De ce ai ajuns să plătești enorm pentru factura la curent în România

Ești la început de toamnă, ți-ai consumat zilele de concediu și probabil o mare parte din economii. Vine factura la curent, o deschizi și vezi o sumă dublă față de cât plăteai anul trecut. Te gândești că poate e o greșeală și a venit pentru două luni. Dar nu e. E clar, ori cineva minează bitcoin pe curentul tău, ori a explodat prețul la energie electrică. 

Hai un pic înapoi la vremurile mai „ieftine”, dacă nu neapărat mai bune. Ești în octombrie 2020. Vara s-a terminat de mult, valul doi e pe drum, iar tu speri că nu urmează încă o perioadă cu restricții și stat în casă. Dar, cu toate grijile astea, ai uitat de o altă problemă care-ți va complica viața: liberalizarea pieței de energie.

Dacă până în decembrie 2020 nici n-ai auzit că trebuie să cauți oferte de la furnizori și să compari prețuri, nu ești singurul: 90 la sută dintre români nu știau că piața se va liberaliza de la 1 ianuarie 2021. Și nu doar atât, dar, la mijlocul lui decembrie, cu două săptămâni înainte de termenul limită, cei mai mulți furnizori nici măcar nu trimiseseră încă ofertele din care ar fi trebuit să alegi.

La acel moment, lucrurile stăteau cam așa: 2,9 milioane de consumatori nu au fost afectați de liberalizare, pentru că au ales de dinainte un contract de pe piața concurențială. Restul de 5,7 milioane de gospodării nu au făcut asta, așa că au intrat automat pe serviciu universal, ceea ce a însemnat o scumpire bruscă cu până la 26 la sută a prețului.

La cât de ineficient a fost efortul de informare a statului și companiilor, doar puțin peste două sute de mii de consumatori au trecut pe piața concurențială în ianuarie. Chiar și așa, volumul atât de mare de noi contracte nu putea fi prelucrat la timp de companii, așa că statul a prelungit termenul limită până la 31 martie 2021. 

La 1 iulie, abia 50 la sută dintre consumatori și-au ales singuri contractul. Ah, încă un lucru: tot de la 1 iulie prețul pentru cei rămași pe serviciu universal a crescut cu 13-26 la sută în funcție de regiune. Și, ca să-ți faci o idee despre prețuri, pe 11 și 17 august România a ajuns de două ori să plătească cel mai mare preț pentru curentul de pe piața spot.

La prima vedere, lucrurile păreau să meargă în direcția bună. „Nu trebuie decât să aleg prețul cel mai mic și o să ies mai ieftin”, ți-ai fi putut spune. Plus că va responsabiliza românii să se informeze mai bine, nu? Păi, nu chiar, în condițiile în care o parte mare din consumatori sunt prea bătrâni ori prea puțin educați pentru a se informa corespunzător și să aleagă o ofertă bună. În plus, mai sunt trei tipuri de probleme de care nimeni nu ți-a zis dinainte.

O să-ți povestesc despre niște cazuri de care am auzit. Bunica Corinei e o pensionară de 80 de ani. Într-o zi a primit o scrisoare de la furnizorul ei prin care era anunțată că de la 1 septembrie va intra automat pe un alt contract (pe Oferta Online), în cazul care nu alege altă ofertă. Corina a intrat pe site-ul companiei să compare prețurile, numai că, surpriză! Oferta Online de pe scrisoarea fizică avea prețuri aproape dublu pe kilowatt, deși, în teorie, era aceeași cu cea de pe site. A sunat la call center și a reușit să schimbe Oferta Online cu prețul de pe site. Explicația operatoarei a fost că prețurile se schimbă constant și recomandă clienților să urmărească ofertele de pe site și, în special, de Black Friday. Asta mai lipsea, să cauți reducerea la curent de Black Friday – și în condițiile în care 25 la sută dintre români nu folosesc internetul, din care majoritatea pensionari, și astfel printre cei mai vulnerabili financiar.

Al doilea caz e tot al unei pensionare, doamna Maria, care s-a trezit într-o zi cu o factură uriașă în cutia poștală. Cât a întins facturile pe masă în fața mea mi-a povestit cum în urmă cu trei luni i-a venit o factură de 1 400 de lei. Speriată că ar putea să-i taie curentul, a plătit întreaga factură doar ca să afle apoi că trebuia să plătească numai câteva sute de lei. „Eu consumam destul mult înainte, cu aerul condiționat și aparatul de oxigen al soțului meu care mergea continuu. Am zis că poate e o regularizare și chiar atâta o fi”, mi-a spus ea. După ce următoarea factură a fost în parametri normali și după ce a cerut schimbarea contorului, s-a trezit cu încă o factură „umflată”: două mii de lei. I-a cerut ajutor fiului său, care a reușit să convingă furnizorul de energie să repare eroarea și să reducă factura.

