Relație

Nu mai face pe terapeutul pentru partenerul tău!

De unde a apărut stereotipul partenerului care se comportă ca un părinte/terapeut?
o relatie sanatoasa nu faci pe terapeutul cu partenerul
E greu să nu vrei să ajuți. Ilustrație: Love Better / VICE 

În urmă cu un an, în timp ce mă uitam pe pagina de explore a Instagram, am dat peste un grafic care și-a făcut loc în mintea mea și a rămas acolo de atunci. 

„Dating Men Compass” arăta o axă care intersecta X și Y - la fiecare capăt al axei Y erau etichetele „Bro” și „Fleshlight” și la fiecare capăt al axei X, „Mamă” și „Terapeut”. Te întreabă unde te încadrezi într-o relație… și eu am fost atrasă spre colțul drept de jos atât de rapid că m-a luat cu amețeală. Fleshlight - Terapeut. 

Publicitate

Toate prietenele cărora le-am arătat imaginea au recunoscut că și ele s-au simțit ca un terapeut la un moment dat cu un partener sau cu cineva cu care au fost într-o relație casual. A fost un sentiment aproape unanim printre fete. 

Și evident că nu e neobișnuit să te sprijini pe un partener. E bine să împărtășești și să fii deschis cu persoanele cu care ieși la date. Să te simți confortabil cu cineva în felul ăla este un lucru minunat - dar când cineva care nu a luat niciodată în considerare să meargă la terapie se descarcă constant pe tine, e o poveste relativ diferită. 

Să fii făcută să te simți ca și cum trebuie să oferi constant consiliere și să rezolvi problemele imense din viața sau trecutul unei persoane, este o povară enormă de dus. Adesea, este asociată cu indisponibilitatea emoțională în restul timpului.

Dacă ai avut un astfel de partener, știi ciclul: rezistență capricioasă până când cineva îți varsă în cele din urmă ani de bagaj emoțional într-o singură mișcare. Poate fi vorba despre o traumă sau o rană legitimă care are legătură cu o relație precedentă. Pot fi chiar și răni din copilărie neabordate. Lucruri semnificative sau aparent nesemnificative se pot acumula de-a lungul unei vieți și pot cauza probleme mai grave, dacă nu sunt niciodată tratate. 

Și e greu să nu vrei să ajuți. Dar într-un final, te poți trezi că ajungi să cari dublul greutății emoționale pe care o poate gestiona o persoană ca să-ți faci partenerul să se simtă susținut - cu prețul propriei tale sănătăți mintale. 

Publicitate

Deci, de unde a apărut stereotipul partenerului care se comportă ca un părinte/terapeut?

Să simți un sentiment de siguranță într-o relație este super important, dar dacă ești singura cale de eliberare a partenerului tău pentru stările sale emoționale, poți ajunge într-o dinamică nesănătoasă. 

Este un lucru din ce în ce mai comun pentru bărbați să experimenteze sentimente de depresie și anxietate, iar mulți dintre ei simt o ușoară rezistență în a căuta ajutor profesionist. 

VICE a aflat de la un cititor că „terapia este pentru persoanele slabe”. Un altul a spus „o parte din mine se teme să intre în părțile din mine care m-au făcut să mă simt instabil”. Statisticile arată că e de trei ori mai puțin probabil ca bărbații să meargă la medicul de familie, așa că nu e de mirare că nu vor să meargă la psiholog

Într-o relație romantică, unul dintre parteneri poate simți că e prima oară când poate avea cu adevărat încredere în altă persoană. Acea încredere vine la pachet cu vulnerabilitatea și atunci partenerul poate deveni locul de eliberare pentru tot ce a fost ținut în interior și niciodată adresat. 

Publicitate

Apoi mai este și ideea super comună că poți „salva” pe cineva. Acest sentiment de „L-aș putea salva”, memat de un milion de ori online, peste poze cu Stalin, Patrick Bateman și alte celebrități, ține de ideea de a fi atras de cineva pe care crezi că-l poți ajuta, salva sau îmbunătăți. Se fac glume despre asta, desigur, dar este o ideologie care a fost prezentă ani de zile și s-a furișat în psihicul multor oameni prin intermediul televizorului și filmelor. 

Arhetipul băiatului rău de pe ecrane - JD din Heathers, Noah din The Notebook, Edward Cullen din (spune-o cu voce tare) Twilight - atrage adesea o parteneră inteligentă, frumoasă care e captivată atât de misterul din jurul lor, cât și de dorința de a-i salva de către ei înșiși… toate în același timp. Am crescut cu filme și seriale cu eroi salvați și protejați de „răul” din lume și asta a făcut ca întregi generații de oameni să creadă nu numai că e ceva normal, ci și de dorit. 

Sigur, poate că ești ospitalieră sau generoasă în mod natural, dar merită să te gândești de unde vin unele din acele instincte. 

Fiindcă uite care e faza: La modul cel mai serios, nu ești terapeutul lor. Asta dacă nu cumva chiar ești, în cazul în care deja știi că să-ți tratezi propriul partener nu e deloc ok. 

Publicitate

Și există o mulțime de probleme care vin la pachet când îți asumi acel rol în viața unei persoane și nu ești un profesionist. Supraîncărcarea constantă cu problemele unui partener poate provoca resentimente și furie, astfel apare o presiune pe celălalt să „remedieze” problemele. 

Unele lucruri cheie la care trebuie să fii atentă dacă simți că devii terapeuta partenerului tău, sau chiar că pui pe altcineva în poziția aia sunt următoarele:

  • O relație unilaterală sau o dinamică în care ai roluri diferite. 
  • Unul dintre parteneri este codependent de relație.
  • Unul dintre parteneri are traume legitime cu care nu a lucrat. 

Profesionist sau nu, să găsească alte surse de suport e cheia.

Și nu spunem că e un mare semnal de alarmă. Dar dacă ăsta e singurul rol pe care-l ai în viața partenerului tău, merită să te gândești de ce ești în acea relație și ce obții din ea. Ar trebui să fii partenera partenerului tău, nu terapeutul lui.