Tipii care au prins nebunia gamingului în România anilor 2000 mi-au zis cum au trăit-o la „LeveL”

E ora 18, afară e ploios și negru, iar în restaurantul Rapid din Brașov se poartă polemici. Polemici despre droguri, conceptul de „tocilar”, Apocalipsa după Ioan și micul care ar putea destrăma o familie. În acest bar „de tranzit” de lângă gară stau la masă cu Marius Ghinea și Vladimir Ciolan (stilizat ca „cioLAN”), doi dintre cei mai longevivi membri ai revistei LeveL.

În 1997, revista LeveL era „două coperți și un CD”, își amintește Marius. Pe atunci, nișa jocurilor pe calculator era în plină dezvoltare. LeveL era ultima marcă importată de editura Vogel Media, din Brașov. Aceasta publica de șase ani cea mai importantă revistă pentru pasionații de calculatoare, CHIP. Ultima era o marcă nemțească, în timp ce revista pentru gameri se născuse în Cehia cu doi ani înainte de reîncarnarea în România.

Amândouă erau editate în orașul de la poalele Tâmpei. Astfel, urbea care a dat calculatoarele CoBra (de la „Computer Brașov”) devenea unul dintre pionierii României IT.

Chiar dacă timpul avea să-i confere revistei LeveL statutul de cea mai longevivă revistă de jocuri video, nu era și prima. Nostalgicii își amintesc de hobBIT (ulterior Hobbyte’s ) și Game Over (GO). GO a fost și prima revistă pe care am pus eu mâinile. Din păcate, pe penultimul număr. Mai găsisem la gherete și precedentul și cel final. Copilul de 10 ani a fost devastat de vestea că nu se mai scoate. Dar unul de 29 de ani s-a bucurat când a dat aleator peste arhiva următoarei reviste din viața sa. Aceea era LeveL.

Așa cum B.J. Blazkowicz din Wolf 3D vâna soldații și caporalii naziști, eu m-am pus să-i găsesc pe foștii jurnaliști de la revista asta. Dintre ei, mi-a răspuns Ghinea și cioLAN. Primul pare un înțelept nemuritor, iar al doilea e fan rock și bere. Din generații diferite, e indubitabil că fiecare are o viziune educată despre jocurile video.

Între două trenuri, am băut și discutat despre ce a însemnat revista pentru peisajul media românesc. cioLAN își amintește emisiunile din prima parte a anilor ‘90. Înainte ca marii deținători de drepturi de autor să fie jucătorii favorizați de sistem, se făcea piraterie chiar la televiziunea publică.

Din reviste de profil, el a învățat cum să-și scrie, după exemplu, propriile jocuri. Dar, într-o zi, taică-su a vrut să-l alinte cu un joc de șah. Doar că pe casetă scria Chase HQ, nu „chess”. Era un joc cu mașini. „But the damage was already done”, râde cioLAN.

Marius a pus mâna pe primul calculator după ce s-a angajat la CHIP. A scris pentru ambele reviste inițial. Iar de jucat, abuza de-un calculator c-un procesor 386 al colegului de apartament pentru Another World (1991), Dune (1992) și Little Big Adventure (1994).

LeveL era privit dinspre redacția CHIP ca ceva scris de niște adolescenți în vacanța de vară, după liceu și înainte de facultate, spune Ghinea. După care adaugă „bă, primele numere din LeveL erau absolut abisale”. Pentru el, Brașovul nu avea oameni foarte experimentați în scrierea de articole, „și-atunci ce să mai zicem despre recenzarea jocurilor”.

Calitatea articolelor a început să crească în 2003, când în echipă a ajuns și cioLAN. Chiar și așa, eu eram complet fascinat de lumea asta încă de la finalul anului 2000, chiar dacă nu aveam nici măcar un PC. Atât de fascinat, încât îmi stricam ochii și înhățam cu nerăbdare fiecare număr din anul următor.

Mileniul III venise pe cale digitală, iar robinetul la informație nu mai putea fi întors în poziția „oprit”.

