FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Ce se va întâmpla în Siria după retragerea forțelor rusești de acolo

Dacă mai continua războiul, Putin ar fi pierdut bani și imagine.
Un bombardier rusesc Su-34 aterizează în apropierea orașului rusesc Voronej pe 15 martie, după retragerea din Siria. (Serviciul de presă al Ministerului Apărării din Rusia via AP)

Luni, președintele rus Vladimir Putin a anunțat retragerea bruscă din Siria a unei mari părți din forțele sale militare. Rusia l-a susținut pe dictatorul sirian Bashar al-Assad în lupta împotriva rebelilor. Un diplomat american a declarat pentru Al Jazeera că mişcarea asta are rolul de a-l ține pe Assad din scurt. Secretul din jurul acestei decizii a surpins întreaga lume, iar New York Times l-a catalogat drept o mișcare pe care ar fi făcut-o „vechiul Putin.‟

Publicitate

Citește și: Am întrebat un expert militar ce planuri are Putin cu Siria

La fel ca toate celelalte noutăți despre Siria, inclusiv cea mai recentă tentativă de stabilire a unui acord pentru încetarea focului cu puterile străine, și aceasta are nevoie de ceva timp pentru a putea fi înțeleasă. Pentru început, Rusia încă își menține o prezență puternică în țară, retragerea nu e nici pe departe una totală. Ca să aflăm mai multe despre acest joc geopolitic de șah, am luat legătura cu un asistent universitar din cadrul Departamentului de Științe Politice de la Universitatea din Buffalo. McLean e specializat în studiul economiei politice internaționale și al instituțiilor internaționale, cu accent pe ajutoare financiare externe, sancțiuni economice și cooperare cu privire la chestiunile de mediu. Ne-a spus că „mişcarea asta e cât se poate de coerentă din punct de vedere politic".

VICE: Ce efect va avea această retragere asupra războiului din Siria?
Elena McLean: Nu va avea o influenţă prea mare asupra războiului. Pe de-o parte, retragerea Rusiei ar putea ajuta la găsirea unei soluții de durată pentru încetarea ostilităților și să înlocuiască astfel acordul provizoriu care este acum în vigoare. Fără prezența militară a Rusiei, președintele sirian ar putea fi dispus să încheie un acord cu rebelii. Pe de altă parte, Rusia nu se retrage complet, deci președintele Assad poate vedea asta ca pe o promisiune a faptului că Rusia îi va oferi din nou ajutorul, dacă negocierile eșuează, iar forțele guvernamentale nu vor putea face față. Guvernul sirian este încă susținut de Iran și Hezbollah, iar Rusia nu arată nicio intenție clară că n-o să mai trimită echipamente militare și alte ajutoare trupelor guvernamentale.

Publicitate

Citește și: Bombele rusești au ucis cel puțin trei copii pe zi luna trecută în Siria

Un ultim factor îl reprezintă disponibilitatea rebelilor de a încheia un acord de pace cu guvernul sirian. Retragerea Rusiei le-ar putea schimba poziția, pentru că pot înțelege că mişcarea asta scade puterea adversarului și să acționeze în consecință. Astfel, este posibil ca negocierile să fie întrerupte, iar ostilitățile să reizbucnească. Toate astea sugereză cu decizia lui Putin nu are prea multe șanse să schimbe parcursul conflictului.

Această mișcare îl face pe Assad să redevină vulnerabil sau este un semn al faptului că își recâștigă stabilitatea?
Poziția lui Assad este clar mai puternică acum decât era înainte ca Rusia să-și înceapă atacurile militare. Forțele guvernamentale nu mai sunt în retragere, iar probabilitatea ca președintele să rămână la putere este mai mare decât anul trecut. Statele Unite și aliații săi din Europa par mai deschiși spre a accepta ideea ca Assad să își păstreze autoritatea, cel puțin pentru o perioadă redusă, până când se pot organiza alegeri, iar tranziția de putere se poate realiza în mod pașnic.


Vezi și: Lupta pentru Aleppo


Putin a declarat că retragerea a avut loc deoarece obiectivele Rusiei din Siria au fost îndeplinite. Care sunt acestea?
Obiectivul oficial a fost lupta împotriva terorismului. Mai exact, Putin a declarat că scopul Rusiei a fost să ajute guvernul sirian să lupte împotriva teroriștilor din teritoriu și să primească ajutor extern. El a subliniat faptul că guvernul sirian a cerut ajutorul Rusiei, așa că ei au trebuit să coopereze, că cele două țări aveau un acord. De asemenea, acțiunile militare au urmărit să oprescă dezvoltarea terorismului în regiune și să prevină răspândirea acestuia pe teritoriul rusesc.

Publicitate

Citește și: Rusia probabil nu va vorbi despre genocidul din Soci

În mare măsură, obiectivele au fost îndeplinite. Trebuie însă specificat faptul că Putin a catalogat drept terorist pe oricine luptă împotriva lui Assad, inclusiv ISIS și forțele opoziției moderate. Putin a condamnat Statele Unite și aliații săi pentru susținerea forțelor opoziției, dar i-a numit „oponenți" în loc de „teroriști". Deși nici una dintre grupări nu a fost înfrântă decisiv, obiectivul Rusiei nu era neapărat o victorie, ci să ajute Siria în luptă. Prin retragere, Rusia și-a atins obiectivul. În plus, a demostrat că a respectat tratatul cu Siria, deci s-a dovedit un aliat de încredere. De asemenea, a ajutat la creșterea stabilității politice a lui Assad și l-a prezentat ca pe un participant legitim la negocierile pentru pace.

