5 tipuri de străini pe care i-am găsit prin hostelurile din România

Trebuie să recunosc că am o oarecare slăbiciune pentru ideea de gap year, dar niciodată nu am avut la dispoziție destul timp și bani ca să-mi iau lumea în cap și să scap de ignoranța inerentă unei minți tinere prin experiențe directe în cele mai diverse locuri cu putință. Însă, am simțit că a dat puțin norocul peste mine atunci când guvernanții au decis să dea o pomană studenților cu biletele alea gratis de tren, așa că am decis să plec și eu la plimbări cu ghiozdanul în spate prin România.

Am scăpat de costul transportului, dar problema mea a rămas: 22 de ani și niciun ban în buzunar. Și pentru că nimeni nu s-a gândit să sponsorizeze luminarea unei minți tinere, am avut de ales între a dormi pe trenuri sau în hosteluri ieftine. Deloc surprinzător am ales a doua variantă, că deja eram obișnuită cu viața-n comun de prin căminele studențești din București.

După câteva nopți petrecute prin hosteluri românești, pot să recunosc că cea mai nasoală experiență am trăit-o când m-am trezit că-s singura ocupantă a unei asemenea incinte din Sighișoara, căci cea mai tare chestie la toată treaba asta e să dai peste străini plecați să cunoască lumea la picior, nu doar de la TV.

Am mâncat insecte în orașul chinezesc în care gândacii sunt o delicatesă

Altădată m-am trezit în situația în care eram singura româncă dintr-un hostel sibian, că poporul ăsta pare să aibă o teamă teribilă față de ideea de a-și împărți intimitatea. Însă măcar am dat nas în nas cu destui străinezi ca să-ți spun cinci tipuri de oameni pe care-i poți cunoaște prin hosteluri, asta dacă te prinzi și tu că nu-i idee bună să muncești un an ca să arunci cu bani în pensiunile și hotelurile overpriced din România.

Poate te gândești că germanii sunt oamenii ăia muncitori, care stau în șir indian la orice ghișeu de reciclat sticle de plastic. Însă, ratezi că tinerii germani sunt ăia proaspeți ieșiți din universități, care-s pregătiți să-și arunce banii de buzunar pe un an sabatic în jurul lumii, înainte de a se alătura sistemului care produce mai mult decât o întreagă Europă.

Tocmai peste acești tineri germani am dat și eu prin hostelurile românești, de la doi băjeți de gască care voiau să petreacă până în zori de zi în Timișoara, până la unii mai liniștiți, care nu te lasă să pleci până după miezul nopții de lângă un joc de Monopoly.

Trebuie să spun că doar germanii păreau oameni deschiși la glumele mele proaste și care reușeau să-mi întoarcă toate comentariile nesărate legate de cât de workaholici sunt ca oameni. Tinerii ăștia reprezintă cele mai generice exemplare de absolvenți care și-au luat lumea în cap înainte de a intra pe piața muncii, pentru că, prin comparație cu tine, ei au destui bani ca să scape de ignoranța minții prin orașele din estul Europei și până-n Indonezia.

După o noapte lungă în care funcționezi drept traducătoare în jurul unei sticle de tărie românească și a unui joc românesc de Monopoly, te vei trezi cu noi prieteni, dar și cu mai multe șanse să couch crashing printr-o capitală europeană. Bine, chestia asta merge în ambele sensuri, așa că trebuie să te dovedești deschis să-ți pui canapeaua la bătaie pentru orice străin găsit prin hosteluri și interesant să descopere alcoolul ieftin din București.

Prin hosteluri o să dai și de mulți indivizi dotați cu dopuri de urechi, măști pentru somn și alte instrumente care te ajută să-i ignori pe ceilalți. Totuși, eu mi-am zis că viața de hostel nu e despre asta și trebuie să te bagi în seamă ca să furi din poveștile celor care au dat un tur de lume pe la 22-25 de ani. Așa m-am trezit cu noi prieteni în lumea virtuală, dar și cu o germancă superentuziasmată pe canapeaua mea din Berceni.

