Într-o după-amiază plăcută de vară, Kay Parley își luă pe ea o rochie albastră din pânză pe care și-o făcuse singură și porni pe jos spre un sat mic din Weyburn, Saskatchewan, Canada, unde va lua pentru prima oară LSD.

Erau anii '50 și Parley era o asistentă medicală de psihiatrie la Spitalul de Psihiatrie Souris Valley, cunoscut și sub numele de Spitalul de Psihiatrie Weyburn, unde se desfășurau studii de cercetare bazate pe acid lisergic dietilamid. Urma să îl întâlnească pe Francis Huxley, un antropolog și nepotul autorului Aldous Huxley (faimos pentru cartea sa La Porțile Percepției, orig. The Doors of Perception, despre experiența lui cu mescalina).

„Dacă Francis crede că pot face față LSD-ului, atunci o să fie OK," scrie Parley în cea mai recentă carte a ei, Inside „The Mental."

„Stăteam de vorbă cu Francis și, în secunda doi, lampa din spatele lui a început să producă o lumină aproape egală cu cea a soarelui."

Experiența lui Parley cu tratamentul psihiatric, LSD-ul și spitalul de psihiatrie consacrat din Saskatchewan e destul de inedită. Înainte să fie asistentă, ea a fost internată în spital în 1948. Inițial s-a crezut că e schizofrenică, dar mult mai târziu a fost diagnosticată cu tulburare bipolară. Mai mult, era a treia generație din familia ei care a ajuns prin azilul mare de cărămidă: bunicul ei a stat acolo diagnosticat cu paranoia, iar tatăl ei a fost internat pentru zeci de ani, de când avea șase ani.

Doamna de 93 de ani își amintește de vremea în care nu era atâta birocrație în jurul psihiatriei, când se dorea ca tratamentele să fie mai creative, iar acum vede stigmatul creat în jurul tratamentului cu LSD ca o oportunitate pierdută. În timp ce instituțiile și cercetătorii își concentrează din nou atenția pe rezultatele pe care le poate avea tratamentul cu droguri psihedelice, Parley subliniază că e important să fie Canada deschizătoare de drumuri.

„LSD-ul a deschis ușa spre lumea celor bolnavi mental," a spus Parley pentru VICE.

„Exploram un domeniu important, iar majoritatea asistentelor au avut reacții pozitive vizavi de folosirea LSD-ului. Era ca și cum interzicerea cercetării pe LSD în psihiatrie era același lucru cu etichetarea doctorilor noștrii ca dealeri."

Spitalul de Psihiatrie Weyburn, numit inițial Spitalul Saskatchewan, s-a inaugurat în 1921, pe malul râului Souris în sud-estul Saskatchewanului. Pe vremea când bunicul și tatăl lui Parley s-au internat în spital, abia se instituționalizase tratamentul bolilor mintale și circulau multe zvonuri despre regimul de închisoare în care trăiau mulți dintre pacienți. Bolile mintale nu erau înțelese nici când a fost adusă Parley la spital, după câțiva ani.

„Nu pot spune că mi-a plăcut spitalul de psihiatrie, fără niciun reproș", scrie ea. „Era aglomerat, gălăgios, mirosea și era dărăpănat. Personalul abuza de autoritate, amenința și se purta-n diverse moduri cretine."

Terapia cu insulină era un tratament obișnuit pe atunci, când doctorii credeau că dacă le dau oamenilor supradoze, o să le dea „restart". Mai era și terapia prin apă, când pacienții primeau șocuri termice și trebuiau să stea în apă rece sau să stea în apă caldă ca să se calmeze. Terapia cu șocuri electrice era la ordinea zilei.

Din fericire, pe secția ei, Parley avea anumite libertăți și chiar a scris pentru ziarul spitalului (da, spitalul avea propriul său ziar). Dar, la șapte ani după externarea ei în 1949, când Parley s-a întors ca asistentă, a observat că spitalul era aproape de nerecunoscut.

„Zona era plină de viață," scrie ea. „Atmosfera era clar mai prietenoasă și relaxată."

