De când am rămas însărcinată soțul meu a tot încercat să mă omoare

Atenție: Conținut cu impact emoțional.

Se spune că sarcina e cea mai frumoasă etapă din viața unei femei. O etapă plină de anticipație și siguranță. Dar dacă siguranța se transformă în frică? Dacă violența domestică nu se oprește când o femeie e însărcinată? Când Helena a rămas însărcinată, a început cea mai groaznică perioadă din viața ei. Partenerul ei a devenit agresiv, apoi violent.

A urlat la ea și a spart farfurii de perete. Mai târziu, a violat-o și a pocnit-o în burtă. Locuiau în aceeași casă. Helena avea doi copii și, mai târziu, s-a trezit cu patru. E aproape imposibil să găsești un loc într-un adăpost pentru femei din Germania, când ai patru copii după tine. Așa că a rămas captivă în casa violenței și a tot încercat să evadeze.

Oricine rămâne însărcinată crește – statistic – riscul atacurilor violente din partea partenerului pentru prima oară.

Helena are, de fapt, un alt nume. Pentru că povestea ei e foarte personală, ne-a rugat să-i păstrăm anonimatul în acest articol. Nimeni n-ar fi crezut că o fată cu o viață ca a ei va lua o astfel de turnură. A avut o copilărie fericită într-o familie din clasa de mijloc. A studiat pedagogia și a făcut diverse cursuri pentru profesori. „Văd mereu ce e mai bun în oameni”, a zis Helena. Și tocmai asta i-a cauzat probleme, pentru că a fost dispusă să le dea șanse tuturor, inclusiv fostului ei partener.

În unii bărbați, sarcina trezește violență. Pentru că în această etapă o femeie e mai vulnerabilă. E mai ușor să-ți exerciți controlul asupra ei. Plus că înăuntrul ei se dezvoltă o nouă creatură care poate genera gelozie, după cum arată un studiu al clinicii de maternitate din München.

Totul a început frumos și inofensiv pentru Helena. L-a cunoscut pe partenerul ei în 2014. Cu puțin înainte, se despărțise de soțul ei și căuta o casă pentru ea și copiii din prima căsătorie. Ea e profesoară și cântă la pian în timpul liber. „Părea un tip super de treabă, care a înțeles situația cu divorțul meu”, își amintește ea de începuturile relației. Era sensibil, abordabil, plus că i-a oferit siguranța de care avea nevoie pe parcursul divorțului. O prietenă a avertizat-o că se îndoiește de intențiile lui, dar a ignorat-o. „Nu credeam că cineva se poate preface în halul ăla”, a zis Helena. Habar nu avea că urma să fie începutul unei odisee violente.

După câteva luni, noul iubit s-a mutat în apartamentul Helenei. Locuia cu el și cei doi copii din prima căsătorie. Apoi, Helena a rămas însărcinată cu el. 

Când sarcina avea opt săptămâni, Helena negocia cu copiii programul TV. Deodată, partenerul ei a trântit farfuriile de perete și a urlat la ea. Ea s-a speriat și s-a întrebat cum de nu i-a observat tendințele violente până atunci. După care și-a luat copiii și a plecat de acasă. „În momentul acela, m-am gândit că trebuie să avortez neapărat, că nu pot duce sarcina până la capăt.” Dar a ales să treacă peste incident și să se concentreze pe copilul din pântecul ei.

Faptul că bărbații își umilesc partenera, de exemplu, prin urlete, e un prim pas în ciclul violenței. Pe atunci, Helena ducea o viață destul de singuratică. Partenerul muncea mult și nu se putea baza pe el. Ea era responsabilă și de copii, și de treburile casei. La începutul relației, Helena era prinsă cu lupta pentru custodia copiilor și avea probleme financiare. O situație nefericită care a dus la dependența de noul partener.

Partenerul Helenei îi spunea lucruri de genul: „Dacă moare copilul, e vina ta.” Cuvintele i-au rămas în minte mult timp. Dar rănile psihologice au fost urmate de unele fizice. „E mult mai ușor să intri în spirala asta decât să ieși din ea. Pur și simplu, el era o bombă cu ceas”, a zis Helena.

