Fotografii cu mame din România care-și alăptează copiii în același timp
Toate fotografiile sunt realizate de Răzvan Băltărețu
Foto

Fotografii cu mame din România care-și alăptează copiii în același timp

Poți să numești evenimentul ăsta „Marea alăptare” și a adunat câteva zeci de mame care au făcut fix asta câteva minute.
5.8.17

Nu știu ce crezi că se întâmplă la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti", dar acum a fost un loc de adunare pentru mame, care să-și alăpteze copiii în același timp. Oficial i s-a spus „Marea Atașare" (de la englezescul Big Latch On) și e o versiune autohtonă a unui eveniment global, care celebrează și încurajează alăptarea naturală. Au fost 114 mame și 115 copii alăptați cu vârste cuprinse între două și opt luni, conform organizatorilor.

Publicitate

Conform unui studiu, publicat în revista The Lancet în urmă cu un an, doar unul din trei copii de până în șase luni e alăptat natural, iar treaba asta nu s-a schimbat prea mult în 20 de ani. Estimarea acelui studiu e că circa 800 000 de copii ar putea fi salvați în fiecare an, dacă mamele ar ține cont de alăptatul clasic și i-ar hrăni așa în primele șase luni de viață. Mai mult, ar fi prevenite mai mult de două treimi din bolile respiratorii. Nu în ultimul rând, ar ajuta și mama, că vreo 20 000 de decese ar putea fi evitate datorită acestei chestii simple.

O panoramă cu tot grupul de mame care au alăptat.

Mă rog, cele de mai sus sunt concluziile studiului și de ce ar trebui încurajat alăptatul. În România, ca în alte țări din lume, e o problemă cu asta, pentru că mamele nu beneficiază de prea multe condiții să facă asta în public. De la spații speciale în localuri până la agresivitatea altora când văd mame care fac asta. Evenimente de tipul ăsta - cel local fiind organizat de Asociaţia de Pediatrie şi Consultanţă în Alăptare - ar trebui să vină ca o formă de presiune în societate, ca oamenii să nu mai fie atât de conservatori și să vadă în asta un gest dezgustător sau cum îl mai caracterizează.

Acum că știi de ce s-a întâmplat asta, iar mai jos ai fotografii care să-ți arate cum a fost, să-ți zic și ce mi s-a părut mie ciudat. Înțeleg nevoia de-a atrage atenția asupra inițiativei, care chiar dacă nu-i locală, e necesară și aici. De unde și rostogolirea unui articol din Daily Mail, ca să le arate participanților și altora că presa străină e cu noi. Și așa ajung la poate cel mai enervant lucru: ia. Bucata asta de pânză parcă-i peste tot și nimic nu se poate face fără să fii îmbrăcat în ea.

Au ridicat mâna ca să fie numărate, deși exista o listă pe care s-au înscris.

Uite și-un citat din descrierea evenimentului de pe Facebook: „Anul trecut, manifestarea noastră a fost apreciată la nivel internaţional, remarcându-se frumuseţea portului naţional al mamelor participante." Bun, poți alăpta și-n maieu sau bluză normală? Probabil că da, dar nu mai arată așa bine-n poze, nu? Sau presa străină nu-i interesată de sănătate, ci doar de pânza asta cu un oarecare model.

Dacă pui ia lângă loc (un muzeu dedicat satului), zici că-i o pornire de-a vorbi despre familia tradițională. Cel puțin n-am văzut de la organizatori să împartă câte un război de țesut și să vorbească despre calitatea alimentelor crescute tradițional. Apoi, mai e o chestie. Pajiștea pe care au alăptat mamele este izolată de stradă, de locurile prin care chiar s-ar plimba o mamă. Treci de-o barieră, apoi de-o ușă, de încă una și ajungi pe iarba verde. Într-un parc, da, ar fi fost mai firesc.

Publicitate

Desigur, o să zici că nu-s organizator și nu înțeleg cum merg lucrurile. Nu-s, dar asta nu înseamnă că nu pot judeca valoarea unui eveniment.

La ie nu pot să apreciez decât că e mai largă, deci poate mai utilă mamei. Mai lăudabil e c-am văzut și câteva femei care au venit așa cum au vrut, că scopul era mai important decât imaginea. Și decât presa străină.

Mai multe fotografii de la evenimentul „Marea Atașare" ai mai jos.

Urmărește-l pe Răzvan pe Facebook.