​De ce funcționează tortura prin sunet?

În închisoarea Mosul și în tabăra Nama, au folosit casetofoane. În tabăra Cropper din Bagdad, boxe montate pe pereți. În alte locuri, precum tabăra Romeo, o zonă de pedeapsă din Guantanamo, au folosit boxe conice speciale montate în fața celulei unui prizonier.

Muzica tare. E zgomotul dur al războiului Statelor Unite împotriva terorismului. Expresia muzică tare apare de 17 ori în dosarele r​ecent dezvăluite publicului care conțin rapoartele de tortură ale CIA. Dar deși nu e un secret că Statele Unite folosește muzica în nenumărate centre de detenție și închisori pentru a dezorienta deținuții și a le elimina voința, ce anume înseamnă tare? Cât de tare e destul de tare?

Conform ​unei notițe de subsol dintr-un program de interogare al Statelor Unite din 2005, CIA păstrează condiții de detenție în toate facilitățile de detenție, în care deținuții sunt supuși „zgomotului alb" (nu mai puternic de 79 de decibeli) în timpul interogatoriilor. Programul menționează că „nu există riscul de pierdere permanentă a auzului din cauza expunerii continue la zgomot de până la 82 de decibeli."

Deocamdată nu există nicio lege internațională cu privire la cât de tare e prea tare când vine vorba de tortură în cadrul unui interogatoriu. Suzanne Cusick, o profesoară de muzică la Universitatea din New York care cercetează violența acustică în războiul contemporan, mi-a spus că în 1970 o hotărâre judecătorească internațională a stabilit că britanicii din nordul Irlandei nu au voie să folosească mai multe tehnici, printre care privarea de somn, statul în picioare forțat, expunerea la zgomot și zgomotul alb continuu, iar astăzi, diverse organizații care apără drepturile omului speră să se revină la această decizie.

Cusick mi-a spus că decibelii trebuie corelați cu perioada de timp în care persoana e expusă la zgomot la un anumit nivel. Profesoara a intervievat un bărbat – care dorește să rămână anonim, dar este unul dintre cei 119 bărbați despre care rapoartele spun că au fost torturați de CIA. Bărbatul a fost reținut la închisoarea COBALT a CIA-ului din Afganistan și a povestit că a fost închis în întuneric timp de o lună, în timp ce zgomotul alb reverbera încontinuu prin coridoarele și celulele din COBALT. „Mi-a spus că suna ca o casetă sau așa ceva", a spus Cusick. Mergea timp de 45 de minute, după care se oprea timp de șapte secunde, moment în care prizonierii încercau să se strige pe nume între ei. Apoi zgomotul începea din nou.

Interogatoriu? Pedeapsă? Tu hotărăști.

Procedura Standard de Operare. Se pare că deținuții prezintă o aversiune puternică față de muzica country.

O altă procedură e repetarea aceluiași cântec, de obicei metal sau hip hop, uneori timp de zile în șir: „Colectorul de informații convinge sursa că rezistența la interogatoriu e inutilă. Acest lucru însămânțează în sursă un sentiment de deznădejde."

E un proces prin care se încearcă dărâmarea unui om. Cusick crede că muzica tare și zgomotul au făcut parte mereu din programul anti-terorism al CIA.

„Muzica tare folosită în facilitățile de detenție americane nu e doar tortură psihologică", a spus ea. „Sunetele sunt manifestări audio ale frecvențelor care străbat aerul și acele frecvențe produc efecte fizice." Aceste efecte se întind de la senzația imediată că ai fost bătut până la hipertensiune și pierderea auzului.

Despre ce fel de sunete vorbim? Mixul CIA e unul foarte eclectic; conține Born in USA a lui Bruce Springsteen, Dirty a Christinei Aguilera, I love you, cântat de dinozaurul Barney, Fuck Your God de la Deicide, Enter Sandman de la Metallica, We are the champions de la Queen, Killing in the name of, de la Rage Against the Machine și piese de la Meat Loaf, Aerosmith, AC/DC, Marilyn Manson, 2Pac, Eminem, Dr. Dre, Britney Spears și Matchbox 20.

Se pare că deținuții manifestă o aversiune deosebită pentru muzica country.

Bineînțeles, Statele Unite au dus un război cu sunet, într-un fel sau altul, timp de mai multe decenii. Cusick spune că cel mai vechi document care atestă acest lucru e un document intern al CIA din 1963, așa numitul raport Kubark. Chiar și înainte de el, pe la jumătatea anilor '50, a adăugat ea, muzica tare și zgomotul erau folosite în programul de antrenament al forțelor speciale americane.

Mai târziu, în 1988, personalul de securitate american a folosit înregistrări pentru a-l scoate din ambasada Vaticanului pe Manuel Noriega, dictatorul panamanian doborât de la putere. Așa că 17 cazuri de tortură prin sunet într-un dosar nu reprezintă cine știe ce veste. Singura diferență, a adăugat Cusick, e că Statele Unite au recunoscut în sfârșit că fac ceva ce toată lumea știa că fac.

Dar cât de tare e prea tare? E greu de zis, pentru că toți experimentăm durerea diferit.

„E dificil de măsurat și calibrat efectul zgomotului asupra ființelor umane", a spus Cusick, din cauza diferențelor mari dintre indivizi.

E importantă și durata muzicii tari și oricare alți stimuli din mix. Cum afectează asta experiența gălăgiei? 79 de decibeli, limita de intensitate a sunetului folosit de CIA pentru tortură acustică abia o depășește pe cea a unei mașini de spălat sau a unui aspirator. Cusick e de părere că sunetul a fost menținut la pragul de 79 de decibeli, dar a crescut imens, treptat, în conștiințele prizonierilor din cauza izolării și a condițiile neprielnice din închisoare.

În acest context, da, 79 de decibeli a fost prea tare. Sau, din perspectiva CIA, destul de tare cât să poate distruge un om.

„Când se oprește", i-a spus prizonierul din COBALT lui Cusick, „parcă s-a oprit bătaia."

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre tortură:
Expoziția de instrumente medievale de tortură de​ la Palatul Șuțu Hipotermie, membre rupte și hrănire recta​lă: Detalii din raportul de tortură al CIA Trei zile de tortură într-o ce​ntură de castitate Anarhiștii greci din noua generație s​unt torturați de poliție