De ce casele de self-checkout ar putea fi o idee bună, în ciuda românilor care se plâng de ele

Puține știri din ultima vreme au produs mai multă indignare decât anunțul companiei Auchan că va înlocui în hipermarketurile sale toate casele de marcat cu case de self check-out. Mai exact, toate casele de marcat tradiționale vor dispărea până în 2025, așa că va trebui să-ți scanezi singur toate produsele la casele automatizate.

Cum se va face asta? De ce sunt așa de indignați românii de vestea asta? Și, mai ales, au sau nu dreptate?

În primul rând, trebuie spus că toată treaba asta cu automatizarea și digitalizarea cumpărăturilor nu se întâmplă de ieri, de azi. Casele de self check-out, de exemplu, funcționau în alte țări de ani buni înainte ca noi măcar să fi auzit de ele. În SUA, aproape o treime din tranzacțiile marilor retaileri aveau loc prin astfel de case – iar asta era în 2020, acum e probabil și mai mare. 

Pe astea le cunoști probabil cel mai bine, că le întâlnești acum în multe supermarketuri, dar există alte metode care par mai rapide și mai simple. Sistemul RFID, pe care poate l-ai întâlnit și la noi, la Decathlon, îți permite să pui produsele într-un spațiu special, unde vor fi scanate imediat și nu mai trebuie să le pui codul de bare. Fix ca-n clipul ăsta:

Altă metodă și mai minimalistă e Amazon Go, unde nu trebuie decât să pui produsele în plasă sau buzunar, iar totul e contorizat prin camere video și recunoaștere facială, care te urmăresc constant. Nici nu trebuie să plătești la final, ci să scanezi la început aplicația Amazon, iar când ieși îți ia direct banii de pe card. Încă un pas mai aproape de a umple distopic toate spațiile publice de camere video, dar, hei, doar nu crezi în Black Mirror, nu? 

Ultima și cea mai bună, după părerea mea, e scanarea cu telefonul. Adică instalezi aplicația magazinului și scanezi fiecare produs pe măsură ce-l introduci în coș. De ce e cel mai bun? Pentru că știi cât costă, cât o să cheltuiești și nu-ți mai pică fața când vezi prețul final la casă. 

Normal, asta ar fi și metoda cea mai puțin iubită de către magazine, pentru că așa ajungi să cheltuiești mai puțin. Și cum am putea altfel susține capitalismul târziu și consumerismul dacă n-am cumpăra tot și tot mai mult, inclusiv lucruri de care n-avem nevoie sau mâncare care se va strica?

Toate astea ar merita și o discuție despre cum magazinele investesc milioane în trucuri psihologice care să te manipu… influențeze să cumperi cât mai mult, dar asta pe altă dată. Știi cum se spune, când o face statul e rău, când o face privatul înseamnă marketing inovativ.

Există două legi imuabile enumerate de Newton: „orice acțiune are și o reacțiune” și „orice subiect care poate fi comentat va fi comentat de influencerii români”. 

Marian Godină a fost printre primii care să reacționeze la această veste și a spus că el, clientul, e transformat în casier și d-asta nu va mai merge la Auchan. După care ai și populiștii de serviciu, care se urcă pe orice val public de indignare, ca George Simion, care îndeamnă la boicot sau oamenii care-și dau cu părerea pe orice subiect, ca Dan Negru. 

E important de notat că nu toți românii critică fix aceleași lucruri și nu de pe aceleași poziții ideologice. Cert e că subiectul e unul foarte relevant, pentru că schimbările tehnologice ne vor afecta stilul de viață și valorile pe viitor, așa că merită o dezbatere publică largă. Care-s argumentele principale?

Primul argument e un fel de „dar de ce să muncesc eu?” al oamenilor supărați că trebuie să facă treburi. Nu e chiar același lucru, dar e vecin cu „de ce să golesc eu tava la McDonald’s dacă au oameni plătiți pentru asta?”. E drept, românii cum fac banul, cum vor să li se facă totul de către alții, că așa văd ei că trebuie să-ți etalezi succesul financiar.

