Antivaxxeri romani, vaccin covid, antivaxxeri care au luat covid
Știri

Ce s-a ales de anti-vacciniștii din România după ce i-a lovit COVID-19 și au ajuns la spital

Unii dintre anti-vacciniști, odată ajunși la spital, dacă mai au timp se și căiesc.
Răzvan Băltărețu
Bucharest, RO

România călărește valul patru al pandemiei de parcă a așteptat secole la rândul să se remarce în întreaga lume prin incapacitatea de-a face față unei crize. Vaccinurile sunt disponibile din decembrie 2020, în primă fază pentru anumite categorii, apoi la liber. Deocamdată, România se apropie de circa 5,5 milioane de persoane vaccinate. În egală măsură, doboară recorduri: pe 5 octombrie au fost consemnate peste 15 mii de cazuri noi. Numărul deceselor a ajuns la aproape 38 de mii. Vaccinuri încă sunt, ba chiar s-a trecut și la booster (a treia doză), iar în spațiul public mesajele anti-vaccin sunt mai prezente ca niciodată. 

Publicitate

Tot pe 5 octombrie a mai apărut un subiect care va deveni tot mai prezent: anti-vaxxeri care ajung în spital sau chiar mor. Acum e vorba de Erno Kovacs, cunoscut ca lider al protestelor anti-vaccin din Zalău. La 50 de ani a prins un pic de Covid și-a ajuns la spital conectat la oxigen. „VACCINATIVA DRAGI MEI MIE IMI PARE RAU CA NU MAM VACCINAT. NU LASATI SA TREACA TIMPUL”, a zis el pe Facebook și-a pus o poză din spital. În urmă cu două săptămâni era în live-uri de la proteste și se poza cu Diana Șoșoacă, altă voce anti. 

erno-kovasc anti vaxxer

O mică cronologie

Sigur, comentariile în care era Erno acuzat că s-a vândut, c-au ajuns și la el, că dă înapoi și, iată, e trădător n-au întârziat. El se face că nu înțelege de ce oamenii reacționează așa. Realitatea, ca pe alții, l-a surprins. În fine, căința pe patul de spital (de moarte?) e, totuși, căință. Așa că i-am căutat pe cei care au mai fost la fel de vocali ca să văd cum le-a mers.

Certificatul fals care nu l-a scăpat de moarte și alte anecdote din spațiul public românesc

Pe 5 octombrie ai avut ocazia să afli despre un pacient de la ATI din Sibiu care a murit. După cum a explicat coordonatoarea secției medicul Ioana Codru, acesta a ajuns în spital cu tot cu un certificat fals de vaccinare. „E o dezamăgire profundă, pentru că este o ruptură între noi şi cei care încearcă să fenteze”, a mai spus medicul. „Toată energia fiecărui pacient este consumată de respiraţie, ei nu pot să facă nimic altceva, inclusiv vorbitul cu noi la vizită este un mare consumator de energie. Au existat pacienţi care s-au prezentat la spital cu o afectare pulmonară de 10–15 la sută, iar, în următoarele două–trei zile, afectarea pulmonară a fost de 70–80 la sută. Faţă de valurile anterioare, acum s-a schimbat virulenţa, severitatea bolii şi faptul că, de fapt, avem o opţiune, aceea de a ne vaccina, pentru a preveni formele extrem de severe şi internarea în Terapie Intensivă.”

Publicitate

În acest context merită amintit un subiect din august. Atunci, medici din Timișoara spuneau că se confruntă cu un fenomen care tinde să capete amploare — bolnavi de Covid care ajungeau la spital cu forme severe. Susțineau că sunt vaccinați, dar medicii aveau îndoieli că certificatele erau în regulă. „Este un fenomen «vaccinarea la chiuvetă», în care te duci să-ți faci doza de vaccin, de obicei doza unică, și primești certificat de vaccinare. Ei vin cu forme severe, se declară vaccinați, dar sunt prea severe pentru ca oamenii să fie vaccinați”, a declarat la acel moment Cristian Oancea, directorul Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara.

În urmă cu o lună, în Timișoara, un anti-vaccinist a ajuns la spital. Ca la Sibiu, era vorba de un tânăr (34 de ani). În primă fază, medicii l-au salvat. A trecut prin Terapie Intensivă, a început să se simtă mai bine și-a cerut să plece acasă, la vreo 60 de kilometri distanță de oraș. A plecat și-a murit acasă. „Nu era într-o stare bună pentru a pleca din spital. Pe această cale atragem atenția și rugăm inclusiv coronascepticii să aibă încredere în cadrele medicale. Noi nu ne putem opune dorințelor pacienților, dar e important să aibă încredere în medici”, a explicat medicul Cristian Oancea. „Fiecare decide pentru viața lui, dar am văzut acum, pe propria piele, că e mai bine să te vaccinezi decât să nu o faci și să ai o formă atât de gravă. E mai bine să te vaccinezi decât să-ți pui viața în pericol”, a spus pacientul acum decedat.

