Am fost dată afară de pe toate aplicațiile de agățat

„Cred că m-a raportat un tip care s-a ofticat că l-am refuzat și nu mai știu cum să repar chestia asta.”
ce se intampla cand iei report pe aplicatiile de agatat
Dacă stai mult pe aplicații de dating ca Tinder sau Bumble, povestea asta o să te cam sperie.

Experiența lui Bailey cu aplicațiile de dating a fost la fel ca în cazul multor tinere: Trecea prin fotografiile tipilor, făcea match cu unii și se angaja în diverse conversații - majoritatea nu duceau nicăieri, dar unele dintre ele îi stârneau interesul.

La fel ca multe tinere care folosesc aplicațiile de dating, tipa de 23 de ani a trebuit să se ferească de mulți bărbați insistenți. Unul dintre ei a fost un match pe Bumble, cu care s-a înțeles bine inițial: au trecut de pe aplicație la iMessage și și-au trimis câteva mesaje. „La un moment dat, s-a autoinvitat la mine acasă”, a zis ea. „Am refuzat, iar în cele din urmă m-a invitat la un date. M-am gândit că poate nu e chiar așa un red flag că mi-a cerut să vină la mine și că ar trebui să merg la date.”

Dar cu cât se gândea mai mult la asta, cu atât se simțea mai puțin confortabil din cauză că tipul fusese mult prea îndrăzneț cu propunerea aia, așa că a decis să refuze politicos invitația. Tipul n-a reacționat deloc bine la refuzul ei, așa că ea nu i-a mai scris pe iMessage și a mers pe Bumble ca să-i dea unmatch și să n-o mai poată contacta.

Publicitate

Atunci a constatat că nu se putea conecta. A încercat să reseteze parola, să închidă aplicația și să o repornească, dar nimic nu a funcționat. „Mi-am dat seama că fusesem banată”, a zis ea. Bailey a încercat să se mute pe Hinge, care e deținută de o companie separată, conglomeratul de dating apps Match Group, dar nici acolo nu a reușit să își creeze un cont. Apoi a descărcat Tinder, care e deținută de aceeași companie mamă ca Hinge, unde s-a confruntat cu aceeași problemă.

„Am scris un e-mail la serviciul de asistență pentru clienți al Tinder și mi s-a spus că am încălcat termenii lor, atât, fără nicio altă explicație”, a povestit ea. „Mi-au dat un răspuns generic. Am continuat să întreb ce am făcut greșit, dar nu am primit niciun răspuns. Am contactat și Bumble, dar nu am primit niciun răspuns.”

Bailey crede că a pățit un lucru despre care vorbesc cu regret mulți de pe forumurile Reddit dedicate aplicațiilor de dating: reportul din răutate, un gest prin care oamenii respinși se răzbună și raportează în mod incorect că persoana care i-a refuzat a făcut ceva împotriva termenilor și condițiilor aplicației. „Cred că ar fi o coincidență prea mare să fiu banată imediat după ce l-am respins pe tipul ăla care s-a enervat pe mine”, spune ea. „Teoria mea e că a inventat o minciună oribilă despre mine, de am fost banată în halul ăla.”

Reportul pentru încălcări fictive ale termenilor și condițiilor aplicațiilor se întâmplă foarte des pe platforme precum YouTube și TikTok, unde astfel de atacuri pot afecta grav câștigurile unui utilizator. „Am discutat mult despre raportarea malițioasă în cadrul cercetării noastre”, a zis Kath Albury, profesor de media și comunicare la Swinburne University of Technology din Australia, care studiază aplicațiile de dating.

„Am observat că Bumble - care nu face parte din grupul Match - și-a actualizat recent politicile de siguranță și a spus în mod explicit că faptul că nu-ți place o persoană nu e un motiv să-i dai report și că va lua măsuri împotriva utilizatorilor care raportează alți utilizatori incorect în mod repetat”, a zis Albury.

Raportarea malițioasă e un atac des întâlnit și împotriva celor care nu se încadrează în categoriile tradiționale de gen. „E-mailul despre actualizare menționa în mod clar că nu e în regulă să dai report persoanelor trans pentru infracțiunea de a fi trans”, spune Albury.

E nasol pentru un creator digital să piardă venituri din cauza unor comentatori răzbunători de pe YouTube și TikTok. Dar să fii blocat de aplicațiile de dating poate fi mult mai nasol pentru tinerii care își caută un partener stabil, poate chiar pe viață.

