Identitate

30 de lucruri pe care ar trebui să începi să le faci înainte să împlinești 30 de ani

Trei decenii înseamnă ceva timp. Iată cum să nu-ți bați joc de timpul ăsta.
Daisy Jones
London, GB
Oana Maria Zaharia
translated by Oana Maria Zaharia
ce sa faci pana la 30 de ani, ghid pentru 30 de ani
O persoană care sare cu capul înainte în al treizecilea an de viață. Foto: Bob Foster

E înfricoșător să împlinești treizeci de ani. Știu asta pentru că și eu urmează să-i împlinesc anul acesta și mă îngrozește numai să scriu chestia asta la tastatură. Dacă aș participa la X Factor, aș fi în categoria celor expirați și aș cânta balade la pian îmbrăcată într-o rochie de seară lungă până la glezne. Până și referința la X Factor mă face să mă simt bătrână, ca părinții mei când scriu „Tick Tock”. Chiar alaltăieri mă gândeam că am prins anii '90, când nu exista încă internet. Mi se pare ireal.

Publicitate

În fine, unul dintre lucrurile care se întâmplă înainte să împlinești treizeci de ani e că înveți chestii și – dacă lucrezi la o companie media – faci o listă cu ele. Astea sunt regulile. Nu poți împlini treizeci de ani fără să întocmești o listă din asta cu sfaturi gen „dă-te cu cremă de protecție solară!” sau „fă ceva cu mahmureala aia”.

Iată ghidul VICE pentru cei care urmează să împlinească treizeci de ani. M-am documentat bine de tot pentru el, am vorbit și cu prieteni și cu necunoscuți de pe internet. Acesta e rezultatul unor cunoștințe serioase.

Iată tot ce trebuie să știi înainte să împlinești 30 de ani.

1) Ai grijă de pielea ta

Imaginează-ți că ai 27 de ani și nu faci decât să-ți dai pe față cu cremă Nivea. E ca și cum ți-ai scufunda capul într-o chiuvetă cu detergent de vase în fiecare dimineață. Așa de mult ai grijă de pielea ta.

Ca persoană care a suferit de acnee mai toată viața, iată ce am învățat: majoritatea produselor nu au efect dacă nu ai deja pielea destul de sănătoasă. Nu exagera, că n-are rost. Folosește produse non-comedogenice (care nu înfundă porii), fără alcool, cu puține ingrediente. Investește în produse cu retinol. Și, dacă ai o acnee din aia nasoală, du-te la dermatolog. Și da, neapărat folosește cremă de protecție solară.

Publicitate

2) Învață să gătești măcar câteva rețete simple

Asta ar trebui s-o faci până în 25, dar în fine – niciodată nu e prea târziu. E important să știi câteva lucruri de bază, gen că la o cană de orez pui două căni de apă. E important să știi să marinezi carnea de pui, de pește sau tofu și cât îți ia să fierbi un ou moale: 5-6 minute.

Nu pune usturoiul în tigaie odată cu ceapa, pentru că o să-l arzi. Așteaptă să se călească ceapa întâi.

3) Mergi la terapie

Poate că a fost simpatic să fii un personaj toxic până la o anumită vârstă, dar deja devine penibil după treizeci de ani. De la o vârstă, nu mai ești impulsiv și greu de stăvilit, ci doar o persoană irascibilă cu probleme de atașament și de comunicare.

Dacă nu-ți permiți terapie, poți căuta pe Youtube temele care te interesează, că sigur vei da de clipurile vreunui terapeut care oferă recomandări specifice. Iar dacă simți că anumite lucruri te depășesc, apelează gratuit la depreHub.

4) Droguri

Dar numai alea bune. Alea nașpa includ crystal meth, cocaina și chiar și MDMA-ul. Drogurile bune includ ciupercile psihedelice, DMT-ul și LSD-ul. Îmi pare rău, dar ești prea în vârstă ca să mai stai treaz până la 6 dimineața în sufrageria unui necunoscut și să aberezi despre capitalism. Poate că e timpul să iei ceva ca să te iluminezi și să devii mai înțelept. Cel puțin așa spun toți cei care au luat droguri psihedelice.

