Cum te simți când îți găsești fața în filme porno, deși tu n-ai jucat niciodată în ele

Noelle Martin, în vârstă de 24 de ani, a câștigat de curând premiul pentru Tânărul Australian al Anului, un final cât de cât fericit pentru călătoria traumatizantă prin care a trecut. Noelle era la începutul facultății când a hotărât să se caute pe Google, din curiozitate, ca toată lumea. Dar ce a descoperit a fost îngrozitor și, ca și cum nu era de ajuns, a aflat că nu putea face nimic să rezolve problema prin intermediul legislației australiene de atunci.

Am vorbit cu tânăra din Perth despre cum a reușit să provoace schimbarea legislativă.

VICE: Salut, Noelle. Îmi poți spune cum ai găsit fotografiile respective online?
Noelle Martin: Aveam 18 ani și eram la facultate. Am făcut o căutare cu imaginea mea pe Google ca să văd unde o mai găsesc pe internet.

Deci a fost din curiozitate?
Da, din pură curiozitate. Dar am găsit imediat pagini după pagini cu site-uri pornografice. Mi s-a făcut rău, era să vomit. O vreme, am tot intrat pe site-uri și am găsit nu doar fotografii, ci și comentarii oribile cu informații despre mine: numele, adresa, școala unde învățam. Totul fusese făcut public. Unii spuneau că încearcă să afle numele celei mai bune prietene din copilărie ca să-mi spargă contul de Facebook. Când am aflat despre toate astea, eram deja în vizorul lor de un an, de când aveam 17 ani.

Ai idee cine a fost responsabil de aceste imagini? Crezi că e vorba de cineva cunoscut?
Nu cred că e vorba de cineva cunoscut, ci mai degrabă de niște străini care au văzut imagini cu mine undeva și m-au fetișizat. La început, multe dintre site-urile pornografice erau nu doar cu amatoare obișnuite, ci și cu femei cu sâni mari. Deci cred că aceea a fost motivația originală.

Groaznic. Și care a fost următorul pas după ce ai aflat?
M-am dus la poliție. Am plâns la telefon când am vorbit cu agențiile guvernamentale. Am încercat să obțin un anchetator privat. Pe atunci, nu existau legi pentru asta în New South Wales. Genul ăsta de problemă nu apărea în media. Când am vorbit în public prima oară, a trebuit să inventez un termen ca să descriu prin ce treceam. Unul dintre site-urile care publicau aceste imagini modificate se numea MORPHS. Am numit practica „morph-porn” pentru că am vrut să legitimez problema. Chiar nu exista un termen pentru asta pe atunci.

Acum, genul ăsta de chestii se cheamă „deepfakes”. Știi ceva despre persoanele responsabile?
Site-urile erau pe servere din alte țări, probabil și cei care au făcut asta erau de acolo. Nu știam cine făcuse asta, așa că nu aveam control asupra situației și nu puteam face nimic. Mi s-a spus că trebuie să contactez site-urile și să le rog să șteargă conținutul. Așa a început lupta mea care a durat ani de zile.

Care au fost reacțiile site-urilor când le-ai contactat? Au dat jos materialele?
Reacțiile au fost împărțite. Unele le-au dat jos, altele nici nu mi-au răspuns, dar după ce le-au șters, câteva le-au urcat din nou, la ceva săptămâni mai târziu. În special un site căruia i-am trimis zece sau 12 cereri să șteargă pozele. Un webmaster mi-a zis că o șteargă pozele dacă îi trimit poze nud în 24 de ore. A fost o luptă nesfârșită pentru că, cu cât încercam să șterg materiale, cu atât apăreau alte site-uri și mai mulți oameni vedeau fotografiile, iar situația scăpa tot mai mult de sub control. Fotografiile s-au răspândit atât de mult încât n-am reușit nici până azi să șterg toate fotografiile.

E imposibil să ajungi la cei care au făcut asta din cauză că sunt din alte țări sau ar fi la fel de greu să rezolvi problema și dacă ar fi din Australia?
Cred că cea mai mare dificultate e impusă de resursele necesare pentru găsirea făptașilor. În funcție de cât de isteți sunt, folosesc adesea e-mailuri criptate, adrese false de e-mail și nume false. Folosesc și VPN, ca să ascundă unde locuiesc. Pot să-și șteargă urmele destul de bine. În plus, dacă autoritățile îi găsesc, depinde dacă sunt sau nu australieni. Încă nu am idee cine a făcut fotografiile cu mine și nu cred că o să aflu vreodată.

Ai zis online că ai primit multe comentarii răutăcioase când ai vorbit despre asta. De unde vine ura asta?
Când am vorbit prima oară, acum doi ani, povestea mea a făcut înconjurul lumii. Am fost învinuită, jignită. Oamenii spuneau că arăt ca o curvă, că o ceream pentru că mă îmbrăcam indecent. „Probabil că ea e în imagini și încearcă s-o dea lovită”. Știi cum e, atacuri la persoană și atitudini agresive față de victimă. Cred că lucrurile astea m-au durut la fel de mult ca abuzul.

