Tot ce trebuie să știi despre cazul Burnei. Chirurg, vedetă și apoi „doctorul morții”

Acum are 25 de ani, îi place să se machieze și-i iese foarte bine, știe engleză, a învățat japoneză singură și în ianuarie 2023 a încercat să se sinucidă.

„Imaginează-ți viața: ai 25 de ani, niciun job, nicio facultate, n-ai prieteni, n-ai un partener. Pur și simplu te trezești, stai, mănânci și totul se repetă. E ca și cum ești blocat și nu ai cum să ieși”, își face ea un bilanț când vorbim despre cum vede viața după câte a trăit într-un sfert de secol.

„Uneori mi-aș dori să mă pot întoarce la copilărie. Mă rog, cam prin clasa întâi, așa. Nu era chiar atât de rău atunci. Nu știam cum e. Nu mă lovisem de oameni care să mă ocolească pentru că sunt cu probleme, cu dizabilitate.”

Ea este Amira Hamed, una dintre pacientele medicului chirurg Gheorghe Burnei și de la cazul căreia a pornit investigația „A fost un experiment” publicată de Luiza Vasiliu în Casa Jurnalistului pe 9 decembrie 2016.

Emilia Iliescu, mama Amirei, a ajuns să vorbească cu Luiza în timp ce căuta răspunsuri pentru situația fiicei sale: operată prima dată în 1998 când avea un an, a trecut prin mai mult de zece operații și niciodată n-a fost mai bine, în ciuda asigurărilor pe care Burnei i le dădea. „Când ne duceam la el, ne mințea: e foarte bine, e foarte bine. La toți ne spunea la fel.”

După ultima operație, din 2014, Amira a rămas cu cele mai grave nenorociri. „De aici mi-am dat seama că nu e bine. Până atunci avea bazinul distrus, șchioapă, dar mergea. Până să îndrăznesc să cer o părere de la alt medic, ne duceam la el în cârje. Râdea la noi, cu zâmbetul ăla arogant, îmi zicea «este foarte bine», dar eu plecam cu ea tot în cârje”, îmi spune Emilia.

Pe 29 decembrie 2022 a fost emisă ordonanța de clasare a dosarului în care doctorul Gheorghe Burnei e acuzat de ucidere din culpă și vătămare corporală. Cele patru cazuri au fost prescrise. Cu alte cuvinte, a trecut termenul prevăzut de lege în care se puteau judeca faptele.

Am ajuns în februarie 2023 să vorbesc cu ea și Amira, dar și cu Mihaela Niculae și cu fiul ei David, unul dintre copiii pe care Gheorghe Burnei i-a operat fără să-i îmbunătățească cu ceva situația.

Aflasem de clasarea dosarului și i-am scris Emiliei pe Facebook în încercarea mea de-a afla mai multe, pentru că, îți zic sincer, n-am înțeles și nu înțeleg cum se poate întâmpla așa ceva. 

Nu aveam nicio așteptare, poate doar să fiu repezită că nu mai vrea să vorbească cu nimeni. Lucrurile au stat fix invers și-am întâlnit o femeie și-o mamă care, în ciuda oboselii care s-a tot adunat în toți anii ăștia, încă are răbdare să explice ce i s-a întâmplat fetei ei și prin ce-a trecut. Așa că ce-am aflat spun mai departe, ca să nu uit și să nu uităm.

Tot ce voia Emilia la început era să înțeleagă dacă copilul ei a fost singura victimă și dacă schilodirea fiicei ei era un rezultat al bolii sau, scenariul la care nu se putea gândi, un rezultat al felului în care medicul a acționat. Timp de 16 ani, de la prima operație din ‘98 și până la ultima din 2014, a trăit cu speranța că Amira va fi mai bine. Totuși, starea ei nu devenea deloc mai bună.

Februarie 2014 îi aducea un soi de consolare Amirei. Urma să treacă prin ultima operație și cu fiecare astfel de moment spera să fie „normală”, un cuvânt pe care îl folosește des pentru oamenii fără dizabilități. Deși o știa și-i cunoștea cazul de 16 ani, înainte de operație Burnei a întrebat-o ce picior trebuie să fie operat. 

