Adevărul bolnăvicios despre dietele de purificare

Acum câțiva ani, am descoperit conceptul de wellness. Îmi simțeam corpul greoi, ca o povară, iar alimentația mea nu părea să mă energizeze: mă simțeam încețoșată, nu mai eram ageră, doar moale și înceată. Așa că am făcut o schimbare radicală: am scos din ecuație batoanele de ciocolată, mâncarea încălzită la microunde și prăjiturile. M-am documentat despre diete planificate și am renunțat la carne, pește, produse lactate, ouă, orice aliment procesat. Am auzit povești despre laptele de soia și toxicitatea hormonală, așa că l-am scos din dietă. La fiecare masă, mă uitam la restul cum se înfruptă din mâncare, conștienți de faptul că eu nu voi participa. Mă gândeam la mâncare zilnic, iar nopțile mă trezeam cu gândul la cârnăciori, pizza, pui la rotisor și cartofi prăjiți. Am împărțit prietenii în două tabere distincte în capul meu, cei care mâncau ca mine și restul. Vedeam boală oriunde și la orice îmbucătură. Am devenit temătoare și slabă. Am găsit wellness și nu eram deloc „well".

La sfârșitul lunii ianuarie 2015, pe când majoritatea de abia își reveneau după ospățul din decembrie, Ella Mills (născută Woodward) bătea recorduri mondiale. Cartea ei de bucate, Deliciously Ella, (după blogul ei culinar cu același nume) a vândut peste 32.000 de exemplare în prima săptămână și a devenit cea mai vândută carte de rețete din toate timpurile. De atunci a mai publicat o carte, Deliciously Ella Everyday, a deschis o delicaterie în Notting Hill și a valorificat baza de fani strânsă cu un serviciu online (35 de lire) de sfaturi de sănătate și diete planificate săptămânal.

Ella Mills e pe val. În ultimii ani, sănătatea a devenit o activitate națională, de la supă de oase la spiralizarea legumelor, mâncare raw (crudă) și fără gluten, omniprezentele batoane Nutribullets, curățări diuretice cu sucuri naturale și toast de avocado. Asta e cultură culinară bazată pe ce se pretinde a fi nutriție. A trecut un deceniu de la publicarea cărții de bucate a lui Nigela Lawson, How to Be a Domestic Goddess, care a întrecut clasamentele cu brandul ei de indulgențe casnice. Cărțile de bucate care fac acum ravagii sunt cât se poate de diferite. În categoria de Gastronomie & Băuturi de pe Amazon, bestsellurile sunt în mare parte despre diete și o alimentație sănătoasă. Tematica autorilor culinari cei mai iubiți s-a schimbat de la „gusturi și desfătare" la „curățire și voioșie".

„Wellness-ul" e ridicat în slăvi în toată generația nouă de cărți de bucate, un concept fericit de imprecis, care e mai ușor de explicat în termeni de ce nu conține, decât ce e de fapt. E genul de sănătate clinică și rece, dar nu ca medicamentele multinaționalelor farmaceutice sau a medicilor generali care nu pot empatiza. Nu seamănă nici cu videoclipurile clasice de gimnastică agitată, plină de transpirație și super hot. Cărțile cu diete din generația părinților noștrii erau de prost gust, cu promisiuni exagerate de transformări miraculoase. Dar sănătatea noastră e din ce în ce mai complicată, trăim în era epidemiei de obezitate, scandaluri cu carne de cal și o frică pentru chimicalele și aditivi carcinogeni din alimente. „Wellness" se ridică deasupra haosului alimentar. De ce să nu ne decomplicăm dietele și să ne întoarcem la origini. Asta e salvarea promisă de wellness: fără știință, tehnologii de ultimă oră sau trenduri, ci doar o reîntoarcere la vremuri mai simple. Wellness e începutul revenrii în Eden, iar primul șarpe alungat e glutenul.

Cea mai timpurie alarmă asupra unui ingredient toxic din alimentele noastre preferate a fost în 1968. A fost declarat responsabil pentru simptome de genul: migrene, dureri de stomac, arsuri, palpitații, amorțeală și slăbiciune. Unii au început să-l evite și se fereau de restaurante în care se putea furișa pe lista ingredientelor. Alții s-au dus și mai departe și au presat autoritățile de regulații alimentare să-l introducă pe lista de substanțe dăunătoare. Panica a fost însoțită de studii medicale, cercetări științifice, de la jurnale medicale relevante, plus influența unor avocați renumiți. Ingredientul a fost conectat, de oameni de știință diverși, cu ADHD, diaree, depresie, reflux de acid gastric și obezitate. A fost o epifanie: în sfârșit, exista o explicație pentru toate simptomele pe care doctorii nu le-au putut diagnostica în atâția oameni.

