Dacă copiii sunt viitorul unei țări, atunci statul român nu dă doi bani pe viitor. Să fii orfan sau copil abandonat în România înseamnă să nu exiști.

Statul te aruncă într-o clădire, de unde până la 14 ani ieși doar patru ore pe zi, cu bilet de voie. Dacă ai noroc, nu ajungi în unul din centrele cu peste o sută de copii, care ar fi trebuit desființate după integrarea în UE.

Te atașezi mai mult de obiecte, decât de oameni și nu afli ce-i iubirea de frate sau de părinte. Din peste 60 mii de copii instituționalizați, doar 3 809 sunt adoptabili, conform Autorității Naționale pentru Protecția Copilului (ANPDCA). Din cauza birocrației și dezinteresului, procesul de adopție poate dura câțiva ani.

Chiar dacă ajungi în asistență maternală, de multe ori ești educat cu bătaia. Te pune mai târziu cineva să desenezi o familie și tu faci și un elicopter, „ca să salveze frățiorii". Preferi să te întorci în sistem, unde te caftesc chiar cei care ar fi trebuit să te protejeze împotriva abuzurilor, și să ai impresia ca ți se schimbă viața când te duce cineva într-o excursie în Buftea.

Dacă nu ajungi la închisoare, la 18 ani, când ieși din centru, nu ai noțiuni elementare de viață, ești traumatizat, neadaptat și îngrozit că soarta ta va fi să ajungi într-un canal. Mai puțin de 10% dintre copiii instituționalizați ajung să-și termine studiile, conform unui raport prezentat într-o conferință a ONG-ului Scheherazade, în 2014.

Există centre cu un singur psiholog la 80 de copii, când numărul maxim cu care un specialist poate lucra este de 25. Anul trecut s-au sinucis nouă copii instituționalizați, conform ANPDCA.

La 26 de ani de la căderea comunismului, situația dramatică din orfelinatele românești nu s-a schimbat foarte mult. Încă suntem demni de imaginile cu copii subnutriți și legați de pat, care au făcut înconjurul lumii la Revoluție și au devenit brand de țară. Unii oameni din sistem încă nu înțeleg rostul chestionării unor fapte de acum zece ani: „Ce importanță mai are?!"

În luna copilului ar trebui să ne gândim și la acești copii abandonați, nu doar de părinți, dar și de stat. Și ei au nevoie de dragoste și de ajutor, să știe că nu sunt singurii în situația asta și că există speranță. Iar noi avem nevoie de rememorarea istoriei, astfel încât aceste greșeli să nu se mai repete.

Am încercat să facem asta în peste 20 de materiale pe care redacția VICE le-a documentat în ultimul an, susținută de două ONG-uri: Federeii - Asociația Adulților din Casele de Copii și Desenăm Viitorul Tău. Ambele se ocupă de ghidarea copiilor institutionalizați în viață și sunt fondate de foști copii crescuți la rândul lor în centre, a căror poveste o vei citi pe VICE.

Bucuria asta mică pentru noi dar imensă pentru ei va fi documentată într-un articol cu care vom încheia luna, ca să știi ce impact major poate avea o donație mică și să faci și-n viitor. Așteptăm mailul tău pe adresa contact-romania@vice.com.

Cine are fotografii din centrele românești din ultimii 50 de ani este rugat să scrie la asociatia.federeii@gmail.com, pentru o viitoare expoziție.

Text de Ioana Moldoveanu