„Încă-mi aduc aminte, mă gândeam că după ce o să scap de aparatul ăla pe care mi l-a pus o să pot să fiu și eu ca celelalte fete. O să pot să port pantofi cu toc, deja îmi făcusem planuri și îmi căutam pantofi pe care să-i port după ce mă refac”, povestește Amira.

„Și nu s-a întâmplat niciodată.”

Pe măsură ce tot mai multe cazuri ieșeau la lumină, imaginea doctorului începea să prindă un alt contur. Până la finalul lui 2016, televiziunile și presa îl numeau „salvatorul de vieți”, „reputatul” și „celebrul chirurg”, „medicul care face miracole” și „cel mai bun ortoped din țară”. 

Pe 10 decembrie 2016, Gheorghe Burnei a fost reținut pentru 24 de ore. Era anchetat în două dosare penale: luare de mită și tentativă de omor. În primul dosar, denunțul a fost făcut pe 28 septembrie, iar în octombrie și noiembrie ar fi comis 17 fapte de corupție cu sume între o mie de lei și o mie de euro. Vestea venea la o zi după publicarea poveștii Amirei. În urma perchezițiilor făcute la el acasă și la biroul de la „Marie Curie” au fost găsiți peste 13 000 de lei, 5 000 de euro și 750 de dolari. 

În frigiderul din birou au fost găsite oase de copii, de vită și bucăți din filtre de tanc. Le folosea la operații, o practică justificată de șeful de-atunci al Colegiului Medicilor, Gheorghe Borcean, pentru că „așa progresa medicina” în anii ‘90. Ba chiar l-a numit pe Burnei „un pionier în medicină”. 

„Acest discurs despre o medicină experimentală pe om este fals raportat la acel timp.” Același Borcean a justificat și ținutul țesuturilor sau bucăților de os la frigider, în cabinet, cu argumentul că acestea nu sunt la fel de sensibile ca inima sau creierul. „Există practici care spun că în anumite condiții, organe și țesuturi mai puțin specializate se țin la frigider și se transplantează. [...] Nu vorbim despre creier sau inimă, ci despre astfel de țesuturi osoase.”

I-ar fi făcut și Amirei un transplant ilegal de grefă osoasă. Pe foaia de observație, susține Emilia, nu există niciun număr ștanțat sau vreo serie de la Banca de Țesut. Spitalul Clinic Colentina a spus într-un răspuns oficial: „[...] instituția noastră nu a primit nicio solicitare în sensul de a pune la dispoziție o grefă osoasă pentru numita HAMED AMIRA CAMELIA.” Dovada asta a fost trimisă în instanță, apoi s-a depus și o plângere în 2020, pentru care procurorii încă nu au formulat niciun răspuns.

Deciziile și acțiunile medicale ale lui Gheorghe Burnei sunt șocante din mai multe puncte de vedere. A fost atât chirurgul care a experimentat în sute de cazuri și mii de operații, cât și medicul care era lăudat de televiziuni, diverse publicații și lua premii cu oarecare relevanță socială. În iunie 2010, revista VIP l-a premiat la categoria „Știința și Viața” pentru succesul de-a reintroduce drept specializare medicală ortopedia pediatrică.

Era crezut la acea vremea inventatorul „metodei Burnei” de tratare a bolii oaselor de sticlă. Câteva luni mai târziu, pe 1 decembrie 2010, Pro TV l-a numit „medicul care face miracole pentru copii”.

Nu sunt niște cazuri izolate de laude, cum nici Burnei nu e singurul medic pe care presa, în general, și televiziunile, în particular, l-au pus pe un piedestal. Poate e dorința de-a găsi acele contra exemple de medici care-și respectă meseria și, mai ales, pacienții, într-o țară în care sistemul medical nu e privit cu ochi buni. Mă rog, n-a fost cazul.

Pe 18 decembrie 2013, Burnei a chemat televiziunile pentru încă o premieră națională. Andreea avea opt ani, iar ce-a dus-o pe masa lui de operație erau scolioza și amiotrofie spinală, o boală genetică gravă care slăbește legătura dintre neuronii motori din măduva spinării și mușchi și te imobilizează la pat.

