Relație

E chiar mișto să fiu singură, oricât ar vrea alții să mă vadă într-o relație

Nu te mai gândi că societatea te presează să fii într-o relație. Până la urmă, o despărțire te poate învăța să-ți dai seama cine ești tu cu adevărat.
IG
translated by Irina Gache
de ce e misto sa fii singur, relatie, despartire
Pe moment, o despărțire poate părea cel mai rău lucru care ți se putea întâmpla. Dar cum ar fi să te folosești de asta pentru a te aprecia pe tine cu adevărat? Foto: iStock / recep-bg

Tocmai ai trecut printr-o despărțire dureroase și simți că ai prefera să nu stai cu sentimentele alea inconfortabile?

Cu toții am ajuns la un moment dat în punctul ăla. În loc să lucrăm cu noi înșine, suntem pe aplicații de dating, dăm swipe cui putem, indiferent cât de puternic e sentimentul de scârbă. Asta ne poate aduce în relații toxice și să ne pierdem individualitatea fiindcă alergăm după cineva. 

Publicitate

Dar să fii singur e ceva valoros. Dacă te simți anxios că ești singur, nu te îngrijora, nu e vina ta. Societatea clar ne presează să fim în relații. 

Din fericire, începem să vedem o schimbare în opinia publică, iar discursul de pe social media îmbrățișează singurătatea și bucuriile cu care vine la pachet.

În timp ce cu toții avem metode unice de a face față singurătății, sunt aici să-ți spun și să-ți arăt cum poate fi singurătatea chiar distractivă. 

După o despărțire, învață să te simți bine cu propria companie

Poate că cea mai grea parte din a fi singur e să încerci să-ți ajustezi programul ca să iei în considerare doar nevoile tale, în loc de ale altuia.

Până la urmă, tu ești cel mai bun prieten al tău și să înveți cum să petreci timp de calitate cu tine te va ajuta să fii o persoană fericită și echilibrată. 

O componentă cheie este să înveți cum să dezvolți un discurs pozitiv față de tine și să te susții singur. Vrei să întrebi acea persoană simpatică dacă vrea să iasă la date cu tine? Bineînțeles că poți, ești grozav și meriți. Vrei să mergi la sală, dar te gândești că oamenii te vor judeca? Nu, nu o vor face, toată lumea va fi bucuroasă că ești acolo și te va ajuta dacă nu te descurci. 

Implică-te în hobby-uri

În relații, mai ales dacă sunt de codependență, uneori uiți să investești în propriile interese și nu-ți mai dedici timpul hobby-urilor solo. 

Pot fi chestii simple cum ar fi să citești sau să te uiți la seriale, să faci sport sau să joci jocuri online cu prietenii. 

Publicitate

Să te reapuci de un hobby mai vechi e ca și cum te apuci din nou de mers pe bicicletă, s-ar putea să-ți ia ceva până te reobișnuiești, dar, după un timp, va fi ca și cum nu te-ai oprit niciodată. 

Bucură-te că nu te mai trage nimeni la răspundere

Poate cea mai eliberatoare parte dintr-o despărțire este că nu e nimeni să te tragă la răspundere. Poate suna înfricoșător, dar poate fi și mișto. 

Nu mai trebuie să te temi că cineva va fi dezamăgit de tine că ai mâncat toată cutia de înghețată sau că ai stat până la trei dimineața făcând binge-watching la tot House M.D. pe TikTok. 

De asemenea, nu trebuie să te rușinezi că alte persoane ți se par atrăgătoare și poți să flirtezi din nou, iar astfel poți cunoaște potențiale iubiri sau chiar și noi prieteni. Unele dintre cele mai solide prietenii de-ale mele sunt cu oameni pe care i-am cunoscut prin intermediul aplicațiilor de dating. 

Investește în prieteni și familie

Când nu ești într-o relație, ai șansa să te reconectezi și să petreci mai mult timp cu prietenii și familia. Nu numai că poți folosi cartea simpatiei că ești singur și prietenii trebuie să petreacă timp cu tine, dar poți să dezvolți conexiuni mai profunde și mai pline de sens acum că ai timp extra. Mergi cu ei în călătorii sau stați pur și simplu până târziu vorbind despre viață. 

Dar asta îți oferă și oportunitatea să dezvolți relații noi și mai frumoase. Poți să cunoști oameni cu aceleași pasiuni pe forumuri online sau să mergi la clase de artă sau fitness. 

Publicitate

Sunt modalități nelimitate prin care poți să ieși și să te bucuri de viață. 

Despărțirile sunt grele și vor fi momente când îți va fi dor de fos. E complet normal să te simți vinovat că ești fericit după o despărțire, mai ales dacă tu ai inițiat-o. E important să-ți amintești că să ai grijă de tine și să fii fericit nu înseamnă că nu onorezi relația trecută. Un frumos eseu din seria „Modern Love” a atins acest sentiment când terapeutul mai în vârstă al autoarei a povestit că să fii recunoscător este cel mai bun lucru pe care îl poți face. 

„Este despre a onora ce s-a întâmplat”, a spus ea. „Ai cunoscut o persoană care a trezit ceva în tine. A aprins un foc. Munca stă în a fi recunoscătoare. Recunoscătoare zilnic că cineva ți-a tăiat calea și a lăsat un semn în viața ta.”

Așa că ieși în lume și onorează nu numai relațiile tale anterioare, ci și pe tine. O meriți.