Locale

Am vorbit cu oameni din Fabrica despre istoria clubului care risca să fie dărâmat

Clubul cu design industrial a fost pentru mulți și locul în care au cunoscut iubirea.
28 Mai 2020, 9:39am
Fabrica Terasa, club fabrica, firea si club fabrica, concert fabrica
Fotografii din arhiva Clubului Fabrica

Pe strada 11 Iunie din București, funcționa cândva fabrica de șosete Apollo, într-o clădire de la 1898. Locul lăsat în paragină din 2004 a fost transformat acum 13 ani în Fabrica - club, terasă și spațiu cultural. Cam cum se poartă în Berlin. Locul ăsta a făcut istorie în materie de going out în Capitală, dar luna trecută a venit cu o veste proastă pentru Fabrica.

În timp ce omul de rând își hrănea anxietățile cu tot felul de știri și statistici despre cât de nasoală e pandemia COVID-19 și ce criza financiară o să urmeze, cei de la Fabrica aflau că vechea clădire în care funcționează clubul ar putea fi demolată pentru a face loc unui complex de blocuri de opt etaje. Avizul de demolare fusese emis de Primăria Capitalei și mai era necesar doar votul consilierilor în Consiliul General. Dat fiind că acest loc a ridicat cultural şi creativ întreaga zonă din sudul Capitalei, mai multă lume a protestat față de proiect.

S-a făcut o pagina pe Facebook care strângea la un loc lumea ce-și dorea salvarea Fabricii, s-au făcut petiții, Nicușor Dan s-a implicat și el în toată chestiunea. S-a pus presiune pe autorități, iar în cele din urmă a venit și o jumătate de veste bună: Ministrul Culturii a declanșat procedura de clasare ca monument istoric a Club Fabrica. Adică, timp de un an, clădirile în care se desfășoară clubul Fabrica au statut de monument istoric și nu pot fi demolate. În acest interval, Institutul Național al Patrimoniului va întocmi documentația pentru clasarea definitivă ca monument istoric.

N-ar fi fost prima dată când un loc care și-a pus amprenta asupra orașului ar fi dispărut din peisaj. Încă mai vărsăm o lacrimă pentru Lăptăria lui Enache și terasa La Motoare, iar de curând terasa Piranha din Regie și-a închis definitiv porțile, după 20 de ani de existență, pentru a face loc unui complex de blocuri.

fabrica

Concerte în clubul Fabrica

Personal, de Fabrica mă leagă multe amintiri. Am fost la deschiderea oficială, am tras multe beții aici încă de la începuturi, pe unele le-am și documentat într-o revistă de cultură urbană din acea perioadă - poți să citești aici cum a fost la un concert Jazzanova din 2008, pe când sudam țigări la trei dimineața. O prietenă din facultate a lucrat o perioadă aici ca barmaniță. Un prieten din liceu și-a deschis aici un magazin de țoale urbane și accesorii pentru sporturi extreme. Am avut parte de zile chill la terasă, cu grupuri mari de prieteni, dar și de scandaluri și seri agitate, memorabile, despre care nici nu pot să povestesc.

Așa că am luat-o un pic pe drumul nostalgiei cu Fabrica și am stat de vorbă cu oameni de-ai locului pentru a afla mai bine povestea.

fabrica

Curtea Fabricii în 2007

Omul care s-a încăpățânat să transforme fabrica

Gil (Virgil Horvat, 44 de ani), unul dintre antreprenorii care au transformat fosta fabrică în club, are un trecut personal cu acest loc. Tatăl său a lucrat ca inginer șef la vopsitoria fostei fabrici, așa că știa de mic o parte din clădiri. Când au început să pompeze bani în vechea clădire, tatăl lui Gil le-a zis că sunt nebuni.

Gil spune că Fabrica a apărut în urma intenției partenerilor B52 din acea perioadă de a crea un spațiu pentru concerte underground. Voiau un loc atipic și au negociat pentru închirierea fostului cinematograf Viitorul (unde au fost Wings și Modern). Până la urmă au ajuns să preia spațiul în care a funcționat câteva luni clubul Test Point.