Până acum nimic nou. Simptomele sunt aceleași ca pentru gluten: balonare, lipsă de energie, stări de anemie, îngrășare, o stare generală proastă. Aceste exagerări hiperbolice ale toxicității glutenului au profitat de situație și au făcut bani din eliminarea acestuia din dieta noastră. Dar acest cal troian misterios de fapt nu era glutenul. Cu vreo 40 de ani în urmă, MSG (glutamat monosodic) era problema principală din scandalul sănătății publice. Doar că mitul MSG a fost demontat ca la carte. Nu exista nici o boală. Nu era cazul să revizuim legislația sanitară sau să scoatem glutamatul monosodic din mâncarea de bebeluși. A fost influența panicii.

Boala celiacă, de la care indivizii pot suferi de diaree, balonare și durere abdominală acută, e o condiție medicală reală și serioasă, care afectează aproximativ 1% din persoane. O manifestare mai blândă a intoleranței la gluten, numită „Sensibilitatatea la gluten non-celiacă" (NCGS, non-coeliacgluten sensitivity), se spune că există la cel puțin 5% din populația din UK. Pentru cei care suferă de orice versiune a acestor condiții, evitarea glutenului nu este doar o opțiune de alimentație, dar și o obligație de sănătate. Dar ce pățesc restul? Dacă citești cărți de wellness sau bloguri populare, se-nțelege de ce crezi că glutenul e clar ceva de evitat. Cartea de rețete Get the Glow cu care a debutat Madeleine Shaw, nutriționistul vedetelor, compară glutenul cu un șmirghel pentru intestine și stomac. Autoarea cărții Eat Nourish Glow dă vina pe gluten pentru orice, de la o minte încețoșată până la dureri de articulații. În nicio pagină din cartea lui Delicously Ella nu se precizează de ce ar trebui să scăpăm de gluten din alimentație dacă nu suferim de boala celiacă sau NCSG. Totuși, întreaga ei dietă se concentrează pe eliminarea acestuia.

Apoi mai sunt și surorile Hemsley, o cafenea în Selfridges și o emisiune de gătit pe Channel 4, care au căpătat popularitate datorită recomandărilor wellness. Pentru Sindromul Psihologic Al Intestinului sau GAPS se recomandă o dietă pro- detoxifiere și un regim fără gluten foarte restrictiv, popularizat de dr. Natasha Campbell-McBride. Dieta asigură vindecarea a mai multor boli, de la autism la sindromul bipolar, și sugerează ingerarea de apă oxigenată pentru curățarea intestinelor. Încurajau și consumul de ouă crude la bebeluși, ceea ce a dus la pierderea credibilități din partea medicilor profesioniști. Surorile Hemsley nu au publicat niciodată detaliile dietei GAPS, dar mă întreb de ce s-au bazat pe această dietă discutabilă (și foarte nefondată) ca filosofie a lor pentru o alimentație sănătoasă. Ne trebuie, chiar merităm rezultate, statistici și cercetări amănunțite nu doar de la surorile Hemsley, dar de la toți autorii și bloggerii de wellness care promit o transformare a sănătății pe baza unei diete fără gluten. Studiile veridice pentru nutriție și sănătate sunt lente, riguroase și departe de ce militează evaghelismul regimurilor gen GAPS, iar scrierile despre wellness ar trebui să reflecte asta. Totuși, tot ce aflăm e că eliminarea glutenului ajută să slăbești, să ai o piele mai bună și păr strălucitor. E ca un miracol.

Cum explică și Alan Levinovitz în cartea lui, The Gluten Lie (Minciuna Glutenului), problema e că nu trebuie neapărat eliminat din dietă, dacă nu este corelat de o condiție medicală. Dacă glutenul nu reprezintă un risc personal de sănătate, un lucru determinat doar de un medic profesionist, o dietă fără gluten nu o să te ajute neapărat. Iar această cruciadă împotriva glutenului nu e decât inutilă (și foarte costisitoare potrivit lui Levinovitz: produsele fără gluten sunt cam de 242% mai scumpe decât versiunile care conțin gluten) ba chiar dăunătoare. Nutriția este un domeniu complicat și foarte contestat. Foarte rar se cade de comun acord la ceva ce e cu adevărat bun sau rău pentru corpul nostru. În absența certitudinii, cea mai sigură și fără îndoială abordare nutritivă sănătoasă se bazează pe varietatea categoriilor de alimente, macro-nutrienți și ingrediente diversificate. Când ni se promite o recuperare miraculoasă a sănătății, ce implică excluderea grupurilor de alimente pe bază de cereale integrale, asta înseamnă să refuzăm una dintre cele mai sigure valori nutriționale pe care o avem.

