Referendum anti-gay

Familii tradiționale din România mi-au explicat de ce boicotează referendumul

Cei care și-au dorit referendumul ăsta au vorbit în numele familiei tradiționale. Eu am vrut să aflu fix de la familii tradiționale cum se simt în ziua asta.
06 Octombrie 2018, 3:06pm
Oana și Andrei. Toate fotografiile sunt din arhivele personale ale celor cu care am discutat.

Da, suntem în zi de referendum cu poate cea mai degeaba treabă pentru care ai fost chemat la vot de mulți ani încoace. Și pentru care plătești cu vârf și îndesat. O treabă în care ți se cere să-ți dai cu părerea despre redefinirea familiei, deși întrebarea la care ar trebui să răspunzi prin „Da” sau „Nu” este una care te lasă în aer. Eu m-am gândit la mine. Sunt o tipă apolitică, neimplicată civil, ba chiar superficială, cum ar spune unii dintre cunoscuții mei, și așa chiar n-aș ști dacă ștampila mea votează ce cred eu că votează și nu altă tâmpenie.

Este însă vorba despre minoritățile sexuale, despre revizuirea articolului 48 din Constituţie, în sensul că familia e formată dintre un bărbat şi o femeie, și despre protejarea așa-zisei familii tradiționale. E nevoie de așa ceva? Nu cred că vom afla prea curând răspunsul la întrebarea asta.

După cum știi, în afară de fanaticii Coaliției pentru Familie, mulți n-o să calce pe la vot și acești mulți sunt chiar familii din acelea „tradiționale“, cum le place preoților să le spună. Eu am vorbit cu patru astfel de familii, formate din bărbat și femeie, cu copii, căsătorite și, eventual, cu nuntă la biserică la activ, dar care, culmea! au ales să boicoteze referendumul.

De ce o fac?

Diana, 39 de ani, și Mihai, 35 de ani

VICE: De ce nu mergi la vot?
Diana: Nu cred că e treaba mea să votez așa ceva. Mie nu îmi influențează viața în nici un fel această modificare a Constituției, cred că nici măcar membrilor comunității LGBT, având în vedere contextul de viață actual din România. Nu e ca și cum, până acum, preoții oficiau într-o veselie căsătorii între persoane de același sex. Dar eu știu că libertatea mea se întinde până acolo unde afectează libertățile altor indivizi.

Eu nu vreau și nici n-am de ce să-mi asum libertatea de a îngrădi, printr-un eventual vot, în orice fel, libertățile unei comunități minoritare, căreia nici măcar nu îi aparțin. Nu sună nițel ilogic o asemenea perspectivă?

Mihai: Pentru mine, boicotul este cea mai bună variantă să votezi împotrivă acum.

De ce este acest referendum o treabă idioată?
Diana: În principial, așa cum îl văd eu, pentru că e făcut pentru o treabă negativă, ceva ce limitează și mai tare drepturile unei comunități care, conform adevărului istoric, a avut multe de pătimit și până acum. Nu e nimic bun în asta. Nu iese nimeni din povestea asta nici mai fericit, nici mai câștigat. Și e o prostie mai ales pentru că nu are nici o finalitate practică. OK, se specifică clar în Constituție. Și? Cu ce schimbă asta situația actuală? Mai mult, dacă specificăm noi clar în Constituție, ce? O să se micșoreze până la dispariție comunitatea? Este absurd.

Oamenii vor continua să fie cine sunt ei și demersul ăsta cu referendumul e cu atât mai ridicol cu cât chiar și eventualele efecte produse de o validare tot nu vor fi definitive till the end of times. Cel mai probabil vom ajunge într-o zi să admitem la nivel de nație că ăștia care au votat acest referendum au făcut rahatul praf degeaba.

Mihai: Există măcar un motiv pentru care acest referendum nu este o treaba idioată? Eu nu am găsit.

Ce părere ai despre argumentul „nu vreau să vadă copilul meu așa ceva pe stradă” când e vorba de bărbați și femei care se sărută sau au gesturi de tandrețe cu persoane de același sex?
Diana: E un argument stupid pentru că, și dacă vreau eu sau nu, tot nu contează. Copilul meu are oricum un potențial mare să-i vadă, măcar pe principiul că nu pot fi lângă ea all the time, asta presupunând că aș vrea să o „protejez” de o astfel de experiență.

