ajutor
Mi-am ajutat prietenii cu depresie până când m-a lovit și pe mine și mi-a dat viața peste cap
La un moment dat mi-am dat seama că-i posibil să existe motive clare pentru depresie. Și am început să-mi analizez viața.
Ce poți face pentru o prietenă care e într-o relație toxică și nu vrea să fie ajutată?
Am vorbit cu un consilier specializat pe violența domestică. „Primul impuls s-ar putea să fie să pui o mulțime de întrebări, dar trebuie să ai grijă cu asta.”
Cum e să ai depresie la vârsta de opt ani
„În cel de-al patrulea an, de fiecare dată când trebuia să mă trezesc era o adevărată luptă pentru mine și părinții mei. Am început să merg greu, să am dureri de cap groaznice.”
Sunt paramedic și m-am săturat să mă întrebi care-i cel mai nasol lucru pe care l-am văzut
Ca paramedic am auzit întrebarea asta de nenumărate ori. Crede-mă, nu vrei să știi.
Lumea nevăzută a vrăjitoarelor din România
Vrăjitoria este o afacere importantă în țară, iar fotografa asta i-a documentat ascensiunea magică timp de șapte ani.
China susține că a clonat un câine polițist ca să câștige timp
Poliția chineză ar fi clonat un câine ca să reducă timpul și costurile necesare pentru dresarea de noi unități canine.
Femeile care folosesc aplicațiile de agățat ca să-i pună pe alții să le facă treaba
Totul de la condusul acasă după o noapte în oraș, la ajutor când te muți.
Cum să ajuți un prieten care suferă de depresie, fără să te îmbolnăvești și tu
Să fii acolo dacă are nevoie de tine sau să asculți cu adevărat sunt esențiale.
Tinerii care-și ajută cu bani familiile mi-au explicat cum se descurcă ei cu banii
Independența financiară poate să ia diverse forme.
Am meditat cu îngerii din Cluj și mi-am spălat păcatele cu un furtun imaginar
Credeam că voi da peste hipioţi prăjiți sau habotnici religioşi, dar am întâlnit doar oameni care aveau nevoie de îndrumare în viaţă.
Am vorbit cu un clarvăzător care rezolvă crime
Troy Griffin susține că a lucrat la mai mult de o sută de cazuri de persoane dispărute.
Mamele perfecte de pe Instagram sunt o minciună toxică
„Perfect imperfectă” tot implică o stare de perfecțiune.