Locale

7 românce mi-au zis ce doamne iartă-mă discută la unghii, coafor sau epilat

Dacă-mi spui că nu ai schimbat măcar câteva povești de viață cu cosmeticiana ta, probabil că minți. Dar cât de departe poate merge o astfel de relație?
femei relatie, saloane de infrumusetare, discutii
De cele mai multe ori, o vizită la salonul de beauty se lasă cu discuții aprinse, sfaturi importante și lecții de viață. Fotografie de cottonbro studio via Pexels

Nu e un mit că femeile dau din casă mai mult la întreținere la unghii, la coafat sau la epilat decât o fac, poate, în ședințele de terapie. Uite un lucru cu care serialele chiar au dreptate. La salon se discută despre decepțiile în relație, băieții de pe Tinder, micile nesiguranțe și orice alte subiecte în care poți devia de la ceva atât de simplu precum motivul pentru care refuz să-mi fac orice altă formă la unghii în afară de stiletto. 

Publicitate

Sigur că deschiderea pe care o au femeile față de tehniciana lor se bazează, mai ales, pe faptul că știi cât de mici sunt șansele să vă mai intersectați în alt context. În același timp, dacă tot ajunge să te vadă dezbrăcată pe patul de epilat, nu e neapărat mai intim să-i spui câte ceva și despre iubitul tău. 

Ca să aflu cât de departe pot ajunge discuțiile din saloanele de beauty, am întrebat șapte femei ce și de ce vorbesc cu manichiuristele, cosmeticienele sau coafezele lor. 

Uneori, mergi la cosmetică fix pentru o discuție bună cum nu poți avea nici cu prietenele apropiate

Daria, 23 ani

Gândește-te că eu am renunțat la o manichiuristă care îmi făcea unghiile perfect, doar pentru că ținea relația dintre noi prea profesională. La fata la care merg acum, discut despre orice, în special despre tot ce ține de relații – că m-am văzut cu crush-ul meu sau că m-am certat cu iubitul. Îmi place că mereu există o energie de „femeie pentru femeie” și îți țin partea indiferent ce le povestești.

Mi s-a întâmplat și să schimb salonul la care mergeam pentru că era cel de la care mă lua fostul meu iubit tot timpul, la care venea el să plătească. Când ne-am despărțit, nu m-am mai dus doar pentru că nu voiam să dau explicații. Fetele ajung să știe atât de multe detalii despre viața ta personală încât n-ai cum să nu te întrebi, la un moment dat, ce o să se întâmple cu informațiile astea. Eu nu sunt neapărat atât de oversharing în mod normal, dar cred că nu mă văd neapărat discutând cu ele niște subiecte prea intelectuale. Nici măcar nu știu ce le place. Dar probleme în relații avem toți, probabil de asta se și ajunge mereu să vorbim despre bărbați. E accesibil.

Publicitate

Când m-am dus odată la păr, am intrat cu o geantă Chanel. Tipa mi-a complimentat-o și m-a întrebat dacă mi-a luat-o iubitul meu. I-am zis că nu, dar, în schimb, el mi-a făcut cadou ziua la coafor. Așa a început o discuție de trei ore despre tot ce însemna relația mea de la momentul respectiv. Atât e de simplu.

Carmen, 24 ani

Cred că e deja un stereotip deschiderea pe care o are aproape orice femeie față de femeile de la salon. Pentru mine, vine din faptul că o văd ca pe o relație impersonală. E o persoană cu care mă întâlnesc doar o dată pe lună, care nu mă cunoaște în viața reală și în fața căreia adevărul meu e un adevăr universal. Am vorbit despre orice poți considera intim, de la traume din copilărie până la problemele din relația mea, unde merg în vacanță sau cu ce să mă îmbrac la un eveniment.

Probabil ajută și că plătesc pentru acest serviciu, deci șansele să îmi spună să tac din gură sunt destul de mici. Dar am avut parte și situația inversă, în care am fost eu cea care a devenit extrem de implicată în viața tehnicienei. Într-o perioadă, mergeam la o fată pe care o bătea bărba-su și a ajuns chiar să plângă în fața mea la prima ședință. Am făcut o pauză de țigară și am început să povestim. 