Sincer, m-aș bucura dacă fiica-mea ar vedea doi bărbați când se sătură pe stradă, niciodată nu strică să vezi nițică iubire. Ca să nu mai zic că bărbații ăia ar da dovadă de un mare curaj să se pupe pe stradă, în România, ceea ce funcționează oricând ca un exemplu potrivit. Să îți trăiești viața în acord cu tine, ca un om liber, asta este ceva de admirat și de urmat.

Mihai: Este lipsit de sens. Cu sau fără referendum, acești copii nu mai pot fi limitați sau îndoctrinați, pentru că au acces de la trei-patru ani la internet și social media, călătoresc împreună cu părinții sau cu bunicii prin lume și au toate șansele să-și formeze singuri o părere corectă despre normele sociale sau ce e decent ori indecent pe stradă.

Sigur, se impune și întrebarea: cum ai reacționa dacă ți-ar spune copilul tău că e gay?
Diana: Cel mai tare m-ar deranja, al dracului de tare, dacă copilul meu ar fi gay și ar avea de suferit din cauza asta, dacă i s-ar îngrădi libertățile și dacă ar trebui să-și trăiască poveștile de iubire în secret, pentru că iubirile ei i-ar putea deranja pe alții. Mind your fucking business!

Mihai: Cred că este treaba lui, pur și simplu.

Alexandra, 40 de ani, și Tiberiu, 45 ani

De ce ați ales calea boicotului?
Alexandra: Mi se pare o non-problemă, o manipulare politică și o irosire a banului public. Am cunoștințe gay, am avut colegi și prieteni homosexuali și la ei m-am gândit când am decis să boicotez referendumul. Nu le pot refuza eu dreptul de a iubi pe cine vor, nu le pot interzice eu dreptul la fericire. În plus, nu înțeleg întrebarea, care n-are nimic de-a face cu familia. Pare doar un cec în alb pentru partidul aflat la guvernare, iar asta mă sperie teribil.

Tiberiu: Mi se pare o temă falsă, eu nu simt nevoia redefinirii familiei ca fiind compusă dintre un bărbat și o femeie. În plus, implicarea politică în referendumul acesta mă îndepărtează și mai mult de subiect, nu mă apropie.

Cum ți se pare însă inițiativa care a dus la referendum?
Alexandra: N-am rezolvat încă problemele stringente din țară, ca să ajungem să ne ocupăm de cuplurile gay, care, chipurile, ar veni amenințător să ne adopte copiii, cum stă scris pe afișele pro-referendum. În primul rând, nimeni nu-ți poate adopta, copilul dacă nu îl abandonezi, dacă nu ești decăzut din drepturi sau, mă rog, mort, în cazurile extreme. Și ce-o fi mai grav: să abandonezi sau să adopți? Apoi, există alte priorități în România, una dintre ele fiind chiar situația copiilor abandonați. Eu știu asta prea bine, pentru că am adoptat un copil.

Tiberiu: Ideea de familie constituită din doi părinți și copii e ideală, dar viața bate filmul. Realitatea ne demonstrează că o mamă cu bunica pot avea amândouă grijă de copii și să se numească familie în tot acest timp, iar un tată cu copilul lui tot o familie formează.

Unii spun că o fac pentru copiii lor, că nu vor ca aceștia să vadă gay sărutându-se pe stradă. Tu, ca părinte, ce zici?
Alexandra: Copiii sunt foarte influențabili, așa e, și pot copia gesturi, cuvinte, atitudini. Dar ce e rău în a copia un gest tandru, de iubire? E mai greu de explicat unui copil violența unora de pe stradă, cuvintele lor urâte, atitudinea furioasă și înjositoare la adresa altora. Nu o strângere de mână șochează un copil, nu un sărut îi întoarce toată lumea pe dos. Ci răutatea, agresivitatea îl sperie.

Tiberiu: E treaba lor ce fac alții, mie îmi pasă ce exemplu dau eu copilului meu în casă. N-are cum să mă deranjeze că unii se țin de mână sau se sărută pe stradă. Dar mă deranjează, cu siguranță, violența, fie ea și verbală, pe care o întâlnesc pe stradă. Și o întâlnesc.

