Cum e să folosești aplicațiile de agățat când ai o dizabilitate

Sunt din nou pe aplicațiile de dating și mă uit la profiluri pe care scrie „hai să mergem la hiking sau la o plimbare lungă” sau spun cu afecțiune „FĂRĂ PSIHOPAȚI, FĂRĂ DRAMĂ”. Faza e că nu pot să merg la plimbare și, pentru ochiul neantrenat, sunt plină de dramă. 

Am fost diagnosticată cu o tulburare a țesutului conjunctiv când aveam cinci ani și despre care mi s-a spus că o să scap odată cu vârsta. Până am ajuns la 20 de ani, durerile de creștere din adolescență au devenit insuportabile și aveam oboseală și multe alte simptome debilitante. Acum, la 30 de ani, sunt diagnosticată cu fibromialgie, migrene hemiplegice, diabet și alte boli majore care sunt la fel de neinteresante ca celelalte. Toate astea adunate duc la o viață în care n-am energie și ronțăi opioide de parcă ar fi Skittles. 

Am fost diagnosticată și cu tulburarea de personalitate borderline (BPD), cunoscută ca una dintre cele mai dureroase și dificil de tratat tulburare de sănătate mintală. Pe scurt, îmi trăiesc viața simțindu-mi emoțiile la un nivel de 100/10, care se și schimbă rapid. Deci dacă ție ți-ar face cineva ghosting, te poți simți aiurea câteva zile, eu pur și simplu vreau să mor timp de o săptămână. 

Nu-mi trec dizabilitățile pe profil. Sunt grasă și am 1,85. Nu am nevoie să-mi mai pun și alte bețe în roate. Am totuși o față grozavă, fac conversații mișto și am o abilitate minunată de a-mi da seama dacă cineva e mârlan sau nu din primele cinci minute de chat. 

Dacă ne mutăm pe WhatsApp și pare că ne vom conecta, le spun imediat. Am pe telefon deja pregătit un discurs. Discursul „Am dizabilități”. E amuzant, informativ și conține miștouri ca să detensioneze situația și menționează că am loc de parcare dedicat și multe stimulente.

Nimeni nu m-a blocat sau mi-a spus să mă duc dracului. Unele persoane cu corpuri perfect funcționale mi-au spus că știu cum e să fii obosit. Un mic sfat pentru tine: Dacă n-ai oboseală cronică, nu face asta. Le explic că date-urile sunt limitate la cum mă simt în ziua respectivă. Plimbările lungi ies din discuție și există o șansă să cad. 

Odată ce am lămurit lucrurile astea și par foarte cool, îi lovesc apoi cu „Și sunt de asemenea și extrem de bolnavă psihic”. La asta am primit reacții amestecate. Încerc să le explic că fac multă terapie și mă pricep să-mi gestionez stările. Dacă discuția înaintează, le voi explica și cum că, dacă îmi dau seen la mesaje și atât, devine un trigger pentru mine și aș prefera să nu o facă. Am o nevoie profundă de a fi iubită și orice sentiment de abandon îmi declanșează un răspuns care e atât de copleșitor încât se simte ca durere fizică și există în mine un gol care trebuie să fie umplut. Dar trebuie să-l ignor de o sută de ori pe zi. Merci, BPD. 

Dar nu toată lumea preferă să arunce grenade cu dizabilități ca mine în chat-uri simple, așa că am vorbit cu alte persoane care folosesc aplicațiile pentru date despre cum e pentru ele să vorbească despre dizabilitățile lor cu noii parteneri. Unele nume au fost schimbate la cerere pentru a le proteja intimitatea. 

VICE: Ce dizabilități ai?
Joseph: Am un diagnostic de ME (encefalomielită mialgică) și neuropatie periferică (lezarea nervului care cauzează durere, slăbiciune, amorțeală sau furnicături). Practic, am luat un virus în 2016 și nu mi-am revenit niciodată ca lumea. 

Când și cum vorbești despre asta pe aplicațiile de dating?
Am început prin a nu spune nimic. M-a panicat că va trebui să o fac la un moment dat, să recunosc asta oamenilor. Am ieșit doar la date-uri aproape de unde locuiam ca să nu mă obosească drumul. Odată ce am început să vorbesc despre asta, reacția n-a fost grozavă. Mă gândesc adesea că dacă ești tânăr, oamenii nu prea pot concepe ideea că nu ai un corp perfect funcțional și sănătos. 

De ce reacții ai avut parte?
E un spectru de reacții de la înțelegere la un dezinteres direct în a ieși cu mine la date. Majoritatea profilelor de dating au trecute la interese lucruri precum mersul la festivaluri și călătoriile. Astea erau și interesele mele înainte să am dizabilități, dar nu e ceva ce pot face acum. Oamenii sunt confuzi despre cum cineva care arată sănătos și are gusturi bune poate fi atât de bolnav și neputincios în a face multe lucruri. 

Cum au fost date-urile?
În general destul de bune. Faza e că dacă mă simt groaznic trebuie să anulez. Am tras de mine dincolo de limite în trecut și am suferit zile sau săptămâni întregi după fiindcă mi-a fost teamă să nu destabilizez conexiunea. Dar acum mă pricep mai bine la asta și spun practic că m-am simțit grozav, dar sunt epuizat și am nevoie să iau un Uber spre casă. 

