Ce promit tehnologiile anti-viol

„Fă-ți mai puține griji și comunică mai mult", scrie în materialele de marketing pentru Revolar, un buton de panică la purtător, pe care-l poți atașa la un breloc sau o poșetă. Device-ul funcționează pentru că transmite unor contacte de încredere locul exact unde te afli. Dă click o dată pe Revolar și poți să anunți – să le spui că ai ajuns în siguranță acasă de la muncă, de exemplu. Dă click de două sau de trei ori și poți să ceri ajutor pe loc.

Un clip promoțional foarte cool pentru acest produs arată o femeie cu o manichiură la modă care atașează brelocul elegant din argint la o poșetă de lux. Mai târziu, o altă tânără într-o fustă de blugi și ochelari de soare în stil Wayfarer ridică o pancartă prin care explică faptul că se teme să nu ajungă încă o „statistică" în toamnă, când pleacă la facultate. E clar că device-ul e marketat în primul rând pentru femei – patru din cele cinci modele care apar în clip sunt femei. Dar nu toată lumea e impresionată de promisiunile pe care le face Revolar, sau de ideea mai mare conform căreia ai putea să-ți cumperi propria autonomie cu un device la purtător care costă 60 de dolari.

„Nimic nu zice autonomie mai clar decât să porți tot timpul un buton anti-atac pe tine", scrie un utilizator într-o recenzie de produs pe Amazon, care se intitulează „Butonul meu de panică mă face să mă simt atât de liberă". „Promovarea acestei companii n-ar putea să fie mai paradoxală sau mai stupidă", continuă aceasta.

Tehnologiile anti-viol nu-s noi; de fapt, sunt extrem de vechi și se presupune că ar data din vremea centurilor de castitate din secolul al XV-lea (deși unii istorici susțin că e posibil ca instrumentul de tristă amintire să fi fost doar o glumă medievală). Mai recent, o cârcă de produse agresive anti-viol au fost introduse pe tot cuprinsul lumii: un device anti-viol din 1979, de uz intern, injecta violatorul cu un fluid tranchilizant și-l scotea din circuit. Capcana, inventată în 1993, e un buzunar din cauciuc cu țepi din plastic, care, purtat pe interior, e conceput să prindă capul penisului. În 2000, un doctor sud-african ieșit la pensie, a conceput un „tampon ucigaș" care conține o lamă de ras ascunsă, pentru a secționa un penis nedorit.

Astfel de metode nu sunt ideale, din motive evidente – la modul filosofic, lasă prevenirea violului în seama femeilor, iar, din punct de vedere mai practic, funcționează doar odată ce-ai fost deja penetrată. Un val recent de inovații tehnologice concepute pentru prevenirea violenței sexuale, au căutat să intervină mai din timp și să ușureze apelurile discrete pentru ajutor. În 2011, s-a lansat o aplicație denumită „Circle of Six". Atunci când e activată, aplicația trimite un mesaj către contactele de încredere, cărora le cere să intervină într-o situație în care persoana în cauză nu se simte în siguranță.

Circle of Six se află într-un cerc select: segmentul aplicațiilor pentru siguranța personală s-a aglomerat ca un metrou unduitor, plin de navetiști la ore de vârf. Există Watch Over Me, o aplicație care-ți urmărește activitatea – de exemplu, când ieși la jogging – iar apoi trimite o alertă dacă nu anunți că ești în siguranță după ce ți-ai terminat alergarea. Scream Alarm urlă în locul tău când atingi un buton, iar Panic Guard face ca telefonul să pornească automat alarma și camera video, printr-o simplă scuturare.

Dar, după cum constată criticii, aceste aplicații moderne anti-viol tot prezintă prevenirea violului ca unică responsabilitate a victimei. Această atitudine insidoasă și-a făcut loc în multe alte spații de inovație anti-viol, altminteri bine intenționate – în 2014, de exemplu, o echipă formată exclusiv din cercetători bărbați de la Universitatea de Stat din Carolina de Nord a obținut finanțare pentru dezvoltarea unei oje, Undercover Colors, care și-ar schimba culoarea ca să indice prezența unor droguri de viol într-o băutură. În mai 2015, o brățară anti-viol, care emană un miros pestilențial atunci când e atacată persoana care o poartă a câștigat un premiu pentru inovație corporatistă.

