Coalitia pentru familie
Așa arată oamenii despre care CpF spune că vor să-ți fure copiii
Câteva sute de oameni au cerut duminică în Piața Victoriei boicotarea referendumului din 6-7 octombrie.
Toate motivele pentru care ar fi o prostie să mergi la referendum și să votezi „NU”
Dacă nu vrei să stai acasă weekendul viitor, poți să te faci observator. Numai nu vota.
Ce-am înțeles despre referendum de la cei 4 cavaleri ai Apocalipsei homofobe
După ce am urmărit, joi seara, acest pseudo-dialog, mi-am dat seama care e diferența dintre noi și cepefiști.
Cele mai bune meme-uri despre conferința CpF de la care au fost dați afară jurnaliștii VICE
Puțin haz de necaz nu strică.
CpF a dat afară VICE de la o conferință în care se plângea că presa nu o bagă în seamă
„Într-o zi o să înveți și tu cum să fii om”, mi-a spus un băiat fericit că a pus mâna pe viciile jurnalistice de la conferința de presă a Coaliției pentru Familie.
Aberațiile șefului Coaliției pentru Familie îți arată o Românie care nu există
Coaliția spune că n-are resurse pentru a scăpa țara de sărăcie, vulgaritate și corupție.
Am fost într-o comună din România să văd ce știu oamenii despre referendumul anti-gay
„Nu cunosc care-i faza” e răspunsul care s-ar putea să curmeze trecerea homofobiei în Constituție.
Coaliția pentru Familie are voie să facă aproape orice în campania pentru referendumul anti-gay
Instituțiile statului par neputincioase.
Cele mai absurde manipulări prin care CpF încearcă să-și promoveze referendumul
Minciunile homofobilor sunt mai penibile ca oricând.
Ce trebuie să știi despre noul partid de stânga care vrea să lupte cu Dragnea și CpF
Secretarul general spune că Demos e „primul partid de stânga din România care nu are legătură cu totalitarismul național-comunist”.
Toate motivele pentru care trebuie să stai acasă la referendumul anti-gay din România
Guvernul organizează referendum printr-o ordonanță care încalcă legea.
Cum au fost legalizate în Europa căsătoriile gay și de ce nu se bagă UE în asta
25 de state din toată lumea au legiferat până acum mariajele între persoane de același sex.