Cum profită miliardarii lumii de săraci, în timp ce distrug planeta

Una dintre cele mai importante statistici din primii doi ani de pandemie a fost că, deși multor persoane le-au scăzut veniturile din cauza pandemiei, averile celor mai bogați zece bărbați din lume s-au dublat, ba chiar mai mult. Alte observații, doar așa de distracție: bogații poluează mai mult decât săracii, dar săracii au cel mai mult de suferit de pe urma crizei climatice, deși nu sunt atât de mult responsabili de declanșarea ei. 

Chiar dacă suntem într-o perioadă de inflație ridicată, în care majoritatea suntem obligați să ne reducem cheltuielile, cei mai bogați oameni din lume fac excese mai mult ca niciodată.

Cursa pentru profit și viziunea pe termen scurt a bogătanilor continuă să distrugă lumea. Balanța s-a stricat de tot. Privilegiile unora întăresc suferința altora și inegalitățile din lume. Și totuși, suntem mereu nevoiți să justificăm existența acestor inegalități evidente în fața celor privilegiați care vorbesc de meritocrație, unul dintre cele mai greșite concepte ale lumii moderne. Dar profitul și viața lor luxoasă se construiesc pe spatele clasei muncitoare ale cărei drepturi sunt constant încălcate de logica lor neoliberală.

Noțiunea de succes a fost pervertită și ultrauzată. Admirăm și celebrăm persoanele greșite. Cam cât costă societatea „asistații social” față de cât o costă evaziunile fiscale ale celor bogați? Și totuși, despre persoanele care primesc ajutor social unii spun că sunt parazite, dar nimeni nu-i face paraziți pe evazioniștii fiscali. Mereu sunt arătate cu degetul fix persoanele defavorizate, care suferă cel mai mult de pe urma acestor mecanisme sociale. 

Nicolas Framont (34 de ani) e un sociolog francez. În 2013, a fondat revista Frustration, care vorbește despre inegalitățile sociale. A publicat mai multe cărți, dintre are a patra foarte recent. Volumul Parasites propune următoarea teorie: Paraziții nu sunt cine crezi tu, ci burghezia, clasa conducătoare, domină clasa muncitoare și societatea în general.

Autorul dezvoltă în aproape trei sute de pagini de ce „clasa burgheziei nu ne aduce nimic, ne costă mai mult decât ne ajută și ne-a adus în pragul unui dezastru ecologic.” La fel ca orice manifest de revoltă, Parasites te face să vrei să spargi niște capete, dar îți oferă și niște instrumente prin care să-ți transformi furia în acțiune.

Am vorbit cu el despre sensibilitatea de clasă, limbaj și motivele pentru care marii bogătani ai lumii sunt niște paraziți.

VICE: Se vehiculează des ideea că bogații sunt creatori de joburi, salvatori, că sunt curajoși și își asumă riscuri...
Nicolas Framont: Nu știu dacă ai observat, dar nu prea există exemple reale în acest sens. Totuși, afirmațiile astea nu sunt niciodată contestate. Asta am vrut să fac în Parasites. Dacă te uiți un pic la influența miliardarilor francezi contemporani, ai să realizezi că aceștia au desființat joburi – de exemplu, prin distribuția în masă care a ucis toate afacerile mici – sau le-au transformat, cum au făcut Amazon sau Uber. Balanța înclină mai mult spre negativ, când vine vorba de câte joburi au creat aceste corporații. 

Cât despre investiții sau „crearea de avere”, astea sunt niște baliverne. În primul rând, doar munca creează avere, iar bogații fură fructul muncii noastre și îl investesc, vezi Doamne, în economie. Și dacă te uiți cât au investit, de fapt, realizezi că orice câștig și-l plătesc înapoi sub formă de dividende. Din 2000, proprietarii de acțiuni francezi au fost remunerați mai mult decât au investit, deci mai mult ne costă decât ne aduc profit.

Ce e cu expresia „Nu vă plac oamenii de succes”?
Nu e adevărată. De fapt, nu ne plac nesimțiții care ne-au adus la dezastru. Pentru că, gândește-te, ce succes e ăsta? Acțiunile lor de îmbogățire au efecte sociale și ecologice dezastruoase. Avem de-a face cu o clasă de ratați, care mai sunt și mitomani.

Crezi că avem suficiente instrumente ca să contracarăm manipularea retorică a claselor dominatoare?
Cred că avem tot mai multe. Nu mai suntem în anii 1980 sau 1990, în care globalizarea era considerată ceva pozitiv, șefii erau lăudați ca antreprenori inovatori și speram la o lume mai bună prin capitalism. Acum am acumulat experiență și am văzut care sunt limitele acestui sistem și care sunt oamenii care beneficiază de el. Dar când media e deținută de miliardari și marea majoritate a jurnaliștilor – care și ei fac parte din burghezie – nu critică inegalitățile sociale, avem motive să ne îngrijorăm. Media și producțiile culturale vorbesc prea puțin despre lupta de clasă. Așa că e normal să fim furioși și să ne simțim singuri și neputincioși. De asta am creat revista Frustration împreună cu un grup de prieteni: ca să îi ajutăm pe cei care urăsc societatea capitalistă să se simtă mai puțin singuri și mai puternici. 

