Klaus Iohannis mi-a arătat că are cel mai bine plătit job part time din România

Am tot auzit că demnitarii nu au doar o slujbă full time, ci sunt în slujba statului 24/7. Poate undeva prin lume o fi adevărat, dar la noi lucrurile stau un pic altfel.

Pe măsură ce se apropie 2024 cu un tsunami de alegeri, mă tot gândesc la președintele Klaus Iohannis. Îl știi. A recomandat românilor golful, și-a făcut un renume din vacanțele la ski și din vizitele constante la Sibiu și își încheie al doilea mandat și ultimul fără să fi dat vreun interviu, fără să fi explicat pragmatic vreo situație care privește România. A avut însă statusuri pe Facebook și discursuri după care nu rămâi cu nimic. 

De nouă ani, Klaus Iohannis ocupă cea mai importantă poziție. Nu neapărat cea mai puternică, dar cert cea mai vizibilă și râvnită. Cumva, a reușit să pară că e doar la un part time.

A obținut postul după ce la interviul final mai rămăsese doar Victor Ponta. Recrutorii, respectiv noi, l-am ales pentru că nu părea neapărat calificat, dar măcar nu părea să încurce prea mult. Totodată, el ține la joburile lui. Atât de mult, încât cel de profesor e blocat de peste un sfert de secol. A rezervat prima dată postul în ‘97, când a fost numit inspector școlar general adjunct. A prelungit în 2000, când a devenit primar în Sibiu. În 2014, iar, că devenise președinte.

Fidel, nimic de zis, dar și greu de crezut că la finalul mandatului, aproape de vârsta pensionării, se va mai întoarce la catedră.

Sunt multe momente ciudate sau dubioase de-a dreptul în mandatele lui, dar favoritul meu e cu golful. În septembrie 2021, a zis că golful poate fi practicat la orice vârstă, nu e deloc scump și oferă satisfacții. A spus toate astea la inaugurarea primului teren de golf amenajat în România după ‘89.

Treaba cu sportul ăsta e că este atât de îndepărtat de România, încât cei mai mulți au contact cu el prin videouri în care câte un interlop mai scoate câte o crosă să bată sau amenințe pe cineva. Și, sigur, președintele poate să aprecieze ce sport vrea.

Penibilul situației vine din recomandarea lui către ceilalți. Bine, probabil nu s-a referit la toți cetățenii, ci la cei cu gulere albe premium. Restul rămân la ale lor, unde sărăcia, nepăsarea din sistemele medical, juridic sau polițienesc sau lipsa accesului la educație și oportunități profesionale bune sunt mai prezente decât gândul că portbagajul mașinii poate fi umplut și cu setul de crose. 

Dincolo de ineficiență și plasarea deasupra cetățenilor, Iohannis și administrația sa s-au asigurat că nu știi nici ce face, nici pe ce cheltuie bani.

Klaus Iohannis e și șeful Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Din octombrie până acum, Consiliul s-a întrunit de patru ori. Războiul din Ucraina a dat de treabă, dar n-ai zice asta dacă te uiți la rapoartele de activitate de pe site. Ultimul e din 2015. Pe site-ul administrației mai e și „Proiectul de țară al Președintelui Klaus Iohannis”. Comisia s-a întrunit în plen ultima oară pe 16 octombrie 2017. La finalul comunicatului a rămas asta: „Următoarea reuniune [...] va avea loc la începutul lunii noiembrie”. Dac-a fost sau n-a fost, nu ai cum să afli de pe site. Mă rog, spoiler: n-a fost. Proiectul a fost abandonat. 

I-a urmat „România Educată”. Este în curs de derulare, dacă vrei să-i zici așa. Ce-i drept, în bilanțul primul mandat, se arată următoarele: „dezvoltarea sistemului educațional românesc la orizontul anului 2030”. Adică la șase ani după ce el va fi plecat din funcție. Deci, e treaba la ăilalți. Până atunci, pe proiect, apare următoarea mențiune: „Pe 14 iulie 2021, a fost publicat Raportul «România Educată» [...] cel mai amplu proces de consultare publică în domeniul educației din perioada postdecembristă”. Adică s-a vorbit mult despre educație și cam atât.

Eu-ți recomand să-ți faci un obicei, și nu doar la Iohannis, ci și la viitorul, să verifici agenda prezidențială. E „metoda calendarului”, dar altfel, în sensul că vezi cum prin multe cuvinte și ore poți să lași impresia că ai pontat și azi. Uneori vizitezi Marea Moschee din Abu Dhabi (18 martie 2023), alteori semnezi în cartea de condoleanțe deschisă la Ambasada Republicii Turcia (8 februarie 2023). Sau vorbești cu președintele țării vecine – Maia Sandu, pe 23 februarie 2023 – cam o oră despre probleme și soluții.

Nu merg însă toate strună nici pentru angajatul part time, mai sunt și zile nașpa. Una dintre cele mai aglomerate pe care le-am documentat a fost pe 15 decembrie 2022: de la ora 10.30 a fost reuniunea Consiliului European. Abia la 19.35 au fost declarații de presă. Poate fi ziua cu muncit cât pentru o lună.

Ce-i drept, agenda aceea sigur e incompletă, dat fiind interesul administrației pentru secretizare. Poate are „ore de birou și audiențe”, dar cetățenii n-au cum să știe asta. Poate în urma lui rămân realizările. Adică poate fi omul care tace și face. Mă rog, cert e că tace. 

