Am fost acasă la bătrânul din Teleorman care a murit după protest și i-am înțeles revolta

Ilie Gâzea urma să împlinească 68 de ani pe 20 septembrie, da’ inima i s-a oprit în noaptea de 19 spre 20 august pe un pat al spitalului din Alexandria. A murit la nouă zile după ce revolta de a trăi zi de zi pe moșia lui Dragnea l-a adus în Piața Victoriei. Revolta l-a consumat ani de zile: de la revolta unui drum de piatră și nisip ce apare asfaltat în condica primăriei și până la revolta fosei septice, revolta buteliei pe care o căra de la butic, revolta acelui kilogram de zahăr și mălai care-i convingea vecinii să mai pună ștampila patru ani pe trandafirul roșu al PSD. Și revolta l-a dus departe, aproape 300 de kilometri dus-întors de la Turnu Măgurele până la București.

Poate nu-i știi numele acestui bătrân firav și nici nu l-ai zărit printre cei peste o sută de mii de oameni care au umplut în acea seară de vineri Piața Victoriei. Și apoi te întrebi de ce ar trebui să-ți amintești numele unui bunic din Teleorman. Un bunic despre care presa, responsabilă sau mai puțin responsabilă, a scris cu titluri de genul „protestatarul care a murit la câteva zile după ce a participat la protest” sau „primul mort al mitingului diasporei”.

În timp ce unii îl vor erou, iar alții doar un subiect de presă trecător, moartea lui rămâne tot o întrebare fără răspuns pentru familia sa. Soția, ginerele și fina sa au așteptat marți aproape șase ore în fața morgii din Alexandria. I-au adus haine de înmormântare, pentru că le-a mai rămas doar să-l plângă, să-l strige și să-l îngroape omenește la margine de Turnu.

Apoi au ieșit la lumină și medicii legiști aduși tocmai de la București pentru a-l tăia mort pe nea Ilie, căci atunci când era viu, nu s-a găsit și pentru el un pat de spital la Floreasca, ori asta acuză rudele lui Ilie. Legiștii au anunțat pe un ton sec că bunicul teleormănean a murit în urma unei hemoragii digestive superioare pe fondul unei boli incurabile și a unui ulcer nediagnosticat, deși rudele neagă că acesta s-ar fi plâns vreodată de vreo durere de stomac și nici nu-l știau cu mai mult de o inimă slăbită de bătrânețe și o anemie. S-au ferit să răspundă la întrebarea care ardea la televizoare: a murit sau nu Gâzea din cauza gazelor lacrimogene inhalate în Piața Victoriei?

La întrebarea asta nici nu o să primim răspuns prea curând, întrucât relația de cauzalitate nu-i un lucru ușor de demonstrat atunci când un om s-a stins la nouă zile de la protest și după ce a zăcut aproape o săptămână pe un pat de spital. Oricum, teste suplimentare toxicologice se vor face la Institutul de Medicină Legală din București, în timp ce nea Ilie își va găsi liniștea undeva aproape de malul Dunării.

Un dosar penal in rem pentru moarte suspectă a fost deschis de către polițiști, iar faptele sunt cercetate și de procurorii din Teleorman. Până atunci, medicii spun doar pe la colțuri că hemoragia care i-a adus moartea putea să fie declanșată și de inhalarea de gaze lacrimogene, pentru că analizele bătrânului nu erau cele mai bune. Cu alte cuvinte, nu erau nevoie de prea multe pentru a-l omorî pe Gâzea.

Da’ Ilie Gâzea este un erou improbabil, dincolo de ce i-a adus sau nu moartea.

Am încercat să aflu cine a fost nea Ilie și ce l-a scos din casă la primul și ultimul său protest din Piața Victoriei, cât de mult a fiert revolta într-un om care a ales să trăiască cinstit în fieful roșu al României.

Pe banca din fața morgii am găsit-o pe Paula Gâzea, cea care i-a stat alături timp de patru decenii lui nea Ilie. O femeie scundă cu părul roșiatic și ascuns acum sub un batic negru, care spune că a avut o căsnicie cu bune și cu rele. Au muncit, au ridicat o casă și au crescut doi copii. Din când în când, femeia izbucnește în lacrimi și e mângâiată de fina Neli, care se va întoarce la muncă în Italia după ce-și îngroapă nașul. Nu are cum să țină o familie cu ce e la Turnu Măgurele.

„A plecat cu gândul să fie libertate pentru copiii noștri, să nu mai plece în străinătate, să fie liberi în țara lor, să stea lângă părinții lor. Da’ nu s-a putut”, spune apăsat doamna Gâzea, în timp ce vocea i se îneacă, iar pe umăr îi apare o mână crăpată de munca în Italia.