De ce sunt bogații, clasa burgheză, adevărații paraziți?
Burghezia e o clasă care s-a format în urma diviziunii între capital și muncă, acesta e principiul fundamental al capitalismului: proprietarii sunt cei care colectează fructul muncii celor care se spetesc. În fiecare an, se câștigă un profit care poate fi măsurat, adică banii care rămân după plata salariilor și investiții. Dar acesta a tot crescut în ultimii douăzeci de ani, fără ca membrii clasei muncitoare să aibă de câștigat din asta. De aceea e necesar să vorbim despre acest parazitism burghez. Și, cel puțin în Franța, acest parazitism nu se hrănește doar cu munca noastră, ci și cu taxele pe care le plătim. De acum, statul cheltuie peste 150 de miliarde – mai mult decât bugetul pentru educație și spitale – ca să compenseze pentru taxele și contribuțiile pe care companiile nu le mai plătesc, pentru că sunt scutite. Și tot statul trebuie să ajute familiile defavorizate, ale căror membri sunt prost plătiți de corporații.

În al treilea rând, bogații fac mulți bani din activități care ne distrug habitatul. Extracția de combustibili fosili e o industrie foarte profitabilă, iar proprietarii acestor afaceri nu au de gând să se oprească, deși încălzirea globală afectează enorm clasa muncitoare.

Crezi că societatea tinde să uite că schimbările climatice sunt, mai presus de orice, o problemă politică?
Da. Cred că oamenii încearcă să facă mici eforturi ca să protejeze natura, în loc să se concentreze pe adevărații vinovați: marile corporații. Eforturile noastre mărunte sunt inutile în fața puterii lor de distrugere. Ei sunt cei care iau decizii nocive, în complicitate cu guvernele. Dacă ignorăm acest aspect al problemei, n-o s-o rezolvăm niciodată. Trebuie să ținem cont că nu toți suntem responsabili în egală măsură pentru încălzirea globală și să tratăm problema ca atare. Afirmațiile de genul „Omenirea e pedepsită pentru că și-a bătut joc de natură” nu ajută deloc, pentru că săracii din țările din sud chiar nu sunt responsabili de schimbările climatice care i-au adus într-o situație extremă. 

Oare va dispărea conștiința de clasă? Există noțiunea asta, dar pare să circule doar în cercurile de activiști.
Să știi că sunt mulți care încearcă să aducă din nou în vizor lupta de clasă. Asta am încercat și eu să fac cu Parasites și Frustration. Și câștigăm teren. Acum zece ani, dacă vorbeai despre burghezie și capitalism, păreai nebun. Acum, acești termeni sunt tot mai vehiculați și acceptați. În 2016, 69 la sută dintre francezii participanți la un sondaj erau de părere că societatea e caracterizată de lupta de clasă. În 2013, procentul a fost de 64 la sută. 

Și cum ne putem transforma, concret, frustrarea în putere colectivă?
Există două laturi: una culturală și una ideologică. Lupta de clasă trebuie documentată cât mai concret de publicații care dezvăluie justificările pe care le găsesc bogații ca să domine clasa muncitoare și să-i închidă gura. Dar există și o componentă organizațională: cum își pot aduna forțele toți oamenii furioși și frustrați, ca să schimbe lucrurile? Aici sunt lacune.

Cred că suntem blocați între o stângă republicană, care crede, în primul rând, în importanța alegerilor electorale ca posibilitate de schimbare a sistemului – fără să țină cont de eșecurile din trecut – Mitterrand în Franța, Tsipras în Grecia. Și, pe de altă parte, există o stângă radicală revoluționară, ușor folclorică, destul de intelectuală. Și în același timp, sindicate mult prea birocratice. Din fericire, oamenii au început să se organizeze mai ușor cu prietenii și colegii lor, când au cauze comune. Cartea mea oferă mai multe căi prin care pot face asta.

De ce e necesar să îi criticăm prin orice mijloace pe miliardari, pe neoliberali și pe jurnaliștii care îi apără?
Pentru că apără un sistem total nedrept și nesustenabil din punct de vedere ecologic. Mi se pare ridicol când văd jurnaliști care apără miliardarii: de ce o fac? Oare speră ca într-o zi să fie invitați la masa lor? Nu, miliardarii trebuie dărâmați de pe piedestale, pentru că regatul lor e construit pe minciuni de doi lei. Și îi unește disprețul lor pentru noi ceilalți. Cred că au dreptul să ne domine. Dacă și noi îi disprețuim, la rândul nostru, ne vom simți mai uniți și ne va crește speranța că într-o zi vom putea schimba acest sistem.

Ce rol joacă cinematografia în perpetuarea discursurilor burgheze?
Am vorbit despre asta în Frustration, despre cum burghezii și copiii lor au monopol pe cinematografie și perpetuează viziunea lor asupra lumii. Majoritatea filmelor sunt produse de clasa de sus, așa că vorbesc despre clasa de sus sau prezintă poveștile săracilor din perspectiva clasei de sus. Când sunt prezentate persoane din clasa muncitoare, lumina devine gri, oamenii vorbesc urât, sunt ridicoli sau patetici și pierd mereu. Bogații se simt bine când contemplă nefericirile amărâților pe care îi exploatează.

Cum ar arăta pentru tine un film social adevărat?
Unul care arată o revoluție socială victorioasă. Sau în care angajații se unesc și câștigă și fac profit. Sau unul în care săracii reușesc să aproprieze un cartier burghez. Totul cu actori extraordinari, scene de sex superbe și o coloană sonoră incredibilă. 

Articolul a apărut inițial în VICE Belgia.