5) Tratează-ți mahmurelile

Alte liste o să-ți spună să bei mai puțin. Cât ai douăzeci de ani, consumul excesiv de alcool îi face pe cei din jurul tău fie să se amuze, fie să se îngrijoreze că ești un alcoolic obosit. Cea mai sănătoasă metodă de a evita mahmurelile nasoale e să scazi consumul de alcool.

Publicitate

Dar evident că, doar pentru că îmbătrânești, nu înseamnă că o să renunți la el de tot. Dar va trebui să înveți să îți tratezi mahmurelile dacă vrei o viață ușoară. Adică să bei cocktailurile cu mai puțin zahăr, să bei multă apă înainte de culcare și să iei săruri de rehidratare a doua zi.

6) Investește în materiale de cusut

Nu mare chestie, ac și ață. Efectiv nu ai de ce să arunci blugii ăia Levi's care îți fac fundul apetisant doar pentru că s-au rupt între craci. Coase gaura! Coase-o și lasă lumea să-ți admire curul cât încă ai un cur apetisant! Fă asta cu toate hainele care ți s-au rupt!

7) Învață să-ți speli hainele de mână

Sunt anumite haine care nu merg spălate la mașină și mie mereu mi-a fost groază să le spăl de mână. Dar după ce am încercat, am văzut că durează doar 15 minute și după aia arată bine, nu ca niște câlți vechi din podul bunicii, cum se fac dacă le pun la mașină.

8) Pune-ți Botox și fillere

Haha, glumesc. Dă-le dracu' de standarde de frumusețe. De fapt, e adevărat că vine un moment în viața ta în care trebuie să alegi dacă vrei să arăți ca un rockstar bătrân și dur (Patti Smith, Liam Gallagher) sau ca o piți iconică (Pamela Anderson, Amanda Lepore). Și poate că acum e momentul ăla? Asta dacă nu cumva ești Courtney Love sau Pete Burns pe când încă trăia.

9) Fă-ți planuri cu oameni noi și ține-te de ele

Când ești adolescent, e de ajuns să mergi cu prietenii la aceleași cursuri și aceleași petreceri, să te îmbeți cu ei și să bârfiți. Dar după douăzeci de ani, e tot mai greu să-ți faci prieteni noi și deodată te trezești că ai 28 de ani și ești înconjurat de aceiași cinci prieteni din liceu sau facultate, care se căsătoresc toți.

E mișto să-ți faci prieteni noi, dar pentru asta trebuie să ieși din zona de confort. Fă-ți planuri cu oamenii și ține-te de ele. Acum două zile, o persoană pe care abia o cunosc m-a invitat la o plimbare și am zis da. A fost mișto și probabil că o să ne mai vedem.

Publicitate

10) Cumpără-ți scule

Eu nu am, dar toată lumea îmi spune că ar trebui să-mi cumpăr un set de scule pentru acasă. Așa că, ce să zic, se pare că e important să ai scule ca să repari chestii.

11) Fă mai multe fotografii

Mai ții minte când aveai 18 ani și ți se părea că arăți ca un cartof, dar acum că te uiți la pozele vechi, pari tânăr și strălucitor, cu sânii sau pectoralii fermi? Așa o să pățești și când o să ai patruzeci de ani, o să te uiți la poze cu tine la treizeci și o să ți se pară că arătai minunat, chiar dacă acum nu crezi asta.

Fotografiile te fac să te simți recunoscător pentru viața pe care ai trăit-o. Poate ai impresia că n-ai făcut mare lucru în viață, dar pozele spun că măcar te-ai distrat maxim!

