Tot ce trebuie să știi despre Urzeala Tronurilor din interiorul Bisericii Ortodoxe Române

În ultimele săptămâni, un conflict aprig a împărțit societatea românească în două. Totul a pornit de la o simplă întrebare: Când ar trebui să sărbătorim Paștele? Dar uite că Paștele a trecut deja de ceva vreme și dezbaterea publică continuă.

De aici s-a aprins și fitilul ultimei bombe din lumea mondenă: „des-prietenirea” dintre Mihail Neamțu și Adrian Papahagi. Ce a dus la ruptura dintre acești doi vajnici luptători împotriva „neo-marxismului globalist”, care împărțeau până de curând aceeași baricadă? Păi, Neamțu a scris o postare în care ironizează susținătorii ideii de a sincroniza Paștele – printre care se afla și Papahagi –, așa că Papahagi a zis că „prin aceasta, ai ales să pui capăt prieteniei noastre”.

Bun, te-ai prins și tu de tonul ironic. Poate că nici n-ai auzit de toate asta sau nu ți-a păsat prea tare, ceea ce-i de înțeles. Totuși, nu dezbaterea în sine e importantă, ci ce e în spatele ei, pentru că ea e doar parte dintr-o poveste mai mare despre conflictul dintre diverse tabere religioase din prezent. Nu e o analiză exhaustivă, mai mult o introducere superficială despre conflictul care nu prea se vede la televizor. Hai să o iau pe rând.

Foarte pe scurt, ideea pare că exista și înainte, dar a fost pusă în mișcare recent de o petiție semnată de mai multe persoane publice. Ca să știi, noi, occidentul și majoritatea țărilor din estul Europei folosim calendarul gregorian, iar sârbii și rușii, printre alții, pe cel iulian, în care sunt cu câteva zile mai în urmă. De aia sărbătoresc revelionul mai târziu, de exemplu.

Noi, românii, plus alți ortodocși, am trecut oficial la cel gregorian pentru că voiam să fim mai în ton cu occidentul. Așa am ajuns să facem Crăciunul odată cu catolicii, numai că Paștele e în același timp cu ortodocșii, după calendarul iulian. Au fost invocate mai multe motive, de ordin cultural, politic, religios sau practic. 

Tu poți să-ți faci ce opinie vrei pe treaba asta, dar în rândul teologilor și preoților de nivel înalt e un subiect foarte disputat la nivel internațional. Am mai auzit prin alte părți și de argumentul că ne-ar face mai occidentali dacă am avea Paștele în același timp cu ei – ceea ce-mi aduce aminte de momentul când, din același motiv, politicienii români au vrut acum vreo zece ani să dăm ceasurile cu o oră în urmă ca să fim pe același fus orar cu Europa de Vest. 

Și, atunci, de ce se tot ceartă oamenii ăștia pe ceva așa de minor, aparent? Probabil pentru că ăsta e doar vârful unui aisberg, care e conflictul mai puțin vizibil dintre taberele din interiorul bisericii și conservatorilor români. Dezbaterea asta e doar un nou câmp de luptă.

La prima vedere, poate părea că Biserica Ortodoxă Română e o organizație foarte unită și fără conflicte interne. Numai că, în ultimii ani, a devenit tot mai vizibil că BOR nu e chiar un monolit, chiar dacă preoții evită să iasă în presă. 

În primul rând, care sunt taberele? Dacă-i vorba de BOR, sunt (cel puțin) două. N-o să intru acum în subiect, dar e o întreagă istorie a conflictelor interne BOR în ultimele două secole, ca să nu crezi că e ceva nemaivăzut. Într-o parte ai establishmentul, dacă vrei să-i zici așa, format în jurul capului bisericii însuși, Patriarhul Daniel, cu o viziune ceva mai pragmatică și conciliantă cu puterea politică. 

În cealaltă, e „opoziția”, din care Teodosie, Arhiepiscopul din Constanța, e cel mai cunoscut. Zic opoziția metaforic – BOR nu e o democrație, așa că nu te poți numi opoziție pe față. Care-i diferența dintre ele și ce le desparte? Hai să-ți vorbesc despre câteva întâmplări recente.

