Joburi

Poveștile oamenilor care și-au fraierit șefii

„Aș zice că muncesc, în medie, între juma de oră și o oră pe zi.”
cum sa-ti pacalesti seful, sef pacalit, teapa de la angajat

Să muncești opt ore pe zi e cea mai mică grijă a noastră. Acum muncim pentru mai puțini bani ca niciodată și milenialii sunt prima generație în câteva decenii care e mai săracă decât cea a părinților lor. Ca să nu mai vorbim că tehnologia a încețoșat și mai mult granița dintre muncă și timp liber. Șefului i se pare ok să te roage să te uiți pe un e-mail joi la ora 11 seara.

Publicitate

Nu ne dorim decât să câștigăm suficienți bani cât să ne luăm niște cola de la magazin, să mâncăm și altceva decât paste cu pesto și să putem da drumul la centrală când e ger. Dar de fapt le dai toți banii, sub formă de chirii exorbitante, unor oameni cu vârste peste cincizeci de ani, care dețin trei sferturi din piața imobiliară.

Așadar, cum poți să preiei controlul într-o piață de joburi care nu te mai respectă? De la furturi din depozit până la organizarea locului de muncă, am vorbit cu mai mulți tineri despre cum reușesc să-și fraierească șefii.

1580997247869-outsmart-boss-1

Foto: Bekky Lonsdale. Colaj de redacția VICE.

„Am muncit o lună întreagă de acasă pentru că am adoptat un câine de pe stradă”

„Principala șmecherie e să lucrezi în sectorul public potrivit. Pare să fie imposibil să fii concediat dintr-o facultate. În ultimii câțiva ani, m-am ocupat de o revistă pe care o tipăresc și o scriu în timpul zilei mele de muncă, fără să observe nimeni. Într-o lună, am lucrat zilnic de acasă pentru că am adoptat un câine de pe stradă și trebuia să am grijă de el. Îți dai seama că nu lucram mai nimic diminețile.” Ben

„Nu mi-am cumpărat produse de îngrijire timp de un an”

„Lucram la Bodycare și toți colegii mei furau chestii. O grămadă, nu așa. Ne umpleam gențile. N-a trebuit să-mi cumpăr produse de îngrijire timp de un an. Aș zice că am furat în valoare de 1 500 de lire cât am lucrat acolo, dar am avut colegi care au furat între cinci și șase mii de lire.

Până la urmă, șefii au pus camere în depozit ca să ne prindă și a trebuit să ne cumpărăm din nou produse din banii noștri. Nașpa.” Emily

Publicitate

„Am organizat o echipă de 12 colegi și am semnat toți o scrisoare prin care am respins noul regulament”

„Ca ingineri pe teren, primeam compensații pentru că ne trimiteau săptămânal departe de casă. Am fost informați, prin e-mail, de către angajator, că s-a schimbat politica și n-o să mai primim acești bani.

Angajatorul nu recunoștea niciun sindicat, așa că am organizat o echipă de 12 colegi și am semnat toți o scrisoare în care am zis că nu acceptăm schimbarea și că lucrăm în regim de grevă. Am reușit să negociem o nouă politică pe placul nostru, care a fost implementată la toate sediile firmei de pe teritoriul Marii Britanii.” John

„Mă uitam la Netflix, făceam cumpărături online, vorbeam la telefon”

„Lucram pentru două departamente diferite și managerii mei nu comunicau bine între ei, așa că, atunci când nu veneam să le cer lucruri de făcut, presupuneau că sunt ocupată cu celălalt departament. Dar eu stăteam singură în birou și mă uitam la Netflix, făceam cumpărături online sau vorbeam la telefon. Am învățat și italiană și mi-am rezolvat tot felul de treburi în timpul ăla. Odată am fost așa de mahmură că am tras un pui de somn de două ore și n-a observat nimeni. Nu știu cum de n-am fost prinsă.” Amy

Am ajuns târziu la muncă și tot șeful și-a cerut scuze pentru inconveniență

„În 2012, lucram într-un cazino din Manchester, pe tura de zi. Șeful meu era dobitoc și nesimțit, hărțuia fetele și habar nu avea să ne managerieze turele de muncă. Aveam două sau trei schimburi și nimeni nu știa cum funcționează, pentru că tipul era varză și le amesteca între ele, așa că ne era greu să ne luăm o zi liberă.

În fine, am fost la petrecerea unui prieten care pleca din țară și ne-am făcut praf, așa că m-am trezit cu 15 minute înainte să-mi înceapă tura. Am sunat la Resurse Umane și i-am rugat să-mi verifice programul, știind că șeful sigur trecuse schimbul greșit. Femeia mi-a zis că, într-adevăr, eram liber, în ziua aia, pentru că șeful uitase să modifice.

Publicitate

Am stat liniștit acasă până m-a sunat șeful să mă întrebe unde sunt. I-am zis că nu lucrez în ziua respectivă, că tocmai verificasem cu tipa de la HR. M-am oferit să vin dacă are nevoie de mine, pentru că sunt băiat de treabă.

Așa că am ajuns cu o oră jumate întârziere și tot șeful mi-a cerut scuze pentru inconveniență și mi-a mulțumit că sunt așa de generos.”

Mike

„Aș zice că lucrez, în medie, între juma de oră și o oră pe zi”

„Sunt developer pentru mai multe servicii web. Mă ocup de paginile unor branduri, creez și repar aplicații. Majoritatea sarcinilor sunt simple și se rezolvă rapid. Șefii mei n-au habar de programare, așa că au impresia că fac magie neagră. E foarte ușor să-i fac să creadă că muncesc de zor, când de fapt frec menta. De câte ori am de făcut o schimbare pe un site, mă prefac copleșit de atâta treabă, ca să nu îndrăznească să îmi mai dea ceva de făcut.

Cel mai tare a fost când am făcut o schimbare în cinci minute, dar i-am convins că mi-a luat două săptămâni de muncă. În timpul ăsta, n-am făcut decât să ascult audiobook-uri, să citesc articole și să mă uit la clipuri pe YouTube.

Anul trecut, m-au convocat într-o ședință și am crezut că s-au prins și o să mă dea afară, dar de fapt m-au felicitat, m-au promovat și mi-au mărit salariul. Aș zice că lucrez, în medie, între juma de oră și o oră pe zi, dar primesc un salariu normal, ca pentru un job de opt ore.

Nu mă simt vinovat, pentru că știu că fac treabă bună și le-am adus mulți clienți care, la rândul lor, le-au adus mulți bani.” Tim

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.