Joburi

Cele mai dubioase experiențe prin care am trecut ca makeup artist în România

La una dintre deplasări l-am rugat pe taximetrist să mă aștepte până a ieșit cineva la poartă. Mi-era prea frică să cobor.
makeup artist romania, cliente makeup artist
Autoarea, la un masterclass pe make-up. Fotografie via contul de Facebook NYX Cosmetics România 

Arta machiajului e tot mai populară zilele astea atât printre fete, cât și printre băieți. Ajută și că poate fi o meserie bănoasă, dacă ai o bază de clienți consistentă.

De când eram mică îmi plăcea să desenez, să mă joc de-a designerul vestimentar și să mă spoiesc pe față cât mai „fashion” pentru defilările mele pe podiumul din cameră. Nu am avut acces la materiale pentru a face haine pe bune, așa că am experimentat cât mai mult cu machiajul. Când am crescut mi-am urmat visul și am devenit makeup artist. 

Publicitate

Când termini școala de machiaj, abia aștepți să profesezi. Din păcate, școala te învață skill-uri, dar nu te pregătește și pentru toate situațiile prin care poți să treci ca makeup artist. Dar despre care trebuie să știi încă la început, după cum îți voi explica mai jos. Sunt experiențe prin care am trecut în aproape 13 ani de meserie.

Deplasarea la domiciliu

ferentari.jpeg

Fotografie de Vlad Bâscă via Fotografii superbe cu viața de zi cu zi din Ferentari

Pentru majoritatea clienților e cea mai convenabilă metodă, dar nu și pentru tine. Îți consumă timp prețios pe drumuri, de multe ori și bani (nu toți sunt de acord să-ți plătească drumul dus-întors) și mai e și pericolul să ajungi victimă a traficului de persoane. Da, ai citit bine.

Cel mai dubios a fost când taximetristul care mă ducea la un job m-a intrebat dacă sunt sigură că vreau să rămân în acea locație, undeva în zona rău famată a Ferentariului

Întotdeauna când merg la cineva acasă intru pe Maps, ca să știu cum ar trebui să arate locul unde cobor. Totodată, am share location pornit pe telefon și anunț unde sunt pe cineva apropiat, o prietenă cu care vorbesc zilnic, iubitul sau părinții.

Locul ăsta l-am verificat înainte să merg la clientă, doar că pe Maps nu erau poze cu strada, că nu ajunsese mașina Google pe-acolo. Nu m-am panicat, că era vorba despre ruda unei alte cliente de-ale mele pe care am mai machiat-o de câteva ori. Aveam cumva încredere. S-a năruit când am ajuns pe strada nemapată și ce-am văzut m-a îngrozit. 

Publicitate

Din primul metru al sunetului de roți pe drumul neasfaltat au început să iasă la poartă diverși indivizi în pantaloni scurți, cu lanțuri grele de aur la gât și cu busturile dezgolite, pline de tatuaje și cicatrice de la tăieturi. L-am rugat pe șofer să mă aștepte până a ieșit cineva la poartă, pentru că-mi era prea frică să cobor.

În curte erau covoare puse direct pe pământ, în mocirlă. La cererea mea, am primit o masă ruptă și un scaun de plastic pentru clientă. Am machiat-o în curte, într-un iz de găinaț. Doamna a fost foarte drăguță, la fel și soțul, dar anxietatea nu m-a părăsit până când nu am plecat de acolo. 

Aventura a continuat și la întoarcere, pentru că am reușit cu greu să găsesc un taxi care să vină în acea zonă cu munți de gunoaie, blocuri cu celofan în loc de geamuri și sute de seringi folosite pe jos. Cand m-am urcat în mașină, tot ce am putut să-i spun șoferului a fost că vreau să mergem spre centru. A urmat un moment de liniște, după care și-a pus mâna dreaptă pe volan și am observat că era plin de cicatrice de la tăieturi pe lung. Am tăcut mâlc și am blestemat ziua în care am hotărât să mă deplasez la domiciliu. 