Primul gest violent a avut loc la spital. Doctorii voiau să-i dea Helenei un medicament care să-i inducă travaliul. Partenerul ei n-a fost de acord. În schimb, a târât-o pe Helena la baie și a violat-o.

„Ai nevoie de prostaglandină, hormonul din sperma mea. Prostagladina induce travaliul”, a povestit Helena cu respirația tăiată. Amintirile astea o îndurerează. Când vorbește despre asta, plânge. Și-a luat un timp să se reculeagă, după care a continuat povestea.

La scurt timp după naștere, Helena a rămas din nou însărcinată cu el pentru a doua oară, deși lua pastile contraceptive. În timp ce era în duș cu bebelușul, partenerul i l-a smuls din brațe. Ea și-a pierdut echilibrul și a căzut cu mâna pe geamul de la duș, care s-a spart. Și-a tăiat mâna și a pierdut doi litri de sânge. A sunat singură la ambulanță. Își tăiase toate tendoanele și a fost nevoie de o operație de opt ore și jumătate ca doctorii să i le repare. A rămas totuși fără un tendon de la degetul mic, iar asta i-a redus mobilitatea. Îi era greu să mai cânte la pian. Îi răsunau în minte cuvintele partenerului: „E vina ta. Nu-mi pasă ce ți se întâmplă.”

Helena a povestit că a fost și mai rău în timpul celei de-a doua sarcini. Partenerul bănuia că Helena vrea să plece, așa că o teroriza cu tot felul de subiecte. „Mă tot întreba dacă e copilul lui.”

În a șaptea lună de sarcină, în februarie 2017, avea mâna încă în atele. Și-a făcut curaj să îl contrazică – primul pas spre eliberare. Un pas care s-a încheiat brutal. Nu-și mai amintește exact ce i-a zis. „Dar a fost ceva care l-a rănit în masculinitatea lui”, a povestit ea. A lipit-o pe Helena de dulap și a strâns-o de gât. „Te omor chiar acum”, i-a zis. I-a tras un genunchi în burtă. A avut noroc că n-a pățit nimic copilul. Atunci, fiica ei de 15 ani a intervenit și i-a zis: „Dacă vrei să dai în mama, trebuie să treci de mine”. S-a oprit.

Dar numai pentru o perioadă scurtă. Violența e un cerc vicios. Studiile arată că sarcina nu doar declanșează violență, ci exacerbează și situațiile care în trecut erau normale. Ce înainte era doar o ceartă poate deveni bătaie. Situația financiară și așteptările partenerilor joacă un rol important în asta. În luna a noua de sarcină, partenerul a violat-o din nou pe Helena. A aruncat-o pe pat, a strivit-o cu burta în saltea și a ținut-o de brațe. „Îți place. Ai nevoie de asta.” A urmat o săptămână de dureri intense în corp. S-a temut că va pierde sarcina.

Helena voia să moară de teamă, rușine și durere. Era cu stima de sine la pământ. Mult timp, a avut gânduri suicidare. Uneori o bântuie și azi, dar a învățat să le gestioneze.

Helena n-a putut scăpa de partenerul violent din cauză că era dependentă financiar de el. Era la pământ cu banii după divorț. În 2015, ea și fostul ei soț au hotărât să cumpere o casă ieftină, pentru că Helena era însărcinată în opt luni. Au cumpărat casa pe numele lui, dar Helena plătea ratele. Totul s-a dus naibii după divorț și Helena a rămas cu datorii enorme. Nu avea cum să-și găsească o chirie în situația asta. Iar în adăposturile pentru victimele violenței domestice nu se primesc femei care au patru copii după ele.

Helena se simțea singură și deznădăjduită. Multe dintre femeile afectate de violența domestică se tem să nu le fie luați copiii. În același timp, sunt bântuite de rușine, vinovăție, frică, durere, dar și de speranța că relația cu partenerul se va îmbunătăți. 

