Am vorbit cu români din Islanda despre cum e să locuiești aproape de Polul Nord

Aproximativ zece milioane de români trăiesc în afara granițelor, conform estimărilor Ministerului pentru românii de pretutindeni. În realitatea, numărul este mai degrabă necunoscut, întrucât mulți pleacă sezonier în afară sau chiar lucrează ilegal, fără acte care să le ateste mutarea domiciliului. Conform unui studiu realizat la nivel internațional de o platformă de angajare, în ceea ce privește top zece țări unde și-ar dori să lucreze, românii au ales state precum Germania, Marea Britanie, Franța, Elveția, SUA, Canada, Austria, Spania, Belgia și Italia. Totuși, 1 847 de cetăţeni români au emigrat în Islanda. Cei mai mulţi au domiciliul şi îşi desfăşoară activitatea în capitala Reykjavik şi în Akureyri, al doilea cel mai mare oraș islandez (nordul insulei).

Islanda are o populație de puțin peste trei sute de mii de oameni, e locul nouă în topul celor mai dezvoltate țări din lume, primul loc la cele mai sigure - nici n-are armată - și țara în care este ilegal ca salariile femeilor să fie mai mici decât ale bărbaților. Atrage anual mii de turiști, mai ales după ce a apărut într-o grămadă de filme, printre care și Game of Thrones, și după ce a venit un pic mai accesibilă, ca prețuri, deși e în continuare o insuliță incredibil de scumpă. Islanda are și câteva lucruri ciudat: islandezii încă cred în spiriduși și troli, încă se mănâncă carne de balenă și de rechin, iar natalitatea e o problemă reală, astfel că țara se află într-un continuu declin demografic.

Nu oricine e făcut să trăiască pe o insulă cu peisaje marțiene și kilometri întregi fără țipenie de om. Cu toate astea, am vrut să aflu de la românii stabiliți acolo cum este să locuiești lângă Polul Nord, dacă statul chiar îți dă bani să te însori cu o islandeză și, mai ales, cum sunt văzuți imigranții români de către localnici.

VICE: Când te-ai mutat în Islanda?
Anastasia: Am venit în Islanda la început de 2017. Atunci eram jurnalistă de investigație la Chișinău, în condițiile unui regim de guvernare total neprietenos.

Cum te-ai descurcat cu banii?
Am muncit din a doua zi, iar în Islanda salariile îți permit o viață decentă. Aici, salariul minim este de 13 euro pe oră.

Care a fost primul șoc cultural pe care l-ai avut odată ce ai ajuns acolo?
Șocul cultural, prin definiție, presupune și un nivel de disconfort, iar eu nu-mi amintesc să fi simțit așa ceva. Într-adevăr, în Islanda nimic nu e ca acasă: mâncarea, atitudinea față de natură, modul în care se construiesc relațiile de serviciu etc.. Despre toate acestea povestesc constant pe pagina mea de Instagram - anastasiacruzz - Prietena ta de la Polul nord.

Ce îți place la Islanda?
Ador sentimentul de securitate pe care mi-l oferă. Aici nivelul de criminalitate e foarte scăzut. Am fost mirată de încrederea oamenilor în alții. Pentru că Islanda are aproximativ 350 de mii de locuitori (atâția câți trăiesc într-un singur sector din București, de exemplu), aici toți sunt ca o familie mai mare.

Ce nu îți place?
Lipsa de diversitate când ne referim la fructe și legume proaspete, dar nu numai. Fiind o insulă pe mijlocul Oceanului Atlantic, Islanda importă 99% din tot ce se găsește în magazine.

Un clișeu despre Islanda pe care ai putea să-l demontezi fiindcă tu locuiești acolo?
Sunt constant întrebată despre știrea fake care a făcut înconjurul lumii, care zicea că în Islanda sunt mult mai multe femei decât bărbați, iar dacă te căsătorești cu o femeie islandeză primești cinci mii de euro. Nu este adevărat.