Ca și Revolar, oja care detectează drogurile și-a atras instant critici. Nu s-a entuziasmat toată lumea la gândul că ar trebui să-și folosească degetul mic pe post de tester, iar unii au susținut că aceste tehnologii – create, de regulă, de bărbați – întăresc ideea depășită că femeile ar trebui să-și schimbe comportamentul ca să evite violul. „Cum ar fi ca femeile să nu mai fie nevoite să poarte o ojă specială și să-și bage degetele în toate cocktailurile, ca să nu fie violate?", s-a întrebat scriitoarea și activista Lindy West. „Oja asta nouă, care poate să detecteze drogurile de viol, e extraordinară – dacă tu chiar crezi că femeile nu se străduiesc îndeajuns de mult să nu fie violate", a glumit sarcastic scriitoarea Kelly Oxford pe Twitter.

Poartă alarme anti-viol, amestecă-ți băutura cu degetul. Niciuna dintre tehnologiile astea nu duc inovațiile către soluția evidentă pentru a stopa violența sexuală: descurajarea violatorilor de la a comite abuzuri sexuale, fie prin inițiative educaționale sau prin susținerea prinderii și cercetării mai multor violatori. Iar criticii susțin că produsele de genul ăsta promovează conceptul cultural conform căruia femeile sunt, în esență, în nesiguranță și trebuie să fie protejate.

„Revolar chiar pare să capitalizeze asupra fricilor femeilor și să promoveze o falsă senzație de siguranță", susține Dr. Fiona Vera-Gray, expertă în violență sexuală de la Universitatea din Durham. Aceasta indică statisticile, conform cărora femeile sunt de cele mai multe ori violate de persoanele cele mai apropiate lor, nu de străini de pe stradă. „Întărește ideea că femeile trebuie să se teamă și să cumpere cutare lucru, astfel încât bărbații să nu mai fie un risc pentru ele."

Chiar așa să fie? Oare alarmele anti-viol la purtător consolidează o cultură sexistă, paternalistă, care le spune femeilor că nu-s atât de în siguranță încât să se miște pe unde vor ele? Sau pur și simplu recunosc realitatea de căcat, conform căreia multe femei se simt în nesiguranță în spații publice și contribuie la o discuție pe tema asta? Jacqueline Ros, fondatoarea și CEO-ul Revolar, care-a fost inspirată să conceapă Revolar după ce sora ei a fost abuzată sexual în adolescență, susține al doilea argument. „Susțin eforturile [de reducere a violenței sexuale] prin educație 120%", a declarat aceasta pentru Broadly. Dar schimbările culturale se produc în timp, iar ea spune că, între timp, vrea să le-ajute pe femei să se simtă mai în siguranță. „E puterea îmbinată a tehnologiei și a educației. Ori de câte ori introduci pe cineva în Revolar, persoana aia află că persoana iubită trăiește într-o lume în care nu se simte în siguranță."

Dar dacă există o metodă cu adevărat inovatoare prin care tehnologia ar putea să reacționeze la abuzul sexual, una care s-ar concentra pe prevenție, în loc să reacționeze la gesturi izolate de violență? Asta e una dintre ideile din spatele Callisto, o nouă aplicație pentru desktop (încă nu există pentru mobil) care le permite supraviețuitorilor abuzurilor sexuale din campusurile universitare să creeze documente sigure, datate, cu abuzurile la care au fost supuși. Din punctul ăla, li se oferă trei variante. Pot să trimită raportul pe mail către coordonatorul de Titlu IX de la universitatea la care sunt înscriși – adică persoanei care se ocupă cu coordonarea cercetărilor de abuzuri sexuale. Sau pot să salveze raportul și să se hotărască ulterior ce-o să facă cu el (întrucât documentul e datat, pentru a facilita potențialele investigații ulterioare).

A treia variantă e cea mai revoluționară. Utilizatorii au opțiunea să-și înscrie raportul într-o categorie de „coordonare". „Coordonarea le permite supraviețuitorilor să înscrie identitatea abuzatorului în sistem, cu condiția ca informațiile respective să fie remise universității doar în cazul în care un alt utilizator Callisto înscrie același abuzator", explică Anna Kim, director de comunicare și marketing la Callisto.