Cele două femei stau retrase la umbră, în timp ce ginerele se plimbă neliniștit prin curtea spitalului și îi urmărește cu ochii pe medicii legiști. Știe că sunt neica nimeni, deci nu se așteaptă să stea cineva de vorbă cu ei. Nu se așteaptă nici la un răspuns cu privire la moartea lui nea Ilie, că dincolo de scuze și acuze, socrul său rămâne mort și nu a mai rămas decât să-l conducă pe ultimul drum la Turnu Măgurele.

Și-a luat liber de la muncă pentru a sta o zi întreagă după medicii legiști, în vreme ce soția sa, singura fiică a lui nea Ilie, a rămas să își plângă mortul într-o curte de pe strada Viilor. Ea nu vrea să vorbească pentru că frica de repercusiuni e un lucru care te hăituiește și în somn, când îți duci viața în orașul care l-a făcut om mare pe Liviu Dragnea.

Dar Neli este de mult plecată prin case străine, încercând să-și țină familia pe linia de plutire de la vreo 2 000 de kilometri distanță. Nu-i este frică să vorbească, cum nu îi era nici lui nea Ilie. Acum e supărată că toată lumea încearcă să le pună pumnul în gură, că doar omul nu s-a dus la moarte, ci doar să-și spună oful în Piața Victoriei.

Cele două femei așteaptă să-și ia mortul acasă, însă nu sunt supărate pe proteste și nici pe alegerea bărbatului.

„A venit și mi-a spus că l-au gazat. L-am întrebat ce a căutat tocmai el acolo. Mi-a zis: dacă tu nu mergi, ăla nu merge, cine atunci să meargă? Astea erau ultimele cuvinte pe care mi le spunea. Îi plăcea să zică vorba asta”, își amintește Paula Gâzea.

Femeile își varsă și ele nemulțumirile, căci viața nu-i ușoară într-un orășel de vreo 20 000 de locuitori din județul șefului PSD.

Fina se plânge că în loc de locuri de muncă se construiesc stadioane, iar gropile acoperite cu nisip și piatră apar asfaltate în condica primarului din Turnu Măgurele. Apă au, dar cea menajeră ajunge într-o fosă septică, deși locuiesc într-un oraș european. Nici de gaz nu se poate aduce vorba, că magistrala s-a oprit la o sută de metri, pe strada principală, care poartă numele Libertății. Doar că ele nu simt libertatea în acest oraș, cum nu a simțit-o nici Ilie Gâzea.

„S-a săturat să fie lucrurile cum sunt. Se zice că se face și se drege, dar nu se face nimic. Suntem tratați ca ultimii oameni. Nu au făcut nimic pentru noi, dar avem stadion, că nouă stadioane ne trebuia, un loc de muncă nu se făcea la Turnu. El nu a făcut rău la nimeni, n-a făcut rău că s-a dus la protest, s-a săturat să fim mințiți. Nu vedeți cum suntem mințiți?”, îmi spune cu o voce uscată Neli.

Paula Gâzea își amintește că a avut alături de ea un om glumeț, care nu se ferea niciodată să demaște o nedreptate. Pe social-democrații care făceau campanie din poartă în poartă îi spurca de fiecare dată, urla că vecinii săi acceptă un kilogram de făină sau de zahăr și mergea de fiecare dată la vot. Nu era membru de partid, deși nu se ferea niciodată să voteze cu cei de la PNL.

La ultimele alegeri s-a trezit cu mesajul „JOS PNL” pe poartă, un vandalism minor care l-a costat câteva milioane pe Gâzea. Vinovații nu s-au găsit, pentru că cine să investigheze când și polițiștii sunt cu PSD, zice vecinu’ Costică Vai.

Femeia povestește și ultimele lui zile, venit de la protest pe propriile picioare după ce a inhalat gaze lacrimogene și a ajuns scuipând sânge la o ambulanță SMURD din Piața Victoriei. După o îngrijire superficială, nea Ilie a semnat pe proprie răspundere că nu vrea să meargă la spital și s-a întors fără nicio problemă la Turnu Măgurele.

Nimic nu avea să prevadă ce s-a întâmplat, pentru că bătrânul a dus-o bine, a mâncat și s-a plimbat pe uliță până luni seara, când l-au apucat durerile. În timpul nopții a început să scuipe sânge, iar rudele au sunat la salvare. A ajuns la camera de gardă de la Turnu, apoi l-au transferat la Alexandria. O săptămână mai târziu, rudele așteptau la ușa morgii să primească acasă trupul lui Ilie Gâzea.

Ce a rămas e concluzia finei: „După toate astea nimeni nu o să mai vorbească. Lui îi plăcea dreptatea, era cu dreptatea mereu în gură. Ne-au zis că i-a cedat inima. Atât”.

Însă mai sunt oameni care vorbesc la Teleorman, printre ei se numără și un vecin și coleg protestatar de pe strada Libertății.