LSD-ul a fost creat în 1938 de chimistul elvețian Albert Hoffman, iar efectele sale psihedelice au fost descoperite cinci ani mai târziu când chimistul s-a drogat din greșeală. În anii '50, era deja folosit ca medicament psihiatric, iar în fruntea cercetării acestuia se afla Saskatchewan. Provincia era și locul potrivit pentru LSD, conform spuselor lui Erika Dyck de la Catedra de Cercetare a Istoriei Medicinei din Canada. Tommy Douglas și Federația Cooperativă a Commonwealthului (CCF) aveau în mandat reformarea sistemului medical, inclusiv cea a sănătății mintale.

„Înainte, [spitalele de psihiatrie] nu erau văzute ca locuri terapeutice, ci mai degrabă centre de detenție pe care unii le considerau variante la închisori," a spus Dyck pentru VICE. „Dar, pe măsură ce investeau tot mai multă energie în acest proiect, au angajat mai mult personal și au contactat medici specialiști și doctori cu pregătire adevărată din străinătate și Marea Britanie. Căutau oameni dispuși să facă experimente ce aveau să ducă la schimbări treptate."

Psihiatrul britanic Dr. Humphry Osmond administra întregul proiect. Chiar el și Aldous Huxley au fost cei care au inventat termenul „psihedelic" în 1956, în timp ce încercau să descrie un trip pe LSD. Osmond făcuse cercetări pe mescalină și dorea să vadă ce uși ar putea deschide LSD-ul.

„Provincia asta a investit mult în cercetători și le-a dat libertatea să facă toate explorările necesare," a spus Dyck. „Acum privi asta ca ceva cvasi-etic, dar pe vremea aia ei simțeau că fac parte dintr-un val progresiv al schimbării."

În 1957, spitalul Weyburn a primit un premiu pentru întreaga sa activitate din partea Asociației Americană de Psihiatrie (APA), iar Parley se simțea ca în al nouălea cer.

„Saskatchewan era în fruntea mișcării și toată lumea era cu ochii pe noi," scrie ea.

Studiile pe LSD erau inițial concentrate spre a găsi o cauză și un tratament pentru schizofrenie, chiar dacă pacienților schizofrenici nu le erau administrate doze. În schimb, Parley a spus că doctorii și asistentele luau ca să simtă ce înseamnă să ai halucinații, fapt ce i-ar fi făcut mult mai empatici și poate chiar i-ar fi ajutat să găsească un tratament.

„Cel mai bun lucru legat de faptul că băgam LSD la Weyburn era că personal putea să-și trăiască halucinațiile. Așa înțelegeau mai bine prin ce treceau pacienții lor," a spus Parley pentru VICE. „Conștientizarea că o persoană 'sănătoasă la minte' ar putea intra așa ușor într-o lume a percepției deformate a fost un lucru care a deschis drumuri. Ca fost pacient, simțeam că în sfârșit puteam să-mi exprim trăirile unor oameni care mă înțelegeau."

Rezultate promițătoare veneau și din partea persoanelor cu paranoia sau dependențe. Parley stătea des cu pacienții, le menținea confortul și siguranța în timp ce ei erau pe trip.

Parley a spus că experiența ei cu LSD nu a avut un impact asupra tulbulrării ei bipolare, dar chiar și așa, a schimbat-o.

„Mi-am făcut o impresie total nouă despre mine în momentul acela, iar asta mi-a dat putere de multe ori de-a lungul timpului," scrie ea. „Eu, care până atunci mă consideram una dintre cei slabi, eram acum una din cei puternici. A fost o revelație."

Dar studiile pe LSD în sine nu aveau să dureze.

În perioada aceea, CIA făcea niște experimente imorale pe oameni, în Statele Unite (și Canada), numite Proiectul MKUltra, despre care nu le spuneau nimic subiecților . În plus, LSD-ul a pătruns în mișcarea contraculturii. Mutarea LSD-ul din spital în stradă a adus cu sine restricții, ca apoi, în 1968, să fie declarat ilegal în Canada. Convenția despre Substanțe Psihotrope din 1971 a cam oprit cercetările pe LSD în toată lumea.

