Poveștile horror despre angajatorii români care pun sănătatea salariaților în pericol

*Numele salariaților au fost schimbate pentru a le proteja identitatea.

De peste opt luni, românii trăiesc într-o stare continuă de incertitudine. Pe lângă angoasele legate de boală și moarte ce vin la pachet cu o criză sanitară, românii trebuie să gestioneze și stresul crizei economice cauzate de pandemie. Pentru mulți, criza economică a însemnat pierderea locului de muncă. În vară, Inspecția Muncii susținea că între martie-iulie au fost șterse aproape nouă sute de mii de locuri de muncă din economie. O anchetă Starea Nației arăta recent că peste 180 de mii de salariați români s-au ales cu contractele de muncă suspendate, în timp ce 250 de mii au suferit reduceri salariale. 

Dar astea nu sunt singurele surse de stres. Dacă întrebi în jur sau doar scanezi superficial grupurile de Facebook dedicate pandemiei, vei găsi destui salariați ce au de-a face zilnic cu șefi iresponsabili sau negaționiști, care le pun viețile în pericol. 

Diana Vasile, psiholoagă și președintă a Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei, crede că trăim o perioadă cu mai multe riscuri decât de obicei, ceea ce crește automat gradul de vulnerabilitate la tot felul de abuzuri, inclusiv în câmpul muncii. „E greu să faci față la foarte multe solicitări și agresiuni în același timp. Cele mai dificile sunt agresiunile care vin de la oameni de care depindem financiar și de la care avem nevoie să vină exact opusul”, explică psiholoaga. 

Fenomenul nu există doar la psiholog sau pe Internet. Conform Inspecției muncii, de la intrarea în starea de alertă și până în prezent, reprezentanții instituției au făcut aproape 31 de mii de controale și-au dat amenzi de patru milioane de lei în baza Legii privind măsurile pentru prevenirea și combaterea pandemiei de COVID-19. 37 de procente dintre angajatorii verificați pe această temă au fost sancționați, arată instituția într-un comunicat transmis VICE.  

„Toate amenzile aplicate au fost date pentru neconformități care puteau să pună în pericol sănătatea lucrătorilor, într-o măsură mai mică sau mai mare”, susține Mihaela Pârlea, șefa Serviciului Comunicare, din cadrul Inspecției Muncii. 

O confirmare a fenomenului vine și de la Dana Dunel Stancu, avocată specializată în dreptul muncii. În cele opt luni de pandemie, a lucrat pro bono cu mai multe cazuri de salariați puși în pericol de angajatori abuzivi. Unul dintre ele este al Mariei*, profesoară de geografie la un liceu privat din județul Ilfov. Cadrul didactic l-a informat pe director încă din vacanță că are astm și ar vrea să lucreze în toamnă de acasă, în regim de școală online, așa cum a făcut-o și-n primăvară. I s-a spus că se va găsi o formulă de lucru care să nu o pună în pericol, mai ales că în școală au existat cazuri de îmbolnăvire atât printre elevi, cât și printre profesori. 

Însă, cu puțin înainte de începerea noului an școlar, șefa departamentului financiar al școlii a informat-o că nu-și poate ține cursurile de acasă. „Mi-a spus că soțul ei este medic, că știe de la el că astmul nu este în grupa de risc și că n-am să am nicio problemă. OK, dar dacă pățesc ceva, ce se întâmplă, m-am întrebat”, povestește profesoara. 

Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din Statele Unite (CDC) arată că viața astmaticilor poate fi pusă în pericol de contractarea noului coronavirus. Așadar, în ciuda presiunilor, Maria a continuat să lucreze de acasă, prin Zoom. O parte dintre elevi participau la ore de acasă, alții din sala de clasă. Cei din conducerea școlii n-au fost mulțumiți de formula asta de lucru. Au insistat că cei din clasă trebuie să fie supravegheați de un adult, cheltuială pe care nu și-o permit. 