„Nu părea funcțional, doar instalația sanitară a toaletelor și a barului de la etaj erau ok. N-am găsit nimic ce ar fi putut fi folosit ca design industrial, doar pereții păreau interesanți. Am recondiționat o parte din parchetul existent, iar unde nu exista, am montat podele de lemn. Apoi am luat mobilier ce ducea mai mult spre cafenea/restaurant (încă există parte din acest mobilier) pentru zona de pub.”

Investiția inițială a fost de 125 000 euro, credit de la bancă. Pentru că au fost insuficienți, au tot alocat sume din încasări pentru a finaliza proiectul, dar au cooptat și noi parteneri.

Deși educația lui - liceu de informatică și Universitatea ASE - l-ar fi pus pe un drum mai „de contabil”, Gil a fost lovit de microbul afacerilor de going out prin 2002, când a fost cooptat ca partener într-un bar/club care se chema „My Club”. A dat faliment, dar a învățat meserie.

Și clubul Fabrica a avut un traseu plin de transformări. Un timeline făcut de Gil:

  • August 2007: a început amenajarea, mai întâi cu partea de la etaj, cunoscută drept club, zona cu scenă.
  • Octombrie 2007: primul eveniment, concert byron. Neoficial.
  • Martie 2008: se deschide zona de pub, parter și o parte din etaj. Deschiderea oficială
  • 2009-2010: se deschide terasa și e amenajată, cu noi parteneri, așa cum o știi azi. Apare primul skatepark indoor din București și în clădirea alăturată se dezvoltă: sală de dans, escaladă, arisoft, ateliere de creație, magazine.
  • 2011: B52 se relochează în locul sălii de dans.

De-a lungul timpului, Fabrica nu s-a poziționat ca un club dedicat unui anumit gen sau unui anumit tip de public, iar acest lucru a adus laolaltă mai multe triburi ale Bucureștiului.

„Chiar dacă am întâmpinat dificultăți, noi am susținut încă de la început orice tip de exprimare și/sau orientare. De exemplu, primul after party de la Gay Pride a avut loc la noi”, își mai amintește Gil.

fabrica

Reconstrucție în 2007

Fabrica în vremea coronavirus

Ca și în cazul altor cluburi, și Fabrica a trecut prin perioade dificile. Gil menționează sfârșitul lui 2009, când aproape intrase în imposibilitate de plată. În 2012-2013, scena a început să fie operată de către B52 care i-a scăpat de o presiune financiară. „Ulterior, o perioadă grea a fost, evident, cea post Colectiv, dar și perioada actuală (pandemia COVID-19), care este cea mai mare provocare.”

Gil nu e chiar optimist, spune că vor fi necesare câteva luni după „marea relaxare” pentru ca publicul să revină la un comportament normal, care implică și going out, până atunci va fi o perioadă de tranziție.

„Cred că Fabrica a schimbat orașul în bine, au apărut locuri mai generoase pentru evenimente indoor, apoi și multe alte locuri au avut curajul de a avea sau îmbina un design industrial. Așa cum știm, în multe capitale și orașe mari din lume există astfel de spații reconvertite, cred că am fost printre primii care le-au aplicat în București”, povestește Gil.

Viitorul Fabrica, în condițiile date, sună mai degrabă criptic din gura lui, dar „după 13 ani și având în vedere experiențele avute, cred că vom putea ajunge la un echilibru statornic. Noi sperăm să fim în aceeași ipostază - oameni, comunitate și spațiu. Nu vrem să schimbăm nimic din ceea ce ne-a caracterizat”.

fabrica

Băieții care fac locul de joacă, pentru copii, din curtea Fabricii

Fabrica, pentru oamenii locului: familie, dragoste și beții

Trei barmani încă lucrează în Fabrica din cele mai vechi timpuri. Unii au trecut pe aici, dar s-au îndreptat apoi către alte obiective, alții au venit ca să rămână. Cu toții, însă, spune Gil „sunt cumva fabrica”.

I-am întrebat pe câțiva din oamenii locului despre cum s-au lipit de Fabrica, care sunt cele mai puternice amintiri și, desigur, beții trăite aici.

Alex Ghinguleac are 35 de ani, e pasionat de IT&C și se ocupă, printre altele de site-ul fabricii. Primul său contact cu Fabrica a fost prin 2011. A început să se împrietenească cu oamenii din club și a ajuns să frecventeze aici „schimbul 3”. Despre cea mai mișto beție nu se vorbește pentru că „nu se amintește”.