Și ce dacă câțiva oameni cheltuie mai mult și sunt un pic subnutriți în goana lor după miracolul unei diete fără gluten? Asta nu ar trebui să ne afecteze pe noi, doar că așa se întâmplă. Limbajul folosit în cercurile de wellness nu doar că evidențiază efectele aparente ale glutenului, dar se îndepărtează clar de orice fel de bază științifică a nutriției și ajunge într-un alt tărâm. Pe blogurile populare de wellness, glutenul despre care am citit este „malefic", „toxic", o „otravă" care te contaminează. Există și un site australian care se numește glutenisthedevil.com. Deja nu mai implică doar nutriția, e vorba de moralitate, iar când hrana este îmbibată în astfel de limbaj scandalos, masa de cină devine un teren minat.

Am vorbit cu Nigella Lawson despre acest fetiș de puritate, a cărui abordare de indulgențe m-a ajutat să-mi reconfigurez atitudinea față de ce mănânc când eram cea mai vulnerabilă. „Mă disperă conceptul de hrană pură, asta implică că orice altă formă de alimentație, inclusiv cel care o mănâncă, este murdară sau impură, deci rea. Nu e decât o altă formă de rușinare sau persecutare, dar ajunge la propria rușinare și persecutare, care e în detrimentul unei alimentații sănătoase."

Dieta noastră devine o problemă de moralitate atunci când noi sprijinim astfel de cultură nutrițională, iar glutenul reprezintă doar începutul. „Mi-aș dori ca lumea să recunoască [asta] înainte să zică: Hey încearcă să elimini asta din dietă, nu ai ce pierde", se lamentează Alan Levinovitz, când l-am întrebat despre cultul modern de eliminare ale unor grupuri de alimente din dietă. „Nu ai ce pierde? Ai foarte multe lucruri de pierdut!"

Înainte să descopăr wellness, probleme mele de nutriție erau complet diferite. Dacă wellness e punctul comun dintre pasiune gastronomică, îngrijirea corpului și o nutriție favorabilă, tulburările de alimentație sunt la pol opus. Ele sunt nestatornice, deprivante și înfricoșătoare. Bulimia mea era genul ăla de tulburare de alimentație ca în în manualele medicale. Mereu mi-a plăcut matematica și ideea de a înțelege haosul lumii prin claritatea numerelor. Când m-a lovit depresia din adolescență, această pasiune a găsit o întrebuințare în diete. Mintea mea era un amalgam de numere: câte calorii am consumat și câte am regurcitat? Cât trebuie să alerg ca să se echivaleze cu un baton de Mars mâncat? Mă cântăream de două ori pe zi și țineam o evidență de zile și săptămâni până să ajung persoana pe care o vizualizam.

Când am dat de „wellness", am crezut că am găsit scăparea din furtună. Ce căutam e pe cineva care să-mi spună că există lucruri care nu sunt OK să le mănânci, dar care ar putea fi benefice. În același timp, nu eram pregătită să zburd liber prin lumea nevrozelor alimentare. Wellness era îmbietor tocmai din cauza restricțiilor alimentare. Nu ai de ce să te temi atunci când mâncarea rea este etichetată ca atare, iar ce rămâne e un leac miraculos. Căutam ceva în genul cărților lui Deliciously Ella, care militează pentru contorizarea bunătățurilor, nu a caloriilor. Plus demontarea semi-preparatelor de la supermarketuri. Există o diferență clară între regimuri de diete și o pasiune gastronomică. Cu siguranță, nu am fost singura care a fost atrasă de o dietă prescrisă: în introducerea cărții sale wellness, Madeline Shaw descrie anii adolescenței ei și cum a petrecut-o numărând caloriile cu stări de anxietate, tulburări de alimentație și un apetit necontrolat. Toate acestea le-a lăsat în urma ei când a plecat din Anglia și s-a relocat în Australia însorită, unde a descoperit wellness via o dietă restrictivă cu exerciții fizice. Astfel, ea s-a vindecat.