Burnei se lăuda pe atunci cu un CV stufos: circa 12 500 de intervenții chirurgicale, dintre care șase intervenții în premieră mondială, 22 de intervenții în premieră națională și 56 de intervenții în premieră la „Marie Curie”. Andreea trebuia să fie una dintre premierele naționale – montarea primului implant Shilla în România –, de unde și invitația transmisă către televiziuni.

După cum consemnează procurorii în ordonanța de clasare, dispozitivul respectiv are două tije care se prind de coloană cu șuruburi și scopul era de a opri deformarea coloanei vertebrale și de a evita accentuarea disfuncției respiratorii și insuficienței cardiace.

Burnei a asigurat-o pe Ana, mama Andreei, că operația urma să decurgă normal și că implantul e atât de performant, încât nu va fi nevoie de alte operații. Anestezistul i-a spus că intervenția presupune un grad mare de sângerare, dar urmau să-i facă transfuzii. Ana a întrebat dacă există riscul decesului și anestezistul i-a spus că la fiecare intervenție există acest risc, dar ar fi prea mult să se îngrijoreze de asta.

Riscul, în cazul Andreei, a devenit realitate: a murit în operație.

Înainte de intervenție, Burnei i-a spus Anei că trebuie să plătească o parte din prețul implantului. A reușit să strângă cei circa 10 000 de euro cu ajutorul tatălui unui coleg de școală de-ai Andreei. „Când a aflat c-a murit, omul a căzut în genunchi. A zis că e vina lui, că dacă nu ne dădea banii, poate n-o mai operam și nu mai murea”, a povestit Ana pentru Casa Jurnalistului. După operație, implantul ar fi fost decontat de Casa de Asigurări, iar ea nu era nevoită să plătească.

Operația a durat aproximativ 4 ore și 40 de minute, timp în care Burnei a bătut 13 șuruburi în vertebrele copilei. Unul dintre ele a fost băgat, din greșeală, în măduva spinării. Operația a continuat până când inima Andreei s-a oprit. Grăsimea din zona operată s-a desprins, a ajuns la plămâni și a blocat vasele de sânge. Fata de opt ani a făcut embolie pulmonară și n-a mai putut fi resuscitată. 

Reportajul a fost anulat, iar Burnei l-a învinovățit pe anestezist. 

Într-o discuție cu mama Andreei, doctorul ar fi întrebat-o: „Ai văzut ce dreaptă era?”

În aprilie 2014, a fost consemnată premiera dorită de Burnei: implantul Shilla a fost folosit în România pentru prima dată pe o fată de doi ani și jumătate. Burnei a prins atunci televiziunea: Antena 1 a băgat povestea în jurnalul de știri Observator cu titlul „Trusa Shilla a salvat-o pe Ilinca”. Arc peste timp, în 2016, a fost numit de Observator „doctorul morții” în subiectul despre cum trata cazurile ca pe experimente: „DOCTORUL MORŢII, Mengele de România! Chirurgul Burnei fierbea OASE DE VITĂ şi le implanta copiilor. DETALII HALUCINANTE din anchetă.”

În 2014, odată cu premiera reușită, Ana a sunat la toate televiziunile să le spună că moartea fiicei ei a fost rezultatul aceluiași tip de premieră, dar aproape nimeni nu a băgat-o în seamă. Raportul autopsiei Andreei arată că între operație și cauza morții există „legătură de cauzalitate”. În cazul ei, Burnei era inculpat pentru ucidere din culpă și-a scăpat de dosar pentru că, din nou, pur și simplu au trecut anii și procurorii n-au înaintat cu dosarul.

Procurorii susțin în ordonanța de clasare că operația a condus la decesul pacientei și „întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. (1) și (2) din C.pen.” Dosarul a fost clasat din același motiv ca în cazul Amirei: au trecut opt ani de la operație și faptele au fost prescrise.

„Raportul de autopsie care consemna cauza morții a fost gata în 2013, dar a mai durat 5 ani până să primească avizul INML”, a scris în februarie 2023 Casa Jurnalistului într-o postare pe Facebook.