„Fabrica este un loc de suflet, un loc în care m-am simțit mereu în largul meu. Fabrica este o stare, un loc în care se aduna oamenii cu un vibe pozitiv”, spune el.

fabrica

Club Fabrica, la etaj

Dan Byron își amintește că a ajuns prin Fabrica în toamna lui 2007, la lansarea primului album byron. Locul nu era încă gata, dar nu puteau amâna primul lor mare eveniment. Byron își amintește că ieșit un super concert, cu patru bisuri și chef până dimineață. Trupa a avut acolo, în clădire, și sală de repetiții vreo câțiva ani. Tot aici a fost organizată și întâlnirea de 20 de ani de la terminarea liceului, pe terasa Fabricii.

Cea mai mișto beție din Fabrica a fost la o aniversare a trupei, „când am făcut bal mascat, iar eu eram faraon”. Era iarnă și, ca să se încălzească, până să intre pe scenă - unde o trupă de liceeni se lungea - i-a tot dat cu o sticlă de tărie. Când a început concertul lor, Byron „era fezandat bine”.

„Cumva vocea mergea, dar la chitară nu prea mai știam să cânt, iar săracul instrument se mai și dezacorda. M-am cam făcut de cacao sau cel puțin așa mi s-a părut. Am vorbit a doua zi cu niște prieteni care fuseseră la eveniment și mi-au zis că nu prea s-a observat. Li se păruse că mă comport ciudat doar când mi-am aruncat sandalele de faraon în public.”

Byron mai spune că Fabrica îi dă feelingul ăla de Vamă și că peste cinci ani speră să fie la fel de primitoare. Poate își face și întâlnirea de 30 de ani de la terminarea liceului tot aici.

fabrica

Parter Fabrica, unde se mănânc, se bea și se iubește

Gabi Georgescu a ajuns la Fabrica încă de la începuturi. După o dispariție de patru ani în publicitate, s-a trezit în 2011 angajat al clubului pe evenimente, apoi și pe comunicare online și media. Cea mai mișto amintire de aici e legată de concertul trupei While She Sleeps, al cărei fan este. A stat cu trupa până la șase dimineața, iar britanicilor nu le venea să creadă ce party-uri sunt în România. Gabi mai spune că i se face pielea de găină când se gândește cât de populară a devenit trupa între timp.

Cea mai memorabilă beție are legătură cu o după-amiază de vară cu cod nasol de ploi. „Lumea nu prea se încumetase să mai iasă la terasă în urma acestui anunț. Cei de-ai casei însă nu s-au speriat. Ne-am apucat să consumăm și am tot consumat, că nici nu ne-am dat seama că se umpluse terasa de apă mai sus de glezne. Țin minte că uniii s-au dezbracat la bustul gol, își luau avânt din spatele terasei, iar când ajungeau în dreptul barului făceau un fel de surfing pe piept. Restul găștii stătea în fața barului, acorda note de execuție și impresia artistică. Și, bineînțeles, aplauzele de rigoare, ca la orice competiție.”

Pentru Gabi, Fabrica e un mod de viață și prima casă.

fabrica

Pe vremea când nu exista COVID-19 în viețile noastre

Alex Mihut (aka Sonerie) este primul sunetist de la Fabrica, iar în CV-ul său se mai regăsesc și o colaborare de peste zece ani cu Smiley, ani buni de lucru pentru emisiunea Vocea României, dar și pentru majoritatea festivalurilor și evenimentelor mari de la noi (Untold, Neversea, Electric Castle, Cerbul de Aur etc.). Colaborarea cu Fabrica a început înainte să existe, pentru că a lucrat în B52 pe vremea Atomic Tv, perioadă în care făcea live session-urile și evenimentele live de atunci. Când Test Point a devenit Fabrica, Sonerie și echipa B52 s-au mutat aici.

Și pentru el este mai mult acasă decât adresa din buletin, dar și locul unde a câștigat o familie. „De la paznici, bucătari, ospătari, barmani, bodyguarzi, tehnicieni, patroni, clienți, artiști, fotografi, domnii care aduceau marfă, cu toții ne cunoșteam și devenisem mai mult decât prieteni”, spune Mihuț.