Ziceam că-i viață de hostel, da? Eh, așa am ajuns să dorm la prea puțini metri distanță de doi chinezi ciudați, care se înțelegeau într-o engleză rudimentară, că mandarina nu e o chestie vorbită prin toate colțurile Chinei.

Pentru că lucrurile nu erau destul de ciudate până-n acest punct, unul dintre ei se târa în cârje și a prins patul de sus, iar celălalt se târa în oasele șubrezite de vreme, că mai avea puțin până la 60 de ani. Bine, nu am înțeles de ce ai chef de explorat lumea și de dormit rough prin hosteluri la 60 de ani sau de ce un picior rupt nu te oprește de la plimbări prin Sibiu.

Ăștia doi nu au comunicat cu nimeni altcineva în timpul sejurului și am eșuat mizerabil în a provoca orice discuție. Măcar se înțelegeau între ei cu engleza lor și sforăitul la unison. Sincer, mă gândeam serios că sunt amândoi imigranți ilegaliști, care sunt în căutare de muncă prin România.

Pentru că nu toți străinii îți pot ajunge direct la inimă, trebuie să-i amintesc și pe americanii țepari peste care am dat prin vreo două hosteluri din România. Ca să înțelegi mai bine, oamenii ăștia vin din locuri cu americani getbeget, de la Kentucky și până-n Montana.

Vorbesc deschis și-ți povestesc până-n miezul nopții despre toate colțurile de lume văzute în viața lor nebună, da' cu același șarm americănesc l-au vrăjit și pe recepționerul neatent, care a acceptat plata la check-out. După o noapte de dormit bine și de mâncat un mic-dejun adevărat cu rezervele din frigider, nu o să te mire că-i vezi furișându-se la 7 dimineața din hostel, că doar compania lor a făcut să merite paguba de 10 dolari la un hostel din România.

Dacă lipsa de seriozitate a turiștilor germani m-a surprins, pot să spun că m-a liniștit măcar un elvețian, care mi-a confirmat în vreo câteva replici schimbate toate stereotipurile pe care le-am putut avea vreodată despre Elveția.

Poate nu te gândești destul de des la viața elvețienilor, dar măcar ar trebui să știi că nu-s tocmai cei mai primitori oameni cu imigranții. Bine, singura excepție pe care-o fac e pentru ăia care le vin în țară cu zeci de milioane de euro prin buzunare, doar ca să nu plătească taxe în alte țări. De asemenea, s-au dovedit primitori și cu toți copiii de dictatori, care au vrut să-nvețe carte prin școlile elvețiene, că doar n-au râie banii de la Kim Jong-Un.

Pentru că viața ne-a adus pe amândoi într-un hostel sibian, am pornit o conversație pe care am ajuns curând să o regret cu un tânăr absolvent elvețian. După ce l-am întrebat pe unde a umblat și pe unde mai are de gând să umble, băiatul ăsta m-a întrebat cu toată sinceritatea de pe lume dacă nu îmi este frică de romi și s-a declarat șocat că avem romi și cerșetori pe stradă în România și Ungaria. Desigur că nu a folosit un termen politically correct precum romi și s-a entuziasmat puțin când i-am zis de zidul construit în jurul comunității din Baia Mare.

N-a fost însă prietenie de lungă durată. Deși am vorbit până în miez de noapte despre cum am plecat eu prin țară, elvețianul a simțit nevoia să mă caute de dimineață ca să-i dau alte prosoape. Credea, evident, că prima româncă din dreapta lui trebuie să-i fie și sclava. L-am trimis la plimbare.

Acum s-ar putea ca tu să sari în sus și să-mi spui că nu pot generaliza din astfel de momente unice, pe baza câtorva întâlniri. Nici n-o să generalizez. Cu ăștia m-am întâlnit, despre ăștia am scris. Mi s-ar părea însă stupid să crezi că străinii, din est până în vest, sunt perfecți și că printre ei nu-s țepari, loaze, analfabeți sau, pur și simplu, pierde-vară prin țări mai ieftine decât a lor. Ce-a fost mișto la călătoria mea e că am ajuns fix în situații d-astea, să văd cum sunt și alții. Cred că ar trebui încă din clasa zero, și așa nu are rost, să trimiți elevii, ca țară, prin lume și să afle că nu-s buricul Pământului.