VICE: Ce dizabilități ai și cum au fost experiențele tale de dating online?
Alex: Am spina bifida și am un picior amputat sub genunchi. Pe profilul meu apare că folosesc part time un scaun cu rotile și am poze atât cu scaunul, cât și fără. Dacă începem să vorbim, o să-ți spun mai multe fără să intru în profunzime. Folosesc Bumble și Match. Majoritatea par boți, câteva au fost persoane reale care și-au imaginat că voi fi flatat dacă cineva mai tânăr e interesat de mine. Am tendința să arunc câte o glumiță despre scaun sau picior și văd reacția de acolo. Mă gândeam să-mi fac niște notițe „explicative”. 

VICE: Ce dizabilități ai?
Caitlin: Am agorafobie și tulburare de panică. Din cauza asta nu am putut să mă îndepărtez mai mult de un kilometru de casă în ultimele 15 luni. 

Când și cum vorbești despre asta pe aplicațiile de dating?
Destul de rapid, de frică să nu sugereze cineva să ne vedem. Încerc să minimizez puțin situația ca să nu-i sperii de la început, deși clar afectează discuția. Nouă din zece nu merg mai departe după ce le spun. 

Cum au fost reacțiile?
În general okay, deși unele persoane sunt mai empatice decât altele. N-a fost nimeni nesimțit, dar unele persoane mi-au vorbit de sus. Trăiesc cu asta de aproape zece ani în diverse forme și niciodată nu devine mai puțin epuizant sau dificil să mărturisesc fiecărei persoane noi cu care vorbesc. 

Cum au fost date-urile?
Stau acasă și deși mă simt confortabil să am date-urile în grădina mea, nu e ideal pentru că locuiesc cu părinții. În general, țin date-urile pe Zoom. Nu e nici asta ideal, dar le fac să meargă. Chiar am intrat într-o relație în carantină. Am început să ne sunăm video și într-un final ne-am văzut la mine acasă. Relația noastră a durat aproximativ 5-6 luni înainte să se încheie. Cred că o mare parte din asta a fost din cauza inabilității mele de a ieși. 

Când și cum le spui de dizabilitățile tale în conversație?
De obicei aștept până cealaltă persoană spune să ne întâlnim. Nu folosesc de obicei cuvântul agorafobică, spun doar „Mi-e foarte greu să ies”, lol, și apoi, dacă ne vedem pe Zoom și nu pare mârlan, intru în mai multe detalii. 

VICE: Ce dizabilități ai?
Em: Am BPD și depresie. 

Cum le spui date-urilor?
Nu menționez eu, fiindcă există mult stigmat în special când vine vorba despre femei și persoane non-binare cu BPD că ar fi mereu toxice, abuzive și manipulatoare. Așa că m-am temut că dacă spun cine sunt voi fi respinsă. De cele mai multe ori aștept până mă văd cu persoana în viața reală ca să mă deschid. Corpul meu e plin de cicatrici de la automutiliare, așa că dacă n-aș explica de la început, i-aș vedea cum se uită și apoi își fac filme. 

De ce reacții ai avut parte?
Mi s-a spus „Cred că să ai cicatrici și să fii nebună e cumva sexy”, ceea ce e un răspuns foarte îngrijorător. Mi s-a întâmplat de mai multe ori să fiu romantizată. La început unora li se pare mișto. Mai ales comportamentul impulsiv și faptul că nu am grijă de mine. Apoi, în timp devin mai puțin persoana interesantă, imprevizibilă și distractivă cu care să te distrezi și mai mult o povară. Așa se încheie de obicei. 

O altă reacție pe care am experimentat-o este la polul opus, unde oamenilor le pare imediat rău pentru tine și par să aibă un impuls copleșitor de a „te repara”. 

VICE: Ce dizabilități ai?
Sam: Am narcolepsie, PoTS, cistită interstițială, sindromul colonului iritabil și mai multe boli mintale. Mai exact, am de-a face cu PMDD, OCD, ADHD, PTSD, o tulburare de alimentație și niște anxietate socială destul de intensă. 

Când și cum vorbești despre astea pe aplicațiile de dating?
Depinde mult de persoană și de ce nivel de interacțiune caut să am cu cineva. De exemplu, n-aș da detaliile dizabilităților mele unui partener de one-night stand. Aș putea spune lucruri precum „Am probleme de mobilitate și ale nivelurilor de energie din cauza unor probleme de sănătate cronice”, dar n-aș intra în mai multe detalii. 

Dar vorbesc deschis despre dizabilitățile mele cu oamenii cu care mă văd pe termen lung. N-am un moment anume pentru asta fiindcă dinamicile din relații pot varia de la persoană la persoană. Dar de obicei le spun pe etape, începând cu cele mai evidente lucruri fizice, precum narcolepsia. Uneori discut despre problemele generale de sănătate mintală, dar lucrurile cele mai vulnerabile, precum tulburarea de alimentație și trauma, le las ultimele.

De ce fel de reacții ai parte?
Când vorbeam în trecut despre dizabilitățile mele, reacțiile au variat de la grijă și îngrijorare la copleșire vizibilă sau suport sincer. Am învățat să fiu atentă la reacțiile oamenilor ca să-mi dau seama dacă să le spun sau nu mai multe ulterior. Încă n-am cunoscut pe cineva care să reacționeze fățiș nasol sau într-un mod ableist, dar tot mă tem să nu mi se întâmple. Acea frică, împreună cu ableismul internalizat, mă împiedică adesea să mă deschid mai mult față de oameni. 

Cum sunt date-urile?
Date-urile au fost variate până acum. Am fost la unele date-uri grozave, dar am avut și unele mai nasoale când nu m-am simțit bine sau eram epuizată. Mă scuz adesea că par distantă sau distrasă. Dacă nu o fac, oamenii cred greșit că nu sunt atentă fiindcă nu mă interesează.