În ordonanța de clasare se arată și inutilitatea procedurii care a dus la moartea Andreei: „Potrivit actului medico-legal, indicația operatorie în vederea asigurării unui confort de static (echilibru bazin/coloană), precum și permiterea unei dezvoltări cât mai favorabile a funcțiilor respiratorii odată cu creșterea, include elemente necongruente cazului.”

La cinci zile de la reținerea lui Burnei în anchetele care priveau corupția și uciderea din culpă și la șase zile de la publicarea investigației despre cum experimenta, la Parchet erau deja înregistrate circa 50 de plângeri împotriva lui.

În iulie 1998, Amira avea un an. A fost vârsta la care a intrat în sistemul medical și a devenit una dintre pacientele lui Burnei. Problema ei: osul piciorului nu era bine fixat în șold (luxație congenitală de șold). Rezolvarea ai putea spune că-i una standard: osul e potrivit în locul în care trebuie să stea și piciorul e ținut în ghips până la vindecare.

Mama ei a reușit, printr-o cunoștință care știa un chirurg la „Marie Curie”, să ajungă la „cel mai bun din România”. Acela era Burnei. Se poate doar presupune dacă a considerat intervenția prea simplă pentru el și a vrut să facă mai mult sau dacă a fost doar o greșeală de evaluare. 16 ani și 11 intervenții mai târziu ai putea înclina către primul răspuns, deoarece Amira se poate deplasa doar cu cârje și are în permanență dureri când merge și când stă. 

„Medicul care face miracole” i-a spart bazinul și i-a băgat un implant de biovitroceramică, folosit în ortopedie pentru a umple un gol dintr-un os. Șoldul Amirei nu avea nicio gaură.

Când a ajuns la o consultație în Germania, medicii i-au spus că totul s-a rupt de la implantul cu biovitroceramică. Bazinul i-a fost tăiat și nu a mai crescut la fel ca cealaltă parte, iar ceramica a apăsat pe capul femural și i l-a necrozat. „I-a distrus toată articulația șoldului. Chiar pe ultimul CT pe care i l-am făcut spune «lipsă articulație coxofemural». Păi ce, eu am născut copilul ăsta fără articulație?”, explică Emilia.

Procurorii Eduard Daniel Borjog și Codruț-Dumitru Popoiu constată în ordonanța de clasare: „Nu se cunosc motivele pentru care medicul curant Burnei Gheorghe a optat pentru efectuarea triplei osteotomii de bazin în cazul de față, în detrimentul celorlalte opțiuni terapeutice. Fiind audiat cu ocazia aducerii la cunoștință a calității de suspect, medicul Burnei nu a dat nicio declarație în cauză.”

În aceeași ordonanță, procurorii scriu că Amira a avut nevoie de 300 de zile de îngrijire medicală după operație, ceea ce „constituie infirmitate”.

Au urmat alte zece intervenții chirurgicale, până în 2014, care i-au adus Amirei un picior mai lung cu opt centimetri decât celălalt, dureri insuportabile și o pereche de cârje în care se sprijină zi de zi. În 1999, Burnei i-a operat fetei piciorul sănătos, pretinzând că ar fi avut și acolo o displazie luxantă. Un an mai târziu, i-a tăiat mai mult din bazin și din femur.

Atât implantul de biovitroceramică, cât și intervențiile inutile care au urmat au stopat creșterea piciorului stâng al Amirei. Soluția lui Burnei a fost montarea unui fixator care să-i alungească osul. I-a spus Emiliei că ar costa-o 5 000 de euro și a omis partea în care putea fi cumpărat de spital. Femeia a făcut rost de bani în doi ani, iar Amira a ajuns din nou pe masa de operație. Intervenția a lăsat-o cu 14 găuri în picior și un risc mare de infecție.

Emilia a observat că bazinul fetei fugea în sus cu tot cu fixatorul. „A, stai liniștită, că vedem la sfârșit”, i-ar fi spus doctorul. O ducea la control în cârje și pleca la fel după ce Burnei constata zâmbind că era bine.

Fixatorul, spune Emilia, s-a rupt în Amira după trei luni. A dus-o de urgență la spital, dar șuruburile dispozitivului n-au mai putut fi scoase. „I-a scos ce era pe afară. Ce era înăuntru a rămas acolo.”

