Cea mai absurdă situație în care te-ai putea trezi ca femeie în România mai ales dacă ești educată

Familiarul exotic este o emisiune despre oameni și faze produsă de VICE România în colaborare cu Iscoada, o platformă editorială dedicată cercetărilor antropologice și științelor sociale conexe. Cu fiecare nou capitol trecem prin subiecte care au impact direct în viața ta și încercăm să înțelegem de ce ni se întâmplă ceea ce ni se întâmplă. Pentru episodul de acum ne-a ajutat Radu Umbreș, antropolog și lector la SNSPA.

Înainte să vorbesc cu Radu, am discutat cu Adriana Savu despre celibat, presiunea la care sunt supuși de societate oamenii necăsătoriți și fără copii, dar și ce înseamnă viața singur și în singurătate. Găsești informațiile despre acest stigmat în articolul de pe VICE. Discuția mea cu Radu a pornit de la articolul său „Femeie educată, caut partener” în care a analizat ce se întâmplă când mai multe femei decât bărbați termină o facultate. Articolul nu este despre vreo vină, în primul rând, și nu e pentru bărbați sau femei. E pentru toată lumea și subliniază o situație din societatea actuală. 

Mai multe femei termină facultatea decât bărbați. Ăsta e un trend global prezent și la noi. În 2020, în România, din totalul numărului de absolvenți de studii superioare studentele au reprezentat 59,1 la sută. Este o diferență majoră față de acum peste 150 de ani când Codul Civil din România la 1864 legifera dependența totală a femeii față de bărbat. Ea nu avea drepturi politice și nici prea mult drept de proprietate, iar dacă mai era și necăsătorită era considerată o „femeie pierdută”. 

Absolventele diferitelor școli de atunci erau văzute ca niște persoane care nu prioritizează „viața familiară fecundă, ci desmățul emancipării de salariată sterilă”. Dacă pe final de secol XIX femeile obișnuite, fără familii și cunoștințe influente sau bogate, intrau rar spre deloc în universități, acum ele sunt majoritare. În ultimul deceniu, numărul femeilor românce care au absolvit facultatea a fost constant mai ridicat decât cel al bărbaților.

Există studii care arată că femeile educate au tendința de a-și căuta parteneri cu același nivel de studiu. Totodată, pare că femeile tind să țină mai mult la acest aspect decât obișnuiau să o facă bărbații, dar asta nu e o regulă. 

Deși, dacă e să fim onești până la capăt, contextul în care ei „acceptau” asta era puțin diferit. Femeile n-au avut acces la educație superioară până în secolul trecut, așa că, odată ce studiile universitare au fost permise, n-au stat pe gânduri, au inversat mediile naționale de performanță educațională și-au făcut un trend global. Asta produce schimbări în dinamicile sociale dintre femei și bărbați, atât în plan profesional și economic, dar și în sfera relațiilor și a parteneriatelor.

În 1968, Newsweek avea o copertă menită să bage spaima în orice femeie care nu era măritată până la 30 de ani. Dacă trecuse de 40 de ani și mai avea și studii superioare, plus o carieră, nu mai avea nicio șansă. Panica a rămas în aer până-n anii ‘90: nu întâmplător, un personaj din Nopți albe în Seattle spunea că e mai ușor să fii ucisă de un terorist decât să-ți găsești un soț dacă ai peste 40 de ani. 

Lucrurile stau însă fix pe dos, iar femeile din Statele Unite ale Americii, cu cel puțin diploma de licență luată, aveau și au șanse mai mari de a se căsători, ba mai mult, de a avea mariaje de lungă durată. Problema e, de fapt, în numere, nu în dezirabilitate.

Jurnalistul Jon Birger susține în cartea „Date-onomics” că femeilor cu studii superioare le va fi mai greu să-și găsească parteneri cu același nivel de educație, pentru că numeric ei sunt mai puțini. Lucru subliniat clar și din coperta cărții pe care vezi un bărbat semi-Barbie-Ken care are lângă el un harem de Barbie de diferite culori îmbrăcate în rochițe roz, roșii și galbene. Măcar de data asta discuția nu e purtată din unghiul dezirabilității.

Antropologul Radu Umbreș a scris în articolul său că majoritatea cercetătorilor sunt de acord că femeile tind să caute homogamia sau hipergamia educaționale. Adică să aleagă bărbați cel puțin la fel de educați ca ele, dacă nu chiar mai educați. În același timp, o cercetare făcută în spațiul european arată că, deși femeile sunt mai educate decât bărbații, n-au o problemă neapărat să se cupleze cu bărbați mai puțin educați decât ele.