Te-ai întoarce în România?
Am avut recent o încercare de a reveni acasă. Am pus pe pauză toate activitățile mele în Islanda, am dăruit până și mobila, am reziliat contractul de închiriere a apartamentului, am luat valiza și am aterizat la București fără să știu dacă e pentru o săptămână sau pentru totdeauna. Din păcate, în câteva zile, deja știam că urmează să revin în Islanda, ceea ce am și făcut.

VICE: De cât timp locuiești în Islanda?
Gabriel: M-am mutat în martie 2008, dar aventura islandeză a început acum 20 de ani, când încă eram student la Facultatea de Fizică, Universitatea București. Am fost recomandat de un prieten unui cercetător care se mutase în Islanda din 1999. Acesta colabora cu Universitatea Islandeză și acolo un profesor avea nevoie de masteranzi. După ce am terminat masterul, m-am întors în România, unde am lucrat ca inginer fizician, apoi am plecat în Germania, să-mi fac doctoratul. La finalizarea studiilor, am acceptat oferta de a pleca din nou în Islanda pentru că mi-au promis că mă ajută cu găsirea unui loc de muncă pentru soția mea. Asta s-a și întâmplat, așa că din martie 2008 locuiesc aici.

Cum te-ai descurcat cu banii?
La început a fost greu pentru că banii de la postdoctorat nu erau foarte mulți. Soția mea s-a angajat la o farmacie și situația financiară a familiei s-a îmbunătățit. Astfel, la un an după angajarea ei, cu banii economisiți, ceva economii din țară și un credit, ne-am luat un apartament. În momentul de față, chiar dacă salariile noastre nu sunt la nivelul islandezilor, cred că ducem o viață normală în care să ne putem permite anumite lucruri.

Cum ți se par islandezii?
Islandezii sunt oameni relaxați și cu poftă de viață. Am observat că nu au idei preconcepute despre români. Ne înțelegem foarte bine cu ei, deși eu nu știu limba. Nici nu am avut nevoie să o învăț. La facultate se vorbea în engleză, iar la multinaționala unde lucrez, la fel. Toți islandezii vorbesc engleză la un nivel foarte bun.

Cum te-ai adaptat la clima?
Fiind situată la granița cu Cercul Polar de Nord, clima este mai rece, dar nu atât de rece cum ți-ar sugera numele. Zona de Sud, Sud-Vest și Vest sunt mai umede din cauza curentului Golfului, cu multe instabilități termice și atmosferice, în timp ce Nordul și Estul sunt mai stabile: iernile mai reci și mai bogate în zăpadă și verile mai calde.

VICE: Cum ai ajuns în Islanda?
Mirabela: M-am mutat în Islanda dintr-o pură întâmplare. Am plecat la o prietena care era căsătorită în Islanda și care tot mă chema să văd țara. Am muncit tot felul de job-uri. Am măturat în fabrici de medicamente, baruri, restaurante și hoteluri. M-am apucat de facultate și am lucrat ca stewardesă la compania de zbor WOWair, care a dat faliment mai apoi. Ulterior, am ajuns în sistemul judiciar și mi-am făcut propria afacere de traduceri și servicii juridice. În prezent lucrez și la Poliția de Frontieră. Între timp, l-am cunoscut pe actualul meu soț care a însemnat principalul motiv pentru care m-am mutat definitiv în Islanda. Ce face dragostea din om!

Care a fost primul șoc cultural pe care l-ai înregistrat?
Totul este foarte bine dezvoltat la ei, chiar dacă poate islandezii au altă părare, însă eu am trăit în România și știu ce înseamnă un sistem bolnav. Ce m-a frapat cel mai mult a fost limba lor, care este unică în lume: nu are cuvinte împrumutate. Aici fiecare cuvânt înseamnă ceva, așa că alte cuvinte se formează pur și simplu din mai multe cuvinte existente deja.