Doar că unii au aici un argument bunicel: dacă magazinul taie din costuri prin faptul că tu, clientul, faci acum munca casierilor, unde se duc banii ăia? N-am eu glob de cristal să văd în viitor, dar m-aș încumeta să pariez că mai mult vor merge în profiturile unor acționari, decât în ieftinirea produselor. 

Al doilea argument e mai mult un câmp de luptă ideologic legat de oamenii care vor fi disponibilizați. Pe de o parte, ai pe cei care spun „rămân oamenii fără muncă”. Pe de altă parte, îi ai pe cei care spun „ăsta-i capitalismu’, bro, io dacă aș fi casier și m-ar concedia aș investi la bursă și m-aș face bogat” și alte sfaturi de la oameni care s-au născut în familii cu bani, dar povestesc cum s-au ridicat doar prin ambiție și muncă. Cei din a doua categorie spun despre primii că-s nostalgici ceaușiști, doar că e o înțelegere greșită. 

Primii nu țin neapărat să se păstreze niște slujbe oribil de monotone și slab plătite, ci sunt mai mult îngrijorați că automatizarea le taie oamenilor un venit stabil și-i face șomeri fără nicio plasă de siguranță sau ajutor pentru reconversie profesională. Și da, știu că Auchan a zis că „toți” casierii vor deveni „consilieri” la noile case automatizate unde să ajute clienții, dar hai să fim serioși: nimeni nu investește în automatizare ca să păstreze toți angajații, o face ca să-i reducă și să taie din costuri.

Și al treilea argument – și probabil cel mai enervant – e cel cu „tehnologia, bro, e progresul, ncsf”. N-o să-ți zic că tehnologia e Satana și tre’ să ne întoarcem la plug și cusut de mână, dar oamenii iau lucrurile foarte simplist și fără nuanțe. Exemplul lor preferat e cel cu ludiții, o organizație a muncitorilor textili din Anglia secolul al XIX-lea care au încercat să dea foc războaielor de foc automatizate, ca să-și păstreze slujbele. Cum era de așteptat, ludiții au pierdut, tehnologia i-a înlocuit. 

Paralela asta e folosită în ideea că orice critică aduci procesului de automatizare te face un ludit contemporan prea prostăvan să vadă beneficiile tehnologiilor. Treaba e că dilema e una politică și filosofică fără răspunsuri clare și mult mai nuanțată, dar, hei, de ce să încerci să înțelegi nuanțele când poți să adopți narațiunea care împarte lumea în proști, adică ei, și deștepți, adică tu?

Sunt o grămadă de idei de la oameni din toate viziunile ideologice – unele parțial false, dar cu niște argumente pe jumate valide, altele complet proaste – dar mai greu e să-ți faci o imagine clară cu totul. 

Legat de treaba cu automatizarea, există o poveste destul de relevantă dintr-o carte scrisă în 1957 de Stanisław Lem, autorul polonez care a scris și „Solaris”. Ijon Tichy, călător prin cosmos, ajunge pe planeta unor extratereștri numiți sugestiv „Nerozii”. Asemănător societăților noastre premoderne, aceștia erau împărțiți în caste de lideri religioși, aristocrați și muncitori, doar că tehnologia a avansat atât de mult că toate muncile s-au automatizat. și nimeni nu mai putea fi angajat. Acum, fabricile produceau bunuri în masă și foarte ieftine, doar că fabricile tot ale aristocraților rămâneau și tot lor le revenea tot profitul. Pentru că nu mai aveau ce să lucreze, muncitorii nu puteau cumpăra nimic și mureau de foame, în timp ce fabricile nu aveau cui să vândă.

La care Ijon Tichy spune senin: „Păi, e simplu: treceți toate fabricile în proprietatea comună a tuturor și așa problema e rezolvată”. La care extraterestrul care-i făcea prezentarea răspunde ceva de genul „Vai, străinule, te rog nu mai pronunța asemenea erezii care atacă însăși fundamentele principiilor noastre de viață și libertății”.