În 2020, când pandemia era subiectul zilei, BOR, prin vocea lui Daniel, a urmărit linia de comunicare oficială a Guvernului: „Respectați restricțiile”, „Ascultați de sfatul medicilor” - și recomanda tuturor preoților să promoveze mesajul. 

Unii au făcut-o, alții au mers pe promovarea agendei anti-vaccin și „pandemia e o conspirație mondială”, în timp ce alții au spus „nu mă bag, man”. Pe Patriarhul Daniel n-o să-l vezi prea des implicat personal în confruntări, ba chiar evită să facă asta, de obicei. 

Chiar și-n 2021, a recunoscut doar cu jumătate de gură că s-a vaccinat, ca să nu alimenteze și mai tare conflictul din cele două tabere interne. De obicei, cel care iese să spună de vreun preot că dă mesaje „razna la realitate, cu efect smintitor” e Vasile Bănescu. Teoretic, Bănescu e purtătorul de cuvânt al instituției, nu al patriarhului, dar poți să deduci că are susținerea lui pe ce declară, altfel nu s-ar înfrunta singur cu diverși prelați.

Teodosie a văzut oportunitatea politică și a preluat steagul de apărător al credinței împotriva a ceea ce numește „persecuția” din partea autorităților. În 2020, a organizat Învierea 2.0 la două săptămâni după Paște, în timp ce în anul următor a anunțat că nu va respecta restricțiile. În mare, s-a victimizat ca să primească mai multă vizibilitate. 

Conducerea BOR s-a ferit să-l confrunte direct, ba chiar a declarat că Arhiepiscopia din Constanța are autonomie și nu pot ei să-l sancționeze, ba dat comunicate pasiv-agresive de tipul „Slujba de înviere adevărată s-a ținut deja, dar tu faci cum vrei, man”. De ce? Pentru că Patriarhul nu are putere totală să taie și să spânzure – BOR are și ea diverse instituții și îți trebuie votul celorlalți arhiepiscopi, mitropoliți și tot așa. 

Dacă e să speculez, cel mai probabil mulți erau de acord cu atitudinea lui Teodosie, și în condițiile în care nici măcar statul român nu a intervenit să-l oprească, au zis că n-au nimic de câștigat dintr-un conflict de genul. 

Cum ziceam, când vine vorba de politica internă BOR, n-ai partide și adeziuni clare, iar oamenii se raliază în funcție de curente de idei, persoane cunoscute și, foarte des, interese materiale ori de influență. 

Când vine vorba despre cum se poziționează membrii BOR față de războiul din Ucraina, o să vezi poziția oficială a conducerii, poziția lui Teodosie și a altora, dar nu poți să spui exact câți sunt de o părere sau alta. 

Încă de la început, Daniel a condamnat pe față războiul din Ucraina, folosind special expresii ca „război declanșat de Rusia împotriva unui stat suveran şi independent”. Alte biserici naționale, precum cele din Serbia sau Bulgaria, au dat un mesaj mai vag, n-au zis c-ar fi un agresor și o victimă, ci doar un fel de „să fie bine, să nu fie rău, nu vă mai omorâți între voi pls”. 

Asta e important pentru că, la nivel geopolitic și de opinie publică, bisericile ortodoxe din Europa de est sunt mai influente decât liderii religioși din vest. De aia tot încearcă guvernele fie să le controleze, fie să le țină de partea lor, în buna tradiție bizantină, unde biserica merge mână în mână cu statul. Uită-te și la conflictele pe partea asta din Moldova sau Ucraina, de exemplu sau la discuția despre patriarhia de care ar trebui să aparțină acum românii din Ucraina. 

În același timp, Teodosie i-a luat de mai multe ori apărarea lui Putin, că până la urmă e cel mai mare ctitor de biserici din lume, că nu-i așa rău cum zice lumea, ca în final să spună că nu el poate să-l judece, ci doar Dumnezeu. Doar mie îmi dă un pic vibe de tatuajul cu „Only God can juge me” pe care și-l fac bombardierii? 