În ceea ce privește cea mai mișto beție de aici, are următoarea regulă: e întotdeauna cea mai recentă. Ține să menționeze că există o canapea sus, în pub, pe care toții au dormit, de la un punct acolo, și zilnic găseai câte un răpus din seara de dinainte, lat pe canapea.

fabrica

Amenajare skatepark, la începuturile existenței clubului Fabrica (2007)

Valentino Vasile (aka Valerică) e designer și pictor de interior/exterior. După terminarea liceului de arte plastice din Tulcea, a venit la studii în București, iar în facultate l-a întâlnit pe Andrei Ilie cu care a făcut echipă de design interior. Mai exact, au început să decoreze primele cluburi din București. Au pictat pereții pubului Terminus, Planters și alte câteva locații de top din acele vremuri. Inevitabil au ajuns și în cluburile de la mare, inclusiv la B52 în Vama Veche. Acolo au legat o prietenie care durează de mai bine de 17 ani.

Crearea conceptului de interior al clubului B52 din București a adus după el și proiectul Fabrica.

„Cred că am fost printre primii care au abordat street art în țară, pictând toate fațadele clădirilor din complexul Fabrica, și primii care aduceam industrial design în restaurante, cluburi, pub-uri. Picturile au fost realizate sută la sută de mine”, spune Valentino.

Andrei completează și el această amintire: „Ideea generală a fost să readucem sentimentul de fabrică, dar cu destinație de hub artistic. Curtea și clădirea din dreapta erau pline de gunoaie, iar la parter activa o firmă de termopane. Ușor, ușor spațiul a prins viață și personalitate: apar magazinele, sala de dans, sala de cățărat și, cel mai drag mie, ultimul atelier de pielărie ca pe vremuri din București. Din partea din spate au început să se audă repetițiile câtorva din formațiile mele preferate: Zob, E.M.I.L., H8 și alții. Și, uite așa, jobul meu la Fabrica s-a schimbat din interior designer în visual effects guy, făcând promo-uri video pentru câteva sute de concerte și evenimente.”

fabrica

În bucătărie. Fotografie via Marius Mihalcea

Marius Mihalcea l-a cunoscut pe Valentin Preotul (fost asociat la Fabrica) când lucra ca bartender la Bibi Bistro, în Vama Veche. Prin 2008, acesta i-a propus o colaborare la Clubul Fabrica.

„Am rămas cu foarte multe amintiri frumoase în cei 12 ani de Fabrica, dar una specială este ziua în care am cunoscut-o pe soția mea, care mi-a dăruit doi copii minunați. Și, ce mi se pare remarcabil, este faptul că trei din patru barmani și-au cunoscut soțiile la Fabrica”, mărturisește Marius, care nici nu mai trebuie să spună că pentru el Fabrica e familia.

Cea mai tare beție este de la petrecerea de ziua de naștere a colegului și prietenului său Ilhan Nuri, organizată după program cu toți colegii și cu o parte din prietenii de la Expirat. Se întâmpla în seara de 24 iunie 2013, iar răsăritul i-a găsit poeți:

„Fabrica și Expirat / E cocktailul preferat / Să petrecem tot la fel, / Cu oameni de caracter / Să petrecem toată viața / Seara până dimineața / Nici nu trebuie să bem / Că mizerii tot suntem / Cu toții ne-om însura / Și copii noi vom avea, / Tot prieteni o să fim. / Trăim că sa ne cinstim!”

fabrica

Ilhan Nuri aka Turcu’ are acum 38 de ani și e barman la Fabrica, despre care spune că e un loc în care te poți exprima liber și fără prejudecăți. În cei 12 ani a strâns multe amintiri, dar cea mai memorabilă e petrecerea de ziua lui, menționată și de colegul Marius.

„Ce a fost deosebit la acea seara a fost că până dimineață, toată lumea a vorbit numai în versuri. Le-am scris pe toate pe foi și pe șervețele și, culmea e că, a doua zi, poeziile încă erau reușite.”

