Mișcarea anti-avort din România mi-a dat viața peste cap și m-a împins să fiu mamă la 20 de ani

După ce a terminat un liceu în București, Nina* s-a înscris la o facultate din domeniul turismului. Avea multe aspirații.

În aprilie 2019 avea un program dificil: până la 4 dimineața era la job, iar de la 8 dimineața la facultate. Planul era să plece în America printr-un program de schimb de experiență. Iar la birou i se promisese o promovare.

Fix înainte de perioada examenelor din semestrul doi a început să i se facă rău. La început, credea că are probleme cu ficatul. „Cine știe, o fi o ciroză hepatică de la stres, nesomn și toate berile alea care mă ajutau să adorm”, își spusese inițial. Apoi, a realizat că este însărcinată și a luat în calcul avortul.

Avea 19 ani și doar mamei i-a spus despre situația în care era. „M-a susținut și ea în ideea de a face avort, dar nu știa ce clinică sau spital să-mi recomande. Așa am căutat pe internet. Nu voiam să schimb scutece, era ultimul scenariu în care mă vedeam.” Toate acestea se petreceau în luna mai.

Așa a găsit un site – avort.ro – și acolo era un număr de telefon. „Am vorbit cu o doamnă care se dădea medic ginecolog din Cluj. La început, voia să se asigure că sunt decisă pe întreruperea de sarcină.” După vreo trei convorbiri cu ea, a programat-o la Maternitatea Giulești (Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu”), la un medic care nu a venit.

„Pe moment, am încercat să fiu înțelegătoare”, a povestit Nina. „Poate sunt alte gravide care trebuie să nască. Nu am stat să caut un nod în papură. Dar, la un moment dat, mi s-a făcut rău. Așa că am plecat.”

Au urmat zile în care vocea pe care o auzea la acel număr a încercat să o facă să-și schimbe planurile. „O să-ți dea fătul mort și disecat în mână, e foarte dureros și n-o să-ți facă nimeni anestezie, o să-i vezi tăiate în bucăți mânuțele, picioruțe”, o înfricoșa femeia.

Așa ceva nu se întâmplă însă. Nu-ți dă nimeni un fetus mort să-l iei acasă. Mișcarea asta s-a folosit însă constant de diverse sperietori ca să îngrozească femeile, cum a fost cazul și cu imaginea bebelușului folosită în zeci de campanii — care nici măcar nu e reală. Poveștile de groază, despre intervenții fără anestezie, cu forcepsuri metalice, încă sunt folosite. Însă în prezent sunt două feluri principale de avorturi: medicale (prin intermediul pastilelor care induc pierderea sarcinii) și chirurgicale (în care sarcina este stopată printr-o operație minoră).

Aceeași femeie din telefon îi promitea ajutoare de la stat sau de la biserică, cum ar fi lapte praf, cărucior și scutece, sau pentru analize medicale.

Când a auzit că n-are sorți de izbândă, a programat-o la alt medic – care, la fel, nu a venit la consultație. „Erau vreo 40-50 de femei acolo care așteptau tratamente pentru infertilitate.” 

Din nou, Ninei i se făcuse rău în timp ce aștepta, așa că a plecat iar.

„Toate acestea, în condițiile în care era suficient să iau o pastilă, având șase – șapte săptămâni când am conștientizat sarcina. În jurul primei programări, m-a ținut așa până la zece săptămâni de sarcină, iar la a doua programare aveam deja 11 – 12. Apoi a fost prea târziu. Nu îmi dădusem seama că vocea de la capătul celălalt doar trăgea de timp.”

Legal, oricum nimeni nu-i mai putea face procedura. „Și e inutil să adaug că, odată ce am trecut de 13 săptămâni, vocea aceea nu a mai răspuns la telefon.”

I-au trebuit doi ani de terapie și un divorț să revină cu picioarele pe pământ. Se vedea pe sine drept „o falită – ca mamă, ca soție, ca femeie, ca tot! – pentru că nu reușeam să îmi iubesc copilul”.

În perioada aceea s-a și căsătorit cu partenerul cu care a rămas însărcinată, mai mult de gura părinților, fiind un copil la mijloc. În noiembrie au făcut cununia civilă.