12) Nu te mai jena pentru fetișurile tale sexuale

Nu e nimic mai jenant decât să te simți jenat. Mai ales cu privire la sex. Mai ales când deja ai treizeci de ani. Și ce dacă îți place să fii penetrat de partenera ta în timp ce îți spune „Mami”? Care-i faza? Poate să-ți placă orice.

ce sa faci pana la 30 de ani, ghid pentru 30 de ani

Foto: Chris Bethell

13) Învață să rulezi țigări

Asta e mai ales pentru fumătorii ocazionali de douăzeci și ceva de ani care beau trei beri și apoi te roagă să le rulezi o țigară. Cumpără-ți tutunul tău și învață drecu' să rulezi.

14) Ai grijă de plante

Se pare că nu e de ajuns doar să uzi plantele ca să le ții în viață. Oamenii care au apartamente ca niște jungle, cu iederă pe pereți, folosesc vaporizatoare cu apă și fertilizanți și schimbă regulat solul și ghivecele plantelor.

Publicitate

Dacă vrei să ai și tu plante în casă – cum are toată lumea după treizeci de ani – documentează-te. Altfel o să ai doar niște ghivece urâte cu plante pe moarte.

15) Nu mai face ghosting

Și când spun ghosting, nu mă refer la mesajul ăla la care n-ai răspuns pe Tinder. E dreptul tău să nu îi răspunzi unui necunoscut. Dar e nașpa să faci sex sau să ieși la date-uri cu cineva timp de trei sau șase luni și apoi să te prefaci că ai murit, doar pentru că nu-ți place cum își leagă șireturile. E de căcat să ai 32 de ani și să faci ghosting. Dă-i persoanei respective măcar un e-mail prietenos și explică-i care e treaba.

16) Învață să-ți plătești taxele

Până am ajuns eu să înțeleg treaba asta cu taxele, am reușit să acumulez o datorie de zece mii de euro din cauza căreia nu mai puteam să mă distrez nicăieri. Ori de câte ori mă simțeam și eu bine, îmi venea în cap datoria.

Nu face ca mine. Învață niște lucruri de bază despre taxe. Roagă un prieten care lucrează în domeniu să te ajute. Sau plătește un profesionist ca să-ți explice niște lucruri. Dacă ești freelancer, angajează un contabil care să te ajute cu declarația de venit.

17) Curăță pereții

Poate e ciudat, dar ai văzut că pereții se murdăresc uneori? De aia există vopsea lavabilă, ca să îi poți curăța.

18) Încearcă să ai relații mai relaxante

Prea multe persoane își irosesc cei mai buni ani din viață cu sufletul-pereche din facultate. Dar relațiile ar trebui să te ajute să te simți bine măcar 75 la sută din timp. Când te uiți la partener, ar trebui să simți cum creierul pompează oxitocină, nu să-ți vină să scrii poezii despre tortură și răzbunare.

Publicitate

19) Încearcă să te distrezi în relații

Doar pentru că ai treizeci de ani și un partener stabil, nu înseamnă că trebuie să stați doar în casă și să vă uitați la documentare despre asasini în serie pe Netflix în timp ce luați cina. Faceți lucruri noi. Mergeți la petreceri împreună. Luați autobuzul până într-un loc necunoscut. Sau, pur și simplu -

20) Nu te implica în niciun fel de relații

Nu merită să dai atâția bani pe chirie doar ca să locuiești cu un skater de 29 de ani care te întreabă în fiecare seară ce aveți la cină și nu-ți face sex oral.

21) Nu mai mânca mizerii

Da, știu că îți face cu ochiul mâncarea de la fast food și acum e mai ușor ca niciodată s-o comanzi prin tot felul de aplicații, dar dacă mănânci asta trei zile la rând, o să te deprimi total.

E ok să mănânci mizerii din când în când – dar cu cât îmbătrânești, cu atât e mai important să ai grijă de corpul tău. Ia multivitamine, bea kombucha, învață să gătești ciorbă. O să vezi că te vei simți mult mai bine.

