10 întrebări pe care ai vrut mereu să i le pui unei persoane cu borderline

Sistemul Național de Sănătate (NHS) din Marea Britanie spune că tulburarea de personalitate borderline (BPD) e „cea mai frecvent recunoscută” dintre toate tulburările de personalitate. Și poate că e, în cercurile medicale, dar există o grămadă de preconcepții care monopolizează discursul din jurul acestei tulburări. O persoană obișnuită probabil știe foarte puține despre ea, ceea ce e ciudat, având în vedere că – după spusele reprezentanților ONG-ului pentru sănătate psihică Mind – peste 2% din populație are experiențe cu aceasta în decursul vieții.

În timp ce ne apropiem de a treia săptămână din Luna de Conștientizare a Tulburării de Personalitate Borderline, am stat de vorbă cu Jodie, o actriță în vârstă de 27 de ani din Londra. A fost diagnosticată cu BPD în august 2017, după o tentativă de sinucidere. S-a supărat când a primit diagnosticul, dar de atunci a înțeles că e ceva cu care poate trăi, iar acum ține să demonteze niște lucruri prost înțelese.

VICE: Care crezi că sunt principalele prejudecăți legate de borderline?
Jodie: Mulți oameni cred că cei care suferă de această tulburare sunt periculoși și violenți. Eu știu că reprezint un pericol doar pentru mine însămi. De asemenea, multe persoane cred că toți cei cu borderline sunt la fel, dar există, de fapt, 256 de combinații diferite ale celor nouă simptome principale, deci un om poate să aibă un set de simptome complet diferit față de altul.

Tu cu ce simptome te confrunți?
Principalul, pentru mine, e că resimt emoții extrem de intense, care se pot schimba foarte rapid. Când sunt supărată sunt absolut inundată de lacrimi, atacuri de panică și nu pot să mă mișc. În clipa următoare pot să fiu super fericită. Toate astea pot să fie provocate de ceva minor, deci poate fi extrem de greu să explic de ce mi-am schimbat starea.

Ce te provoacă?
Principala chestie e abandonul. Dacă simt că ceva s-a schimbat în relație cu cineva, mă gândesc că o să mă abandoneze. Dacă se întâmplă asta, probabil o să încep să provoc certuri cu persoana, ca să o fac să se îndepărteze cât mai mult, pentru că mi-e frică să mă părăsească. Mă gândesc: „Dacă o îndepărtez eu, nu m-a părăsit. Am ales eu să o fac să plece”.

Care sunt câteva dintre variantele de tratament?
Terapia dialectic comportamentală e principala. A fost creată de o doamnă pe nume Marsha Linehan, care are și ea borderline. Se bazează pe abilități, deci în loc să analizeze motivele pentru care te comporți așa, e mai degrabă despre „uite un mod în care poți să te liniștești singur”. E, în general, terapie de grup și mulți oameni dintr-al meu s-au descurcat foarte bine cu ea. Pentru mine pur și simplu n-a funcționat. Acum sunt pe o listă de așteptare ca să primesc terapie bazată pe cogniție.

Ai ajuns la comportamente distructive din cauza tulburării?
Certurile și faptul că îndepărtez oamenii pot fi foarte distructive. În general, cu cât îmi doresc mai mult să rămână cineva în viața mea, cu cât iubesc persoana mai mult și țin mai mult la ea, cu-atât pot să devin mai distructivă. Mă uit la mine în timp ce-o fac și mă gândesc: „Te rog, oprește-te”. Ca să fac față problemelor ăstora, e posibil să-ncep să beau sau să mă automutilez, în încercarea de a face față presiunii. Asta mă bagă în și mai multe necazuri.

Care e cel mai bun mod de a sprijini o persoană borderline?
Am avut un prieten care m-a susținut mult. Doar a ascultat și mi-a oferit validitate fără să mă judece și s-a documentat, în încercarea de a înțelege. Nu m-a făcut să mă simt ca și cum orice spun mă transformă într-o nebună. Dacă nu era el, n-aș fi fost în stare să vorbesc azi atât de deschis despre asta. În loc să zici: „N-ar trebui să fii așa, viața e ok”, e mai bine să folosești o abordare de genul „e ok că te simți așa”.

Ce părere ai despre modul în care e portretizată tulburarea borderline în cultura populară?
Când am fost diagnosticată și am căutat despre asta pe Google, primul lucru peste care am dat e Atracție fatală. N-am văzut filmul, dar e despre o femeie care devine stalkeriță agresivă. Jignitor. Dar ai văzut vreun episod din Crazy Ex-Girlfriend pe Netflix? Prezintă foarte bine episoadele maniacale și pe cele depresive. M-a ajutat când am primit diagnosticul, pentru că era ceva cu care mă identificam. Dar nu există nicio reprezentare „adevărată”, pentru că tulburarea e atât de diferită pentru fiecare.

Ai fost discriminată?
Agentul meu e foarte înțelegător. El știe. Dar mai lucrez și ca asistent profesor și n-aș spune asta niciodată agenției. Stigmatul încă există și îmi fac griji că, din cauză că am contract fără normă, ar putea să-mi taie pur și simplu orele. De asemenea, m-am interesat de adopția unui câine, însă mi s-a zis că din cauză că sunt borderline, n-aș face față.

Cum reacționează oamenii când le spui că ai o tulburare de personalitate?
Unii sunt oripilați, dar majoritatea sunt, gen, „a, ok”, și îmi pun întrebări. Pentru mult timp la început, mi-a fost atât de frică să spun cuiva, încât am crezut că nimeni de la mine din casă n-o să mai vrea să locuiesc acolo. Apoi i-am spus unui prieten, cel pe care l-am menționat mai devreme, iar el a reacționat foarte bine. A spus doar: „Și cum te afectează asta?”. Când cineva reacționează așa, te gândești că e ok. Am fost și făcută în niște feluri foarte nasoale, dar cred că, în general, oamenii sunt destul de înțelegători cu asta.

Care e principala chestie legată de borderline pe care ți-ai dori să o știe toată lumea?
Nu te face manipulator, la fel cum lipsa tulburării nu te împiedică să fii manipulator. Unii sunt, alții nu sunt, ca toată lumea. În ciuda faptului că ne funcționează creierele diferit și putem fi intenși uneori, n-ar trebui să fim evitați cu orice preț, așa cum par să creadă oamenii de pe Reddit. Aș face orice pentru oamenii pe care-i îndrăgesc și știu că mulți oameni borderline sunt extrem de iubitori și atenți.

Articolul a a apărut inițial pe VICE UK.