Bineînțeles, există posibilitatea existenței unor scopuri neoficiale. Creșterea prezenței militare a Rusiei în regiune și consolidarea bazelor militare rusești pot fi văzute ca demersuri pentru misiunea lui Putin de a restabili statutul de putere mondială al Rusiei. Statele Unite au fost nevoite să negocieze cu Rusia pentru a putea să securizeze acordul temporar dintre guvern și rebeli, ceea ce poate fi prezentat de președintele Rusiei ca o dovadă a influenței sale internaționale. În plus, personalul militar rus a avut parte de o pregătire militară pe care în alte condiții nu ar fi primit-o, și a avut posibilitatea să testeze proiectile și echipamente într-o zonă de conflict. În final, o operațiune militară rapidă și de succes ar fi putut avea scopul de a îndepărta atenția maselor de la problemele economice și domestice cu care se confruntă momentan Rusia.

Publicitate

În legătură cu asta: Prăbușirea prețului petrolului a destabilizat Rusia teribil, iar economia țării a ajuns foarte fragilă. Există vreo posibilitate ca Putin să declare că și-a îndeplinit obiectivele în Siria doar pentru că nu-și mai permitea să îl ajute pe Assad?
Situația economică a Rusiei este cu siguranță una dintre preocupările lui Putin, dar nu aș merge atât de departe încât să afirm că și-a retras trupele, pentru că a rămas fără bani. Bugetul militar al Rusiei a fost protejat ca să nu intre în recesiune până acum. Chiar și așa, reprezentanții guvernului au declarat recent faptul că vor reduce contractele militare cu zece procente. Astfel, criza ar putea afecta în viitor abilitatea Rusiei să continue cu atacurile aeriene. Momentan, efectele sunt destul de mici: probabil implicarea Rusiei nu a fost extrem de costisitoare, pentru că era o misiune limitată ca durată, așa că au folosit avioanele și echipamentele pe care le aveau deja în stoc. Așadar, pare logic să încheie operațiunile înainte să înceapă să apară costuri suplimentare.

Putin e conștient de faptul că s-ar putea trezi blocat în cel de-al doilea război din Afganistan.

Crezi că această decizie a lui Putin spune ceva despre alianța dintre Siria și Rusia? O slăbește în vreun fel?
Au existat câteva dovezi care să indice o ruptură între Assad și Putin. Putin nu vrea să rămână blocat alături de un aliat mult prea bătăios, care e mai încrezător datorită noii sale poziții de putere. El e conștient de faptul că s-ar putea trezi blocat în cel de-al doilea război din Afganistan. Assad a sugerat că obiectivul său este să recâștige controlul asupra întregii țări, ceea ce nu reprezintă un obiectiv militar realizabil în acest moment. Putin cu siguranță nu îi împărtășește viziunea, iar Rusia a declarat public că nu îl va susține pe Assad cu asta. Astfel, Assad a fost pus, cel mai probabil, în fața faptului împlinit și nu avut nicio putere de decizie.

Publicitate

Deci per total, este o mișcare isteață din partea lui Putin?
Mişcarea asta e cât se poate de coerentă din punct de vedere politic. Îi putem recunoaște meritul lui Putin pentru că a realizat un acord de pace temporar în Siria și a deschis calea spre multe negocieri pentru pace. Acest lucru îi va îmbunătăți imaginea în contextul internațional și pe plan intern. Ar fi fost extrem de riscant să rămână mai mult în Siria, pentru că sunt slabe șansele să se semneze un acord permanent de pace, iar conflictul poate reizbucni oricând. Ar fi fost mult mai dificil să se retragă atunci, fără să își șifoneze imaginea. Atacurile aeriene au un efect redus în eliminarea teroriștilor ISIS, dar produc foarte multe victime civile, iar asta i-ar afecta cu siguranță reputația de pacificator.

Citește și: Ghidul VICE despre Siria

Pe plan intern, nu a existat prea multă înțelegere pentru implicarea Rusiei în războiul din Siria, deci cu cât se tărăgăna mai mult, cu atât semăna mai mult cu intervenția URSS-ului în Afganistan. Amintirea asta e încă una dureroasă, iar Putin a fost foarte atent să evite orice asocieri. De aceea, implicarea Rusiei a trebuit să fie una scurtă, iar tratatul de încetare a ostilităților oferă o oportunitate pentru declararea misiunii un succes și pentru retragere. Pe de altă parte, studiile arată că liderii care luptă într-un război pe cale de a fi pierdut au șanse mai mari de a fi înlocuiți, în special dacă țara a avut multe pierderi în urma conflictului. Prin retragerea din Siria, Putin a evitat toate astea.

Urmăriți-l pe Brian MCManus pe Twitter

Traducere: Ioana-Raluca Bobaru

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre războiul din Siria:
Sondele petroliere ilegale ale Siriei
Mii de trupe iraniene se alătură Rusiei într-un atac asupra Siriei
Creștinii din Siria ripostează