Moartea e o călătorie high-tech în cimitirele futuriste din Japonia

Yumiko Nakajima, o femeie pe la 70 de ani, își alege mormântul. Dar în locul unei bucăți de piatră dintr-un cimitir obișnuit, ea a pus ochii pe o statuetă Buddha făcută din sticlă, care luminează albăstrui, din Ruriden, o casă mortuară mică, dar futuristă, din centrul orașului Tokyo.

Statueta Buddha aleasă de Nakajima este flancată din toate părțile de o colecție de 2045 de statuete cu LED de diferite nuanțe, răspândite pe toți pereții acestui spațiu de cimitir alternativ. Fiecare statuetă de pe perete, introdusă într-o carcasă de sticlă transparentă, fie reprezintă deja o persoană decedată, fie va avea un corespondent în viitor. Asta odată ce un vizitator ca Nakajima se hotărăște să-și adăpostească rămășițele incinerate într-un spațiu de depozitare din spatele acestui perete. Statuetele sunt conectate la carduri de acces, iar când un vizitator sosește, acestea își schimbă culoarea pentru a fi localizate mai ușor.

„Soarta m-a adus la acest tip de cimitir. Este mult mai convenabil" spune Nakajima, în timp ce statueta Buddha tehnicoloră se reflectă în ochelari, iar pungile de cumpărături foșnesc în spatele ei. „Nu vreau ca rudele mele să se chinuie să aibă grijă de mormântul meu după ce nu voi mai fi."

În Japonia, din cauza natalității scăzute, a lipsei de spațiu din orașe și a prețurilor exorbitante pentru locurile de veci, a început o regândire radicală a modului în care defuncții sunt îngropați și comemorați de cei pe care îi lasă în urmă.

În mod tradițional, fiecare familie ar deține o parcelă și o piatră de mormânt, ambele ajungând să coste între 230.000 de yeni (20.000$) și 460.000 de yeni (40.000$), într-un cimitir fizic din zona urbană. Pe măsură ce oamenii mor, rămășițele lor sunt incinerate și depozitate în urne funerare, așezate în mormântul familiei. Aceste mormânte sunt transmise din generație în generație și întreținerea pietrelor funerare, precum și taxele anuale, sunt suportate de rudele în viață, care încearcă să-i onoreze cât se poate de des sau cel mai probabil de sărbători speciale, ca Obon, un festival budist japonez din timpul verii, care onorează spiritele ancestrale.

Cu toate acestea, de-a lungul ultimelor decenii, progresele tehnologice, precum și schimbarea stilului de viață a japonezilor, au făcut din cimitirele high-tech o alternativă economă. Cimitirele ca Ruriden, care stochează reprezentări simbolice ale defuncților, aranjate pe coloane, cu rămășițele depozitate în compartimente, au câștigat teren în Japonia.

Astfel de cimitire folosesc de obicei carduri de acces inteligente, pentru a permite oamenilor să stocheze informațiile lor și a rudelor decedate, astfel încât să poată glisa pentru a intra în clădire și încă o dată pentru a lumina și distinge statuia Buddha personală.

Nakajima este una dintre multele persoane care adoptă acest mormânt alternativ, care economisește spațiu și bani. Originară din Tokyo, ea s-a căsătorit cu un bărbat din Kyoto. Când acesta a murit, în urmă cu doi ani, l-a îngropat în mormântul familiei sale din orașul natal. Nakajima nu are copii și nu vrea să îl oblige pe fratele ei mai mic să călătorească până în Kyoto pentru a vizita mormântul familiei soțului ei. În Japonia este o practică uzuală ca femeile să fie îngropate în mormântul familiei soțului.

Așa că, ea a decis ca atunci când va muri, rămășițele ei să fie împărțite între mormîntul familiei soțului ei din Kyoto și un compartiment din spatele statuetei Buddha din Ruriden. Astfel, fratele ei în vârstă va putea vizita mormântul oricând ar vrea. De asemenea, el nu va trebui să suporte povara de a curăța piatra funerară și de-a împrospăta florile de pe mormîntul din aer liber sau să plătească taxele anuale de întreținere din ce în ce mai mari, de până la 12.000 yeni (105$), pentru plivirea buruienilor.

Taijun Yajima, preotul budist de bază al templului Koukokuji, de care aparține Ruriden, a construit spațiul strălucitor de înmormântare în 2006. Pe atunci, a fost primul de acest gen din Japonia, conform lui Yajima, dar formatul a prins și alte temple budiste din țară au urmat exemplul. Yajima spune că ideea a pornit de la necesitatea de adaptare la schimbarea normelor sociale.