În urmă cu zece ani nu exista Tinder, dar se pare că pentru cei de aici Fabrica a umplut acest gol cu brio. „O altă amintire plăcută ar fi de acum zece ani, când am cunoscut-o pe viitoarea mea soție. E plăcut să vezi o fată mică și slăbuță care vine la bar din cinci în cinci minute și comandă câte șase beri. Era cu o gașcă de vreo 20 de prieteni și, ca să-și facă drum la bar, s-a oferit să le aducă ea băuturile de fiecare dată când voiau să comande ceva. A meritat efortul, de atunci am rămas împreună.”

fabrica

Cristina Bahnaru, unul dintre asociații Fabrica, încă de la începuturi

Cristina Bahnaru e unul dintre asociații Fabrica și-mi spune că prima dată când a ajuns aici, a văzut „un spațiu imens plin de gunoaie, moloz, lucruri aruncate care încotro: papiote, ciorapi, maculatură…. N-am stat mult pe gânduri și am acceptat să devin asociată la Fabrica. Firea mea optimistă și entuziasmul m-au ajutat să trec peste momentele în care nu părea că o scoatem la capăt. În cinci-șase ani spațiul a devenit mult mai prietenos”.

Cea mai frumoasă amintire e legată de primul eveniment organizat pe terasa care, la acel moment, era neamenajată. Timp de trei zile curtea a găzduit un concurs de graffiti, iar participanții la acel eveniment au făcut-o pe Cristina să înțeleagă că acest loc e plin de viață. Tot ea spune că cea mai memorabilă beție a început în Fabrica, dar s-a terminat prin centru, cu o plimbare alături prieteni și de mașina de gunoi.

În viziunea ei, Fabrica ar trebui să fie un loc mult mai verde, cu plante și flori. Speră ca în următorii cinci ani să se întâmple asta.

fabrica

Dan Costea

Dan Costea e vocalist și chitarist la Coma, rockstar și tată. Spune că muzica și gașca l-au plimbat prin cluburile bucureștene încă de la începuturile lor: Fire, Suburbia, B52, Expirat și, bineînțeles, Fabrica.

Printre cele mai frumoase amintiri din Fabrica, Dan menționează concertul Madball, revelionul la care a cântat (primul revelion la care a cântat COMA), filmarea videoclipului „Cel mai frumos loc de pe pământ”, dar și prima dată când COMA a cântat la o nuntă: „prietenul Barbu de la E.M.I.L.!”.

Toate, încununate cu niște beții memorabile.

Dan spune așa: „Pentru mine Fabrica înseamnă zeci de concerte, de amintiri și prieteni. Dar, mai nou, de când am copil (patru ani), Fabrica este locul în care mănânc bine, las copilul la joacă în curte și, din când în când, mai scap seara la o băută cu prieteni, cam rar, ce-i drept.”

fabrica

Terasa Fabrica așa cum o știi din vremea când distanțarea socială era o alegere, nu o impunere

Iancu e tipul de care Gil spune că se chinuie de doi ani să plece de la Fabrica, dar nu reușește să facă acest pas. S-a angajat aici ca picol, în octombrie 2011, când a început un an nou la facultate. Era primul lui loc de muncă.

„Am dat peste niște oameni atipic de relaxați, plini de umor și gânduri curate, fapt ce nu m-a lăsat să plec nici până în prezent. Între timp, aș fi putut profesa ca inginer, dar am ales să am o viață mai relaxată, zic eu, cu mult mai multe împliniri.”

Cea mai mișto amintire din Fabrica are legătură cu ziua lui de naștere, când a împlinit 28 de ani. „Eram la muncă. Pe la prânz m-am trezit că mă leagă un coleg la ochi și-mi spune că trebuie să mergem în pub, sus. Mă gândeam că mă așteaptă un tort, dar mă aștepta o dansatoare… Eu am stat încremenit pe scaun, pe toată durata reprezentației, în timp ce toți se uitau la spectacol.”

Pentru că Iancu e inginer, îmi spune în cifre cât de mult înseamnă Fabrica pentru el. „Tehnic vorbind, Fabrica reprezintă 28.125% din viața mea de până acum, dar în esență e mult mai mult, pentru că aici s-au întâmplat lucruri care te fac sa te simți viu și că nu ești doar un roboțel dintr-o societate bolnavă.”

E clar, Fabrica nu e doar o parte din oraș, o clădire din patrimoniul industrial al Bucureștiului sau o bucată de pământ care ar putea să le umple buzunarele unor dezvoltatori imobiliari. Pentru toți care s-au legat de acest loc, e o parte din viața lor, o familie, un spațiu care a intrat în patrimoniul personal al multora.

Editor: Iulia Roșu