moarte
Cum faci față morții unui părinte într-o Românie care-și numără decedații cu sutele în fiecare zi
„Moartea este singurul lucru de care suntem siguri de când ne naștem. Restul sunt variabile.”
Chiar poți să mori de „inimă frântă”, deși ți se pare o prostie
Sindromul inimii frânte e o problemă de sănătate cauzată de emoții intense, provocate de obicei de vești tragice.
Lumea mai puțin știută a oamenilor care curăță case de cadavrele celor pe care toți i-au uitat
Bătrânii își deschid geamurile pentru ca ceilalți să știe că n-au murit.
Locul în care cățelușii se odihnesc în pace
În Asnières-sur-Seine există un cimitir dedicat ființelor care ne zgârie canapelele și se cacă pe covor.
Toate etapele prin care treci de fapt după o despărțire nasoală
Tanatologia încearcă să găsească un sens procesului morții, dar și altor pierderi la fel de dure, cum ar fi despărțirea de partenerul/a tău/ta.
Tipa asta îți arată latura mai puțin știută a unei autopsii
Acest medic legist în vârstă de 26 de ani, din Belgia, face desene inspirate de ce întâlnește pe masa de autopsie.
La ce să te aștepți când pierzi un părinte la 20 și ceva de ani
Iată un ghid de supraviețuire pentru astfel de momente dure.
Mi-am ajutat prietenii cu depresie până când m-a lovit și pe mine și mi-a dat viața peste cap
La un moment dat mi-am dat seama că-i posibil să existe motive clare pentru depresie. Și am început să-mi analizez viața.
Temperatura la care oamenii mor instant, conform științei
Condițiile de „bulb umed” îi fac pe oamenii sănătoși să se supraîncălzească și să moară, din cauza căldurii și a umidității. Chestia asta e mai răspândită ca niciodată.
Jobul meu e să-i ajut pe oameni să comunice cu rudele lor moarte
Un șaman din Himalaya mi-a povestit cum ghidează sufletele morților și le aduce liniște celor vii.
Un bărbat din India a murit și cele 39 de soții ale sale au refuzat să îl îngroape
Ziona, liderul unei secte creștine poligame din India, a lăsat în urmă 39 de soții, 94 de copii și 33 de nepoți.
Condamnații la moarte își vând operele de artă pe internet și sunt chiar mișto
„Nu spun că bărbații ăștia nu ar trebui să plătească pentru ce au făcut. Încerc să arăt că pot fi mai mult decât suma greșelilor lor.”