Pentru o femeie care își trăiește al nouălea deceniu în Regina, Parley spune că a văzut destul de mult LSD la viața ei.

„LSD-ul mi-a făcut atât de mult bine indirect încât nu pot să nu-i fiu recunoscătoare," scrie ea. „Au fost odată câțiva oameni curajoși care au găsit o cale să dezvolte mintea. Erau nebuni? Cine știe? Întrebarea adevărată e 'A fost înțelept să-i oprească?'"

Mulți alți cercetători pun aceeași întrebare. Dyck, care probabil a făcut cea mai amănunțită cercetare asupra începuturilor LSD-lui, a rămas la curent cu evoluția acestuia. Într-o lucrare publicată recent în Jurnalul Asociației Medicale din Canada, Dyck susține că LSD-ul ar putea juca un rol în viața populației bătrâne.

„Viitorul psihedelicelor ar putea fi diferit," a spus Dyck. „Asta nu pentru că știința din jurul psihedelicelor ar fi schimbat ceea ce știm despre ele, dar cred că ce s-a schimbat destul de mult e contexul în care le-am putea consuma."

Istoria psihoterapeutică a LSD-ului poate juca un rol important în îngrijirea paliativă. Dyck a spus că nu va trata sau va reduce durerea, dar îi va ajuta pe oameni să se împace cu ideea morții.

„E unul din domeniile cu cel mai mare potențial, nu doar spiritual, ci de a vedea vindecarea într-un mod diferit de cel biomedical, într-un mod holist," a explicat Dyck.

„Și începi să observi că cele mai recente discuții despre îngrijirea paliativă se concentrează în jurul folosirii LSD-ului sau psihedelicelor ca să reducă anxietatea legată de moarte. Ele nu reduc durerea și nu sunt un tip de intervenții terapeutice tradiționale."

Ar putea juca un rol important și în boli mintale greu de tratat ca anxietatea și depresia. Dyck a spus că Ministerul Sănătății canadian a aprobat în ultimul an studii pe psilocibină, ingredientul psihoactiv din ciupercile halucinogene, pentru tratarea sindromului de stres posttraumatic.

„Pot să iasă din ei înșiși și să privească totul din afară, ca o muscă de pe perete, nu ca și când ar fi ceva ce li se întâmplă lor," a spus Dyck.

„Într-un fel, asta e o noțiune clasică de psihoterapie, e ceva ce vrei să obții, dar ei credeau că pot face asta în opt ore, nu în ani de-a rândul."

A adăugat că, dacă conceptul de introspecție își atinge ținta, atunci o vei putea aplica în alte situații psihoterapeutice.

„Dacă suntem dispuși să acceptăm această idee, atunci o vom putea aplica în multe alte scopuri," a spus. „Ajungem să cunoaștem mai bine esența."

Ea privește cu optimism dezvoltarea uneltelor de cercetare ca cele ale tehnicilor de imagistică ce le permit cercetătorilor să vadă ce face creierul pacientului în timpul unei experiențe de modificare a minții.

Dyck spune că, de la studiul din 2007 al neuropsihofarmacologului britanic David Nutton care a demonstrat că alcoolul și tutunul sunt mult mai dăunătoare decât psihedelicele, lumea științei s-a entuziasmat și s-a redus strictețea legilor în toată lumea.

Multe din aceste studii încă iau în considerare cercetarea realizată la Weyburn, deși spitalul în sine a fost demolat în 2009. Dar mai poate Saskatchewan, locul de baștină al cuvântului psihedelic, fii din nou lider în cercetarea pe LSD?

„Nu știu, e adevăratul răspuns," a spus Dyck.

Traducere: Denisa Fătu

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre boli mintale:
Sexul fără obligații duce la depresie?
Cum îți ajuți partenerul când suferă de depresie
Cum îți revii după ce ai încercat să te sinucizi