Cu prerogative clare în politica externă și cu miniștrii de resort – Externe și Interne puși cu girul politic personal, pe lângă premierul lui favorit Nicolae Ciucă – refuzul Austriei de a accepta România în Schengen este cu siguranță și eșecul președintelui. Un lobby anemic s-a materializat în încă un nu.

Sigur, pentru președintele țării nu-i o problemă. Preferă oricum vacanțele în Miami, iar din 2016 a semnat și pentru un consulat românesc acolo. Sigur, vizele nu-s neapărat o problemă nici pentru cei mai mulți români care ar vrea așa ceva. Ele reprezintă însă acea validare că România poate fi de încredere și că e tratată ca un partener mai egal. Aici chestiunea e simplă: vizele încă n-au fost ridicate. Dar Iohannis e bine, și-a luat șapcă de la Trump în 2019. 

Una dintre puținele realizări are Președintelui se leagă de promovarea respectării alocării unori sume consistente pentru Armată. Dacă în trecut existau voci care susțineau că sunt bani aruncați în vânt, se pare că aici vorbim de un pariu câștigat al președintelui, conflictul din Ucraina arătând cât de importantă e o alocare robustă de fonduri către apărare. Că nu îi cheltuim coerent și suntem blocați în câteva dosare de achiziții, e doar în natura sistemului românesc.

Da, Iohannis are un mare merit. În nebunia celebrei Ordonanțe 13, și-a luat geaca roșie și a mers în mijlocul protestelor și a susținut mișcarea de revoltă a cetățenilor. În schimb, nu a generat nicio schimbare importantă la nivel de societate, iar în perioada asta partidul care l-a pus președinte e în cârdășie cu PSD.

În trecut, președintele s-a implicat activ în campanii electorale împotriva PSD și ulterior, după demiterea lui Stelian Ion, împotriva USR, deși teoretic președintele este un personaj apolitic. Tot el s-a implicat în numiri de premieri, a se puncta nefericitul caz Cîțu și mai nou premierul Ciucă, un general în rezervă pe care nu-l recomandă nimic pentru postul de premier în afară de obediența pentru Klaus Iohannis.

În cele două mandate consecutive, vorbim de același nepotism și de același mindset la nivel de stat, fără reforme majore care să poată fi consemnate. Îți arată însă că se putea implica mai mult, chiar și fără mai multe pârghii ale puterii. 

Leafa președintelui e de aproape 25 de mii de lei brut, adică vreo 15 mii de lei „în mână”. Nu e mult, pentru o astfel de funcție, dar îi poți gândi ca bani de economisit sau de luat magneți de pe unde ajunge, în caz că nu e deja un protocol pentru așa ceva. El are deja casă, masă și transport asigurate, cum ar fi firesc. Doar că pe transport e o mențiune importantă. 

Iohannis e și navetist. Între București și Sibiu, cel mai des, iar drumurile le face cu mașina sau avionul. În 2023, s-a discutat despre inexistența unui Air Force One românesc, doar pentru președinte. România nu mai are un avion prezidențial și probabil nici următorul nu va avea. Așa că plătește la privat ca să meargă prin țări străine. 

Nu folosește avioane de la Tarom, că ar fi mai scumpe din cauză că operatorul nu poate furniza mereu avioane și bagă-n facturi și costurile nefolosirii aeronavelor în program obișnuit. Așa că administrația ia din afară.

​Președintele a călătorit în 2022 și primele două luni din 2023 de 26 de ori în țară și străinătate. Majoritatea zborurilor au avut opriri în Sibiu. Navetist, ți-am zis. 

Costurile sunt însă „la secret”. Întrebată de clasificare, administrația arată mereu către Hotărârea Guvernului nr. 755/1998 prin care detaliile zborului, costul acestuia şi ruta sunt clasificate. Iar această HG a fost secretizată la rândul ei. HotNews a citat surse care susțin că ar fi fost secretizată în mandatul lui Emil Boc, în 2010. Sigur, rutele poate ar trebui să fie clasificate, dar costurile?

Estimările sunt destul de vagi, dar ora de mers cu un Boeing 737-900ER al companiei Global Jet e la circa 20 de mii de euro. E avionul folosit de președinte pentru călătoria în Japonia, din martie 2023. În funcție de firma de la care ia avionul, de orele de folosire și alte detalii pot fi sume de la câteva sute de mii la peste un milion de euro. 

Viața unui președinte e scumpă, fără îndoială. Și nici n-ar trebui să se mute din avioane private sau limuzine în Logan și low-cost. Dar ar ajuta să spună câți bani sunt cheltuiți și pe ce. 

Ai putea crede că am ceva cu Iohannis, dar n-am. Am însă cu felul în care, odată ajuns în funcția de președinte, a ales să se poarte. De unde în urmă cu șase ani se plimba cu geaca roșie prin piață, în vremurile mai recente a ales să fie tot mai departe de oameni, ba chiar să fie bănuit c-a pus o vorbă bună la Ministerul de Interne pentru BMW. Nu dă interviuri, nu explică ce se întâmplă cu țara și public nu pare mai mult decât un livrator de discurs. Și-a prins din plin două situații în care România avea nevoie de un președinte, nu de un angajat part time: pandemia și războiul din Ucraina.