Sondajul How Couples Meet and Stay Together al Universității Stanford urmărește modul în care se cunosc cuplurile din SUA de aproape 15 ani și utilizează date preexistente ca să urmărească felul în care se formau relațiile încă din anii 1940. Patru din 10 cupluri heterosexuale s-au cunoscut online, conform ultimului val de informații, culese în 2017, față de doar 22 la sută în 2009.

Publicitate

Persoanele care nu reușesc să intre pe aceste aplicații pierd posibilitatea de a-și găsi partenerul de viață (sau pur și simplu un date mișto) și, având în vedere că Match Group deține cinci dintre primele opt aplicații de dating de pe piață, dacă ești interzis pe una, ești interzis pe toate. Aplicațiile Match Group reprezintă două treimi din piața de dating online, potrivit Business of Apps.

E o problemă care o chinuie mult pe Bailey. „Faptul că mi se interzice accesul la toate aplicațiile Match Group îmi distruge definitiv șansele pentru dating-ul online”, a zis ea. Același lucru îl îngrijorează și pe utilizatorul Reddit reelmeish, care a refuzat să își dea numele, și care a fost banat pe Tinder și pe Match Group. Acesta insistă că nu a făcut nimic greșit și nu are nicio idee de ce a fost banat. „Nu am fost niciodată nepoliticos, nu am făcut niciodată remarci grosolane față de nimeni și am avut mai multe întâlniri mișto prin intermediul aplicațiilor Match Group”, a zis el. „Nu sunt genul de tip pe care și-l imaginează oamenii când se gândesc la cineva interzis pe aceste aplicații, adică un misogin nesimțit. Eu cred că Andrew Tate și cei ca el sunt absolut scârboși.”

Cu toate astea, interdicția a avut un impact semnificativ asupra vieții sale amoroase. „Să fii banat de Match Group înseamnă să fii eliminat din lumea dating-ului”, a zis el. „E absolut nedrept și e o problemă reală, pe care nu o poți contesta în niciun fel.”

Nici reelmeish nu a primit nicio explicație cu privire la motivul pentru care a fost banat de toate aplicațiile Match Group. „Nici măcar nu-ți spun ce ai făcut sau de ce te-au banat”, a zis el. „Ar putea fi o greșeală, ar putea fi răzbunarea cuiva, ar putea fi orice, dar nici măcar nu ți se dă vreo șansă să dai explicații. Înțeleg că e site-ul lor și că au dreptul, dar e nasol din punct de vedere personal.”

Problema e că interdicțiile sunt destul de absolute. Companiile care supraveghează aplicațiile de dating nu interzic doar numele de utilizator și adresele de e-mail, ci și adresele IP (de unde te conectezi la internet), cât și identificatorii de dispozitiv, ceea ce înseamnă că dispozitivul unei persoane banate nu mai poate fi folosit vreodată ca persoana respectivă să intre pe aplicații.

Motivele pentru care Bailey și reelmeish au fost banați sunt încă neclare pentru ei. Au fost informați de chestia asta prin notificări generice. Mesajele lor către platforme au fost ignorate. „Nici măcar nu știm dacă aceste decizii sunt luate de algoritm sau de un moderator uman”, a zis Albury. „Ar fi normal să știm asta, în numele siguranței și a corectitudinii pentru toți utilizatorii.”

Purtătorul de cuvânt al companiei Match Group, Kayla Whaling, spune că identificarea utilizatorilor menționați în acest articol a fost dificilă din cauza pseudonimelor acestora. Cu toate astea, compania are echipe de asistență pentru fiecare dintre mărcile aflate sub umbrela Match Group, care analizează reporturile individuale ale utilizatorilor și ia măsuri informate cu privire la conturile raportate.

„Dacă se crede că acel cont aparține unui utilizatori cu comportament nociv și/sau am primit un report conform căruia utilizatorul contului a încălcat termenii și condițiile noastre, vom elimina contul de pe platformele Match Group”, a adăugat ea. „Dacă o persoană crede că a fost banată în mod incorect, o încurajăm să contacteze serviciul de asistență, ca să demarăm o investigație.”

Interdicția i-a afectat puternic lui Bailey viața amoroasă, așa că ea a început să iasă din nou la dating pe stil vechi, fără să mai folosească aplicațiile. „Pur și simplu nu mai folosesc aplicațiile de dating și, sincer, e spre binele meu. Oamenii de acolo oricum nu sunt autentici.”