Publicitate

În septembrie, un bărbat de 44 de ani din Bistrița a murit. Nu suferea de alte boli, dar era anti-vaccinist — ceea ce, în contextul dat, poate fi în sine o boală. El a decedat în secția ATI a Spitalului Județean de Urgență. Era infectat cu tulpina Delta, cea care și stă la baza valului patru și a severității mai mari a bolii. Medicul Anca Andrițoiu, șefa secției, a zis că mesajele anti-vacciniste le distribuia pe Facebook.

Octombrie e însă o lună mai dură decât septembrie, după cum o arată și cazul unei femei însărcinate, și infectate cu Covid, care a murit la Spitalul Județean din Oradea. Tot la ATI era. A ajuns la spital spre finalul lui septembrie, după ce-a încercat să se trateze acasă cu Paracetamol. Cel puțin la nivel declarativ, din ce se cunoaște acum, nu era anti-vaccinistă. Totuși, a murit nevaccinată, deși vaccinarea este permisă chiar și femeilor însărcinate. Tratarea acasă cu Paracetamol este însă un indicator c-a crezut c-o poate duce pe picioare.

Un alt caz a fost al lui Petrică Moise, un cântăreț de muzică populară cât de cât cunoscut. A murit tot la Timișoara, după o internare de câteva zile. Avea 74 de ani și nu era vaccinat.

Publicitate

Vedete care au umplut paturile spitalelor

Viorica de la Clejani antivaxxer

În mai, când situația încă nu era la nivelul dramatic din prezent, Luis Lazarus a ajuns la spital. Dar pentru că avea un discurs anti-vaccinist și coronasceptic, a ținut-o chiar și din spital pe răceală. Că, se știe, răcelile te bag în spital de nu te vezi. El a profitat atunci de moment ca să acuze că-s oameni care ar fi în stare să ia bani ca să se vaccineze.

În septembrie, Viorica de la Clejani a ajuns la spital. Și Covid a lovit-o grav. A stat zece zile internată, a avut nevoie de oxigen și a ajuns la gânduri mai bune cu privire la boală. „De dimineața până seara nu se ridica din pat, nu putea nici să vorbească. Am luat-o forțat la spital”, a povestit soțul ei Ioniță de la Clejani. Experiența din spital a făcut-o pe Viorica să vadă lumea aia despre care medicii tot vorbesc, și avertizează că-i grav, dar nu-s luați în serios.

Așa că uite ce zice ea: „În viața mea nu mă mai iau după lume. Când am văzut masca aia de oxigen pe față, aoleu, zic: «A plecat și Ioniță, m-am dus dracu’. Mă omoară ăștia aici.» Masca de oxigen nu te omoară, așa cum spun oamenii. Așa credeam. Salut toți medicii care au avut grijă de mine. Îmi cer scuze față de mine, că am fost o proastă, și față de doctori, care au studii. Am văzut o fată de 30 de ani care, din păcate, a decedat. Ce fac oamenii, se duc la spital și semnează pe propria răspundere că se tratează acasă, deși au plămânii foarte afectați. Și eu am crezut că voi face asta. Nu am bănuit nicio clipă că mă vor interna. Dacă mai ai o boală, este și mai greu. Și mie mi-au găsit ficatul praștie.” Acum, are sentimente mai bune și față de vaccin, și față de medici, după cum a reacționat când oamenii au acuzat-o că ar fi luat bani să spună c-a avut boala. 

Publicitate
bogdan stanoevici antivaxxer

Mai e loc pe listă de un nume: Bogdan Stanoevici. Fost ministru, fost român, fost candidat la președinție și, în ultima funcție din viața, decedat de Covid. Înainte de deces, cum e firesc, a mai avut activitate: la protestele anti-vacciniștilor de la Piața Victoriei și-a cerut că e mai bună imunizarea de turmă decât vaccinul. A îmbătrânit urât această declarație: „Pentru a evita speculaţiile ulterioare şi atacurile inutile, vă spun eu acum – faptul că nu port mască este în primul rând pentru că sunt sănătos. Îmi pare foarte rău că vă dau din casă, dar în momentul în care aş pune mască s-ar produce o infecţie şi chiar nu am timp de infecţii în acest moment”.

Am făcut lista asta, deloc exhaustivă, ca să vezi că nu-i de joacă. Încă se moare de Covid, încă există vaccin care poate proteja. Americanii au dus-o mai departe: au făcut un site denumit Sorry Antivaxxer în care adună oameni anti-vacciniști care au murit. Nu trece o zi fără o actualizare. Așa că, orice ai crede, virusului încă nu-i pasă dacă tu crezi sau nu în el, dar acționează la fel. Dacă tu ești bine, zi-le altora. Viorica de la Clejani, iată, e un exemplu perfect de om care s-a căit. Iar dacă știi oameni care zic că n-au încredere în medici, măcar întreabă-i de ce au încredere în vedete.