Profesoara de geografie a propus mai multe soluții. A întrebat dacă n-ar fi posibil ca salariul ei să susțină doi adulți - pe ea și persoana care i-ar fi supravegheat pe copii în clasă. N-a primit răspuns. A propus ca orele de geografie să se desfășoare după cursuri, exclusiv online, dar a fost refuzată, că ar începe părinții să pună întrebări. La începutul lui octombrie, Maria a fost anunțată că i s-a găsit un înlocuitor și nu mai e nevoie de ea. 

De atunci, conducerea face presiuni asupra ei să demisioneze. Într-un e-mail i s-a reproșat că acumulează absențe și a fost chemată la „discuții”. Profesoara i-a întrebat dacă vor organiza o comisie de disciplină, caz în care sunt obligați să trimită o solicitare scrisă, iar ea are dreptul să se prezinte cu un avocat. Solicitarea a venit, doar că în prezent școala e închisă și comisia nu se poate întruni.

„E o situație care produce foarte multă anxietate, e frustrant. Aștept decizia. În cazul în care se va încălca legea, sunt hotărâtă să merg mai departe, pentru că nu este normal să se întâmple așa”, povestește Maria. Ea susține că școala a funcționat dintotdeauna pe principiul „capul plecat, sabia nu-l taie”. 

Psiholoaga Diana Vasile a lucrat în ultimele luni cu mai mulți clienți aflați în situația Mariei și crede că aceste cazuri sunt similare cu violența domestică: persoana de care depinzi pentru sprijin financiar și ghidare este cea care induce amenințări. 

Dacă Mariei i se va rezilia contractul de muncă, avocata Dana Dunel spune că are opțiunea contestării măsurii în instanță, unde e foarte probabil să câștige, pentru că angajatorul nu și-a respectat angajamentul de a oferi condiții de siguranță și sănătate în muncă. Doar că e un proces îndelungat și anevoios, pe care nu mulți sunt dispuși să-l ducă până la capăt. „Le este foarte clar că presiunile nu vor înceta, așa că deseori, mulți preferă să ajungă la o înțelegere cu angajatorul, să-și ia salarii compensatorii și să-și găsească altceva”, arată specialista în Codul Muncii.

Dacă-n cazul școlilor se poate argumenta că munca online e greoaie, firmele IT - domeniu în care se lucrează aproape exclusiv pe calculator - nu au această scuză când insistă ca angajații lor să vină la sediu. Ionuț*, fost angajat al unei companii de software din Craiova, spune că, odată cu ridicarea stării de urgență, fostul său angajator i-a obligat pe toți cei peste două sute de angajați să se întoarcă la birou. Mai mult, măsurile de siguranță au fost ignorate aproape complet. Angajații au primit un set de trei măști de stofă, dar, din iunie până în august, puțini le-au și purtat, în condițiile în care în unele birouri munceau și peste 15 oameni. Era aproape la fel ca înainte de pandemie.

Îngrijorați de condițiile în care sunt nevoiți să muncească, mai mulți oameni au chemat Direcția de Sănătate Publică (DSP). Dar inspectorii n-au trecut niciodată de recepția companiei, susține Ionuț. Într-o ședință, unul dintre șefi le-a dat de înțeles că s-a înțeles cu DSP-ul și nu vor avea probleme și le-a spus că, dacă ar fi după el, n-ar mai permite munca de acasă mulți ani de acum înainte. 

„Doar câteva proiecte nu au supraviețuit stării de urgență și au fost înlocuite cu altele. S-a lucrat bine de acasă. Dar cei din conducere erau pe ideea că oricum nu e așa grav și suntem mai productivi de la birou.” Au trebuit să apară câteva cazuri de COVID, ca administrația să trimită o parte dintre angajați acasă. Brusc, au început să fie grijulii, să-și testeze oamenii. Pentru Ionuț a fost prea puțin și prea târziu. 