Ăsta avea chiloții rupți în cur la propriu, dar nicio jenă să o înșele cu o blondă, după ce că ea s-a făcut blondă pentru el. Cumva, e despre o solidaritate feminină, care vine și cu un umăr pe care să plângi, dar și cu niște complimente cu care să te încarci. Plus că te simți auzită, ceva de care multe avem nevoie. Ce o să facă, o să-i povestească altei cliente care nu te cunoaște cât de nebună ești tu? Pot trăi cu asta. 

Publicitate

Andra, 23 ani

Cred că relația asta a depășit de mult gradul de tehniciană – clientă, ne avem inclusiv la Close Friends. Abia aștept să vină ziua aia pe lună în care să merg la ea și să-i povestesc toate traumele pe care mi le-au cauzat bărbații. Îi spun de toți tipii cu care m-am combinat, de job, că urmează să mă mut din țară.

Știam de la început că o să ne formăm genul ăsta de relație, tocmai pentru că ea lucrează de acasă și ajungi la ea doar după ce ți-o recomandă o altă prietenă de-ale tale. Mi se pare mai personal și implicit, mai ușor să vorbesc, când știu că nu răspunde în fața nimănui și că are pe bune posibilitatea să își aleagă clientele.

Ea e într-o relație stabilă, deci nu avem aceleași experiențe, dar apreciez că mă susține de fiecare dată când mi-o iau prost pe bărbați – „Lasă, că nu te merită, crede-mă că așa o să facă cu toate”. Contează să aud asta și până la urmă, cam așa și e.

Un sfat bun nu strică niciodată

Andreea, 26 ani

Uneori, mai porți și discuții generale, despre ce ai mai citit pe internet, cum a fost în vacanță, cum e viața de corporație, nimic special. Eu nu intru neapărat atât de mult în detalii, deși le pun fetelor foarte multe întrebări despre cum să-mi întrețin părul și alte scheme de beauty. Cel mai des însă, le las pe ele să vorbească. Când am o zi bună, mai fac tot felul de comentarii care nasc și discuții mai personale. Ca atunci când am observat că tipa de la unghii e extrem de bine dispusă, am întrebat-o despre asta și mi-a zis că se căsătorise cu o săptămână în urmă.

Publicitate

Am observat că îmi dau sfaturi despre orice, indiferent că le cer sau nu. La un moment dat, i-am zis că o să facem unghiile doar roșii pentru o perioadă, să știe hăndrălăii din club că sunt singură, să semnalez asta din avion. 

Bineînțeles că mi-a zis să-mi iau unul care mă iubește mai mult decât îl iubesc eu pe el. Că acum trebuie să mă distrez, că e timp de toate, așa cum nici ea nu se gândea să se căsătorească la vârsta mea, când vedea bărbații ca fiind „de unică folosință”. Ultima ei relație, adică actualul ei soț, i-a schimbat părerea asta. Mereu mă binedispun aceste sfaturi de viață. 

Ioana, 28 ani

Culmea, eu nu am vorbit niciodată despre relații sau băieți cu fata la care merg să-mi facă unghiile. Știu că ăsta e trendul în mod normal și respect asta, dar sunt o persoană destul de privată, la fel și ea. Mi-a zis de la început că dacă vreau să mă uit la ceva, nu are o problemă cu asta, așa că pentru aproape un an de zile, mă uitam la seriale în căști cât lucra. Schimbam doar câteva vorbe despre culoare și model și ăsta e și motivul principal pentru care am rămas la ea. Deja lucrez cu oamenii opt ore pe zi și a început să mă obosească obligația de a face conversație.

În schimb, s-a întâmplat la un moment dat să facă un comentariu din care am dedus că e Pești. A fost foarte surprinsă că i-am ghicit zodia, ca și atunci când am ghicit că pizza ei preferată e cea cu pepperoni din niște observații pe care le făcusem. Așa am intrat în vorbă și am aflat că ne uităm la aceleași filme, că și ea a început să își facă singură astrograma și să-și comande cărți de astrologie, la fel ca mine, că a făcut tot facultatea de arte, că pictăm amândouă tablouri aproape trase la indigo în timpul liber.

Publicitate

E amuzant, nu m-aș fi gândit niciodată că o persoană cu care am refuzat să deschid gura atât de mult timp, are mai multe în comun cu mine decât au prietenii mei. Acum vorbim toată săptămâna. Dacă avem zile în care suntem aglomerate și poate nu apucăm să ne spunem nimic, tot ne trimitem cel puțin un TikTok.