„Pe vremuri, fiecare avea propriul mormânt, dar spațiul a devenit o problemă. Astfel, au fost înființate morminte de familii care adăposteau mai mulți oameni. Acestea au fost transmise din generație în generație, însă acum există din ce în ce mai puțini copii în Japonia, așa că unii oameni nu mai au pe nimeni să își asume responsabilitatea de avea grijă de mormânt ", spune Yajima.

Yajima a căutat o rezolvare pentru această problemă. Pentru el, ideea centrală a Ruriden-ului este de a oferi un loc de veci, unde persoane care nu au copii sau familii numeroase să nu se simtă singuri în viața de apoi.

„Oamenii care obișnuiesc să se înregistreze aici sunt singuri sau nu au copii, se simt triști pentru că nu au familii, dar ei știu că, după ce vor muri, vor fi înconjurați de oameni ca ei, în Ruriden", zice el.

„Toate aceste statuete Buddha din sticlă sunt ca niște compatrioții, iar tu vei fi acolo cu ei odată ce vei muri. Dacă te poți gândi că vei fi printre prieteni după moarte, nu vei mai fi trist."

În prezent, statuetele Buddha reprezintă diverși oameni, de la un copil de 9 luni până la o femeie în vârstă de 99 de ani. Un compartiment de o singură persoană costă în jur de 750.000 de yeni (6600$). Dacă depozitezi rămășițele a două persoane în același compartiment, prețul urcă până la 950.000 de yeni (8300$). O taxă anuală de întreținere, de 9000 de yeni (80$ ), este percepută, iar rămășițele tale au un loc garantat în Ruriden, timp de 33 de ani. După aceea, plata taxei nu va mai fi necesară, iar rămășițele vor fi mutate din compartimente și plasate într-un loc de odihnă comunal, sub edificiu. Statuetele budiste și compartimentele nu sunt reutilizate odată golite, în schimb acestea sunt ținute vacante.

În timp ce Yajima incearcă să accentueze ideea de companie garantată în viața de apoi, filosofiile susținute de spațiile de înmormântare high-tech diferă prin Tokyo.

Alte forme de cimitire modernizate sunt dotate cu temple tradiționale, reconstruite ca niște clădiri pe mai multe etaje, care se bazează pe tehnica parcărilor auto supraetajate. Au o bandă rulantă ce transportă urnele mortuare, din depozitele clădirii la câteva spații funerare comunale, atunci când sunt solicitate.

La Shinjuku Rurikoin Byakurengedo, o navă spațială albă și pătrată, ancorată într-o mare de clădiri înalte, estetica și conceptul îngrijirii celor care au murit este ușor diferită față de Ruriden.

La Rurikoin, care a fost creat de arhitectul Kiyoshi Sey Takeyama, moartea, în unele sensuri, a devenit o industrie rafinată. Se fac eforturi deosebite pentru a asigura confidențialitatea tehnologiei utilizate în complex. În timp ce clădirea supraetajată găzduiește orice de la rugăciune la săli de concert, etajul dedicat conceptului de cimitir high-tech este monitorizat îndeaproape de către personalul templului, atunci cînd cei care nu dețin încă un compartiment vizitează spațiul.

Naoko Kinoshita, un membru al echipei de relații publice Rurikoin, m-a condus la un etaj cu trei spații funerare diferite, și mi-a reamintit că fotografierea e strict interzisă.

„Această tehnologie tinde să fie copiată, iar fiecare complex va avea propria tehnologie și estetică a cimitirului", spune Kinoshita. „Am primit potențiali clienți și înainte, care s-au dovedit a fi tehnologi deghizați veniți doar ca să studieze tehnologia și configurațiile pe care le folosim."

Potrivit lui Kinoshita, țări asiatice vecine, precum Singapore, Malaezia, China, caută să înființeze cadre asemănătoare, ca să facă față problemelor de spațiu. Iar decizia de a nu face publică tehnologia a fost luată deoarece Rurikoin nu vrea ca estetica lor pentru viața de apoi să fie copiată oriunde în altă parte. Acest lucru ar crea concurență complexului și pierderea unicității.

Deși Kinoshita nu divulgă detalii cu privire la tehnologia de cimitir folosită în complex, ea spune că sistemul a fost conceput de producătorul de automobile Toyota.