Sunteți catalogați drept familie tradițională. Cum vă simțiți?
Alexandru: Asta-i tare, să fim catalogați ca familie tradițională! Totodată, nu e ceva rău în a fi tradițional. Din păcate, termenul și-a pierdut semnificația pozitivă din cauza contextului actual. Noi am vrut să ne căsătorim, am făcut și ceremonie religioasă, suntem și noi tradiționaliști din anumite puncte de vedere. Cu restul, suntem out of the box.

Tiberiu: E o întâmplare că fac parte din categoria asta, a cuplurilor tradiționale. Mă bucur că s-a întâmplat așa, că am familia pe care o am, dar putea, la fel de bine, să fie altfel.

Oana, 39 de ani, și Andrei, 42 de ani

Cum ați decis să nu mergeți la vot?
Andrei: În primul rând, ideea ca „majoritatea” să decidă în privința unei minorități este ca și cum ai întreba românii dacă sunt de acord ca gardurile din satul Poplaca să fie vopsite în verde, în loc de albastru. Apoi, „problema” pe care dorește să o „rezolve” referendumul este una falsă, în contextul în care România are zeci de probleme reale care au nevoie rapidă de soluții: educația, justiția, spitalele, infrastructura și lista ar putea continua.

Eu și soția mea ne dorim o țară în care copiii noștri să înțeleagă și să accepte diversitatea și să privească oamenii fără prejudecăți legate de rasă, religie, limba, sex, gen, orientare sexuală. Aș mai putea enumera vreo 15-20 de motive, dar mă opresc aici.

Ce părere ai despre argumentul „ce-i spun eu copilului meu când vede doi bărbați că se sărută pe stradă”?
Premisa e că un copil se uită la televizor, intră pe net, vorbește cu colegii, citește reviste dedicate adolescenților și călătorește în țări care au depășit perioada Evului Mediu, astfel că un referendum nu va scuti un părinte de oferirea unui răspuns la întrebarea „De ce se sărută doi bărbați sau două femei?”

Ce credeți că ați simți dacă v-ar spune vreunul dintre copii că e gay?
Ca părinți, avem o singură dorință pentru copiii noștri: să fie fericiți. Adică să își urmeze visurile, pasiunile și inima. Vom fi alături de ei, indiferent de orientarea lor sexuală. Și, dacă în România vor avea de suferit din acest motiv, îi vom încuraja să trăiască în altă țară, în care se pot exprima pe deplin, din toate punctele de vedere.

Andreea, 36 de ani, și Ovidiu, 36 de ani

Cum ați ajuns la boicot?
Andreea: Referendumul îl consider timp pierdut. Da, chiar și jumătatea aia de oră sau cât mi-ar lua. Apoi, n-am nimic împotriva căsătoriei persoanelor de același sex.

Ovidiu: Nu merg la vot pentru că nu vreau să legitimez ceva ce nu știu. Nu știu dacă votez împotriva căsătoriei între persoane de același sex (nu am nimic împotrivă să se căsătorească, nu mă afectează cu nimic) sau votez ca persoanele condamnate pentru fapte de corupție să fie grațiate sau să poată candida pentru funcții în stat, vezi cazul Dragnea.

De ce crezi că este o prostie acest referendum?
Nu cred că reprezintă o problemă spinoasă a țării, astfel încât să fie nevoie de ditamai referendumul pentru a se reglementa acea problemă.

Cât despre problema falsă că ce-i zici copilului care te întreabă de cupluri formate doar din bărbați sau din femei, poate vedea și la televizor doi bărbați sărutându-se. Sau două femei. Sunt atât de multe alte atrocități pe stradă de care ar trebui să ne preocupăm: copii care cerșesc, prostituate, borfași. Ce facem în legătură cu astea?

În cazul vostru, cum ar fi dacă v-ar spune că e gay?
Andreea: Am avut deja această discuție cu soțul meu și, da, am fi ipocriți să spunem că am fi încântați. Dar pentru noi contează doar fericirea lui. Și dacă găsește pe cineva care să-l facă fericit, chiar bărbat fiind, asta e. Noi îl acceptăm necondiționat, orice ar face și oricum ar fi.

Ovidiu: Nu o să fiu încântat, dar o să încerc să fiu bucuros pentru fericirea lui. Am o cunoștință gay si chiar zilele astea spunea că mama lui l-a acceptat așa cum este. Aș vrea să fiu un astfel de părinte.