În schimb, bărbații cu nivel înalt de educație par să prefere să nu-și asume relații foarte serioase, iar cei cu mai puține studii tind să aleagă celibatul în loc să se cupleze cu o femeie mai educată. Același studiu subliniază că, dacă în trecut femeile aveau tendința să fie cu bărbați care erau cel puțin la fel de educați ca ele, acum sunt cu bărbați care sunt cel mult la fel de educați.

Din perspectiva lui Radu, câțiva dintre factorii care le pot influența decizia femeilor de a nu-și alege un partener cu mai puține studii decât ale lor își au rădăcina într-o cultură patriarhală, în care norma socială era ca partenera să nu fie mai pregătită decât partenerul său, dar ar putea avea de-a face și cu „înclinații psihologice evoluate de selecție”, cum le numește el, în care statutul social al bărbatului e esențial pentru femei. Iar când vine vorba de bărbați, ei s-ar putea simți amenințați de partenere cu mai mult succes fiindcă i-ar putea părăsi dacă nu țin pasul cu evoluția lor.

Pentru a explica fenomenul, Radu privește cuplatul din perspectiva unei piețe de dating care funcționează pe baza schemei cererii și a ofertei, în care femeile sunt dezavantajate numeric, iar bărbați mai avantajați, pentru că au de unde alege. Ceea ce îi poate face să fie mai puțin înclinați către relații serioase, asumate, și mai deschiși relațiilor pasagere.

Nu e atât de roz scenariul nici la ei, fiindcă există și partea celor care nu reușesc să facă față noului context și adesea ajung să fie frustrați, nervoși și agresivi cu femeile care nu-i mai bagă în seamă fiindcă ei nu mai fac față cerințelor lor. Gândește-te la un incel, acești celibatari involuntari. 

Radu spune despre ei că ar vrea să aibă o parteneră fie erotică, fie stabilă, dar nu mai sunt dezirabili, ceea ce-i face să rămână celibatari și să devină frustrați. „Se uită la societate și văd că în partea cealaltă sunt bărbați educați care au mult succes, iar ei se simt excluși. Într-adevăr sunt excluși fiindcă trăsăturile lor nu sunt atractive”, nuanțează Radu. 

Sunt genul de bărbați care în loc să se analizeze pe ei înșiși, analizează femeile și faptul că nu sunt atrase de ei, de parcă ar fi cineva dator să-i iubească și pe ei. Acești bărbați sunt adesea marginalizați în societatea fizică și conectați prin grupuri online.

„Cel puțin în State vedem oameni care devin violenți, comit crime, violență simbolică. Sunt aceste triburi de pierzători care se sprijină unii pe ceilalți și se creează o ideologie puternic sexistă. Ai ura față de femei și bărbații percepuți că au monopol. Adevărul este că, din păcate, au dreptate, sunt dezavantajați, dar soluția nu va veni din «redistribuirea» femeilor ca sa ajungă la orice bărbat”, explică Radu. „Chiar dacă am văzut că există niște oameni care chiar propun la modul serios asta, că există dreptul la intimitate, că ar trebui ca statul sau societate să îți asigure un partener.” 

Poate sună funny, dar nu prea e de glumit cu oamenii ăștia, care pot deveni chiar un pericol public. Soluția nu e un scenariu de tipul „Handmaid’s Tale”, nici să creezi un nou departament în cadrul Ministerului Familiei cu rolul unei agenții matrimoniale de stat.

Câteva dintre scenariile posibile ale contextului educațional prezent presupun că femeile se vor cupla cu parteneri care au un venit mai mare decât ele, deși un nivel de studii mai scăzut; că mai multe dintre ele vor alege să fie singure; că pur și simplu vor alege parteneri mai puțin educați decât ele; sau că bărbații vor prefera relațiile ușoare, lucru care poate fi dorit și de femei. Nu doar bărbații vor relații non-monogame, poli sau deschise.

Ipoteza prezentată de Radu e vizibilă în campusurile americane în care numărul studentelor este mai ridicat decât cel al studenților și pare să predomine „hook-up culture”, adică o cultură a cuplatului neasumat.

Atitudinile de divorț, de asemenea, sunt similare: bărbații cu studii mai reduse decât partenerele lor par a fi mai predispuși să divorțeze de femeile educate, fiindcă pentru ei „piața” pare a fi mai ofertantă, în timp ce femeile pot fi mai reticente pentru că au șanse mai mici să găsească un partener cel puțin la fel de educat. 