Acasă m-am mai liniștit, dar nu puteam să nu mă gândesc la scenariul în care nu aș mai fi ajuns  acasă. După am aflat multe povești despre fete dispărute în zona aia.

Altădată am ajuns acasă la o clientă din Pantelimon care, spre surprinderea mea, mi-a deschis ușa cu un ochi vânăt și buza spartă. Nu am îndrăznit să o întreb nimic. Cauza rănilor ei era în sufragerie. Urla și o înjura pe ea și pe copilul lor, pentru că nu putea să asculte știrile în liniște înainte să meargă la eveniment. 

Publicitate

Atitudinea lui nu s-a schimbat după ce am apărut. „Dacă nu-ți tace gura aia proastă îți umflu și celălalt ochi”, a amenințat-o el. M-au apucat instant anxietatea și mila. Am machiat-o în altă cameră, unde am întrebat-o în șoaptă de ce nu-l părăsește. „Unde să plec? Nu am casă și nu am școala terminată. Trebuie să îndur pentru copil, ca să nu ajungem pe stradă amândoi” a fost răspunsul ei dezarmant.

La final, mi-a dat banii pe șestache, pitiți printre palete, ca să nu vadă bărbatul ei că m-a plătit. „Poate-ți dă și ție una dacă vede că te plătesc. Ăsta e nebun, nu ține cont de cine ești”, mi-a explicat ea. N-am vrut să-i iau, dar a insistat și mi-a zis că n-ar suporta să primească nimic din milă.

Am donat banii respectivi către o fundație care se ocupă cu violența domestică. 

Cerințe aberante, discriminatorii și rasiste

makeup artist

Fotografie de Julia Volk via Pexels

Când lucrezi cu mulți oameni, e imposibil să nu dai peste tot felul de tipologii, gusturi și cerințe. Iar unii vor imposibilul. Majoritatea vin cu poze de referință, în care sunt tipe ca Naomi Campbell, Ariana Grande sau Lady Gaga. În esență nu-i greșit, măcar știu după ce să mă ghidez. Ce contează e libertatea pe care aș avea-o de a modifica machiajul pentru a se potrivi feței clientului. Însă sunt și persoane care nu înțeleg asta, ba mai mult, merg în direcții rasiste sau discriminatorii. 

Nu o dată mi s-a întâmplat să mi se ceară blackface, atât în machiajele de ocazie, cât și în cele fantasy. Voiau să le „bronzez” mai mult, dar nu bronzat voiau, ci efectiv altă culoare a pielii. Am refuzat din start și-am explicat ori de câte ori am avut ocazia că nu e etic să facă cineva așa ceva, iar eu ca artist nu susțin asta. Le-am zis că le pot face, cel mult, să arate mai bronzate natural în funcție de pielea lor, dar nimic mai mult. Au strâmbat din nas, au fost de acord, dar nu s-au mai întors după.

Publicitate

În zona machiajelor fantasy ai crede că am mână liberă să fac orice, dat fiind că-i vorba de personaje fantastice, monștri, iluzii optice sau chiar tablouri recreate pe piele. Ei bine, aproape orice. Nu toată lumea înțelege linia fină a discriminărilor rasiale, în mare parte din cauza lipsei educației sau dezinteres. Când mi se cer machiaje tribale ca într-o anumită poză, iar modelul e de culoare, explic frumos de ce e greșit și refuz.

În aceeași notă, evident, e și multă homofobie. Am lucrat cu bărbați din industria media și mi s-a întâmplat de multe ori să nu-mi pot face jobul, pentru că „eu nu mă machiez, că nu-s femeie sau gay d-ăla”, deși cerința sfântă pentru camera de filmat e să nu-ți lucească pielea. Ca să-nțelegi exact, fața nu trebuie să aibă pic de sebum sau luciu pe nas, pomeți, frunte și bărbie (eventual și chelie, unde e cazul), pentru că arată murdar și se pierd grimasele, care sunt esențiale când ești filmat.