Inițial, el îi spunea că o va susține indiferent de decizie. „Dacă nu rămâneai însărcinată, l-am fi adoptat”, îi zicea. În februarie 2020 s-a născut copilul. „Cu timpul, a început să aibă dubii cum că ar fi al lui.” Astfel, în iunie s-au dus la tribunal ca să înceapă procesul de divorț.

„Când l-am dat afară din casă, din viața mea și a copilului, mi se părea totul așa de ușor”, mi-a spus la telefon, amuzată. „Credeam că să fii mamă singură e cel mai ușor lucru de pe Pământ. Și mă gândeam «oare cum se chinuie alte femei cu prostu’ acasă, când e atât de ușor să fii singură?»”

Toată ziua îi cerea de mâncare sau una alta, așa că simțea că, practic, trebuia să aibă grijă de doi copii în perioada aia. Era sufocată.

Ca să-i fie mai ușor psihic, căuta pe net ce deprinderi trebuie să-i predea unui copil de până într-un an. „Asta deși mă simțeam o mamă denaturată, căci nu aveam vreodată dorința de a avea copii.” Dar, măcar din punctul ăsta de vedere, internetul i-a fost de folos. 

Dacă nu era mama ei care s-o susțină și să o ajute, Nina s-ar fi văzut internată în vreun centru psihiatric.

La 19 ani locuia în București, avea un salariu care îi permitea facultatea, chiria și patru – cinci vacanțe pe an. „Acum, am 23 de ani și sunt plină de datorii. Dar trebuie să fiu fericită, pentru că am un copil pe care nu l-am vrut. Este crescut de alții în continuare, căci mă întorc de la orice interviu refuzată pe motiv că am un copil mic. De parcă ar fi un handicap sau ceva.”

Între timp, s-a împăcat cu situația. „Încerc să fiu prezentă în viața lui. Să nu mă simt vinovată față de el, să trec peste fiecare zi în parte. Până la urmă, timpul curge la fel pentru toată lumea și e datoria mea să nu mă las sufocată de depresie.” Și-a găsit și un partener care să-i fie alături.

Ca să se descurce cât de cât financiar, uneori dă meditații la matematică, alteori ajută oamenii să-și facă licențe. „Dar cheltuielile tot se adună. Ba ai nevoie de medicamente pentru răceală sau alergii, ba pentru facturi – și tot așa.” Totodată, a împrumutat o grămadă de bani când a fost bolnavă și uneori se gândește dacă o să poată vreodată să îi returneze.

Relația cu părinții e așa și pe dincolo. „La început a fost îngrozitor, dar, fiindcă își iubesc nepotul, m-am dat la o parte. Le accept ajutorul, deși trebuie să le înghit toate comentariile și nemulțumirile față de mine.” Mama ei e anti-vaccin, astfel că toate vaccinurile necesare copilului i le-a făcut pe ascuns. „Când a trebuit să duc foaia cu vaccinurile la grădiniță, am stat cu stres, să nu cumva să o vadă, că o să ne certăm pentru următorii 20 de ani.”

Diana Oncioiu, jurnalistă și mamă, a documentat anii negri ai anti-avortului în comunism și a adunat date și povești în Jurnalul Decretului. De la ea am aflat cum își desfășoară activitatea cei din mișcarea anti-avort ca să ducă femeile însărcinate într-o criză de timp. A discutat și cu Nina când a documentat un reportaj pentru The Guardian, dar povestea asta n-a mai apărut atunci în articolul final. 

Personal, crede că experiența prin care a trecut Nina „e o tactică mai nasoală” decât a unui centru de criză, „pentru că te tot împing până când nu mai poți alege procedura”.

Cea mai grea piedică pe care o vede ea între femeile care doresc să întrerupă sarcina și acțiunea în sine e, în primul rând, impedimentul financiar.

„Procedura începe de la 700 de lei în Oradea. Chiar de la un medic de la maternitatea de acolo am obținut informația. Asta, în condițiile în care, în 2016, la Spitalul Clinic Filantropia, era 200 de lei.” La un spital privat, prețul ar fi și triplu.

„Gândește-te dacă o persoană dintr-o comunitate vulnerabilă are acces la acești bani. Să fim serioși, chiar și eu, dacă ar trebui să fac o întrerupere de sarcină, ar fi un efort pentru mine să fac rost de 2 000 de lei să merg la privat pentru așa o procedură”, a adăugat ea.