Răsfoiam revistele obsesiv, din copertă-n copertă. Ghinea era singurul care nu semna sub pseudonim, dar, pe-atunci, doar articolele despre aplicații multimedia. „Nu voiam ca lumea să-mi zică «bă, du-te-n pula mea, scrii ca o vidanjă». Asta pentru că am încercat să-mi fac din nume firmă și să am grijă mai apoi să nu-mi dau cu ea în cap”, îmi mărturisește el.

De jocuri s-a apucat să scrie după ce a fost dezamăgit de colegul care urma să recenzeze Alpha Centauri (1999). Seria Civilization făcea deja furori pe hardurile pasionaților, iar Ghinea nu voia ca numele lui Sid Meier să fie dus în deșert.

„Două-trei săptămâni după publicare te gândeai cum vor fi primite articolele tale. Ca-n Pink Floyd, «mother, do you think they’ll like this song?». Când erai apreciat, te relaxai câteva zile. După care începea iar truda și goana”, spune cioLAN. Cam ca atunci când publici online, dar ritmul era altul.

„De multe ori, după ce publicam, mă lăsam de acel joc”, continuă el. Dar intervine Ghinea cu un zâmbet dintr-o ureche în alta: „De frică. Dacă mai descopereai ceva? Dacă îți dădeai seama că ai greșit?”.

Așa ajung să discutăm și despre cei care au arhivat digital revista. „Cioli îi și cunoaște, iar eu nu am cuvinte să le mulțumesc pentru asta”, îmi spune Ghinea.

Deși marca era din franciză, redacția românească nu primea de la cehi jocurile full despre care urmau să scrie. Poate doar două-trei. Așadar, în cel mai pur spirit românesc, majoritatea erau piratate. „Ideea cu jocurile în primii ani nu era neapărat că nu le-ar fi cumpărat redacția, dar nu puteau fi cumpărate în timpul necesar încât să le joci și să și scrii o recenzie despre ele”, recunoaște Ghinea. Aveau licență pentru produsele Microsoft și Adobe, dar cam astea erau proritare.

Însă în a doua jumătate a vieții revistei, producătorii de jocuri i-au luat tot mai mult în seamă, iar după 2010 au început să le trimită jocurile sau să ofere acces la ele. Dar băieții nu consideră că a existat o perioadă de aur a gamingului în România. Cu toate acestea, se poate spune că revista a avut o astfel de perioadă. La un moment dat, s-a ajuns și la un tiraj de 17 000 de exemplare. „Adaugă la acestea circulația pe bază de schimb și împrumut care se petrecea pe-atunci”, îmi atrage atenția Marius.

„17 000 de tocilari”, fac eu greșeala să afirm. cioLAN e OK cu termenul, dar Ghinea mă urechează. Pentru el, termenul are o conotație prea stereotipică și americană.

Apropo de limbaj, băieții își amintesc că prin redacție nu se foloseau n00b sau alți termeni peiorativi. Pentru ei, era o chestie cooperativă. „Cel mai fain a fost când ne-am jucat într-un Crăciun Serious Sam aproape toată redacția. Cred că personajul unuia dintre noi avea și căciulă de Crăciun.

Toți trăgeam în el cu aruncătoarele de flăcări, ca să-l vedem pe Moș Crăciun fumegând pe câmpie. Desigur, jucam cooperativ, adică nu-i luam din punctele de viață, dar era doar pentru amuzamentul propriu”, îmi povestește cioLAN.

Tot cooperativ era și felul în care se juca „în mai mulți” la acea vreme. Țin minte zile pierdute în fața ecranului lângă vară-mea. Jucam în doi, dar nu pe net, MMO sau alte chestii apărute după întoarcerea mileniului. Ci la modul „eu merg pe hartă, cu tastele de săgeți, iar tu deschizi ușile cu Space și tragi cu Control”.

Așa ajungem și la filosofia jocurilor și a scrisului despre ele. Ghinea se consideră un creator, iar la fel îi vede și pe cei care transformă linii de cod în o experiență virtuală, în care tu ești protagonist principal.

În ultimul său articol (titlul îl regăsești în intertitlul de mai sus - n.r.) vorbește fix despre asta. Cel mai important lucru pe care vrea să-l sublinieze e că jocurile nu reprezintă o formă de escapism. „Viziunea generală asupra gaming-ului este asta”, completează cioLAN. De exemplu, privește jocurile cu microtranzacții doar ca entertaiment. Sau Doom, de exemplu, care „e recreativ. Dar Knock-Knock (2013) a fost pentru mine o chestie chinuitoare, în mod clar nu entertainment. Dar de la el am înțeles niște chestii pe care nu le-aș fi cunoscut în mod normal”.