E comică povestea, dar și o critică interesantă venită încă de acum 60 de ani. Poți să înțelegi din asta ce vrei, dar eu văd un semn că avansul tehnologiei nu e tot timpul bun sau rău. Invenția bombei nucleare nu a făcut planeta un loc mai bun, de exemplu. Chiar și apariția fabricilor la început a însemnat mutarea țăranilor englezi – care trăiau destul de bine, comparativ cu restul lumii – din sate în mahalale improvizate pentru a munci 14–16 ore ore pe zi în condiții oribile în noile fabrici. Asta se-ntâmpla inclusiv cu copiii de până-n 12 ani.

Pe de altă parte, în momentul în care muncitorii s-au organizat în sindicate și au luptat pentru drepturile lor, au avut salarii mai mari, condiții mai bune și au putut să se bucure și ei de lucrurile fabricate de ei. Cum ar veni, avansul tehnologic poate să fie bun pentru toți sau foarte bun pentru câțiva și nu chiar plăcută pentru majoritatea.

Aceeași poveste și critică o aduce și antropologul David Graeber – dacă n-ai citit până acum „Bullshit Jobs”, îți recomand s-o faci. Ce zice el e că, deși automatizarea s-a produs în multe domenii în ultimul secol, tot program de opt ore muncim, ca angajații de acum o sută de ani. Cum așa? De ce nu s-a adeverit predicția economistului John Keynes, care spunea că omul secolului XXI va lucra doar 15 ore pe săptămână? 

Ce zice Graeber e că automatizarea a avut parțial loc – dacă înainte majoritatea angajaților lucrau în industrie sau agricultură, acum cei din țările dezvoltate lucrează preponderent în servicii. Sigur, multe servicii sunt necesare, însă multe nu doar că se simt ca și cum ar fi inutile, dar probabil chiar sunt. Tipul de slujbe care, dacă ar dispărea mâine, nu ar afecta pe nimeni altcineva. Bullshit jobs, cum le numește el.

Culmea, ce zice Graeber e cum capitalismul, în loc să ducă la eficientizare, ajunge să fie mai mult un fel de neo-feudalism managerial. Paralelă interesantă, când te gândești că și lorzii feudali angajau de multe ori oameni pentru slujbe inutile doar pentru că era o chestiune de prestigiu și opulență să ai cât mai mulți angajați sau supuși în jurul tău.

Okay, hai că să n-o mai lungesc: dispariția slujbelor de casier e o idee foarte bună. Dacă s-ar putea face cu metode și mai simple tip RFID, cu atât mai bine. Nimeni n-ar trebui să stea pe un scan și să scaneze produse încontinuu jumătate de zi, mai ales dacă ai de-a face cu clienți dificili. Și ai. Același lucru e valabil și pentru slujbele din corporații care presupun să umpli tabele de Excel. 

Problema însă e cum va arăta societatea de pe urma automatizării. Vom munci doar două-trei ore pe zi și o să putem dedica restul timpului pentru plăceri, hobby-uri și familie? Sau, la cum arată lucrurile acuma, vom fi mai asemănători cu planeta din cartea lui Stanisław Lem? Nu chiar să murim de foame, dar cu o ierarhie foarte inegală, împinși să acceptăm bullshit jobs. 

Dezbaterea pe automatizarea e ceva mai mare și mai veche în afară țării - de acolo și propuneri precum taxa pe roboți sau Venit de Bază Universal. Propuneri interesante de altfel, dar pare că, deși identifică bine problemele, reprezintă doar un plasture care tratează doar parțial efectul. Poți merge în direcții ca taxarea mai mare a profiturilor sau asigurarea unei plase de siguranțe mai bune, ajutor de șomaj consistent, cursuri de reconvertire gratuite și multe multe altele încercate deja.

Soluții nu se pot implementa peste noapte, adevărat, dar putem să fim mai radicali în optimism și să ne întrebăm: cum ar fi dacă automatizarea chiar ar fi în folosul tuturor, nu doar al câtorva? Până la urmă, asta era promisiunea: că avansul tehnologic ne va face viața mai ușoară și lipsită de griji, așa că de ce să nu îndrăznim să încercăm îndeplinirea promisiunii?