Pare destul de clar: tulburările alimentare sunt mai complexe și nefericite, iar wellness e scăparea. Dar printre rândurile scrise în cărțile de wellness, se înțelege altceva și nu e doar glutenul în bătaia puștii. În prima carte de rețete a lui Madeline Shaw, vocabularul folosit pentru a descrie unele categorii de alimente și cum ne fac acestea să ne simțim denotă un punct de vedere mai puțin înțelegător asupra sănătății: „gunoaie", „greoaie", „rele", „dușmani", „grase" și „înșelătoare" sunt cuvintele folosite de ea. De asemenea, ne reamintește că prietenii noștrii ar putea încerca să ne saboteze dietele, dar trebuie să ne obișnuim să-i ignorăm. Ella Mills ne îndeamnă să ne răsplătim atunci când avem pofte, dar după suficient de mult timp, aceste mici indulgențe vor părea „groaznice, de fapt".

E o abordare a nutriției de „totul sau nimic" unde toate nuanțele de arome și gusturi delicioase sunt date la o parte. Când am întrebat-o despre această dicotomie pe dieticianul și avocatul campaniei „Health at Every Size", Michelle Allison ne-a explicat: „Nu există o altă opțiune pentru cultura dietelor, ori e albă ori e neagră, bun sau rău, la regim sau nu. Mulți oameni trec de la o stare la alta toată viața lor, ca și cum ai apăsa pe un buton." Nimeni nu rezumă totalitarismului wellness-ului mai bine decât Deliciously Ella: „nu e o dietă, ci un stil de viață". Asta-i schema.

Wellness nu cauzează tulburări alimentare. Dar când milităm chiar insistăm pe o dietă atât de restrictivă, inflexibilă și moralizatoare, iar apoi promovăm această dietă la fete tinere drept auto-îngrijire: cât de responsabil poate fi? Când m-am abonat la wellness, mi s-a oferit posibilitatea de a raționaliza nesiguranțele mele alimentare, în timp ce treceam superficial peste frica mea de a mânca cu ajutorul iluziei unor cunoștiințe asupra sănătății. Boala mea se ascundea în lumina zilei, ba mai mult a devenit un lucru cu care mă laudam.

Ortorexia este preocuparea față de alimentele „corecte" și cele „greșite". Deși nu există un diagnostic stabilit printre medici, un purtător de cuvânt de la beat, instituția filantropică nr. 1 din UK împotriva tulburărilor alimentare, spune că în ultimii ani există o creștere anecdotică a persoanelor care suferă de condiția asta. El explică faptul că „acest lucru poate fi exagerbat de accentul pus pe ce numim acum „o alimentație sănătoasă" care a propulsat oamenii să întreacă limita de îngrijire a nutriției spre fixație și obsesie". Unii oameni consideră ortorexia o tulburare alimentară, iar alții o clasează mai aproape de OCD (tulburare obsesiv-compulsivă). Indiferent de diagnostic, simptomele sunt aceleași: anxietate în preajma „Alimentelor Rele", inflexibilitate regimului alimentar și o grijă a sănătății fizice care neglijează statutul emoțional sau social, lucru aparent în creștere.

Desigur, sunt oameni care își dedică viața pentru o sănătate mai bună și sunt în continuare ok din punct de vedere mintal, cum sunt în continuare și oameni care suferă de tulburări de alimentație, indiferent dacă provin dintr-o tentativă de a mânca sănătos sau nu. Dar atunci când bula wellness se extinde dincolo de alegerea personală a unui individ și devine preferata industriei de diete, băgată la înaintare prin supermarketuri care vând salatele de kale, uleiul de cocos și semințele de chia ca o oportunitate fantastică de a face profit, atunci devine o problemă pentru toată lumea. Atunci când goana după sănătate devine obsesivă și frivolă, asta nu mai e sănătos. Devine din ce în ce mai clar că wellness-ul pe care noi îl căutăm nu vrea a fi găsit.

