Nimeni nu ia în serios dependența mea de chipsuri

Când le spun oamenilor că sunt dependentă de chipsuri, de obicei râd de mine. Apoi mă întreabă care e aroma prea preferată. Dar, pe bune acum, tu ai întreba un alcoolic dacă preferă vinul sau berea? Se pare că dependența de chipsuri nu e luată prea în serios.

Am renegat-o ani întregi, dar cred că a început în momentul în care am gustat din chipsuri pentru prima dată. Lay's a atras atenția celor disperați după chipsuri, încă din anii 1980, cu o reclamă care spunea, „Nimeni nu poate mânca doar unul." Pentru mine, e clar că a devenit adevărat.

Mănânc cel puțin o pungă pe zi. Nu e ceva anormal pentru mine să mă trezesc cu poftă de chipsuri. Mă duc la supermarket să-mi cumpăr o pungă înainte să fac duș. Ca să-mi controlez cât de cât dependența, mi-am zis că n-am voie să mănânc chipsuri înainte de 1 după-amiază, în afară de momentele când sunt mahmură. Atunci e singurul tip de mâncare pe care stomacul meu îl poate digera.

Chipsurile sunt gustarea ideală. Ai auzit până acum pe cineva să zică: „Nu-mi plac chipsurile?" Așa credeam și eu.

Mama mă punea să mănânc chipsuri din castron, ca să-mi măsoare porțiile. Era de-a dreptul enervant, dar imediat ce nu mai era atentă la mine, îmi umpleam la loc castronul și băgam în gură tot ce prindeam, ca să mă asigur că în vas e cantitatea care trebuie.

Mi-am dat seama că dependența mea a scăpat de sub control în momentul în care am început să ascund pungi goale. Mă simțeam ca un alcoolic care golește o cutie de suc ca să pună vin în ea. Acum 12 ani, eram nevoită să-mi ascund chipsurile de surorile și părinții mei, iar acum fac același lucru și cu colegii mei de apartament. Obișnuiam să le ascund într-un sertar de sub pat, unde-mi țin jurnalele. Recent, am aflat că toate surorile mele știau asta. Nu știu ce e mai rău: că mi-au citit jurnalele de atunci sau că mi-au mâncat chipsurile din rezerva secretă.

Colegii mei de apartament mi-au mâncat la un moment dat chipsurile când le-am lăsat din greșeală în bucătărie. Sunt puține lucruri care sunt mai rele decât să vin acasă și să găsesc o pungă goală de chipsuri. Îmi place să gătesc, dar îmi plac chipsurile și mai mult. Uneori mi-e greață la cină, asta pentru că adesea termin o pungă de chipsuri înainte.

Văd oamenii la supermarket, care se gândesc ce să-și mai facă de mâncare la cină, dar în ceea ce mă privește cel mai important lucru e, Ce fel de chipsuri să cumpăr? Dacă nu știu deja dinainte, stau ceva timp în fața raionului cu chipsuri de la supermarket. După ani întregi de dependență, nu am un tip preferat de chipsuri. Nu-mi pasă prea mult de care sunt, cât timp pot să le mănânc. Dar există o aromă pe care prefer să o evit: cea simplă, cu sare. Oamenii care cumpără tipul ăsta sunt ciudați. Cred că-s aceiași oameni care mănâncă pizza hawaiiană pentru că cred că-i mai sănătoasă. Mă dezgustă.

Dacă nu mănânc o zi chipsuri, mă simt aiurea. Mă bosumflu când nopțile mele sunt prea încărcate și nu pot să mănânc chipsuri înainte să mă culc.

Momentele în care sunt singură cu o pungă sunt cele mai bune: întinsă și cu mâna cuibărită în pungă. E adorabil. Nu îi înțeleg pe oamenii care le mănâncă pe stradă. Chipsurile sunt gândite ca să fie mâncate în interior.

M-am despărțit la un moment dat de un iubit din cauza unei pungi. Stau mai mult de formă cu prietenii mei, când de fapt mi-aș dorit mai mult să fiu acasă cu o pungă de chipsuri. Dacă aterizăm la finalul serii într-un fast-food, eu ajung în cele din urmă acasă unde mă bucur de o pungă de chipsuri în pat, în loc să mănânc un burger într-un loc vai de mama lui.

Nu vreau să renunț la chipsuri, deși știu că nu-s sănătoase. Au o groază de aditivi și tone de sare. Dar mănânc de regulă trei feluri de mâncare sănătoasă pe zi, și mă simt groaznic fără chipsuri. Poate că-n cele din urmă voi cumpăra mai puține chipsuri și mă voi limita să le mănânc la petreceri. Pentru majoritatea oamenilor, să mănânci chipsuri e ceva ce împarți cu alții, iar asta poate fi distractiv. Cred.

Traducere: Dana Alecu

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește și despre alt tip de mâncare:
Am încercat cea mai proastă mâncare din București și încă mai am colon
Un tip transformă listele de cumpărături în feluri de mâncare suprarealiste
Am mâncat insecte la un magazin australian de gândaci