Dar partenerul Helenei a continuat s-o lovească ani de zile. „La un moment dat, palma devine pumn. Iar victima se obișnuiește, violența se normalizează pentru ea”, a explicat Martina Kruse, moașă și consilier psihologic. E greu să ieși dintr-o astfel de situație, mai ales dacă nu ai unde să te duci.

După o masă în familie, în 2018, partenerul Helenei i-a tras acesteia un cap în gură. I-a rupt nasul și i-a spart un dinte. Helena l-a raportat la poliție. Când l-au arestat, avea alcoolemia de doi la mie. Helena a cerut un ordin de protecție împotriva lui. Un judecător l-a dat afară din casă ca s-o protejeze pe Helena de violențe. Dar el a reușit să scurteze ordinul la șase săptămâni.

A șantajat-o: I-a zis că îi dă ei casa dacă depune mărturie la tribunal că a fost doar o scăpare, un gest singular. Ea a fost de acord, dar el nu s-a ținut de cuvânt.

Din momentul acela, el dormea singur și ea cu copiii. El ba îi spunea că pleacă, ba că rămâne până se asigură că ea e moartă. Helena nu avea unde să plece. Nu voia să fie o povară pentru părinții ei, pentru că tatăl ei era grav bolnav și nu voia să-i înrăutățească situația.

Tribunalul i-a suspendat sentința tipului și l-a amendat. După asta, n-a mai lovit-o o vreme. Dar a umilit-o verbal. Violența psihologică nu funcționează ca dovadă la tribunal. N-ai vânătăi, n-ai dovezi. 

Multe persoane cred că violența are un trigger, dar nu e adevărat. Violența poate apărea oricând și oriunde, și într-o familie fericită, cu orice fel de mediu cultural. „Violența nu e unidimensională”, a explicat terapeuta Martina Kruse. Nu oricine poate să evadeze din așa ceva. Femeile afectate de violență se tem că vor fi pedepsite de partener dacă se despart de el. Altele se tem că vor pierde custodia sau că se vor ruina financiar.

Helena se teme de moarte de multă vreme. Fostul partener o amenința des că o omoară. A terorizat-o luni de zile după despărțire. I-a furat toți banii, ca să nu poată plăti facturile și să fie frig în casă. Deși până la urmă a obținut casa, el a refuzat să plece și ea nu a avut ce să facă și a rămas.

Pe la jumătatea lui 2020, a atacat-o din nou: a lovit-o, a strâns-o de gât și a încercat să o omoare. „Sunt perfect treaz și știu ce fac”, i-a zis. După o oră și jumătate, Helena a reușit să fugă la vecini. Sângera nasol. Vecinii au chemat poliția și ambulanța. El a povestit la poliție că a vrut să plece și că Helena nu l-a lăsat și s-a lovit singură în inelele de pe degetele lui.

Helena i-a făcut din nou raport pentru agresiune și privare de libertate. A durat doi ani până să primească în sfârșit un verdict: nouă luni de închisoare. Abia după ce a încercat să o omoare, s-au luat măsuri. Tipul a fost obligat să părăsească domiciliul în 2020. Dar o urmărește și o amenință până în ziua de azi.

Helena face terapie de ani de zile, deja are peste o sută de ore la activ. Încă suferă din cauza trecutului. A învățat să se împace cu traumele, dar amintirile o răscolesc în continuare. Fiica ei cea mare trece prin aceleași lucruri.

Astăzi, Helena e implicată în grupuri de Facebook și cluburi unde le ajută pe alte femei să evadeze din relații abuzive. S-a înscris în corul bisericii și a avut multe discuții cu pastorul care au ajutat-o să proceseze trauma. Pentru că a reușit să scape, vrea să le ajute și pe alte victime ale abuzurilor să nu-și piardă speranța. Dar e foarte sceptică cu privire la subiectul relații și îi e greu să se deschidă față de persoane noi. „Cu câțiva ani în urmă, n-aș fi crezut că mi se poate întâmpla așa ceva. Dar uite că perspectiva mi s-a schimbat pentru totdeauna”, a zis ea.

Articolul a apărut inițial în VICE DACH.