La fel este și cu numele lor. La ei copiii sunt numiți în funcție de numele tatălui sau în cazuri în care există doar mama, în funcție de numele ei. La numele tatălui se adaugă sufixul „son” în cazul băieților (fiul) și „dóttir” în cazul fetelor (fiica). De exemplu, numele soțului meu este Rúnar, iar fetele noastre au prenumele Rúnarsdóttir, adică fiica lui Rúnar. Iar prenumele soțului meu este Svavarsson, adică fiul lui Svavar.

Alt șoc cultural a fost acela al obiceiului mamelor islandeze de a-și lasă liniștite cărucioarele cu tot cu bebeluși afară la intrare, de exemplu, într-un magazin. Mai târziu am înțeles ca mamele islandeze nu sunt mai puțin iubitoare sau grijulii, însa în Islanda este o rată foarte scăzută a criminalității și a violenței. Plus, copiii devin mai puțin sensibili la frig dacă sunt obișnuiți de mici cu temperatura de afară.

Ce îți place cel mai mult la Islanda?
În Islanda am cunoscut ce înseamnă să fii cu adevărat apreciat pentru munca depusă și că ești și răsplătit bine pentru ceea ce faci. Îmi place mult că sunt apreciată pentru că am învățat limba lor, deși eu cred că e ceva normal, atât timp cât locuiesc acolo.

Islanda e recunoscută pentru egalitatea între sexe, acest lucru se aplică și la jobul tău?
Când am aplicat pentru Poliția de Frontieră nu mă gândeam că, dintr-un grup de două sute de persoane, voi fi una din cele 14 care să primească un job. Am văzut că nu există nici diferență de clasă, nici între sexe. Islanda este prima țară care face ca diferențele salariale dintre femei și bărbați pentru același job să fie considerate ilegale. Totodată, companiile și agențiile guvernamentale cu 25 sau mai mulți angajați sunt obligate să obțină o certificare de la guvern prin care să se ateste politica de salarizare egală. Companiile care nu respectă aceste prevederi, pot fi sancționate cu amenzi semnificative.

Cum sunt islandezii ca popor?
Sunt foarte culți, citesc mult, iar cărțile sunt cele mai obișnuite cadouri pe care și le fac de Crăciun. În anul 2011, capitala Islandei, Reykjavik, a fost declarată de către UNESCO Orașul Literaturii. De asemenea sunt foarte uniți, sunt foarte patrioți și asta cred că s-a văzut cel mai bine la campionatele europene și mondiale de fotbal.

Cum te descurci cu clima?
Nu îmi place și încă nu pot să mă obișnuiesc cu ea. Iernile sunt foarte lungi și întunecate, încep din octombrie și se termină prin aprilie. În decembrie se face ziuă în jurul orei 11.00 și la 16.00 deja începe să se întunece. Iar cât e zi, nu e chiar lumină, ci e mai mult gri. Foarte mulți nu rezistă la climă, de aceea oamenii sunt foarte predispuși la depresie.

Cât de greu ți-a fost să îți faci o carieră în Islanda ca româncă?
Cum mare parte din studiile din România nu mi-au fost recunoscute aici, la de 25 de ani, am luat decizia sa fac liceul de la zero în Islanda. Am terminat în trei ani, apoi am urmat studiile facultății de drept în limba islandeză, la Universitatea Reykjavik. Sunt primul român care a absolvit facultatea de drept în Islanda și al doilea cetățean străin. Acum sunt în anul doi de master și mă aflu momentan la Barcelona, la un program Erasmus. În toamnă, mai rămâne doar să scriu teza de masterat și voi fi primul avocat român-islandez.

Te-ai întoarce în România?
România o port în suflet, sunt mândră că sunt româncă, însă deocamdată nu mă întorc definitiv în țară, deși mi-aș dori din tot sufletul.

VICE: Când te-ai mutat în Islanda?
Andrei: Am ajuns prima dată în Islanda la final de martie 2017. Atât eu cât şi soţia mea, ne gândeam de o vreme să încercăm altceva, altundeva. Când soția mi-a sugerat Islanda, am hotărât să merg de unul singur, să încerc să îmi fac o idee despre țară, să îmi găsesc un loc de muncă în domeniul turismului, de preferat pe gheţar. La aproximativ zece zile din momentul în care pășeam pe insulă, obțineam primul job ca ghid/şofer pentru tururi de snowmobil, superjeep-truck, ATV.

