psihologie

Cum să le faci față oamenilor enervanți din viața ta

Să fii conștient de sine este cheia când vrei să te nu mai atingă nimic.
IG
translated by Irina Gache
oameni pe care nu i suporti, cum sa gestionezi lucrurile care te enerveaza, ce e constientizarea de sine
Hai să încercăm cu toții să fim regine lipsite de griji. Foto: Thirdman, Pexel

Cu toții am trecut prin situații deranjante. Știi la ce mă refer. 

Poate că e o cunoștință care vorbește încontinuu despre ea fără să-ți pună măcar o întrebare despre cum e viața ta. Poate că e vorba de șeful tău care-ți spune să muncești peste program. Sau poate că e vorba de o fostă colegă de liceu enervantă care-ți aduce aminte de un lucru rușinos pe care l-ai făcut în urmă cu zece ani - din nou. 

Publicitate

Oamenii și situațiile dificile sunt un dat în viață, și oricât de mult te supără, uneori nu prea ai încotro decât să le faci față cum știi tu mai bine. Există totuși momente când furia sau iritarea devin prea copleșitoare și ajungi să iei niște decizii pe care-ți dorești să nu le fi luat.

Aici intervine conștientizarea de sine. 

Conștientizarea de sine sau self-awareness poate fi definită ca „abilitatea de a te axa pe tine, pe modul cum acțiunile, gândurile sau emoțiile tale se aliniază sau nu cu standardele tale interne”. Este o capacitate care te poate ajuta să navighezi o mulțime de situații, de la a lua decizii importante în viață la a-ți seta scopuri realiste. 

În cazul oamenilor și situațiilor dificile, conștientizarea de sine te poate împiedica să reacționezi în moduri pe care le vei regreta. Și cel mai important, să te ajute să obții starea aia în care nimic nu te mai atinge.

„Conștientizarea poate face o persoană să-și controleze situația fiindcă poate fi conștientă de reacția sau răspunsul la acea situație. Poate de asemenea să o conecteze cu experiența celeilalte persoane”, a declarat pentru VICE Emmanuel Hernani, un terapeut Gestalt din Cebu City, Filipine. Terapeuții Gestalt sunt specializați pe creșterea conștientizării, libertății și autocontrolului unei persoane.

Conștientizarea de sine este o abilitate de viață care poate fi dificil de stăpânit. Majoritatea oamenilor trec prin viață cu puțină conștientizare de sine sau chiar deloc și, ca să o dezvolte, trebuie să fie conștienți în primul rând de problemă. Așa că, pentru a ajunge la miezul situației de tipul oul-sau-găina, VICE a întrebat trei experți în conștientizarea de sine despre cum să cultivi abilitatea asta și să o folosești atunci când apare o situație care o cere. 

Publicitate

Acceptă că situațiile dificile sunt o parte din viață

Potrivit experților, te superi pe oamenii sau situațiile dificile atunci când nu-ți împlinesc așteptările de cum ar trebui să fii tratat.

„Dacă încerci să înțelegi de ce ți-e greu cu oamenii, vei ajunge să conștientizezi că ai așteptări nesatisfăcute despre cum ar trebui să te trateze sau ce ar trebui să-ți spună. Dar dacă sapi foarte adânc, vei înțelege că acele așteptări vin toate din tine”, a spus Miguel Bermundo, un coach de viață din Manila.

„Acceptă că oamenii nu te vor trata mereu așa cum vrei sau cum te aștepți”, a spus el. „Alege pe cine te vei baza pentru anumite lucruri.”

Conștientizează emoția, apoi preia controlul

Este ușor să-ți pierzi controlul în momente tensionate. Poate că dai peste un vânzător nepoliticos sau te enervează comentariul unui coleg. Cel mai bun mod în care să preiei controlul situației este să te verifici înainte să reacționezi. 

„Momentul în care conștientizezi și identifici ce simți își pierde brusc puterea asupra ta fiindcă nu ești orbit de asta, vezi totul clar”, a spus Anna Manalastas, o profesoară de yoga, tot din Manila. 

„Conștientizarea de sine îți întoarce atenția asupra ta și-ți oferă înapoi puterea, fiindcă tu ești singura persoana care poate cu adevărat să o controleze. Nu poți cere unei alte persoane să fie drăguță”, a spus Manalastas, adăugând că uneori, intenția ei poate să nici nu fie rea.

Publicitate

De ce oftezi

Folosește puterea respirației

Nu subestima puterea unei respirații lungi și profunde. Manalastas a spus că respirația este „cea mai simplă și mai accesibilă metodă de a te calma”. Potrivit lui Hernani, este de asemenea unul dintre cei mai buni reglatori ai emoțiilor noastre. Când simți frică sau agitație, ți se schimbă tiparele de respirație. 

„Ca să poți să-ți reglezi și stabilizezi respirația, trebuie să folosești niște tipare. Poți să numeri până la trei, șase sau nouă - în funcție de cum vrei”, a spus Hernani. „Problema e că uiți cum să respiri și să reacționezi la situații. Te panichezi ușor, devii agitat și iritat fiindcă nu știi cum să gestionezi situațiile.”

Încearcă exerciții fizice

Conștientizarea de sine este o practică atât a corpului, cât și a minții. Modul cum te simți se manifestă în corp, și ce faci cu el influențează de asemenea cum te simți. 

„Ar trebui să recunoști că ești iritat și în același timp să fii conștient de modul cum te simți în corp”, a spus Hernani. „Poate că dai din picioare sau faci chestii cu mâinile.”

De asta practicile fizice care se axează pe respirație și mișcare, precum yoga, se spune că-ți influențează conștientizarea de sine și starea de bine. 

„Exercițiile fizice îți amintesc că există o conexiune foarte profundă și de necontestat între corpul și mintea ta”, a spus Manalastas. „Dacă încerci să-ți calmezi corpul, creezi spațiu fizic și mental.”

Publicitate

Fă un obicei din reflecție

În orice căutare a conștientizării de sine, reflecția este o necesitate. Bermundo sfătuiește oamenii să practice cele două nivele de autoreflecție: primară și  secundară. Cea primară implică să te gândești la o situație, cea secundară să te gândești la modul cum percepi acea situație. 

„Nu multă lume încearcă să înțeleagă modul cum gândesc. De ce reacționează într-un anumit fel? De ce sunt supărați? Astea sunt întrebări care te pot ajuta cu reflecția secundară”, a spus Bemundo. 

Cu toate astea, Hernani a avertizat că autoreflecția ar putea deschide cutia Pandorei, motivul pentru care unii oameni s-ar putea să evite această practică. În cazul ăsta, Hernani recomandă să cauți ajutorul unui ghid - cum ar fi un prieten sau un terapeut - care te poate ajuta să analizezi acele gânduri nedorite. 

„Una dintre modalități este să înțelegi ce te costă modul tău actual de gândire”, a spus Bermundo. 

Apelează la prieteni și familie

Dacă vrei să devii mai conștient de sine, poți cere ajutorul prietenilor și al familei ca să-ți indice obiceiurile și comportamentele nocive. 

Folosește-te de resursele tale

„Contextul este crucial pentru acțiune”, a spus Bermundo. Cu cât înțelegi mai mult modul tău de operare, cu atât vei avea mai multă claritate ca să gestionezi o situație. A spus în Tagalog (un dialect din Filipine) că poți face unul dintre patru lucruri: hayaan (ignoră), iwasan (evită), patulan (întreține), labanan (luptă). 

„Dar în mod normal, când ești relaxat cu oamenii, le oferi spațiul să fie ei înșiși în preajma ta.”