„Faptul că nici măcar pe timp de pandemie nu au fost mai flexibili și le-a păsat mai mult de bani decât de noi m-a enervat maxim și mi-am căutat altceva”, spune IT-istul. 

Mulți angajatori procedează precum compania craioveană, de teamă că va fi prea greu să implementeze telemunca, explică avocata. Ar trebui să-și schimbe disciplina de lucru, modalitatea de control a angajaților, de raportare și relaționare. „Cei mai mulți refuză să se adapteze și merg pe «așa știu, așa fac, că de asta sunt șef»”, crede avocata.

Raul lucrează într-un magazin de aparate foto din București. Fiind un loc în care se interacționează zilnic cu clienți, superiorii săi au luat mare parte din măsurile de protecție ce se impuneau: birourile au fost distanțate, masca a fost obligatorie, suprafețele erau igienizate constant, inclusiv cu lămpi UV, iar dezinfectantul n-a lipsit. În plus, s-a alocat un buget inițial de șase măști pe lună, mărit ulterior la trei pe zi, după ce se s-a îmbolnăvit un coleg pe la începutul verii. 

Când a venit toamna, conducerea n-a mai gestionat la fel de bine situația. Trei dintre angajați au fost depistați pozitiv, așa că s-au testat toți colegii care lucrau în același birou cu ei. Doar că șefa n-a mai așteptat să primească rezultatele și i-a chemat pe doi dintre ei la muncă. Pe la jumătatea turei, au aflat amândoi că-s pozitivi și au fost trimiși acasă. În loc ca magazinul să se închidă și să fie testați toți angajații, a fost interzis doar accesul clienților la etajul pe care lucrau cei îmbolnăviți. 

„Dar noi am rămas la muncă, ne-au pus să curățăm cu spirt prin magazin. Nu au considerat necesar să ne testeze și pe noi, au zis că, dacă nu am avut contact direct, adică 15 minute fără mască la mai puțin de un metru jumătate, nu are rost. Asta deși folosim aceeași baie și bucătărie, atingem aceleași suprafețe”, își amintește Raul. 

Iresponsabilitatea unor astfel de angajatori nu încalcă doar ordinele și legile anti-COVID, ci și Legea securității și sănătății în muncă, care îi obligă să ofere fiecărui angajat un cadru de muncă sănătos, fără a-l expune vreunui risc de boală, explică avocata Dana Dunel. 

Pe lângă derapajul legal, apare și fenomenul de alienare a angajaților expuși pericolului de îmbolnăvire. Raul spune că toată situația le-a arătat lui și colegilor săi cam cât de mult valorează sănătatea lor în ochii superiorilor. 

La începutul pandemiei, Mariana*, angajata unei companii de marketing, a fost trimisă să lucreze de acasă. Când s-a încheiat starea de urgență, ea și colegii mai responsabili au ales să nu se întoarcă la birou, pentru că munca lor se poate face de oriunde, atât timp cât au un laptop și acces la Internet. 

Alții au preferat să revină la sediu, unde n-au ținut cont de nicio regulă, lucru constatat de Mariana de fiecare dată când s-a deplasat la sediu pentru a-și ridica salariul, pe care angajații îl primesc în plic. „Nu respectă fix cei care au interacțiuni mai dese cu alți oameni. Nici măști sau dezinfectante nu prea vezi, eu vin cu ale mele”, spune Mariana.

La începutul lunii octombrie, un angajat negaționist care a insistat să vină la birou fără a respecta regulile de protecție s-a îmbolnăvit. Mariana și ceilalți colegi au aflat întâmplător, de la cineva care știa situația. Nu a existat niciun e-mail oficial, nicio comunicare din partea conducerii. 