O cercetare realizată de Centrul FILIA și prezentată în ianuarie 2022 arăta că situația accesului la întreruperi de sarcină în București este tragică. Prețurile sunt prohibitive – cu sume de până la o mie de euro – și situația e gravă atât în București, cât și în restul țării. Și datele din 2021, obținute de la Institutul Național de Sănătate Publică și citate de Libertatea, au arătat că în 11 județe nu s-a făcut niciun avort la cerere, iar majoritatea intervențiilor (62%) au fost la privat.

Nina nu este singura femeie care a dat de avort.ro. Pentru a verifica dacă încă poți cădea în plasă cu site-ul acesta, am sunat la numărul respectiv. „Aș putea să întreb de ce doar la asta vă gândiți? Aha, este vorba despre o situație financiară mai grea”, a zis vocea feminină care a răspuns apelului.

A spus că înțelege un cuplu tânăr care se trezește într-o astfel de situație. „La fel am avut primul copilaș, pe nepusă masă. Dar, din experiența proprie, vă spun că toate lucrurile se aranjează pe parcurs, dacă încercați să nu mai aveți teamă. Nu putem să controlăm totul așa cum ne-am dori. Eu vă recomand cu căldură să nu vă grăbiți cu decizia asta, pentru că lasă foarte multe traume, deși nu vă spun medicii decizia asta. Există riscul triplu de a face apoi cancer de col uterin, cancer de sân, riscul hemoragie uterină, de perforație urinară…”

A justificat aceste afirmații din cauza chiuretajului, care ar leza pereții uterului. A plusat apoi că riscul de infertilitate „crește foarte mult” și că tot mai multe femei din România nu mai pot rămâne însărcinate din cauza acestei proceduri.

A susținut apoi că șansele ca relația să se destrame foarte ușor în urma avortului sunt mult mai mari, pentru că lucrul ăsta îi separă pe cei doi părinți. „Este egală cu declarația că «nu suntem suficienți de ok pentru a ne iubi copilașul și a ne îngriji familia».”

La fel ca-n cazul Ninei, a susținut că ei colaborează cu o asociație care ar putea să ne sprijine lunar, „până copilașul face șase luni”, cu 400 de lei sau cu pachete cu alimente, cu scutece, cu pătuț și căruț, cu consiliere psihologică gratuită și ce-o mai fi nevoie. „Apoi, se poate lua concediu maternal sau paternal în valoare de minim 1 400 de lei pe lună.”

Deși domeniul site-ului e avort.ro, femeia a spus că nu reprezintă un centru prin care să se facă avorturi. Ei sunt, mai degrabă, o linie națională de sprijin pentru cei în criză de sarcină și de consiliere. „Nu avem un centru, totul se desfășoară online sau la telefon.” Ce să zic, au prins un super domeniu de internet și-l folosesc. 

Ca sfat final, persoana respectivă ne-a spus că, după atâtea și atâtea femei și cupluri consiliate, să ne gândim foarte serios, că s-ar putea să rămânem cu o vină pentru totdeauna. Iar decizia ne-a sfătuit „să o luați împreună cu bebelușul”, să-l întrebăm și pe el dacă are ceva de zis.

„Nu știm precis cine e-n spatele site-ului”, a zis Diana. „Din câte am înțeles, își și schimbă numărul destul de des. Oricum, cel mai important ar fi ca printre primele rezultate, atunci când vrei să întrerupi o sarcină, este să apară un site informativ pe bune, nu mizeria aia.”

Însă Nina și-a afirmat clar poziția: „Nu vreau ca alte persoane să fie obligate sa treacă prin ce am trecut eu. Dacă nu te simți pregătită pentru un pas, ar trebui să poți da înapoi, indiferent de situație. Nu mai suntem în Evul Mediu. Un bărbat, dacă nu vrea să fie tată, își face bagajul și pleacă.”

Ea nu a simțit vreodată că e dreptul ei să facă așa ceva, cu toate că a vrut să renunțe de multe ori. „Mă bucur însă că am găsit un echilibru și că am ajuns să nu am și alte regrete.”

*numele a fost schimbat.