Să zicem că ai fost atacată de un student pe nume Joe Brown. Înregistrezi abuzul pe Project Callisto, pui un link către profilul de Facebook al lui Joe în raportul tău și bifezi „categoria coordonare". Mai târziu, o altă femeie e atacată de Joe și face același lucru. Atunci, Project Callisto trimite o alertă autorităților de la facultate: au un abuzator sexual în libertate.

Parte din raționamentul din spatele acestei opțiuni e ideea că se crede despre majoritatea violatorilor că ar fi abuzatori în serie, iar două rapoarte independente unul de celălalt, datate, i-ar ajuta pe administratori să-i investigheze. Stoparea abuzatorilor în serie mai poate fi văzută și ca o măsură valoroasă de prevenire. Conform The Atlantic, creatorii Callisto susțin că oprirea abuzatorilor recidiviști după a doua victimă ar putea duce la evitarea a până la 60% dintre toate abuzurile care se petrec în campusuri.

„Știm că unul dintre principalele motive pentru care supraviețuitorii aleg să raporteze e ca să protejeze comunitatea, pentru că nu vor să se mai întâmple același lucru altei persoane", explică Kim. Aplicația online recunoaște unul dintre principalele adevăruri care îi motivează pe mulți supraviețuitori să iasă în public, adaugă aceasta: teama că atacatorul lor ar putea să atace pe altcineva.

„Încercam să ne gândim cum am putea să doborâm obstacolele din calea supraviețuitorilor care vor să-și protejeze comunitățile, astfel încât, dacă nu vor să-și vadă de drum pe cont propriu, să-și poată vedea de drum împreună, conștienți de faptul că nu sunt singuri", explică Kim.

Dacă e să învățăm ceva din Project Callisto e că există o cale de a crea tehnologii care reacționează la epidemia de violență sexuală din campusurile de pe tot cuprinsul SUA, fără să perpetueze miturile despre viol. Dar putem să construim și tehnologii de prevenție la fel de neatinse de mituri despre viol

Femeile au fost încurajate să-și modifice comportamentul pentru a evita violul cam de când e incriminat violul. Mai recent, activiștii împotriva violenței sexuale au reușit să pună responsabilitatea asupra bărbaților și nu a femeilor, pentru a preveni victimizarea, prin workshop-uri despre consimțământ și inițiative educaționale. Dar e greu să conduci inovația către tehnologii anti-viol care nu le cer femeilor să se comporte într-un anume fel, pentru a evita un atac – sau care nu perpetuează niște concepții depășite, conform cărora violatorii sunt niște străini mătăhăloși în alei întunecate.

Mai avem mult până departe, până la inovația tehnologică datorită căreia am putea să ne confruntăm cu violul la un nivel mai amplu, sistemic, în loc să reacționăm pur și simplu la incidente izolate. Dar experții în domeniul violenței sexuale au început să conceapă cam cum ar putea să arate tehnologia asta.

„Există o filosoafă australiancă, Moira Carmody, care predă cursuri de etică sexuală tinerilor", explică Dr. Vera-Gray. „Îi învață pe copii cum să pună întrebări care le chestionează propriile procese de luare a deciziilor sexuale, ca să creeze o cultură a atenției radicale. Dacă am putea cumva să agregăm o tehnologie în jurul noțiunii ăsteia, pentru adulți – o aplicație sau un joc care să contribuie la predarea eticii sexuale – chiar am putea să provocăm o schimbare."

Multe dintre aplicațiile și tehnologiile pe care le-am conceput până acum împotriva abuzurilor sexuale par foarte moderne: brelocuri elegante din argint sau aplicații interactive pentru smartphone. Dar un buton scump de panică sau o brățară care te face să puți ca un sconcs n-o să contribuie la siguranța ta, chiar dacă te-ajută să te simți în siguranță. Deși sunt bine intenționate, multe dintre aceste tehnologii reambalează niște povești vechi de mii de ani, despre cum e treaba femeii să evite violul – atât, doar, că acum sunt spoite cu niște poleială feministă.