Cel mai absurd caz e al unei familii care s-a trezit cu o factură de 27 de mii de lei. Da, aproape 5 500 de euro. Compania a spus că este o anomalie, pentru că sumele astea sunt rezultate din estimări. Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a spus prin august că a primit deja zece mii de plângeri de la consumatori. Nu știu câte dintre ele sunt același tip de „anomalii” și câte au fost soluționate, cum nu știu nici câte cazuri au existat și au fost rezolvate fără a apela la ANRE.

În primele două cazuri ai putea spune că-s doar niște erori, deși nu-i vorba de firme mici la început de drum și fără experiență. Dar, să zicem, ești un om mult mai informat. Ți-ai făcut temele, ai comparat ofertele și ți-ai ales operatorul cu cea mai bună ofertă. Contractul zice clar că „prețul rămâne fix timp de 12 luni de la intrarea în vigoare a contractului”. Știi că ești asigurat cel puțin un an de acum încolo. Doar că ce faci, dacă asemenea altor clienți, ești anunțat după nouă luni că urmează să plătești un preț cu 120 la sută mai mare? 

Oferta contractuală spune un lucru, dar compania furnizoare arată către „Condițiile Generale” din contract, unde e specificat că prețul poate fi modificat automat în cazul „modificării circumstanțelor”. Pe larg, argumentele companiilor pentru explozia prețurilor constau în creșterea prețului pentru gaz și a penuriei de energie combinată cu o cerere mai mare, iar situații excepționale ca acestea justifică creșterea prețului. 

Până acum ai aflat că majoritatea consumatorilor nu se descurcă extraordinar cu schimbarea. Companiile fac și ele cu greu față valului de schimbări de furnizori. Iar guvernul nu se descurcă nici el „wow”. De la „Nu plafonăm prețurile” la „e o variantă” și înapoi la „nu plafonăm deocamdată”. E destul de greu să-i dai de cap, așa că, pentru a-mi face o imagine mai clară asupra lucrurilor, am vorbit cu Valentina Dimulescu, expertă în politici publice, și Andrei Ilaș, analist în Energie pentru ONG-ul Transition Zero și cofondator Cooperativa de Energie.

Înainte de-a înțelege explozia de preț de-acum, trebuie să știi un lucru: cum e stabilit prețul la furnizor. Ei pot acum să promită un preț fix pentru energie, dar se bazează doar pe prețurile volatile de pe piață – altfel spus, e ca și cum ai vinde energie de un milion de euro pe un an și estimezi că vei găsi să cumperi la nouă sute de mii de euro ca să nu ieși pe pierdere. Dar nu ai nicio garanție că se va întâmpla asta, ba chiar poți ajunge să plătești mai mult decât încasezi. E un fel de joc la cazino, fără să ai vreo acoperire, riști să intri în faliment și perturbi mai rău lucrurile pentru consumatori.

Statul, în piețele libere, nu controlează prețul la energie, iar prima directivă europeană care să spargă monopolul statului pe piața de energie electrică a apărut în 1996. În teorie, asta ar fi trebuit să ducă la niște prețuri corecte și servicii mai eficiente. În același timp, o piață comună de energie permite redirecționarea resurselor din țările vecine când o țară e în criză. Și atunci cum a ajuns prețul energiei să urce la nivelul de acum? Andrei susține că principala cauză ar fi explozia prețului gazului.

„Ca să simplificăm lucrurile, gândește-te la consumul zilnic de energie la nivel național. Noi, în România, acoperim o parte importantă din surse precum hidroenergie, fotovoltaice, eoliene, nuclear, cărbune și tot așa. Dar astea nu acoperă mereu tot, iar sursele regenerabile nu sunt constante, așa că la finalul zilei rămâne o parte din necesarul de energie care trebuie acoperită prin mijloace care folosesc gazul”, a explicat Andrei Ilaș pentru VICE. 

„Când prețul gazului crește, crește și prețul energiei. Nu doar cea produsă prin gaz, ci toate, pentru că energia se va vinde la același preț indiferent cum e produsă”, a adăugat el. „Până în 2020, gazul a fost la un preț foarte scăzut și era la acel nivel de vreo zece ani. Din ianuarie și până acum prețul a crescut însă de cinci-șase ori. 90 la sută din scumpirea energiei de aici vine. Ghinionul este că avem mai multe evenimente care se petrec în același timp. Ai o creștere mare a cererii de energie din America de Sud-Est și Asia și o reducere a cantității livrate din Rusia și Norvegia.”