„Cu nu mai mult de patru ani în urmă, eram obsedată de zahăr, chiar dependentă", spune Ella Mills în introducerea primei ei cărți de bucate. Bineînțeles, ideea e: dacă ea, o dependentă de zahăr auto-proclamată, poate găsi o sănătate mai bună, atunci oricine poate. Ăsta e conceptul de wellness pentru toți. Cartea ei a depășit orice record mondial cu povestea despre bunătățuri, vindecare și transformare, un început de evadare de la „alte lucruri vicioase nesănătoase sau ne-naturale". Zahărul alb este blestemul din cercurile wellness. Știm cu toții că prea mult zahăr este dăunător sănătății, deci e de înțeles că avocații wellness militează pentru o dietă cu mai puțin zahăr și mult mai rar. Ce e confuz pentru public e motivul pentru care Tess Ward, autorul cărții de wellness intitulată ironic „The Yes Chef", se ferește de orice aliment alb sau rafinat și se bazează mai mult pe o Mamă-Natură mai benevolă, care nu știm sigur dacă există. Ea recomandă zaharuri „naturale" cum ar fi: miere crudă, melasa și zahărul din cocos, deși eu nu înțeleg ce le face pe astea mai naturale decât zahărul din trestie.

Nu putem să o luăm ca pe o evanghelie atunci când Madeline Shaw ia în derâdere „caloriile seci" ale zahărului, aceleași calorii care ne țin în mișcare și pe linia de plutire. Nu e clar nici de ce, doar pentru că siropul de arțar are o mică valoare nutritivă, trebuie să scoatem de tot din alimentație zahărul de trestie (mai ales că siropul de arțar costă de peste cinci ori mai mult). Până la urmă, scopul final e sănătatea, deci de ce atenția se redirecționează pe promovarea unor versiuni mai scumpe și mai puțin accesibile decât reducerea consumului de zaharuri? Cum confirmă și Alan Levinovitz: „cea mai mare diferență între zaharuri este prețul și alimentele în care le găsim". Dacă militanții hranei sănătoase ne îndrumă pe căi exclusiviste și extrem de scumpe spre sănătate, atunci ar trebui să le punem la îndoială integritatea. Atunci când Amelia Freer, un wellness guru ne spune că zahărul este „un drog care ne îngrașă", e mai mult ca suficient. Deoarece într-o lume în care se venerează formele suple, o conversație de ochii lumii despre zahăr și wellness ajunge să se rezume la îngrășare.

Grăsimea e în centrul conceptului wellness, deși nu ți-ai da seama din felul în care este promovat brandul în sine. Tess Ward subliniază faptul că dieta ei din carte nu e o dietă clasică, ci mai mult un stil de viață nutrițional. La fel cum separă și Madeline Shaw trecutul ei de numărat calorii cu prezentul fără de gluten. În repetate rânduri, Deliciously Ella afirmă că dieta ei nu este despre „deprivare". Wellness nu reprezintă o dietă, ni se spune, ci ceva pentru curățirea și sustenabilitatea organismului, departe de bazele unei discuții despre diete și pierderea kilogramelor în plus.

Și totuși, prin toate cărțile astea, aceleași care ne spun să ne construim respectul de sine nu prin aspectul fizic, ci prin felul nostru de a fi și de a ne simți, există o frică constantă de îngrășare. Atunci când Delicously Ella ne domolește frica de idei gen „avocado sau migdalele ne îngrășă", ea nu exclude anxietatea fundamentală de a ne îngrașă ca o grijă validă. Dacă Madeline Shaw se laudă că stilul ei de viață ajută la creearea unui fizic mai suplu și mai sănătos, atunci te poți întreba ce s-a întâmplat cu tot discursul încurajator de majoretă.

Dacă singurele alimente acceptate de wellness sunt cele care nu îngrașă, atunci nu văd nimic diferit față de dietele clasice și regimurile alimentare. Dietele de slăbit nu sunt doar ineficiente (surprinzător, 97% din cei care au urmat diete și regimuri alimentare au pus la loc cel puțin greutatea pierdută în mai puțin de 3 ani, lucru care a demontat optimismul vehement al industriei), ci și fără fond (Health At Every Size este o organizație care luptă să demonteze mitul că toți oamenii supraponderali sunt bolnavi), ba chiar periculoase. Până la urmă, industria wellness s-a dovedit că nu e deloc magică. Industria dietelor a orchestrat cea mai de succes și valoroasă re-branduire a alimentelor din istoria recentă. În 2014, piața de produse fără gluten din UK valora aproximativ 175 de milioane de lire și crește în continuare. Cel mai mare mit al conceptului e existența de wellness cu totul.