Raluca, 24 ani

Contează foarte mult personalitatea fetei de la salon și dacă eu sunt persoana dominantă în discuție sau e ea. Trebuie să recunosc că mă pliez pe ce pare că ar interesa-o pe tipa mea de beauty – de exemplu, cu fata de la unghii vorbesc întotdeauna despre mâncat sănătos, despre lifestyle, tocmai pentru că știu că o pasionează. La epilat vorbesc cel mai mult – acolo sunt și cel mai expusă, iar eu am tendința să vorbesc pe sistem nervos. Doar acolo pot spune că am aprofundat cu adevărat discuțiile, pentru că încep să tot pun întrebări ca să mă simt mai puțin cringe. Așa am întrebat-o pe cosmeticiană dacă are copii și am aflat că simte că o să regrete toată viața că nu i-a făcut.

Cu o altă fată de la cosmetică m-am conectat tocmai pentru că are un băiat apropiat de vârstă de mine. Mi-a povestit despre principiile după care îl crește, că dacă vrea PlayStation o să-i dea lucruri de făcut ca să și-l „câștige” singur și m-a întrebat despre pericolele drogurilor pentru generația lui. Tot așa, mi-a povestit cum băiatul ei are prima iubită și încă nu s-a acomodat cu ideea, dar se bucură. 

Publicitate

Și la masaj ajung în discuții un pic mai serioase, tot pentru că mă simt mai expusă. Am vorbit și despre tatăl meu, care e bolnav, despre grevele profesorilor, despre specificul fiecărei diete. Înainte eram încântată când eram lăsată în pace și nu mă întreba nimeni, nimic. Dar acum, dacă se tace, o să deschid eu o discuție. Mai ales dacă serviciul implică să fiu dezbrăcată pe pat.

Teodora, 20 ani

Eu nu cred că există vreo femeie care nu vorbește măcar un minimum din viața ei personală când merge la întreținere, în special la unghii. Acolo durează cel mai mult, stați față în față, nu ai zgomotul de la foen peste. Personal, o văd ca pe o terapie gratuită, asta dacă te gândești că nu plătești și pentru toată susținerea pe care v-o oferiți în general una, alteia. 

Poți să ajungi chiar să te simți vinovată dacă îți schimbi manichiurista sau să ți se facă dor de ea și să te întorci, indiferent cât și-a mărit prețurile. Nu sunt mândră neapărat de ce urmează să îți spun, dar ieșeam într-o perioadă cu un tip pe care îl suspectam că ar fi avut deja gagică. Chiar și când vorbeam despre statutul relației noastre, nu spunea niciodată că n-ar fi singur, dar mi se părea ciudat să ceară atât de multă afecțiune de la mine, să mă scoată în oraș cu prietenii lui și, cu toate astea, să „nu fie pregătit de o relație” după atâta timp. Așa că i-am umblat prin profil și am găsit-o pe tipa asta, despre care credeam că ar putea fi gagică-sa, pe care am urmărit-o vreo două luni de pe un cont fals.

Poate aveam eu o criză, dar m-am programat la manichiurista ei, la câteva zile după ce își postase unghiile cu tag către ea. Uneori, fetele de la unghii îți mai zic și poveștile altor cliente, chiar dacă nu-ți spun și nume. După ce am vorbit una-alta, într-o zi am deschis discuția despre cum e să fii înșelată. Mi se întâmplase oricum de câteva ori și bănuiam și atunci, dar am închis ochii.

Mi-a zis că multe fete care vin la ea au trecut prin asta, că i s-a întâmplat și ei și că fostul o aducea pe una la ei în apartament, când lucra de la salon. A aflat de la o vecină. Am ajuns să aflu că avea o clientă care e într-o relație de mult timp, dar odată la câteva luni află că tipul o înșală. Din câteva detalii, am dedus că despre tipa pe care o stalkeream era vorba. Poate m-am înșelat, dar am rupt-o cu el. O perioadă m-am gândit să-i scriu tipei, dar am dedus că dacă prima dată nu s-a despărțit de el, nu ar conta cu adevărat să afle și de mine.