22) Numește-ți partenerul „iubit”

„Prieten” sau „prietenă” e prea infantil. „Partener” sună prea grav. „Iubit” sau „iubită” sună sexy și enigmatic.

23) Dormi mai mult

În afară de bolile cronice și depresie, nu există nimic în viața asta care să nu poată fi tratat cu somn. Trage un pui de somn în pauza de masă. Dormi în metrou sau autobuz. Culcă-te la zece seara măcar două nopți la rând și ia-ți o aplicație din aia care îți măsoară profunzimea somnului.

E ok să vii acasă la răsărit când ai 21 de ani, dar când te apropii de treizeci, deja ai impresia că te descompui – și cumva, chiar așa e.

Publicitate

24) Fă-ți rost de măcar trei ținute elegante

Cu cât înaintezi în vârstă, trebuie să mergi la mai multe nunți, interviuri de job și înmormântări. Eu zic că o helancă neagră face pe oricine să arate serios și elegant, indiferent de gen. Așa că ia-ți și tu vreo trei helănci negre și ține-le în dulap până cineva moare, se căsătorește sau te concediază.

25) Bucură-te de curajul câștigat

Nu auzi des chestia asta, dar cu cât te apropii de treizeci, o să simți că nu-ți mai e jenă de comportamentele pentru care te jenai la douăzeci de ani. Rușinea scade cu fiecare lună care trece, până când ajungi total relaxat. Te doare fix în pix de părerea celorlalți. Bucură-te de chestia asta. Ești liber în sfârșit!

ce sa faci pana la 30 de ani, ghid pentru 30 de ani

26) Fă sex oral ca lumea

Nu ai nicio scuză să nu știi să faci sex oral la treizeci de ani. Același lucru e valabil și pentru fingering. Dacă poți face lucrurile astea cu încredere și delicatețe, nu tre' să-ți faci niciun fel de griji. Ești bine.

27) Nu te mai purta ca un bebeluș

Asta e tot ce mi-a zis Hatti Rex, social editor la VICE Marea Britanie, când am întrebat-o ce crede ea că ar trebui să facă până la 30. Cred că se referea la regulile 3, 12 și 15.

28) Bea mai multă apă

Poate că te doare capul acum. Poate că ești confuz sau letargic. Ce ai băut azi? Ceee??? Șapte cafele????

Crede-mă că devine foarte mișto când începi să bei mai multă apă. Creierul funcționează ca o mașinărie bine unsă. Pielea devine strălucitoare. Albul ochilor devine mai alb. Există oameni pe YouTube care se filmează cum beau apă. Poate că asta e o exagerare, dar cumva îi înțeleg.

Publicitate

29) Continuă să cauți muzică nouă

O mare teamă de-ale mele e că o să devin un adult de treizeci-patruzeci de ani care ascultă doar muzică din tinerețe, ca tații ăia din generația X care spun „Nu mai există în ziua de azi trupe ca The Stone Roses”. Doar pentru că devii adult, asta nu înseamnă că trebuie să-ți îngheți complet gusturile.

Dar e ok și dacă vrei să asculți My Chemical Romance tot restul vieții.

30) Bucură-te că împlinești treizeci de ani

E înfricoșător să îmbătrânești, pentru că nu mai poți da timpul înapoi, ești obligat să mergi doar înainte, iar înainte e moartea, când n-o să mai exiști.

Și totuși, sunt și avantaje la faptul că treci în al treilea deceniu de viață. Când începi să îmbătrânești, faci lucrurile care îți plac doar pentru că îți plac, și nu pentru că le fac alții. Nu te mai interesează presiunea din partea anturajului. Înveți să te machiezi și să te îmbraci mai bine. Probabil devii mai relaxat și mai prietenos. Ai un stil ceva mai sofisticat. Știi când să ieși în oraș și când să stai acasă. Și, deși ești adult, nu ești încă bătrân. Hai, ne vedem pe partea cealaltă!

Urmărește VICE România pe Google News