Am avut multe discuții cu regizori stresați care au țipat la mine că lucește personajul, iar eu încercam să le explic situația. Nu mă ascultau decât după ce-l rugam pe om să explice de ce nu vrea să fie machiat. 

Avansurile nedorite

Am avut parte de ele și din partea bărbaților, dar și din partea femeilor pe care le-am machiat pe set sau de Halloween. Mi-a rămas în minte un culturist pe care trebuia să-l dau cu ulei pe tot corpul pentru o secvență, așa că l-am rugat să mă ajute, pentru că nu aveam destul timp să-l dau cu pensula. Mi-a zis că i-ar plăcea, totuși, să-l ung eu cu mâinile. 

Publicitate

El era în chiloți speedos și eu, practic, trebuia să-l frec cu ulei pe tot corpul. Am reușit să-l conving să se dea singur în zona chiloților și a pulpelor interioare, pentru că nu mă simțeam confortabil să o fac eu. Asta nu l-a oprit să mă caute pe tot setul și să mă întrebe tot felul de chestii personale. Iubitul meu era și el la filmare, dar tipul nu părea să aibă vreo problemă că-s într-o relație. 

Am dat inclusiv de tipe bisexuale și lesbiene care încercau să mă convingă că ele m-ar satisface mult mai bine decât iubitul meu dacă le acord această șansă.

Alte faze prin care am trecut, chiar dacă am făcut clar de la început că nu mă interesează, au fost mimatul de zgomote de plăcere în timp ce le pudram fața, priviri fixe în ochii mei, uitatul în decolteul tricoului când mă aplecam sau atingerea fundului „din greșeală” de câteva ori la rând.

Interacțiunea cu vedetele

makeup artist

Fotografie de cottonbro via Pexels

De când eram copil mi-am dorit să machiez vedete, iar, după mulți ani, visul mi s-a împlinit. Am lucrat cu unele dintre cele mai importante nume de la noi și am reușit să înțeleg preconcepțiile asupra bășinilor pe care le au unele dintre ele, dar am observat și cât de mișto pot fi. 

Să zicem că 85 la sută dintre persoanele cunoscute sunt super okay, cu bun-simț, fără fițe, dar există și acel procent de 15 la sută care nu te văd ca pe un om care-și face jobul, ci ca pe un sclav. Țipă la tine, refuză orice machiaj dorit de regizor și te fac să te simți ca și cum habar n-ai meserie. 

Publicitate

Mi s-a întâmplat să nu-mi pot face meseria, pentru că o astfel de „zeitate” nu mă lăsa să mă ating de fața ei cu nimic și asta nu pentru că nu ar fi avut încredere în igiena produselor mele. A ales să-mi ia pensulele din mână și să se machieze singură. Degeaba am încercat să-i explic că e jobul meu să fac asta și voi avea probleme dacă nu-mi fac meseria. M-am simțit ca un suport de pensule, pe scurt.

N-au lipsit avansurile nici aici. Vedete care și-au încercat talentul libidinos cu fata de la makeup, de parcă aveam să-mi desfac picioarele și să mă simt cea mai norocoasă femeie din lume. 

Femeile în vârstă și negarea realității

machiaj experiente makeup artist

Fotografie de Rodnae Productions via Pexels

Ce faci când o femeie refuză să-nțeleagă că nu mai e tânără, iar tenul, pleoapele și buzele nu mai sunt ca înainte? Îți spun eu ce: te pregătești pentru o sesiune de consiliere. Mi s-a întâmplat să machiez o doamnă care nu înțelegea că nu se poate face o linie de tuș perfectă pe pleoapele ei. În plus, a început să mă certe că nu știu să-mi fac meseria și că ea a avut toata viața tuș, fiind proiectant. Asta cu meseria a adăugat-o după ce mi-a spus că trage linii mult mai drepte decât mine și mâna ei e mai stabilă.

