Garsoniera săptămânii din București: Vagonul fără ferestre din Brâncoveanu

Salut, sunt Radu Negoiță și sunt arhitect. Am făcut pagina de Facebook Case strâmbe pe radar , ca să-ți arăt cum și dacă îți iei țeapă cu apartamentul nou pe care ți-l cumperi. În rubrica asta îți arăt ce înseamnă superofertele bombă de apartamente noi din România și-ți traduc cu ce probleme vin hărțile alea colorate cu viitoarea ta casă.

Probabil că ştii la fel de bine ca mine despre experimentele arhetipale cu maimuţa proastă şi cea deşteaptă din emisiunile despre ştiinţă. Oricum, ideea e că există întotdeauna o maimuţă care se prinde unde se bagă corect banana, iar alta care şi-o înfinge, de toantă ce e, în ureche. Maimuţa deşteaptă a învăţat din experienţă că stomacul se satisface pe cale bucală, iar cea bătută în cap doar după ce şi-a luat scatoalce peste degete. Cea proastă învaţă mai repede, dar cum rămâne nesupravegheată se întoarce fericită la înfiptul bananei în gaura nepotrivită, pentru că acum e iarăşi voie.

Analogia e cu proastele obiceiuri ale românilor, care, în timpul comunismului construiau locuinţe mai bune decât acum de frică, şi nu pentru că ei credeau sincer că aşa trebuie.

Am dat de o nouă ctitorie marca Star Rezidenţial demnă de introdus în analele arhitecturii româneşti, doar că cea de faţă e localizată în zona Brâncoveanu. Știi povestea: pliant imobiliar, poză cu fragment de faţadă cu aparat de aer condiţionat, o faţă care zâmbeşte inocent în dreptul căreia scrie Manager Proiect şi, dedesubt, planul locuinței care îţi va nenoroci viaţa.

Suprafeţele se apropie de ceea ce cere legea (doar la baie a scăpat puţin pixul). Problema cea mai mare e conformaţia ultra-profitabilă: pe un raft îţi încap mai multe cutii înguste şi adânci decât late. Imaginează-ți că raftul devine planşeul etajului: obţii garsoniere multe, adânci şi întunecoase în partea dinspre culoar. Da, există locuinţe făcute aşa în Franţa, în 1956, dar alea erau cea mai bună soluţie disponibilă atunci pentru un oraş care fusese bombardat sănătos într-un război. La ei rezolvarea respectivă a fost răspunsul la o necesitate, la noi e dorinţă de profit şi stat slab.

Pentru suma de doar 47 500 de euro, poţi avea astăzi propria locuinţă-vagon, adică genul de cocioabă în care se stătea în mahalalele Bucureştiului fix acu' o sută de ani, dar cu parchet nou, evident. Lumea le-a botezat atunci „vagon” pentru că aveau camerele înşirate de-a lungul unui coridor, cum sunt cuşetele într-un vagon de tren.

Casele-vagon au apărut din cauza fâşiilor de teren înguste în care nu aveai loc să construieşti altceva, dar ele tot aveau ferestre la camera de zi. Garsoniera asta n-are.

Fereastră n-are, cameră de zi e berechet – dezvoltatorul a numărat 23,25mp în care poţi să tot stai, să petreci sau să dansezi tango (că acţiunea se desfăşoară în linie şi ai loc).

Forma camerei de zi îţi permite flexibilitate pe axa OX, că axa OY e un fel de golf plin de mobilă. Pardon, există o fereastră, dar e la capătul tubului în care stau masa şi scaunele, zona în care ai canapeaua e ferită şi poţi să te ascunzi în ea liniştit, mobila e moale şi e şi beznă, nu te găseşte nimeni dacă rămân luminile stinse.

Deci, ascunzătoare ai. Şi mai ai şi nişte stâlpi simpatici care răsar ca ciupercile după ploaie taman pe unde nu te aştepţi: unul creşte din blatul de bucătărie, altul din vizuina aia de living, care e, de fapt, o nişă strâmtă între peretele de la baie şi cel de la bucătărie.

Vorba lungă e sărăcia omului; hai să îţi spun ce n-ai: n-ai loc să aterizezi o oală fierbinte în care ţi-ai făcut paste în seara zilei când ai plătit rata şi n-ai mai avut chef să mergi la pizzeria de la colţ. Pentru că lângă aragaz e un stâlp, lângă stâlp e suportul de uscat vase, apoi cuva plină de alte vase şi un blat minuscul între cuvă şi frigider.

Am greșit, o poţi pune acolo (dacă are un diametru rezonabil) şi o poţi pune şi pe frigider dacă ai chef, că după el se cam termină bucătăria. Posibilităţi din belșug.

Nu ai nici spaţiu de depozitare: locuinţa duce lipsă de o debara în care să îţi laşi o haină de iarnă, o cizmă, sau o cămaşă. Dar, dacă eşti pe fază, observi că între peretele de la baie şi stâlpul din living ai un spaţiu de cam 25-30 de centimetri: dacă goneşti dracii strânşi acolo de la ultima tămâiere, poţi să baţi strategic câteva cuie în stâlp ca să îţi faci dressing. Care, în situaţia ta, va semăna cu o matrice care între paranteze are cuie, în loc de numere: cuiul de chiloţi, cuiul de şosete, cuiul de umeraşe (cămăşi şi pantaloni), cuiul de haine de iarnă şi cuiul de haine de vară.

Nu de alta, dar nu m-aş mai complica să pun dulapuri în restul livingului, că nu mai e loc: după zona de acces ai ceva cu mobila de TV (acolo ţii dvd-urile cu jocuri), iar apoi începe holul cu locul de masă în care va trebui să îţi usuci cumva rufele (au la Ikea nişte chestii pliante perfecte pentru locul ăla).

Se poate spune despre un oraş că e dezechilibrat atunci când are zone importante depopulate la anumite ore din zi (cartierele dormitor de tip Titan sau Drumul Taberei au problema asta). E o chestie similară la o locuinţă care funcţionează prost: nişa magică e plină de chestii (conţine canapea extensibilă, fotoliu, stâlp, măsuţă), iar bucata din faţa ei e goală, adică e prea mult spaţiu de circulaţie alocat unui vagon în care călătoresc maximum două persoane, că spiritele nu se pun.

În comparaţie cu precedentele, nu e o garsonieră prea mică, e doar puţin aiurea. Erau mai deştepţi dacă lăsau totul deschis: nu are niciun rost să închizi o bucătărie, dacă obţii spaţii un living cu un golf sugrumat şi o zonă de ocolit masa care nu prea îţi foloseşte. Puteau să zică că e un mare spaţiu deschis şi se putea vinde ca „penthouse accesibil”. Până la urmă, îşi permite cineva care vrea garsonieră să risipească spaţii?

Eu zic că merită 47 500 de euro, că te face mai ordonat şi mai econom în mişcări. E un fel de legiune străină, dar ma blândă şi cu vecini care ascultă manele. Uite, mi-a venit altă idee de marketing: bine ai venit în armată, o să te simţi ca acasă!