Robin Dunbar, profesor de psihologie evoluționară de la Oxford, a explicat că ce s-ar putea întâmpla în acest context demografic e să intervină mai multă competiție între femeile care vor să-și găsească partener la fel de educat, dar, în același timp, că cele care nu-l vor găsi își vor ajusta criteriile de selecție și s-ar putea căsători mai târziu.

Deși femeile sunt mai educate în prezent, decalajele socio-politice și economice din societate nu evidențiază asta. Încă nu e vorba de o distribuție echitabilă a influenței și a impactului în societate, iar diferențele câștigurilor financiare persistă.

În Uniunea Europeană, ca în SUA, există aceeași constantă: 46 la sută dintre femeile cu vârsta între 30–34 de ani au terminat studii universitare, comparat cu 35 la sută dintre bărbați. Toate statele membre UE înregistrează această discrepanță. În 2019, diferența cea mai mică între aceste procente era în Germania, iar cea mai mare în Estonia. România se situa undeva la mijloc, pe o poziție apropiată cu Austria. 

Aici trebuie avut în vedere că la noi doar 25,8 la sută din populație a absolvit studii universitare. Când vorbim însă de angajabilitate, procentajele se inversează. Astfel, 79 la sută dintre bărbații din UE erau angajați la momentul cercetării, comparat cu 67,3 la sută dintre femei. România se numără printre țările unde diferența dintre genuri pe piața muncii e printre cele mai mari, alături de Polonia, Italia, Grecia și Malta.

Cât despre diferențele de venit dintre genuri, sunt două tipuri de date. Diferența de salarizare „neajustată” între femei și bărbați oferă o imagine de ansamblu a inegalității de gen în ceea ce privește salariile pe oră. Se numește „neajustat”, deoarece nu ia în considerare toți factorii care influențează diferența de remunerare între femei și bărbați, cum ar fi diferențele de educație, experiența pe piața muncii sau tipul de muncă. 

La nivelul Uniunii, în 2019, veniturile femeilor erau cu 14,4 la sută mai scăzute decât cele ale bărbaților și 15,3 la sută în zona euro. Diferențele pe ora plătită diferă destul de mult oricum. În Luxemburg, de exemplu, era o diferență de 1,8 la sută, la noi de 5,5 la sută, în Cehia și Germania de 20,1 la sută, iar în Estonia de 21,8 la sută.

Pentru o imagine completă a decalajului dintre veniturile de gen a fost dezvoltat un nou indicator. Acesta măsoară impactul celor trei factori combinați, și anume: câștigul mediu orar; media lunară a numărului de ore plătite; rata de ocupare pe veniturile medii ale tuturor femeilor de vârstă activă – indiferent dacă sunt angajate sau nu – comparativ cu bărbații. Aici, diferența dintre veniturile femeilor și a bărbaților la nivelul UE era de 36,7 la sută în 2018, iar în România de 25,5 la sută. 

Pe scurt, deși femeile sunt mai educate, sunt plătite mai prost și au o rată mai scăzută de angajabilitate. Dar să revin la dating, cuplat și chestiuni omenești.

Am avut destule relații și date-uri la viața mea și, într-adevăr, un anumit domeniu de studiu sau activitate îl poate face pe tip să pară mai atrăgător la prima mână, dar cu timpul am învățat că adesea contează prea puțin când vine vorba de dinamica de cuplu sau orice soi de relație non-profesională ar fi la mijloc. Mă interesează destul de puțin jobul omului căruia îi dau swipe dreapta și sunt mai atentă la modul în care vorbește, cum se comportă și ce perspective și valori are asupra vieții. Da, prefer un bărbat școlit, dar când mă gândesc la educație nu am doar perspectiva instituțională în minte. 

Pentru mine, educația cuiva presupune mult mai multe lucruri decât anii stați în facultate și diplomele atârnate pe pereți sau uitate în sertarele mamei. În același timp, cred că e esențial să fii expus la o grămadă de medii pentru a te dezvolta cât mai mult, iar asta poate fi mai ușor într-o facultate, în special dacă mai prinzi și ceva burse de mers pe afară. 

Discuția asta nu înseamnă că femeile ar trebui să nu mai studieze cu aceeași perseverență și să se concentreze mai mult pe viața personală sau să fie mai puțin ambițioase în ceea ce privește cariera lor. Însă poate fi momentul în care vorbim despre cum am putea susține băieții și bărbații să-și continue studiile, deoarece, într-adevăr, ne căutăm parteneri similari. Nu trebuie uitat și că datingul prin aplicații a schimbat perspectiva asupra a ceea ce căutăm la o altă persoană.