Ghinea zice că un joc te aduce dintr-un punct A înapoi în acel punct, dar cu ceva schimbat în tine. Așadar, ajungem să facem paralele cu substanțele psihoactive. Cădem de acord că un cui seara la un film e o formă de entertainment. În schimb, un mega trip pe ayahuasca e o formă de autocunoaștere. La fel ca un joc bun.

De-a lungul vremii, LeveL a avut și contribuție feminină. Laura Bularca (Lara), Silvia (Akasha), Ana (Absinthe) sunt doar câteva exemple. Marius îmi mărturisește că „petreceam multe ore în joc cu jumătatea mea. Și mă bate, și mă bătea la Unreal Tournament. Dar și la seria Civ”.

cioLAN, în schimb, a cunoscut o tipă într-o cârciumă care făcea legea în Quake Online. O vede pe Lara ca una dintre cele mai pasionate persoane de gaming. Iar revista era deschisă mereu la colaborări, indiferent de gen. „Doar că atunci când căutam redactori nu am primit CV-uri de la multe persoane de sex feminin. Iar, la fel ca mulți novici băieți, unele fete trimiteau efectiv articole proaste”, îmi spune franc.

Asta se vedea și în scrisorile pe care le primeau. O dată la patru-cinci scrisori era una semnată de un nickname feminin și Akasha era cea responsabilă de rubrică. cioLAN își amintește trei categorii. Două mari, adică fanii și huiduitorii, dar și una mai mică, cea a criticilor care aveau argumente solide.

Cei doi îmi spun că cea mai neobișnuită amintire pe care o au a fost când au primit scrisori din pușcărie, cam prin 2003-2004. Autorul dădea la schimb țigări sau alte obiecte de troc ca să intre în posesia ultimul număr al revistei. Dar, deși nu a fost publicată niciodată, corespondența dintre pușcăriaș și redacție a încetat după o vreme, când lucrurile au devenit puțin cam personale între el și băieții de la LeveL.

Răceala cifrelor a lovit puternic presa, iar LeveL n-a fost o excepție. În 2013, LeveL a murit. Dar până în 2017 a trăit pe print Nivelul 2, revista care a pornit de la Mircea Dumitriu (KiMO), ultimul redactor-șef al LeveL.

„Ăștia care am rămas, am rămas acolo pentru că efectiv voiam să facem treaba asta”, îmi recunoaște cioLAN, în timp ce Enya umple spațiul fonic al Restaurantului Rapid. „Și că aveam ce să dăm”, adaugă Ghinea. Pentru el, jocurile sunt ca niște caleidoscoape.

Un articol cu care amatorul de metale se mândrește este ăsta. „Stilul meu narativ e mai mult către stream of consciousness”, explică el. Dacă ai citit James Joyce, cam știi care-i direcția. Dacă nu, gândește-te la monologul interior pe care-l porți.

În prezent, Ghinea lucrează la mai multe proiecte. Printre ele, un joc abstract de strategie, digital, dar și mai multe board games, fizice. Dacă ți-a stârnit curiozitatea, scrieți-i aici. cioLAN e IT-ist și vine și mănâncă mici la Rapid. Îi consideră printre cei mai buni din oraș.

Ca să nu te las cu curiozitatea nesatisfăcută, pentru băieți seriile Thief și Civilization și Gothic (2001) sunt jocurile pe care le apreciază cel mai mult. Dar și

The Elder Scrolls IV: Oblivion (2006). Shivering Isles e un extension pack pentru acest joc, tema fiind nebunia. La finalul său, anticamera în care se află eroul se transformă în fluturi multicolori, iar majordomnul Haskil te poartă către nebunie.

Nuanțele caleidoscopului sunt diferite pentru fiecare dintre noi. Pentru Ghinea, Haskil era Clara Haskil, una dintre marile interprete la pian ale lui Schumann. Iar referința la Papilloanele lui Schumann (compozitorul mort după ce a înnebunit) arată un pic din sclipirea creatorilor acestui joc.