slabă, fără scannere, și îmbibat de corupție.

După cum spunea și Viorel Cerbu, șeful DIICOT pe combaterea traficului de droguri, într-un interviu pentru Libertatea, procurorii sunt sufocați de mii si zeci de mii de dosare anual, dintre care foarte puține privesc adevăratul trafic de droguri, de ordinul sutelor de tone. Astfel, un procuror care ar trebui să ajute la destructurarea rețelelor marilor traficanți care aprovizionează sute de mii de tineri ajunge să se concentreze doar pe indivizi irelevanți.

În țările vestice, abordarea e total diferită și accentul nu se mai pune de zeci de ani pe consumatorii simpli, ci pe vapoarele, bărcile, dronele, avioanele, tirurile și mașinile pline cu tone de droguri. Da, tone, nu pliculețe și nici ouăle cu surprize.

Pentru mulți, asta e o opinie nepopulară, dar dezincriminarea posesiei de droguri pentru consum propriu, în special când vine vorba de canabis, ar eficientiza semnificativ munca forțelor de ordine și ar aduce România în lumea contemporană. Oricum, dacă nu trăiești într-o fantezie îți dai seama și singur că pedepsele pentru consumatori n-au descurajat vreodată consumul, ci doar au transformat mulți tineri în infractori. 

Până la urmă, unul din doi tineri români între 16–25 de ani a consumat canabis cel putin o dată-n viață. Asta înseamnă un milion de tineri. Și atunci, cu cine ar trebui să ne batem, cu ei sau cu sutele de mari traficanți?

După cum s-a văzut în cazul tragediei de la 2 Mai, există și consumatori problematici și nefuncționali, care ajung ucigași pe șosele. Ce ar trebui făcut cu ei?

Dacă o parte din fondurile MAI s-ar duce la Ministerul Sănătății și Ministerului Tineretului, s-ar putea crea niște condiții reale de ajutorare și prevenire – a condusului sub influență, concomitent cu lupta împotriva marelui trafic. Singurele mecanisme prin care s-ar reduce dezastrele pot apărea, așa cum zicea și psihologul și cercetătorul Mihai Copăceanu, doar prin abordări bazate pe sănătatea publică – niciodată prin tot felul de pedepse.

În același timp, ar ajuta niște campanii care să încurajeze pe bune comportamentul responsabil, care să-i facă pe consumatori să nu se mai urce la volan. După cum ziceam, România și nu numai se confruntă cu un consum generalizat de droguri, așa că din punct de vedere statistic e imposibil să-l reduci prin pedepse. În schimb, se pot reduce daunele.

După cum spunea și psihiatrul si psihologul Eugen Hriscu într-un podcast Recorder, majoritatea acestui segment imens de tineri consumatori nu vor deveni consumatori problematici, nu vor deveni dependenți și nu vor cauza accidente, ci vor avea o viață normală.

În schimb, prevenirea, ameliorarea sau tratarea consumului problematic care poate genera dezastre se poate face doar dacă se renunță la pedepsele pentru simpla posesie, după cum s-a văzut și în Portugalia.

Astfel, cei care au o problemă cu consumul de droguri ar putea avea acces la ajutor specializat fără să se teamă de poliție, ar avea acces la informații pe bune despre substanțele pe care le consumă și ar avea o conștiință onestă asupra riscurilor care există când te urci sub influență la volan. O bâtă deasupra capului – și așa nefuncțională – nu ajută la nimic.

Potrivit datelor obținute de la autorități de jurnalista Maria Moiș (Euronews România), în ultimii trei ani au fost de 41 de ori mai multe accidente grave din cauza alcoolului (1.407) decât din cauza drogurilor (34). Au murit de 23 de ori mai mulți oameni în accidentele produse de alcool (324), decât în accidentele produse de droguri (14).

Au fost de 38 de ori mai mulți răniți gravi în accidentele atribuite alcoolului (1.346) decât în accidentele atribuite drogurilor (35). De asemenea, conform datelor publice de la celelalte ministere, au murit de vreo sută de ori mai mulți oameni din cauze atribuite alcoolului decât din cauza drogurilor.

Până acum, niciun ministru sau doctor al Academiei de Poliție n-a zis nimic despre accidentele zilnice cu efecte deosebit de grave care se produc din cauza alcoolului, comparativ cu unul la câteva săptămâni din cauza drogurilor.

Cu toate astea, n-o să vezi vreun plan real de limitare a reclamelor la alcool sau numărului barurilor, ori doamne ferește de interzicere dură a alcoolului și persecutarea „alcoolicilor” la fiecare pas. Isteria politică sau a formatorilor de opinie e inexistentă, la cote infime, comparativ cu cei care se dau peste cap să caute în trecutul „drogatului”, să-i judece hainele, mașina, comportamentul anterior.

Asemenea poziționări cu potențial degradant și stigmatizant la adresa consumatorilor au fost luate și de „expertul antidrog” Cătălin Țone – acuzat de plagiat cu două lucrări academice scrise tocmai despre droguri și crimă organizată. De altfel, cartea sa „Marijuana, zborul spre iad” se aseamănă amuzant de tare cu un film de propagandă din 1936, iar asta spune multe.

Problema drogurilor e amplificată artificial de tot felul de interese, mai ales de politicieni, figuri apropiate de Poliție, ori miniștri al căror interes principal e să-și păstreze funcția, nu să adreseze corespunzător realitatea.

S-a tot vorbit despre cum Vlad Pascu avea la activ două dosare penale pentru că a fost prins cu canabis (mai puțin de un gram combinat), dar nu a fost sancționat atunci. Ar fi putut fi prevenită tragedia dacă băgai la închisoare un adolescent de 14 ani? Cel mai probabil, nu. 

Despre ce se vorbește mai puțin e că, în seara accidentului, tânărul fusese oprit de poliție de două ori și a fost lăsat să plece deși i s-au găsit droguri în mașină. Sau că polițiștii detașați pe litoral în perioada estivală sunt puși să fluidizeze traficul pentru politicienii veniți în vacanță, în loc să prevină și combată condusul sub influența alcoolului sau drogurilor, după cum au declarat cei din Sindicatul Europol.

Există un singur scenariu în care această tragedie ar fi putut fi evitată: dacă IPJ Constanța n-ar fi încercat în zadar să mușamalizeze cazul. Dar acum e prea târziu.