Cu telefonul în mână, întinsă pe pat, dau swipe dreapta în funcție de primele poze ale unui profil și a lucrurilor pe care le avem în comun, dar la fel de bine rapid glisez în stânga dacă nu-mi convine ceva. Ce fac, de fapt? Decid dacă e o posibil să fiu atrasă de cineva în funcție de o listă de caracteristici care poate la fel de bine să fie o vrăjeală sau o diminuare a persoanei respective. Ce știu sigur e că până acum nu mi-am bătut capul prea mult cu identitatea mea de pe aplicațiile de dating și oricum habar n-am cine și cum interpretează chestiile alea pe ecranul propriu. Ideea e că dacă cunoști un om în viața de zi nu-l întrebi în primele minute de conversație ce a studiat, ce job are sau unde și-a petrecut vacanța, ci există o interacțiune mult mai fluidă și naturală. 

Radu consideră și că observația acestor tendințe demografice nu ar trebui să fie interpretate ca pe ceva care să ne sperie, cu atât mai mult care să ne bage înapoi în cutia stereotipurilor și a încadrărilor sexiste, ci să vedem cum am putea sprijini bărbații să țină pasul cu femeile. „Este posibil să fie o femeie foarte atractivă, bine educată, cu o personalitate sclipitoare și matematic situația să fie proastă, pentru că nu găsește un partener. Poate se simte penalizată, dar a făcut ceea ce trebuie. E lumea din jurul ei care nu oferă un tip pe măsură. La nivelul așteptărilor, bărbații au rămas în urmă. Nu e vina ei”, adaugă el.

Când l-am întrebat cum ar rescrie articolul dintr-un unghi de adresare către bărbați a răspuns scurt: „stați în școală că viitorul nu sună bine”. 

E nevoie să găsim o cale de a adresa și distragerile societale ale bărbaților, cum ar fi jocurile de noroc sau diferitele combinații mai mult sau mai puțin riscante care au ca scop câștigul financiar imediat sau cât mai ridicat. La acestea se pot adăuga anumite afecțiuni mintale, cum ar fi ADHD – predominant la bărbați, dar poate și pentru că diagnosticările sunt făcute adesea după subiecții de sex masculin –, plus încurajarea și chiar construirea unor caracteristici comportamentale care nu-i ajută să se integreze în societatea actuală, cum ar fi agresivitatea sau dorința de dominare.

Deși societatea nu mai cere la fel de pregnant ca bărbații să pună pâinea pe masă, poate-i urmărește greutatea vechiului statut social și nevoia de o avuție considerabilă pentru a fi împliniți. Cu cât mai repede, cu atât mai bine și atunci nu dau pe la școală fiindcă educația e o investiție pe termen lung, care rareori vine cu o recompensă financiară relevantă imediată.

„Până la urmă nu putem să penalizăm femeile că sunt mai bine educate pentru că au ajuns acolo prin propriile lor eforturi, însă ce am putea ar fi să vedem dacă nu cumva ceva din sistemul actual s-ar putea să penalizeze băieții și să nu ne dăm seama că într-adevăr au anumite probleme, că au un comportament de risc, de delincvență, și să-i ajutăm. Asta e. Or fi ei bărbați, dar sunt și ei oameni și s-ar putea ca unele dintre trăsăturile lor naturale să nu-i mai facă așa de bine adaptați la o lume modernă. Dacă timp de milenii masculinitatea îți dădea acest avantaj în societate, acum s-ar putea să fie un dezavantaj, să te transforme într-o persoană neadaptată și în conflict cu societatea”, conchide Radu. „Egalitatea trebuie să fie de ambele părți ale ecuației.”

Așa e, am scris articolul ăsta dintr-o perspectivă binară, însă cred că certitudinea pe care o poți avea indiferent de orientarea ta sexuală și dorințele de cuplare, și care mi-a fost întărită de discuțiile mele cu Adriana Savu și Radu Umbreș, e că trăim într-o perioadă în care ni se rearanjează busolele emoționale, sociale, economice și politice cu privire la relațiile de cuplu. Nu există un singur răspuns – ar fi și ciudat să se întâmple asta – despre cum mergem înainte, dar este important să știi ce schimbări se petrec în jurul tău și poate chiar să-ți adresezi niște întrebării cu privire la situația ta.