Costică Vai are 71 de ani și este ieșit la pensie de vreo 19 ani, după o viață petrecută în fosta fabrică de mașini de la Turnu Măgurele. Ne primește în curtea lui de la ieșirea din oraș, unde se muncește de zor și unde are grijă de vreo cinci câini, mai multe găini și un cal. Apoi, ca să-l credem pe cuvânt că e protestatar, vine din casă cu un drapel după umăr și o palmă cu „TOȚI PENTRU JUSTIȚIE”.

În ziua mitingului diasporei au plecat vreo cincisprezece oameni în trei mașini din Turnu Măgurele. Costică era în prima mașină, iar în a doua erau vecinii Mișulică și Ilie Gâzea, dar și blonda Olimpia. Mișulică a stat mereu lângă Ilie și l-a dus la ambulanță atunci când a inhalat gaze lacrimogene. Nu l-am găsit la Turnu, pentru că plecase să imprime niște „tricoaie” de protest în capitala de județ, că ei nu au de gând să renunțe până nu se schimbă ceva și în acest oraș din lumea lui Dragnea.

Pe partea cealaltă a străzii, două bătrâne se plâng că toată ziua vin televiziunile în curtea lui nea Vai. În schimb, el ne spune că a făcut știre din moartea lui nea Gâzea, după ce a postat pe Facebook că bunicu teleormănean s-a dus la cele sfinte după ce l-a gazat Jandarmeria.

„Hai să o zic așa. Să știți că gazele l-au afectat, i-au grăbit decesul. El putea să o mai ducă o lună, două luni sau câțiva ani, că de băut nu mai bea și nici nu fuma”, zice Vai. Îi confirmă povestea și nea Fane, un muncitor cu ziua care toarnă beton în curtea de pe Libertății.

Domnu’ Vai spune că nu a înțeles în seara protestului gravitatea situației, și-a văzut vecinul abia când s-a întors de la ambulanță, căci a stat retras mai în spate cu nepotul său, un băiat de liceu venit și el la protest în Piața Victoriei. Însă incidentul a avut loc înainte de eliberarea pieței și violențele care au urmat. Era abia ora 17 când nea Ilie, puțin nepăsător, se plimba cu mâinile la spate pe lângă cordonul de jandarmi. A nimerit lângă o sticlă aruncată și a luat gaze lacrimogene, apoi a ajuns la mașina celor de la SMURD. Atât!

„Noi atunci l-am văzut așa în mulțime, în lumea aia toată. Abia acum la televizor am văzut pozele alea făcute de profesioniști, în care avea sânge pe batistă și pe toată mâna”, zice Vai.

Apoi îmi spune de vecinii de prin oraș, care au mers la mitingul PSD de acum două luni pe banii partidului care domnește peste Turnu Măgurele. În schimb, pe ei nu i-a adus nimeni decât propria conștiință la protestul diasporei din Piața Victoriei. Nea Costică spune că nu e membru de partid, nu a fost niciodată și ține mai degrabă la acum defunctul PD-L a lui Traian Băsescu, că pe liberali nu-i poate scuza pentru 2012 și cum l-au dat jos pe MRU.

Când îl întreb de ce el și nea Ilie au avut tupeu să urle pentru dreptate, îmi spune tot de aceeași magistrală de gaze, care s-a oprit cu 85 de metri înainte de casa sa, deși stă pe o stradă principală din Turnu Măgurele. Pentru el, toate furturile din județ sunt palpabile, le simte când dă 5 lei pe un kilogram de roșii care era anul trecut 2 lei, când își vede fiica ce vrea un loc de muncă mai bun și face școala de asistente la peste 40 de ani, când merge prin oraș și își amintește de restaurantul Modern și hotelul Turris, două proprietăți ajunse în mod misterios, prin nebunii ani ‘90, în colecția familiei Dragnea.

De la numirea directorilor de liceu pe criterii politice și până la închiderea fabricii din oraș, nea Vai vede în toate coada lungă a PSD. Spune că asta credea și vecinu Ilie, săturat de minciuni, de un drum neasfaltat, de gropi și de „flaușatu’ județului”, așa cum îl numește el pe cel care a plecat din Turnu pentru a deveni baron de Teleorman.

„Nu are treabă ștampila primăriei cu coada vacii”, îmi spune nea Costică, care e convins că toate lucrurile se fac pentru cei bogați, că nici el și nici nea Ilie nu au trăit mai fericiți cu câțiva lei în plus la pensie de la PSD.

Ilie Gâzea nu mai e. Dacă moartea lui e demnă de o anchetă, atunci viața e demnă de o poveste, aceea a unui om oarecare, un bunic care a zis că revolta lui contează și vocea lui nu se oprește în poarta cu doliu de pe strada Viilor. Nouă zile mai târziu a murit pe un pat de spital din județul lui Dragnea.

Mai multe fotografii de Dragoş Hanciu găseşti pe contul său de Instagram.