În Islanda sunt aceste „super maşini” folosite în scop turistic, maşini de teren sau buşuri, modificate în aşa fel încât să facă faţă excursiilor pe gheţar și care ajung în locuri unde nicio maşină standard nu ar putea să ajungă.

Cum te-ai descurcat cu banii?
Din banii pe care i-am avut la mine am reuşit să mă descurc până în momentul în care m-am angajat, dar din cauza preţurilor foarte ridicate, am fost nevoit să cer un avans. Mi-au oferit un avans din salariu, fără nicio problemă, apoi de la o lună la alta era din ce în ce mai bine. Reuşeam chiar să şi trimit acasă. După mai puţin de trei luni a venit şi soţia mea.

Ce îţi place la Islanda?
În primul rând îmi place că, în pustietatea de aici, am avut mai multă linişte, mai mult timp pentru mine şi soţia mea. Cred că atunci când pleci de „la călduţ”, din mediul în care eşti confortabil, şansele să te dezvolţi ca om sunt mult mai mari.

Un alt lucru care îmi place este mediul natural. Peisajul este divers şi unic. Am şansa să conduc aceste maşini incredibile pe cel mai mare gheţar din Europa, care are în jur de opt mii de kilometri pătraţi şi se numeşte Vatnajokull. Pot face plimbări pe gheţar, să explorez peşteri de gheaţă sau să mă plimb cu familia, prietenii şi câinii mei în locuri unde poate nici nu a călcat picior de om. Sunt surprins deseori de incredibila forţă a vulcanilor, a Oceanului Atlantic sau de Aurora Boreală, pe care, deşi nu o mai „vânez”, mă bucur de fiecare dată să o văd pe cer.

Un şoc cultural?
Poate m-a surprins puţin indiferența localnicilor faţă de străinii care vin şi muncesc în ţara lor. Nu simţi că îi interesează foarte mult despre tine. Ulterior am realizat că mulţi dintre ei sunt şi foarte timizi. Se aseamănă mult cu oamenii de la sat de la noi. Sunt oameni simpli, de bun simţ, fără vorbă lungă şi inutilă.

Surprinzător este și modul prin care gestionează problemele. Se pare că nu prea le iau în serios. De aici probabil şi o zicală care spune ceva de genul că lucrurile se vor rezolva cumva de la sine: „Tetta reddast”.

Te-ai întoarce în România?
M-aş întoarce la un moment dat. Consider că trebuie să fac tot ceea ce îmi stă în putinţă să fiu în locul de unde mă trag, acolo unde am amintirile şi rădăcinile. Dacă voi reuşi prin întoarcerea mea să aduc o schimbare în bine, oricare ar fi ea, cu mare drag m-aş întoarce în România.

VICE: De ce ai ales să te muți în Islanda?
Corina: Locuiesc în Islanda de șase ani şi jumătate. Am venit aici din cauza problemelor economice pe care le-am întâmpinat în Spania, unde am locuit vreme de 11 ani.

Și aici nu ți-a fost greu cu banii?
Nu a fost ușor nici la început, dar nici acum nu este foarte uşor. Am două locuri de muncă, unul full time la o fabrică de carne şi altul part time la o agenție turistică.

Cum ți se pare Islanda?
Islanda mi-a plăcut din primul moment pentru că aici nu am întâlnit rasismul cu care m-am confruntat în alte țări din Europa. De asemenea, m-a șocat libertatea pe care o au femeile de aici. În schimb, nu îmi place deloc clima, în special, vântul.

Te-ai întoarce în țară?
Să mă întorc în România în momentul ăsta nu face parte din planurile mele, dar niciodată nu poţi şti unde te duce viața.

Un clișeu pe care ai putea să îl combați?
Nu sunt - 40 de grade afară, chiar dacă suntem aproape de Polul Nord.