Ca răspuns, Bănescu a zis inițial că omu’ vorbește doar în nume personal, după care a reacționat cu niște mesaje ceva mai dure legate de crimele de război și compromiterea morală. Oricum, asta e doar una din multele lupte din această variantă locală de:

Punctul culminant al conflictului dintre cei doi protagoniști a fost atins însă abia săptămâna trecută, după toată treaba cu calendarul și Paștele. Pe scurt, Teodosie a zis că dacă facem Paștele cu catolicii n-o să mai avem lumina sfântă, Bănescu l-a făcut indirect „depășit intelectual”, Teodosie a răspuns că e „vrednic de compătimire” pentru că a divorțat și are o a doua soție, ceea ce l-a făcut pe purtătorul de cuvânt să revină cu cea mai acidă replică de până acum și să-l facă simpatizant al unui „dictator criminal de război”. Dar nu s-au înjurat!

După cum ziceam, ăsta pare a fi doar conflictul care se vede la suprafața între două figuri de la vârf. Lupta internă e probabil mult mai răspândită, complexă, dar și mai discretă. Patriarhul Daniel nu are puteri totale, Cea mai înaltă autoritate din BOR e Sfântul Sinod, unde Patriarhul Daniel e președinte, dar nu e ca și cum are puteri totale – mai ai și arhiepiscopi, mitropoliți și alte titulaturi. Poți să-i vezi statutul și modul de funcționare aici, reglementat prin Hotărâre de Guvern. 

Unele dintre cele mai importante decizii, precum sancționarea, iertarea, înlocuirea sau numirea la vârful unor funcții, se iau cu votul majorității, iar uneori îți trebuie și două treimi. Așadar, e cu atât mai dezirabil să ai majoritatea de partea ta. Cum stă afilierea fiecăruia de acolo, nu pot să-ți spun exact, că n-am informații, dar poți să-ți faci o idee că seamănă destul de mult cu jocurile de putere „lumești”. 

Eu am făcut o paralelă cu Game of Thrones că sună mai bine, dar probabil nu e la fel de interesant în lipsa dragonilor și bătăliilor epice. Un exemplu de confruntare din Sinod e de prin 2021, când Teodosie voia ca Arhiepiscopia pe care o conduce să fie ridicată la rang de Mitropolie, doar că îi trebuiau două treimi. Sinodul i-a răspuns cu un mare nu și că e doar o „ambiție personală”, deci clar nu a avut voturile necesare.

În plus, ce se întâmplă acum nu e ține doar de BOR, ci se suprapune și cu diverse alte confruntări dintre curente ideologice conservatoare, orientări geopolitice, sociale și jucători politici. Unii preoți au legături apropiate de AUR, Bănescu e împotriva AUR, în timp ce mulți alții văd politica ceva mai pragmatic în funcție de puterea locală. Mai ai și alte figuri publice, ca Theodor Paleologu, care-i face pe unii preoți „plini de ură”, ori oameni din televiziuni care fac emisiuni sau scriu cărți cu preoții „cool”, dar au deseori păreri diferite pe aceleași subiecte.

Nu vreau să te-mping spre capcana cu „uite ăștia-s băieții răi, deci automat ceilalți sunt moderați și cel mai apropiat lucru de băieții buni”, așa că zi mersi că sunt ei la putere și nu alții. De altfel, sperietoarea asta e folosită și-n politică pe ideea cu „ceilalți sunt extremiștii, deci votează-ne, că pe noi măcar ne știi”.

Oricâte diviziuni interne or fi, asta nu-i oprește să lucreze împreună pentru scopuri comune, cum ar fi Referendumul Pentru Familie din 2018, mai mulți bani de la buget, protejarea preoților colaboratori cu Securitatea prin lege sau, mai recent, introducerea religiei la Bac și alte modificări la Legea Educației.

Scopul e să vezi că nu dezbaterile în sine sunt alea la care trebuie să te uiți – unii cred sincer în importanța lor, dar de multe ori sunt folosite doar ca pretexte de alții – ci la cine și de ce susține o parte sau alta. Să te uiți la contextul mai larg în care au loc, nu ca să alegi o tabără sau alta, ci ca să încerci să înțelegi de sunt lucrurile așa cum sunt.