La Rurikoin, ca și la Ruriden, fiecare familie deține un card de acces care stochează informații cu privire la numărul compartimentului și detalii despre rudele incinerate. La etaj, există trei spații funerare comunale, în spatele cărora există aproximativ 3500 de compartimente. Odată ce proprietarul unui compartiment trece cardul prin detector, acesta emite un semnal către un sistem informatic centralizat, care activează banda rulantă Toyota și tehnologia cu furcă de ridicare.

Configurarea, a explicat Kinoshita, este similară modului în care cărțile de bibliotecă sunt aduse din subsol în sălile de lectură sau cum sunt chemate mașinile parcate în garaje multi-nivelate, din spațiile de depozitare subterane, direct la stradă. În timp ce rămășițele rudei tale sunt aduse în spațiu funerar comunal, un ecran digital afișează o prezentare de imagini comemorative ale rudei decedate. Deși nu pot fi aprinse lumânări, un strop de tămâie poate fi picurat pe pietrele mici încălzite din fața mormântului. Aici nu există probleme morale în privința reciclării compartimentelor funerare.

„În zilele noastre, părinții nu vor să-și împovăreze copiii cu îngrijirea mormântului familiei sau cu plata anuala a unei taxe mari de întreținere. Acest loc este foarte aproape de gară, așa că oamenii care vin în Shinjuku pot trece pe aici dacă au timp", spune Kinoshita. „Chiar cred că copiii din zilele noastre nu mai relaționează cu practicile tradiționale de înmormântare. Acest mod de abordare a veții de apoi este mult mai practic."

Deși Kinoshita explică faptul că aceste cimitire alternative au început să fie adoptate la o scară mai largă, există oameni care se opun și li se pare cel puțin ciudat să încredințeze cenușa rudelor moarte unui sistem automat.

Cu toate acestea, ea prezice viitoare progrese pentru înmormântările tehnologice și a tradițiilor de doliu.

„În viitor am putea avea chiar și reprezentări holografice ale rudelor noastre decedate, dublate cu dialog pre-înregistrat pentru a mai trăi experiența de a vorbi cu ei", a spus Kyoto. „Asta ar părea ca din Harry Potter."

Metodele tehnologice de înmormântare și comemorare ale Japoniei pot părea hiper-futuriste, deși atât Kinoshita cât și Yajima au declarat că sunt doar semne ale unei societăți care încearcă să balanseze tehnologia deja existentă, la schimbarea normelor și a stilurilor de viață.

„A trebuit să le reamintesc că noi nu încercăm să imităm Las Vegas, și că aici este un loc serios de cult și comemorare."

La Ruriden, Yajima se oprește din îndrumarea Nakajimei să îmi spună că tematica spectacolului de lumini a complexului de înmormântare a fost bazată pe cele patru anotimpuri în luna respectivă, de aceea statuetele Budha își schimbau nuanțele de la roșu tomnatic la albastru iernos și verde văratic.

„Dacă urmăriți cu atenție, a-ți putea vedea o stea căzătoare" spune el rânjind, în timp ce o diagonală de Buddha-uri din sticlă se aprinde în albastru. „Uite-o, se vede!"

În timp ce Yajima își propune să păstreze un sentiment de veselie și să promoveze o anumită estetică la Ruriden, el spune că la un moment dat s-a înfuriat atunci când tehnicieni de lumini au devenit prea experimentali. „A trebuit să le reamintesc că noi nu încercăm să imităm Las Vegas și că aici este un loc serios de cult și comemorare."

În timp ce părăsesc complexul, o întreb pe Nakajima ce părere are despre schimbările aduse practicii de înmormântare din Japonia.

„Schimbarea adusă cimitirelor este un subiect de dezbatere destul de popular zilele astea. Eu nu am nici o neliniște sufletească în privința noilor tipuri de morminte", îmi spune, în timp ce se aproprie de mine.

„Ca să fiu sinceră cu tine, deși nu ar trebui să spun acest lucru, eu nu simt nevoie de a fi îngropată sub o bucată de piatră sau să am un mormânt de orice fel. Nu cred în lumea morților așa că cenușa mea poate la fel de bine să fie împrăștiată pe mare."

Traducere: Diana Pintilie

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre cimitire:
Mahalalele filipineze sunt nişte cimitire
Cimitirul evreiesc, cel mai sălbatic şi mai trist loc din centrul Bucureştiului
Copiii care locuiesc și lucrează în cimitirele Indoneziei