În timp ce la noi se discută despre facturi mărite, Spania se laudă cu plafonarea gazelor naturale, promite reducerea taxelor şi că va redirecţiona profiturile companiilor energetice. Să fie asta o variantă și pentru noi?

„Teoretic, da, dar asta ar însemna ca guvernul să impună cine și cu cât să vândă fiecare producător în funcție de profit și să-l actualizeze constant. Ar fi extrem de dificil de implementat și, mai ales, contraproductiv”, a subliniat Andrei. „Plafonarea prețului gazului ar fi la fel o soluție greu de imaginat fiindcă riști să rămâi fără – furnizorii se gândesc: de ce să îl vând mai ieftin în România când îl pot vinde mai scump în alte țări UE?”

Valentina consideră că măsura din Spania este înțeleasă greșit și că, de fapt, nu e vorba despre o plafonare a prețurilor, ci despre o windfall tax, adică suprataxarea profiturilor companiilor, astfel încât banii rezultați să meargă spre plata tarifelor de rețea. „Amuzant e că și în România avem o astfel de taxă, numai că banii se duc în bugetul general, nu sunt reinvestiți în sectorul energetic sau în folosul consumatorilor. Poți spune că modelul spaniol deja există în România, doar că banii sunt disipați”, a explicat ea pentru VICE. 

Andrei e de părere că prețurile vor mai scădea în viitorul apropiat, dar gazul nu va fi la fel de ieftin ca în anii 2010. „Pe termen lung soluția e cea asumată de UE prin Pactul Verde European (Green Deal) – investiții în energie regenerabilă, capacitate de stocare și flexibilitate. Așa vom putea să ne bucurăm de energie mai ieftină și la prețuri care să nu fluctueze așa de mult. În rest, poveștile cu gazul din Marea Neagră sunt exagerate, pentru că acesta va fi vândut pe aceeași piață, la un preț nu foarte diferit. Să nu așteptăm minuni.”

Ce ar putea face statul, a adăugat el, e să reglementeze mai bine comportamentul furnizorilor și să-i determine să aibă un comportament mai responsabil financiar prin impunerea creșterii lichidității și limite de acoperire de capital. 

Valentina a ridicat însă o altă problemă: cum decizi cine sunt consumatorii care au nevoie de protecție socială, în condițiile în care România nu are date statistice foarte solide?

Legea Consumatorului Vulnerabil, votată și promulgată în mare grabă, e doar o actualizare a legii existente care privește ajutorul de încălzire unde e luat în considerare doar venitul lunar. „Guvernele au preferat să aplice un «pansament» temporar și să arunce cu bani într-o problemă. Soluția era ca, pe lângă asta, să acorde și ajutoare de eficientizare termică a locuințelor și de instalare de panouri solare, să sprijine prosumatorii și să ducă o campanie adecvată de informare despre liberalizare. Din păcate, guverne succesive au pasat cartoful fierbinte către următorii și au lăsat să se spargă oalele în capul altora.”

Separat de ce am vorbit cu Andrei, mesajul instituțiilor statului nu e nici clar, nici încurajator. Pe de o parte, se estimează că prețul gazelor se va înjumătăți iarna viitoare, pe de alta, prețul energiei va rămâne ridicat următorii patru-cinci ani din cauza folosirii cărbunelui. 

Legea Consumatorului Vulnerabil se va aplica din 1 noiembrie, dar rămâne tot un început timid și un plan incomplet. Legea oferă ajutoare financiare de câteva sute de lei familiilor care au un venit lunar de sub 1 386 lei/membru, dar nu ține cont de spectrul mai larg al sărăciei energetice, care nu se rezumă doar la venituri. 

Dincolo de toate detaliile tehnice, energia reprezintă unul din costurile schimbărilor climatice și ale tranziției către energie curată și un alt stil de viață. Chiar dacă fiecare țară va trebui să-l plătească, decizia rămâne politică când vine vorba de cine și în ce măsură va trebui să suporte costurile. La fel și către cine să fie îndreptate ajutoarele. Unele țări aleg să pună povara pe umerii consumatorului de rând, altele aleg să-i protejeze. La cât de complicat e totul, abia în câțiva ani vom vedea rezultatele. Nu-ți ține speranțele în tensiune până atunci.