În toamna lui 2014, Emilia a luat decizia să ceară o a doua părere. Ajunsă prin mai multe cabinete medicale, afla același lucru: prima operație a fost un experiment și-au urmat celelalte pentru a corecta dezastrul. N-au avut niciun efect, ba din contră.

„Distrugând în halul ăsta un copil care chiar putea să fie sănătos”, îmi spune Emilia cu un amestec de furie și oboseală.

În ordonanța de clasare, procurorii susțin că celelalte zece operații au „avut indicație medicală de corectarea deficitelor neuromotorii ale pacientei Hamed Amira.”

Expertiza medicală pe care Amira a făcut-o în februarie 2017 la Frankfurt conchide altceva: „Există minimum 17 erori de tratament. Dacă Amira ar fi beneficiat de un tratament conform standardelor, se poate spune cu o probabilitate aproape de certitudine că aceasta nu ar fi fost nevoită să efectueze nici măcar o operație.”

Același document susține că operațiile au cauzat și complicații care o împiedică pe Amira să ducă o viață normală. Complicații care nu au fost discutate cu Emilia în prealabil: „Nu există declarații de consimțământ privind operațiile care să includă aceste complicații”, se mai arată în expertiză. „Acest lucru este inacceptabil din punct de vedere al eticii medicale în cazul unei operații elective cu alternative conservatoare.”

În discrepanță cu ordonanța de clasare, unde operațiile care au urmat celei din 1998 au fost doar pentru a repara greșeala de atunci, expertiza medicală din Germania susține că „stabilirea indicațiilor pentru operații s-a făcut în mod eronat și efectuarea operațiilor a fost incorectă.”

„Sunt niște copii care abia acum încep să realizeze cât de mult s-a schimbat viața lor. Înainte nu-și dădeau seama, că erau mici”, îmi spune Mihaela Niculae. În ianuarie, și fiul ei David, și Amira au încercat să se sinucidă cu pastile.

„Simt că o dezamăgesc pe mama. Știu cât s-a luptat pentru mine și pentru restul copiilor”, îmi spune Amira. „Eu încerc s-o iau pe scurtătură, să mă omor și să scap de viața asta, în timp ce ea încă se luptă și încerc să fac ceva ca să avem amândouă o viață mai bună. Încerc să mă distanțez. Să trăiesc în lumea mea, așa, departe de ce-am pățit.”

Cu aproape o lună înainte să apară prima investigație despre cazul Amirei, Colegiul Medicilor punea următorul principiu fundamental în Codul de deontologie medicală: „În toate deciziile cu caracter medical, medicul va trebui să se asigure că interesul și binele ființei umane prevalează interesului societății ori al științei.” A fost publicat în Monitorul Oficial pe 7 decembrie 2016, e activ din 6 ianuarie 2017. 

În august 2017, Gheorghe Burnei a transmis o scrisoare deschisă în care a spus că nu e inventator, ci doar a vrut să facă bine. Sigur, la o adică, își poate caracteriza munca așa cum crede că s-a întâmplat, deși faptele consemnate până acum îl contrazic.

În aceeași scrisoare el a spus ceva care ar putea fi de râs, dacă n-ar fi mai degrabă de plâns: „În 42 de ani de medicină nu am avut nici măcar o acuzaţie de malpraxis.” Asta deși, în interviul filmat de Vlad Petri înainte de publicarea investigației din Casa Jurnalistului, chirurgul îi recunoaște Luizei Vasiliu că e anchetat pentru un caz de malpraxis. În același timp, neagă că ar fi vorba de așa ceva și că „asta o să stabilească cei care se ocupă de această chestiune”.

Poți doar presupune că se referă sau nu la o decizie a Colegiului Medicilor – în care el era șeful comisiei de malpraxis în ortopedie pediatrică, adică aria în care ar fi fost judecat cazul.

Dincolo de imaginea pe care și-a construit-o și consolidat-o prin presă și televiziuni, Burnei a ajuns și în funcții care i-au asigurat o putere mai mare decât a unui medic obișnuit. La momentul publicării primei investigații, era prodecan și profesor universitar la UMF „Carol Davila” – a fost suspendat pe 12 decembrie 2016, decizie valabilă până la finalizarea anchetei penale. UMF a „rezolvat” însă definitiv situația pe 22 septembrie 2017: l-a pensionat pe Burnei pentru limită de vârstă și n-a mai contat decizia anchetei penale.