Nu cred că oamenii înțeleg pe bune cum se simte o persoană când pățește asta. De asta multe persoane se tem să recunoască public că au fost victime în astfel de situații. Și e de înțeles: când faci asta, riști să atragi și mai multă atenție asupra ta. Așadar, nu sunt multe persoane care să apere victimele sau victime care să-și împărtășească poveștile la rândul lor.

Ce te-a făcut să vorbești despre asta? Ai vrut de la început?
Nu, nu. Înțeleg foarte bine de ce oamenii nu pot vorbi despre asta. Nu vreau să par mai curajoasă, înțeleg de ce e greu să faci asta. Mie mi-a luat ani de zile să am curajul să vorbesc, chiar și cu părinții mei. A fost un stres teribil pe tot parcursul luptei care a durat ani de zile. De-a lungul ei, am aflat că foarte multe persoane pățiseră asta. Nu știam că e un lucru pe care unele persoane îl fac altora pe internet.

M-am gândit că oamenii trebuie să știe că se întâmplă, am vrut să lupt pentru dreptate, să-mi recâștig numele și imaginea. De asta am vorbit. N-am visat niciodată că o să fac asta. Iar dacă aș fi avut altă opțiune, n-aș fi făcut-o.

Ai zis că e în regulă să publicăm variante cenzurate ale fotografiilor pe care le-ai găsit. De ce?
Am avut emoții amestecate în privința asta. La început mă supăra foarte tare ideea. Când subiectul a ajuns internațional, una dintre organizațiile de știri a publicat un articol despre mine cu una dintre imagini cenzurată. A fost foarte tulburător. Dar înțeleg, pentru că oamenii nu știu despre ce e vorba până nu văd imaginile. Abia atunci își dau seama cât de oribil e. Deci dacă au nevoie de imagini ca să înțeleagă, cred că e ok. Nu mă mai afectează ca pe vremuri oricum.

Cum ai ajuns să schimbi legea în Australia?
Nu am avut ajutor sau pe cineva care să mă ghideze. Nu a existat vreun precedent. Tocmai asta a fost groaznic.

Dar sunt privilegiată că studiam dreptul și am reușit să obțin informații despre asta. Am contactat multe persoane care m-au refuzat inițial. Am contactat mulți politicieni care n-au vrut să se întâlnească cu mine și unii care au acceptat. Când am făcut o petiție, am scris aproape tuturor grupurilor de femei pe care le-am găsit pe Google și am strâns doar trei sute de semnături. A fost dezamăgitor să nu găsesc susținere nicăieri.

Cum s-a schimbat legislația de când ai descoperit imaginile?
În Australia s-a schimbat legea. Acum e ilegal să distribui imagini intime fără consimțământul persoanei. Asta se referă inclusiv la imagini modificate cu conținut intim. De când am început să vorbesc despre asta, făptașii au făcut și videoclipuri cu mine, ca să-mi închidă gura. Dar și asta e ilegal acum. Reprezintă o infracțiune să distribui imagini fără consimțământul persoanei din ele. În multe locuri e ilegal și să filmezi sau să ameninți că vei distribui materiale.

Mă bucur să aud asta. Cum ai ajuns să primești premiul Tânărul Australian al Anului?
A fost un moment incredibil, mai ales că cei care aleg câștigătorul sunt oamenii obișnuiți. Pentru mine, faptul că societatea sau o parte din ea a înțeles pentru ce am luptat și prin ce am trecut e o dovadă că societatea se poate schimba și că trecem prin transformări majore. E o diferență mare față de acum doi ani, când oamenii nu făceau decât să dea vina pe victimă.

De ce crezi că oamenii dădeau vina pe tine când imaginile nici măcar nu erau cu tine?
Pentru că am refuzat să-mi schimb prezența pe rețelele sociale și setările de confidențialitate, pentru că nu cred că asta e soluția. Mi se pare nasol că toată presiunea se pune pe victime, că ele al trebui să se protejeze de răufăcători. Am vorbit deschis despre asta și asta mi-a subliniat credibilitatea în ochii unora. Așa că mi s-a părut minunat că până la urmă australienii au înțeles ce am încercat să fac și că mă susțin. Un progres atât de mare într-un timp atât de scurt.

Ce urmează? Mai lucrezi în acest domeniu?
Acum încerc să obțin o reacție globală la această problemă. Internetul e nelimitat și, dacă cineva pățește asta și nu e din Australia, ce opțiuni ar avea? Îți ia ani de zile să dai jos toate materialele și e o sarcină imposibilă oricum. Așa că avem nevoie de schimbarea legislației la nivel global. Acest gen de colaborare globală există când vine vorba de materiale cu exploatarea sexuală a copiilor. Sper să o extindem și la alte nivele.

Ce sfat i-ai da unei fete care trece printr-o experiență similară cu a ta?
I-aș spune că nu e singură. Că nu e de vină. Aș ruga-o să nu se simtă rușinată, pentru că ce i s-a întâmplat e o infracțiune, e dezumanizant și merită să fie tratată cu demnitate și respect. Sunt oameni care luptă pentru asta. Mergi la poliție, contactează comisia de securitate a internetului. În principiu, i-aș spune că nu e singură și că nu e de vină.

Articolul a apărut inițial pe VICE AU.