„S-au bazat pe faptul că lucrăm de acasă, deși nu e obligatoriu, putem merge oricând, fără restricții, ei nu monitorizează. După ce s-a aflat de colegul ăsta, unii s-au testat, dar pe banii lor. O tipă din conducere a zis că știa problema, dar a preferat să nu comunice, pentru că e o situație delicată și confidențială”, povestește angajata. 

Legislația COVID apărută peste noapte e confuză și puține companii sunt suficient de informate încât să știe ce au de făcut când se infectează cineva. Dana Dunel spune că multe legi au fost date de-a valma, fără a fi coordonate cu normele generale privind sănătatea în muncă. 

„Sunt atât de proaste, că mă apucă toți dracii când le citesc. În afară, casele de avocatură au creat arii de practică specială pentru COVID, pentru că există legislație specială pe care trebuie s-o urmărești zilnic. La noi nu s-a făcut, nu se justifică financiar”, susține avocata.

Colegul Marianei n-a infectat pe nimeni. Dar, timp de câteva zile, până s-au testat cei care intraseră în contact cu el, toată lumea a trăit cu teama c-a luat boala. Aveau întrebări despre ce s-a întâmplat, cum, când, și primeau informații fragmentate. „S-a aflat din om în om, unii mai devreme, alții mai târziu. E multă frustrare, te simți manipulat”, susține Mariana. 

Mulți oameni cu astfel de probleme la muncă trec prin episoade de anxietate crescută, dorm mai greu decât de obicei, le crește nivelul de iritabilitate, iar uneori conflictele se mută și acasă. „E un teren propice pentru toate tipurile de abuzuri, inclusiv de substanțe”, explică psiholoaga Diana Vasile.

Ana* este angajata unui magazin de haine din București, administrat de un șef negaționist. Muncește două weekenduri pe lună. Când fiica sa a fost depistată pozitiv, și-a anunțat șeful că nu poate veni la serviciu, că era contact direct. „M-a făcut nesimțită și proastă că l-am sunat sâmbăta, la opt dimineața, să-i spun că nu vin. El n-a crezut niciodată în virus”, își amintește Ana. 

A doua zi a început să se simtă rău și a fost dusă cu salvarea la spital, unde a fost confirmată pozitiv. A stat în izolare o lună, pentru că și al doilea test a ieșit pozitiv, timp în care a ajuns de trei ori la urgențe. Șeful i-a băgat trei zile de concediu de odihnă pentru weekendul în care a lipsit de la muncă. „Este un abuz. Concediul de odihnă se ia la cererea angajatului”, susține avocata Dunel.

Femeia simte urmele bolii și în prezent: dureri în piept sau musculare și stări de oboseală. Cu toate astea, s-a întors la lucru, unde s-a lovit de același cinism negaționist al șefului. „Mi-a spus ironic că îmi întinde covor roșu. Am fost pusă sa muncesc mai mult, ca să recuperez luna în care am fost bolnavă”, spune Ana. 

Negaționismul creează un mediu de lucru nesigur pentru toți angajații. În prima lună post-stare de urgență managerul le-a procurat măști și mănuși, dar apoi a lăsat totul pe cheltuiala lor. El poartă mască uneori, când îl atenționează clienții. 

Angajatorii de acest fel își maschează teama de necunoscut prin agresivitate și negare a pericolului, explică psiholoaga Diana Vasile. Au impresia că, dacă devin agresivi, sunt mai puternici, mai în control. „Când negi riscul, îți negi propriile vulnerabilități. Dar virusul e vulnerabilitatea tuturor, nu alege pe cine îmbolnăvește”, adaugă ea.

„Am stat atâția ani doar pentru că dă salariu mai bun decât ceilalți, deși munca e pe măsură, că are două spații între care trebuie să ne împărțim non-stop. Eu locuiesc în chirie, am doi copii în întreținere și trebuie să suport. Din păcate, sunt mulți angajați în situația mea, neputincioși pentru niște nenorociți de bani”, susține Ana.

*Numele salariaților au fost schimbate pentru a le proteja identitatea.