Până în decembrie 2016 era și șeful Clinicii de Ortopedie din cadrul Spitalului „Marie Curie”, dar și președintele Comisiei de malpraxis în ortopedie pediatrică din Colegiul Medicilor. Mai adaugă pe listă și funcția de președinte al Comisiei Naționale de Ortopedie Pediatrică din Ministerul Sănătății. A fost schimbat abia în martie 2017. 

Mai curios e însă că abia în august 2017 aceeași Comisie Națională a articulat o poziție publică ceva mai coerentă, rezumată astfel: „[Comisia] se opune oricărui tratament inovativ care nu are o susținere științifică [...].” Punctul trei din comunicatul respectiv e însă de-a dreptul șocant: „​​[Comisia] a constatat absența oricărui protocol terapeutic aprobat și consideră că și acest lucru a făcut posibilă apariția unor anomalii terapeutice, unele cu consecințe deosebit de grave. [Comisia] a început procesul de elaborare a protocoalelor terapeutice pentru cele mai frecvente afecțiuni ortopedice ale copilului [...].”

Timp de un deceniu, Burnei a condus o comisie națională care nu avea niciun protocol de tratare a copiilor deveniți pacienți. Poți doar presupune de ce nu a militat pentru a crea așa ceva, iar ce-ai crede s-ar putea să nu fie greșit.

Emilia a început să caute și alte victime ale medicului. Susține că aproximativ 200 de oameni au depus plângere atunci, din care procurorii au luat doar 30 de cazuri. „Era în funcție de gravitatea stării lor de sănătate, le-au cuplat așa, după cum considerau ei”, explică ea. „Dar mai sunt o grămadă de cazuri la care n-au ajuns niciodată.” Sunt plângeri în spatele cărora sunt copii ai căror părinți și chiar ei au tot sperat că „cel mai bun ortoped din țară” există cu adevărat și nu-i doar omul de la televizor care se laudă cu premiere.

Din 2016, România s-a trezit din anestezia cuvintelor și laudelor, iar realitatea și mai dură e că pentru mulți foști pacienți e prea târziu. 

„Celor care n-au vorbit până acum le-aș transmite să ignore ce-ar spune vecinii sau cunoscuții și să lupte pentru dreptatea lor”, îmi spune Amira. „Sunt sigură că nici ei nu cred că e corect ce au pățit. Să nu se ascundă doar ca să nu fie judecați de ceilalți. Să pășească în față și să ni se alăture. Să-și spună și ei povestea. Cu toate că poveștile sunt adevărate încă sunt oameni care nu cred că e adevărat și că Burnei e bun și că lor le-a făcut copilul bine. Ce nu văd ei e că au fost norocoși să scape în timp ce alții n-au avut norocul ăla.”

La cei 20 de ani ai mei sunt multe lucruri pe care nu le pot înțelege încă: de la motivul pentru care cazurile au fost tărăgănate până la motivația din spatele chirurgului. „Toată lumea și-a luat mâna de pe aceste cazuri”, îmi zice Mihaela, „și au zis că singurii în măsură să răspundă sunt domnii procurori. Ne-au răspuns prin clasare.” 

Ce pot înțelege însă acum e că n-ar trebui să uite nimeni că s-a întâmplat ceva de o amploare atât de mare și că se poate întâmpla din nou.

Sunt șapte ani de când România a aflat de medicul chirurg Gheorghe Burnei și altfel, nu doar drept un „făcător de miracole”. Această imagine a fost mai departe de cea a salvatorului și mai apropiată de-a unui om pentru care renumele era, de multe ori, mai important decât sănătatea pacienților.

Niciun verdict nu ar da părinților și copiilor anii, speranțele, banii și momentele înapoi. Dar ar ajuta ca astfel de abuzuri să nu mai scape nepedepsite sau nechestionate, iar trecerea timpului nu e, pur și simplu, soluția. În 2023 vom publica poveștile celor care l-au cunoscut pe Burnei în spatele camerelor, pe holurile spitalelor, în cabinet. Am început așa, revenim.