Am tăcut și am rugat-o să-mi arate. Arăta la fel de rău pe cât îmi imaginam, dar nu aveai cu cine vorbi. 

Am dat și de doamne care voiau mult negru sub ochi, deși asta îmbătrânește și dă impresia de ochi căzuți și obosiți. Așa purtau în tinerețe, iar vârsta e doar un construct social, cred. 

Publicitate

Nu pot fi uitate nici țepele

O știi p-aia cu: „am crezut că e mai puțin” sau „nu am mai mult”? Eu da, deși mereu am comunicat prețurile înaintea programării. La un moment dat am ajuns să cer avans ca să fiu sigură că voi fi plătită, după ce de vreo trei ori într-o săptămână am primit mult mai puțini bani, cu replicile de mai sus.

Mai sunt și țepele mari, de la filmări, unde am aflat că s-a modificat onorariul după ce s-a filmat totul sau că nu mă plătesc deloc. Îmi amintesc de un proiect dificil după care eu și alți șase oameni nu am fost plătiți niciodată. Când aduceam vorba de contract, cei responsabili deveneau de negăsit. Eu și iubitul meu am pierdut atunci cinci mii de euro pentru o lună de muncă. 

E o bătaie de cap, dar sunt persoane de care a trebuit să mă agăț cu contractul ca de marginea prăpastiei, ca să știu sigur că mă vor plăti. Mi s-a întâmplat chiar recent să merg la producție pentru o semnătură pe factura de primire și am fost pur și simplu refuzată. Persoana respectivă stătea cu mâinile-n sân și insista că nu e mare lucru să mâzgâlească acolo, așa că m-a trimis la plimbare cu textul că va face asta mai târziu. Sunt norocoasă că m-au plătit până la urmă? Posibil, mai ales dacă-ți zic că și contractul a expirat de ceva timp.

Furtul din trusă și umblatul fără permisiune

Nu de puține ori mi-au dispărut produse mai scumpe decât sesiunea de machiaj. Eram acasă la o doamnă și după ce am fost la baie am găsit-o în timp ce căuta în trusa mea. A scos câteva produse și le-a încercat. O fi crezut că-s o doamnă norocoasă, ca-n Viața cu Louie

Am simțit că fac apoplexie, pentru că nimeni nu are voie să atingă produsele de machiaj fără să fie dezinfectat pe mâini. Produsele alea ajung apoi pe fața oamenilor. Dacă pățește cineva ceva, adio meserie. 

Publicitate

Am respirat adânc, am întrebat dacă voia ceva anume și am rugat-o frumos să-mi ceară voie data viitoare. Am pus la loc toate produsele cât m-am asigurat că-s toate. Șocant, dar nu erau toate. Îmi lipsea un fond de ten scump. Când am întrebat-o ce-i cu el, a zis că nu știe despre ce vorbesc. I-am arătat poze cu produsul, înainte să încheie cu „nu ai venit cu el la mine în casă, cred că confunzi”, deși îl folosisem la machiajul ei, cu câteva minute înainte. Am lăsat-o așa și am plecat. 

Altădată mi-au fost furate produse din casă, din studioul meu de machiaj. Am descoperit asta când am avut nevoie de ele. De atunci nu mai plec de lângă cliente. 

Ce m-a învățat meseria asta

Răbdarea. Cred că dacă nu aveam răbdare cu fiecare om în parte și nu încercam să trec peste toate întâmplările dubioase fără să mă consum prea mult, aș fi renunțat de mult la make-up. În esență e o meserie frumoasă, dar lucratul cu publicul nu mă scutește de întâmplări nasoale și costisitoare. Important e să fii tu ok cu tine, să ai grijă și, după cum spuneam, răbdare.