Ce facem de-acum încolo? Un fir de care să ne legăm există într-un studiu de la jumătatea anilor '60. E pe un grup de femei, majoritatea sudeze și câteva thailandeze, care au mâncat un fel de mâncare picantă cu orez făcută cu ingrediente și condimente specifice bucătăriei thailandeze. S-a descoperit că femeile din Thailanda care nu au avut probleme cu mâncarea condimentată ca suedezele, au asimilat cu 50% mai mult fier. Când participantele au mâncat alimentele preferate sub forma unui piure, au asimilat cu 70% mai puțin fier decât dacă le-ar fi ingerat sub formatul cel mai cunoscut și cel mai apetisant. Plăcerea anticipată de aceste femei și apoi delectarea, chiar le-a ajutat să se hrănească mai bine decât dacă ar fi primit aceiași nutrienți, dar într-o paletă mai puțin atrăgătoare. Sunt rezultate uimitoare și evidențiază ceea ce wellness-ul evită sau ratează: separăm plăcerea gastronomică de nutriție, și astfel ajungem mai subnutriți fizic și emoțional. Să te delectezi cu hrana ta, aparent, e sănătos pentru tine.

În stabilirea unor reguli și restricții pentru sănătatea noastră, wellnessul ratează ceva mai mult decât plăcerea și intuiția de a mânca. Nici nu știm sigur dacă ideea de sănătate perfectă pentru care militează mișcarea asta e rezultatul pe care ni-l dorim. Organizația Internațională Pentru Sănătate sfătuiește lumea să privească sănătatea ca „o resursă pentru viața de zi cu zi, nu ca un scop final", un lucru crucial pe care comunitatea wellness îl ignoră. Chiar dacă alegem să ne îngrijim de bunăstarea organismului, acest lucru nu trebuie să fie complicat.

Sunt modalități infinite pentru o sănătate bună care nu intră în dogma de wellness și „hrană pură". Reobișnuiește-te cu aroma dulce de ceapă caramelizată în unt. De ziua ta, fă-ți propriul tort și ține cu dinții de dreptul tău de a te delecta de câte ori ai nevoie. Familiarizează-te cu ideea că alimentele, în medie, sunt mai sigure, mai nutriționale și din belșug decât oricând. Ai încredere în corpul tău care știe de ce are nevoie, iar când ți-e poftă de chipsuri sau ciocolată sau orice altceva nu te opune (ghiorăitul mațelor tale nu e un sabotor). Ține minte că deasupra tuturor lucrurilor, nu te hrănești doar cu ce mânânci, dar și cu plăcerea procesului în sine.

Dacă nu mă crezi pe bune ascultă de dieticianul Michelle Allison: „varietatea mare de alimente, plăcerea de a mânca și încercarea aromelor și gusturilor noi sunt bune pentru sănătatea ta. Combină asta cu o structură de mese regulate, plus gustări și ești asigurat. Să mânânci bine nu e așa simplu, cheia sănătății nu se ascunde în vreun trend de diete sau regimuri cu eliminare de alimente. Nici nu o să dai de ea prin magie, într-un pachet de semințe chia sau ca recompensă pentru că ai dat jos câteva kilograme și ai petrecut niște timp la sală și la detoxifiere. Să mănânci bine înseamnă să te hrănești intuitiv, cu plăcere și fără te simți rușinat. Indiferent de ce spune industria wellness, tu deja deții secretul pentru bunăstarea fizică, psihică și emoțională.

Câteva surse pentru o alimentație sănătoasă fără „wellness":

Health At Every Size: „sprijinirea persoanelor indiferent de greutate, pentru a găsi modalități îngăduitoare de a avea grijă de noi înșine"

Institutul Ellyn Satter: resursele necesare unui model de nutriție sănătos, bazat pe plăcerea de a mânca și o „alimentație competentă".

The Fat Nutritionist: adică Michelle Allison, dietician cu diplomă și un avocat al HAES, care sprijină o abordare holistică și de împuternicire asupra nutriției și alimentației.

The Gluten Lie, de Alan Levinovitz, care demontează miturile cele mai populare despre mâncare.

Glenys O: Un dietician înregistrat care validează o sănătate printr-un cadru de nutriție competentă și în mod crucial fără diete.

Următoarea carte de rețete a lui Ruby va fi publicată în iulie, iar comenzile în avans pot fi făcute de la sfârșitul lui iunie. Profitul din vânzări va fi donat Fundației beat.

Traducere: Diana Pintilie

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre diete:
Cât de frică ar trebui să-mi fie de gluten?
Cum a făcut Zara mișto de oamenii care țin regim
Ce gust are mâncarea de pisică