Am văzut ca Gen Z că etichetele și corectitudinea politică pot fi un molotov de distrus prietenii

Pune orice persoană din generațiile anterioare să-ți descrie zoomerii și ai șanse foarte mari să auzi că suntem niște snowflakes ușor ofensați de orice mișcă și respiră.

Pot fi de acord.

Social media e plină ochi de clipuri care țin să-ți explice care-i treaba cu societatea în care trăiești. De la oameni fierți pe corectitudine politică până la pseudo-terapeuți care-ți zic de ce e toxic prietenul ăla al tău care te sună cu cameră. Csf, accesul la atât de multă informație te mână să cauți explicații pentru orice lucru care iese din sfera ta de înțelegere.

Mai nou, orice nu-ți convine e red flag sau toxic. Pentru că e mai ușor să pui etichete decât să înțelegi de ce simți asta în legătură cu o persoană. Nu?

Sunt puține lucruri pe care le poți controla la vârsta asta, așa că te axezi pe alea care-ți sunt la îndemână: limbajul, credințele și poziția pe care o ai în grupul din care faci parte.

M-am urcat în trenul corectitudinii politice și al etichetării în masă pe când aveam vreo 17 ani. Eram clasa a unșpea, fix când coșurile de pe față începeau să se vindece și impulsul de a ieși în evidență să crească.

Era cool să fii la curent cu pop culture și să nu faci chestii care, doamne ferește, s-ar putea încadra în mainstream. Paradoxul e însă că toată lumea făcea același lucru edgy și devenea, automat, mainstream.

Erau însă câteva modalități prin care puteai să te poziționezi în ierarhia edginessului: ce postai pe Instagram, statusul de WhatsApp, cum te îmbrăcai și cât de bine mimai o personalitate.

Treptat, în conversații s-au strecurat termeni ca „traume”, „toxic”, „red flag” și „gaslighting”. Și erau folosiți pentru orice, oricând.

Am vrut să trec strada și n-am văzut că vine o mașină. Pe stradă. Omg, traumă. 

Am ieșit cu un tip și mi-a zis că-i plac jocurile video. Red flag. 

După m-a întrebat dacă nu cumva vreau să ne vedem peste o săptămână, că e la țară s-o ajute pe maică-sa cu bulionul. Gaslighting.

Apoi nu mi-a răspuns două ore la mesaj, că-și făcea tema la mate. Toxic.

Știi cum sunt folosite atât de des forme greșite ale unor cuvinte, încât inevitabil ajung să fie acceptate și-n DOOM? Așa e și cu termenii ăștia care, în sine, ar trebui să desemneze ceva mult mai complex decât o simplă situație care nu-ți convine.

Nici măcar nu e nevoie să vezi tu lucrurile așa.

Prietena mea cea mai bună din liceu era o tipă extrovertă, pe alocuri gălăgioasă și de multe ori haotică atunci când venea vorba de orice însemna organizare: de la planuri de ieșit până la a-și aminti lucruri pe care le promitea. 

Uneori, când se adunau mai multe între noi, mă săturam și mă plângeam altor oameni. Mna, bârfa e reconfortantă când nu ți-e bine cu tine și în relațiile cu alții.

O tipă cu care mă înțelegeam îmi spunea adesea că prietena mea e toxică și manipulatoare, că-mi spunea că mă iubește doar ca să aibă o scuză când se comporta mizerabil. 

Retrospectiv, eram toți niște copii și nu știam cum să ne gestionăm sentimentele și timpul. Nici cum să comunicăm eficient cu alți oameni.

Îi luam apărarea de fiecare dată. Dar aș fi ipocrită să spun că etichetele pe care i le puneau alte persoane nu mi-au influențat modul în care o percepeam măcar puțin. Așa am ajuns să nu mai vorbim. 

Devenise mult mai reconfortant să cred că e ea toxică decât să mai încerc să o înțeleg. Nu mai consumam atât de multă energie și, să fim serioși, e mereu plăcut să te convingi că nu tu ești problema. Dar ești și tu. 

Așa se întâmplă în relațiile interumane. Toată lumea e o parte mai mică sau mai mare din problemă și nimeni nu-i sfânt. Nu zic să te obosești să înțelegi ce deranjează pe fiecare și cum arată perspectiva tuturor în mod specific. Zic doar că nimic nu e alb sau negru.

Corectitudinea politică nu era atât de pe val când eram în liceu. Știam cu toții că unele lucruri ar putea suna ofensator și ne atrăgeam atenția între noi când săream calul.

Erau însă câțiva care nu reușeau să înțeleagă niște lucruri care nici măcar nu țineau de corectitudinea politică, ci de bun simț. Așa că fiecare remarcă sau comportament homofob ori sexist era taxat pe loc de oricine avea măcar un gram de common sense.

Abia mai târziu, aproape de sfârșitul liceului, câțiva prieteni au început să se antureze la corectitudinea politică extremistă. 

Explicau cu nervi și lipsă de informare de ce nici măcar n-ar trebui să te gândești la un cuvânt, darămite să-l pronunți. Și acum mi se pare fascinant cum găseau mereu pe cineva cu care să se certe.

Sunt complet de acord cu ideea de a evita cuvinte sau aluzii care instigă la ură. Mai ales în spațiul public și mai ales când vorbești cu o masă mare de oameni. Dar dacă nu înțelegi propriu-zis de ce e greșit să spui ceva sau altceva, dar ai auzit tu la cineva pe net că așa e și pare cool și edgy, cu cine te lupți, mai exact? 

Problema reală e că sunt tot mai mulți oameni care iau de bun doar ce aud sau văd online și li se pare că e suficientă informație. Persoanele astea ar fi în stare să te bată dacă te contrazici cu ei și pe cel mai nesemnificativ detaliu. Că oricum atât știu. Și-s puțini cei care se opresc și se întreabă: „Da’ de ce e așa?”, caută mai mult și își formează propriile păreri. Dar crede și nu cerceta, I guess?

Știu însă și un caz fericit.

Un prieten bun a fost certat atât de mult de o tipă de fiecare dată când spunea ceva ce ar fi putut părea ofensator – l-a gaslightuit, cum s-ar zice – încât a început să citească mai multe despre drepturile oamenilor și să facă mai rar gluma cu „Bate fierul cât e cald și femeia până-i rece”. Ba chiar zice că e mult mai fericit acum, de când și-a dat seama că obișnuia să fie cam ignorant.

„Explicațiile” astea radicale și etichetele preluate din psihologie și devenite forme de entertainment pe TikTok sunt doar niște generalități. Evident că nu se pot plia sută la sută pe nimeni.

Problema apare când refuzi să înțelegi că oamenii nu-s definiția unui singur cuvânt și nici nu-s doar un set de etichete de pe TikTok. La fel e problematic când nu trasezi linii exacte între corectitudine politică și apucături de social justice warrior care a citit rezumatele cărților de dezvoltare personală.

Lucrurile valabile sunt astea însă: trebuie să fii atent la comportamentele care te deranjează, să comunici și să te interesezi mai mult despre ce se întâmplă prin lume.